Despăgubire. Decizia nr. 2376/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2376/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 75150/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2376
Ședința publică de la 30.05.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. – N. L.
JUDECĂTOR: ȘURCULESCU F.
JUDECĂTOR: J. A.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta - pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr.202A, împotriva Sentinței civile nr. 4832/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații – reclamanți S. M., cu domiciliul în București, sector 4, . nr.8, ., . B. O., cu domiciliul în Columna Lumina, ., județ C. , în cauza având ca obiect „despăgubirie”.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspund intimații – reclamanți, prin avocat L. Draghea, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimații – reclamanți, prin avocat, depun în ședința publică întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra motivelor de recurs.
Intimații – reclamanți, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, urmând a se avea în vedere că recurenta – pârâtă nu a făcut dovada că, în decurs de patru ani (2010-2013), nu a avut sume aprobate pentru plata compensațiilor la bugetul de stat în care să poată fi incluse și despăgubirile intimaților-reclamanți și nici nu a dovedit existența unei proceduri transparente din care se reiasă menționarea ordinelor de plată prin care reclamanții să fie încunoștințați cu privire la plata unor sume de bani. Prin urmare, având în vedere, pe de parte, faptul că neîndeplinirea obligație de plată nu poate fi imputată intimaților-reclamanți, iar, pe de altă parte, Decizia nr. 21/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și principiul reparării în natură și integrale a prejudiciului, reprezentantul convențional al intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului, inclusiv a capătului de cerere privind reactualizarea.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA ,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 02.12.2011 sub nr._ reclamantii S. M. si B. O. au chemat în judecată pe pârâta A. N. pentru Restituirea Proprietatilor, solicitînd instanței ca prin hotărîrea pe care o va pronunța să dispuna obligarea la plata sumei de 95.886,01 lei despagubiri reactualizate.
In motivarea cererii reclamantii au aratat ca prin decizia nr.80/19.01.2010 vicepresedintele ANRP a dispus plata compensatiilor in cuantum de 95.886,01 lei si validarea hotaririi nr.2512/19.02.2004 emisa de Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr.9/1998, conform sentintei nr.1129/07.04.2008 ramasa definitive si irevocabila. De asemenea, reclamantii au aratat ca desi in comunicare se indica efectuarea platii in conformitate cu dispozitiile art.38 al.5 lit.b din HG nr.753/1998 si ca au transmis toate inscrisurile necesare efectuarii platii, parata nua efectuat nici o plata. Reclamantii au aratat ca prima transa era exigibila la momentul raminerii definitive a deciziai ANRP, ca sunt titularii unui drept de creanta, a dreptului de proprietate asupra unui bun in acceptiunea CEDO sic a beneficiaza de protectia art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
In drept au fost invocate dispozitiile OUG nr.25/2007, HG nr.753/1998, Legea nr.9/1998, HG nr.286/2004, art.44 din Constitutie, art.1 din Protocolul aditional nr.1 la CEDO, art.8, 82 si 112 C..
Pârâta nu a depus întîmpinare.
Reclamantii au depus la dosar în fotocopii următoarele înscrisuri: decizia nr.80/19.01.2010 emisa de vicepresedintele ANRP si dovada de comunicare, hotarirea nr.2512/19.02.2004 emisa de Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr.9/1998 si dovada de comunicare.
Analizind actele si lucrarile dosarului, Tribunalul București a reținut urmatoarele:
Prin decizia nr.80/19.01.2010 emisa de Vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (fila 6) a fost validata hotarirea nr.2512/19.02.2004 emisa de Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr.9/1998 (fila 9) si s-a dispus plata de compensatii actualizate in cuantum de 95.886,01 lei catre reclamantii S. M. si B. O.. De asemenea, s-a mentionat ca plata se va face in transe conform art.38 al.5 lit.b din HG nr.753/1998, dar pina la data promovarii actiunii, 02.12.2011, reclamantii nu au incasat nici macar prima transa.
In drept tribunalul are in vedere dispozitiile art.8 al.2 din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, conform carora “În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S. înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutiv”.
In adresa fara numar de la fila 7 prin care s-a comunicat reclamantilor decizia nr.80/19.01.2010 emisa de Vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor se mentioneaza ca plata sumei de 57.531,61 lei reprezentind 60% din totalul compensatiei acordate se va efectua potrivit dispozitiilor art.38 al.5 lit.b din HG nr.753/1998, restul sumei urmind a fi platita in cursul anului urmator.
Art.38 al.5 din HG nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 mentioneaza “Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei”.
Avind in vedere ca reclamantii nu au primit nici prima si nici a doua transa din compensatiile acordate, acestia sunt indreptatiti la formularea prezentei cereri de chemare in judecata. Tribunalul retine ca paratul nu a depus intimpinare prin care sa justifice neplata si nici dovezi ale achitarii cel putin in parte a compensatiilor acordate reclamantilor.
