Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 884/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 884/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 469/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.: 884
Ședința publică din data de 04.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. C. M.
GREFIER: P. C.
M. Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de Procuror B. D..
Pe rol se află spre soluționare cererea formulată de reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâtul M. A. INTERNE - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, având ca obiect litigiu cu cetățeni străini.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședință publică la data de 25.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 04.03.2013, când a hotarat urmatoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.01.2013, reclamantul M. M., cetatean iranian, in contradictoriu cu paratul, M. Administratie si Internelor- Inspectoratul General pentru Imigrari, a formulat CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA prin care solicita instantei sa dispună:
- obligarea autoritatii parate de a-i acorda dreptul de ședere permanenta in Romania, drept care i-a fost refuzat prin comunicarea nr._/24.10.2012.
In fapt, arata ca a venit in Romania in anul 1990 pentru a urma cursurile Facultatii de Medicina Stomatologica din cadrul Universitatii "C. D." din Bucuresti. In anul 1998 s-a casatorit, sotia fiind cetatean elen, iar din mariajul sau a rezultat minorul OIOROIOS M..
In perioada cuprinsa intre 1990-2007 a avut drept de sedere in Romania in baza actelor de studii si a celor ce dovedeau faptul ca este asociat in cadrul unor societati comerciale, persoane juridice romane.
In anul 2007, si-a schimbat regimul de sedere ca urmare a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, asa cum rezulta din cartea de rezidenta pentru membri de familie, ., nr._.
Avand in vedere cei 16 ani petrecuti in Roamnia, a depus o cerere pentru obtinerea cartii de rezidenta permanenta. Prin comunicarea nr_.11.2008, O.R.I. i s-a raspuns ca nu are acest drept, motivand refuzul prin faptul ca " nu a avut o rezidenta legala si continua pe teritoriul Romaniei pentru o perioada de cel putin 5 ani, anterior depunerii cererii in calitate de membru de familie al unui cetatean al Uniunii Europene", aspect adevarat la momentul respectiv. A considerat ca sederea sa in Romania il indreptateste sa obtina permis de sedere permanenta, fara a lua in considerare aspectul ca schimbandu-si incadrarea in cea de membru de
familie a unui cetatea membru al UE, nu va beneficia de perioada de timp petrecuta in Romania, cu forme legale.
Dupa implinirea termenului de 5 ani de rezidenta in calitate de membru de familie, a solicitat autoritatilor competente eliberarea cartii de rezidenta permanenta.
Inspectoratul General pentru Imigrari- Directia pentru Imigrari a municipiului Bucuresti, prin Serviciul Cetateni Comunitari, prin adresa nr. _/24.10.2012 i-a comunicat refuzul solicitarii mele motivand ca nu a avut o rezidenta continua si legala pe teritoriul Romaniei, in ultimii 5 ani, lipsind de pe teritoriul Romaniei peste 1200 de zile, aspect pe care eu il contesta.
Potrivit OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, cu modificările și completări le ulterioare, care transpune în legislația națională Directiva 38/2004/CE privind dreptul la liberă circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor de familie ai acestora în cadrul teritoriului Statelor Membre, cetatenii Uniunii Europene care au o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani beneficiază de dreptul de rezidență permanentă.
De același drept beneficiază și persoanele care nu au cetățenia Uniunii Europene și care au o rezidență continuă pe teritoriul
României pentru o perioadă de cel putin 5 ani, în calitate de membrii de familie al unui cetățean al Uniunii Europene rezident sau rezident permanent.
Precizeaza faptul ca prevederile art. 20, alin 5, lit a, sunt respectate, absentele temporare de pe teritoriul Romaniei nu au depasit 6 luni in decurs de un an. In perioada cuprinsa intre 10.04._12 nu a solicitat prelungirea rezidentei, motivat de absenta sotiei sale din Romania in aceasta perioada. Fiind detinatorul unui permis de sedere temporara eliberat de autoritatile elene, si-a exercitat dreptul de sedere pe terioriul Romaniei in perioada mentionata anterior.
In conditiile in care este in Romania de aproximativ 22 ani si de 6 ani poseda permis de sedere in calitate de membru de familie considera ca poate beneficia de dreptul de a i se elibera carte de rezidenta permanenta.
De asemenea, in sustinerea cererii arata ca autoritatile competente trebuiau sa aiba in vedere si faptul ca perioadele de sedere ale unui resortisant al unui stat tert, respectiv membru de familie incheiate anterior aderarii acestui stat la Uniune, trebuie luate in considerare la calculul duratei minime de cinci ani, in masura in care au fost efectuate cu respectarea
conditiilor prevazute de dreptul Uniunii. Curtea de Justitie considera ca notiune a "sedere legala" care permite dobandirea dreptului de sedere permanenta trebuie interpretata ca fiind o sedere in conformitate cu conditiile prevazute de aceasta directiva 38/2004/CE (mai precis, de a
fi un lucrator care desfasoara activitati salariate sau activitati independente in statul membru gazda sau de a dispune de suficiente resurse pentru sinesi pentru membrii familiilor sale si de o asigurare medicala).
Tine sa precizeze ca in prezent este asociat in cadrul societatii comerciale H. INVEST SRL, persoana juridica romana, iar societatea detine in patrimoniu un teren intravilan in ..
De asemenea detine impreuna cu sotia un apartament situat in Bucuresti, .. 24, . precum si un teren intravilan in ..
In prezent, este angajat ca medic stomatolog in cadrul cabinetului de stomatologie - s.c. EURODENT CO SRL.
Curtea de Justitie in cauza Szeja si altii/Land Berlin concluzioneaza ca perioadele de sedere ale unui resortisant al unui stat tert pe teritoriul unui stat membru, incheiate anterior aderarii acestui stat tert la Uniune, trebuie, in lipsa unor dispozitii speciale in actul de aderare, sa fie luate in considerare in scopul dobandirii dreptului de sedere permanenta, in masura in care au fost efectuate in conformitate cu prevederile directivei 38/2004/CE.
Pentru toate aceste motive solicita: obligarea autoritatii parate de a-i acorda dreptul de sedere permanenta in Romania, drept care mi-a fost refuzat prin comunicarea nr._/24.10.2012
In drept: prevederile OUG 102/2005
Prin cerere ulterioara precizatoare, reclamantul solicita anularea adresei nr._/24.10.2012 emisa de M. Administratiei si
Internelor- Inspectoratul General pentru Imigrari si obligarea autoritatii parate de a-i acorda dreptul de sedere permanenta in Romania, drept care i-a fost refuzat prin comunicarea nr._/24.10.2012
Potrivit OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene ȘI Spațiului Economic European, cu modificările și completările ulterioare, care transpune în legislația națională Directiva 38/2004/CE privind privind dreptul la liberă circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor de
familie ai acestora în cadrul teritoriului Statelor Membre, cetatenii Uniunii Europene care au o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani beneficiază de dreptul de rezidență permanentă.
De același drept beneficiază și persoanele care nu au cetățenia Uniunii Europene și au o rezidență continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, în calitate de membrii de familie al unui cetățean al Uniunii Europene rezident sau rezident permananent.
Astfel cum a precizat si in cererea de chemare in judecata, Inspectoratul General pentru Imigrari - Directia pentru Imigrari a municipiului Bucuresti, prin adresa nr._/24.10.2012 i-a comunicat refuzul solicitarii sale
motivand ca nu a avut o rezidenta continua si legala pe teritoriul Romaniei, in ultimii 5 ani, cumuland absenta de pe teritoriul Romaniei peste 1200 de zile, aspect pe care il contesta.
Pârâtul a depus inatampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate, cu motivarea ca din cuprinsul documentatiei anexate rezulta ca actul administrativ contestat este legal si temeinic.
Analizand sustinerile partilor, in raport de dispozitiile legale incidente și mijloacele de proba administrate, Curtea reține:
Prin adresa contestata nr._/24.10.2012 paratul a dispus respingerea cererii reclamantului de eliberare a cărții de
rezidență permanentă, depusă la sediul Serviciului Cetațeni Comunitari București, în data de 18.09.2012.
Decizia a fost luată întrucât:
a) în drept, reclamantul nu îndeplineste condițiile pentru acordarea rezidenței permanente prevăzute la art.20 alin. 2 si 5, lit. a din Ordonanța de Urgență nr.102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetațenilor Confederației Elvețiene, republic., respectiv nu a avut o rezidență continuă și legală pe teritoriul României, in ultimii 5 ani.
b) în fapt, autoritatea administrativă a retinut:
- absenta de pe teritoriul României din ultimii 5 ani, a fost de peste
1200 de zile, in unele perioade depășind cu mult limita admisă de lege de maxim 6 luni in decurs de un an
- in perioada cuprinsă intre 10.04._12; nu a mai solicitat inregistrarea rezidenței pe teritoriul României.