In ceea ce priveste actualizarea sumei, instanta are in vedere ca exista dispozitii legale numai in ceea ce priveste actualizarea transei a doua din suma acordata drept compensatie, conform art.38 al.6 din HG nr.753/1998, “Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art.5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior” si conform art.8 al.2 din Legea nr.9/1998, anterior mentionat.
De asemenea, instanta are in vedere decizia nr.XXI/19.03.2007 pronuntata de Inalta Curte de Justitie si Casatie in recursul in interesul legii, prin care se arata ca interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății.
Asadar, fata de reglementarea legala și de incidența principiului reparării integrale a prejudiciului si retinind, pe de o parte, ca suma acordata ca si despagubire prin hotarirea nr.2512/19.02.2004 emisa de Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr.9/1998 (fila 9) a fost de 67.558,65 lei, iar prin decizia de validare nr.80/19.01.2010 suma a fost actualizata la cuantumul de 95.886,01 lei, si, pe de alta parte, ca reclamantii au solicitat prin aparator la termenul din 29.11.2012 reactualizarea sumei de la data emiterii deciziei de validare, tribunalul a incuviințat actualizarea in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum de la data de 19.01.2010 (data emiterii deciziei de validare nr.80/19.01.2010) la data platii efective.
Reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Astfel, prin sentința 4832/29.11.2012, a fost admisă cererea formulată de reclamanții S. M., cu domiciliul în București, sector 4, . nr.8, ., . B. O., cu domiciliul în Columna Lumina, ., județ C., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr.202A.
A fost obligată pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata catre reclamanti a sumei de 95.886,01 lei reprezentând compensații acordate în baza Legii nr.9/1998, sumă ce se va actualiza în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum de la data de 19.01.2010 la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta, în baza 304 pct. 9, art. 304/1 din Codul de procedură civilă, arătând că, sentința civilă nr. 4832/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul București este netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:
În temeiul art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 80/19.01.2010 prin care s-a validat Hotărârea nr. 2512/19.02.2004 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București.
Așa cum este precizat și în comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
În consecință, dreptul reclamanților la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 80/19.01.2010 este afectat de o condiție. Nerealizarea acesteia, în speță nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004.
Până la sfârșitul anului 2009, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorul principal de credite, o sumă totală de_ lei, astfel:_ lei în anul 2007;_ lei în anul 2008;_ lei în anul 2009.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 i-au fost alocate: 43.550.169,17 lei în anul 2007; 77.419.297,58 lei în anul 2008; 31.666.756,37 lei în anul 2009. Facem precizarea că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza:
>Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940;
m
>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente;
>Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia,
Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește subscrisa) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:
Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.
Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca, Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar într-un număr de mai puțin de 4.000 de dosare."
Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele
subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a recurentei.
Prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
Referitor la obligarea subscrisei de a actualiza compensațiile stabilite prin Decizia nr. 80/19.01.2010,având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data emiterii Deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 5 din H.G. 286/2004 potrivit cărora „compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998."
Astfel, legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior. A extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
Față de recursul declarat, intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefundat, pentru următoarele considerente:
Soluția instanței de fond este temeinica si legala, in raport de faptul ca intimatii reclamanți sunt beneficiari ai compensațiilor prevăzute de Legea nr. 9/1998, fiind titularii unui drept de creanță asupra Statului, în temeiul Deciziei nr. 80/19.01.2010 .
Legea nr.9/1998 stabilește cadrul în care trebuie să se acorde compensații persoanelor care au făcut obiectul schimbului de populație conform Tratatului de la C. din 1940 încheiat între România și Bulgaria pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar, bunuri pentru care nu au fost acordate despăgubiri la momentul strămutării.
Scopul legii este acela de a compensa prejudiciile suferite de persoanele prevăzute de lege, iar potrivit principiilor generale de drept, repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală.
Obligația pârâtei de plată de către ANRP a primei tranșe din compensațiile cuvenite reclamanților nu era oricum afectată de un termen suspensiv.
Prima tranșă era exigibilă din momentul rămânerii definitive a Deciziei ANRP. existând chiar de la acel moment dreptul reclamanților la acțiune.
Instanța de fond a avut în vedere ca acțiunea este intemeiata si a dispus si actualizarea cuantumului compensațiilor din aceasta hotărâre, determinata de refuzul pârâtei de a efectua plata în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care consecința trecerii timpului a constat în scăderea valorii creanței beneficiarului legii.
Legea prevede posibilitatea eșalonării sumelor ce se plătesc în condițiile în care nu există disponibilități la bugetul de stat, însă textul de lege enunțat limitează această posibilitate la 2 ani consecutivi.
Susținerea pârâtei în sensul ca plata compensațiilor se face în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat nu poate sa conducă la modificarea soluției instanței de fond.
Recurenta pârâta nu a făcut dovada ca, în decurs de patru ani (2010, 2011, 2012 si 2013) nu a avut sume aprobate cu aceasta destinație în buget în care sa poată fi incluse si despăgubirile intimaților reclamanți si nici nu a dovedit existenta unei proceduri transparente si ordonate de plata prin menționarea ordinii în care a fost programata executarea hotărârii reclamanților, pentru a se aprecia ca autoritatea parata ANRP nu ar fi putut achita compensațiilor acordate conform legii nr. 9/1998.
Neîndeplinirea obligației de plată nu poate fi imputată reclamanților. Prin urmare, actualizarea creanței reprezentând devalorizarea cuantumului compensațiilor ca urmare a nerespectarii termenului de plata prevăzut de lege trebuie suportata de cel care nu respecta termenul si nu de cel care are dreptul la despăgubiri în termen.
Cum pârâta nu a achitat către reclamanți nici prima tranșă, din creanța recunoscută, nici restul sumei, deși Decizia a fost emisă in ianuarie 2010, acțiunea reclamanților este legitima si temeinic justificata si susținerile recurentei ANRP nu sunt fondate.
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma criticilor formulate, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiat.
În ceea ce privește prima critică formulată, aceea că, în mod greșit prima instanță a obligat-o pe recurentă la plata sumelor de bani solicitate de către intimați, față de faptul că recurenta nu are resurse financiare alocate în acest scop și că, în sarcina recurentei s-a stabilit o obligație imposibil de realizat, de natură totodată să afecteze și principiul egalității de tratament, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată.
Prin Decizia 80/19.01.2010, a Vicepreședintelui ANRP, s-a dispus plata de compensații în sumă de 95 886,01 lei către intimați, decizie în care s-a prevăzut că, plata acestor compensații se va face în două tranșe, conform HG 753/1998.
Potrivit art 38 alin. A.. 5 din HG 753/1998, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, compensațiile stabilite prin decizia de plată se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, anume 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei.
În consecință, intimații aveau dreptul la plata unei tranșe de 60% în anul 2010 și 40% în anul 2011.
Prevederile art. 5 din HG 286/2004, potrivit cărora compensațiile se achită beneficiarilor
în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, nu echivalează cu prelungirea acestui termen nelimitat în timp, deoarece ar însemna lezarea ori chiar negarea dreptului recunoscut reclamanților prin decizia de despăgubire, care nu s-ar mai putea bucura în aceste condiții de beneficiile care decurg din acest drept.
Măsurile reparatorii acordate intimaților trebuie să fie efective și nu recunoscute doar
formal, fără ca aceștia să poată beneficia de ele decât după o perioadă foarte lungă de timp.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, statuează că, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost reglementat astfel încât să rezulte limitări minime ale puterii statului în domeniul exercitării dreptului de proprietate.
Cu privire la drepturile de creanță, Curtea, în juriusprudența sa a decis că, acestea constituie un bun, în sensul art. 1 din Procolul nr. 1 mai sus menționat.
Dreptul de creanță al reclamanților intimați s-a născut în temeiul deciziei 80/2010, decizie intrată în circuitul juridic, reprezentând o valoare patrimonială și având caracteristicile unui bun.
În ceea ce privește cea de-a doua critică, aceea potrivit căreia instanța nu a actualizat suma de plată potrivit art. 5 din HG 286/2004, este apreciată de instanța de recurs ca fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 5 din HG 286/2004, compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40/% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.
C. de 60% din cuantumul compensației achitată în anul următor se actualizează în condițiile Legii 9/1998.
Astfel, textul de lege mai sus menționat se referă la actualizarea numai a tranșei de 60 % achitată în anul următor, având drept condiție de bază, implicită, dedusă din interpretarea logică a textului, aceea că, tranșa de 40% să fi fost achitată în termen, în primul an.
Cum în cauză nici tranșa de 40% nu a fost achitată în termen, în primul an, în mod corect prima instanță a dispus actualizarea întregii sume, pentru păstrarea valorii reale a acesteia, de la momentul emiterii deciziei și până la data plății efective.
Ca urmare, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c și niciunul dintre celelalte motive de recurs prevăzute de lege, instanța de recurs, față de dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.c., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr.202A, împotriva Sentinței civile nr. 4832/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații – reclamanți S. M., cu domiciliul în București, sector 4, . nr.8, ., . B. O., cu domiciliul în Columna Lumina, ., județ C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. – N. L. ȘURCULESCU F. J. A.
GREFIER,
B. M.
Red./Tehnored./jud.C.N.L./3 iunie 2013
Judecător fond: I. S., Tribunalul București
| ← Conflict de competenţă. Hotărâre din 14-11-2013, Curtea de... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2342/2013.... → |
|---|