Curtea retine ca, în fapt, reclamantul a fost luat în evidențele paratei, în anul 1990 iar în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii a avut prelungit dreptul de rezidență în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 102/2005, în considerația calității sale de membru de familie al unui cetățean al Uniunii
Europene, după cum urmează: în perioada 10.04._12 a avut reglementat dreptul de rezidență ; în perioada 10.04._12 - nu a avut reglementat dreptul de rezidență , în perioada 09.08._17 a avut reglementat dreptul de rezidență
De asemenea, în urma verificărilor în evidența intrări /ieșiri în/din România, a rezultat faptul că reclamantul a absentat de pe teritoriul României după cum urmează: în perioada_ zile, în perioada_ zile, în perioada_ zile, în perioada_ zile, 2012 - data analizării cererii - 130 zile .
Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat de către parat că reclamantul nu poate beneficia de acordarea dreptului de rezidență permanentă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 20 din O.U.G. nr. 102/2005 în sensul că nu a avut o rezidență continuă și legală în sensul acestui act normativ deoarece nu a avut înregistrată rezidența în perioada 10.04.2012 - 08.08.2012 și a absentat de pe teritoriul României peste 1200 zile în ultimii 5 ani, depășind limita admisă de maxim 6 luni în decurs de un an.
Curtea reține ca potrivit dispozițiilor art. 20-21 din OUG nr. 102/2005:
(1) Cetățenii Uniunii Europene care au o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani beneficiază de dreptul de rezidență permanentă.
(2) Persoanele care nu au cetățenia Uniunii Europene și care au o rezidență continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, în calitate de membri de familie ai unui cetățean al Uniunii Europene rezident sau rezident permanent, beneficiază de prevederile alin. (1).
(3) În înțelesul alin. (1) și (2), rezidența continuă presupune exercitarea dreptului de rezidență, în condițiile legii, în ultimii 5 ani anteriori soluționării cererii de rezidență permanentă. Dovada continuității rezidenței cade în sarcina solicitantului și poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
(4) În înțelesul alin. (1), rezidența legală presupune exercitarea dreptului de rezidență pe teritoriul României, în condițiile legii, fără a fi întreruptă de o măsură de limitare sau restrângere a dreptului de rezidență, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, ori de o măsură de îndepărtare de pe teritoriul României, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(5) La stabilirea continuității perioadei de rezidență nu sunt considerate întreruperi:
a) absențele temporare de pe teritoriul României care nu depășesc 6 luni în decurs de un an;
b) absența de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu;
c) absența de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate și de naștere, boală gravă, participarea la programe de învățământ sau pregătire profesională ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru sau o țară terță, pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive;
d) perioada în care a fost executată o pedeapsă privativă de libertate pe teritoriul României, mai mică de 6 luni.
(6) Dreptul de rezidență permanentă se pierde în cazul unei absențe de pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 2 ani consecutivi.
ART. 21
(1) Prin excepție de la prevederile art. 20, rezidenții beneficiază de rezidență permanentă, anterior împlinirii perioadei continue de 5 ani de ședere, atunci când:
a) au statutul de lucrător dacă, în momentul încetării activității, au împlinit vârsta prevăzută de legislația națională în vederea pensionării pentru limită de vârstă sau, în cazul în care contractul de muncă încetează cu drept de pensionare anticipată în condițiile legii, dacă au fost angajați în România cel puțin în ultimele 12 luni și au avut o ședere continuă mai mare de 3 ani pe teritoriul României. Pentru rezidenții care desfășoară profesii liberale, condiția referitoare la vârsta de pensionare se consideră îndeplinită în momentul împlinirii vârstei de 60 de ani, dacă legea nu prevede altfel;
b) au statutul de lucrător și o ședere continuă pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 2 ani și încetează munca din cauza pierderii totale sau a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă. Dacă această incapacitate este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale, condiția referitoare la durata șederii nu se aplică;
c) după o perioadă de 3 ani de rezidență, în situația prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. a), își desfășoară activitatea într-un alt stat membru, menținându-și, în același timp, reședința pe teritoriul României, unde se întorc, regulat, în fiecare zi sau cel puțin o dată pe săptămână. La acordarea drepturilor prevăzute la lit. a) și b), perioadele de angajare petrecute în statul membru în care persoana în cauză lucrează vor fi considerate ca fiind petrecute pe teritoriul României.
(2) Perioadele de șomaj, de concediu medical sau de încetare a activității datorate îmbolnăvirii ori unui accident, precum și orice alte perioade de încetare a activității pentru motive neimputabile persoanei în cauză se iau în calcul la stabilirea continuității perioadelor prevăzute la alin. (1).
(3) Condițiile referitoare la durata rezidenței și angajării, stabilite la alin. (1) lit. a), și condiția referitoare la durata rezidenței, stabilită la alin. (1) lit. b), nu se vor aplica dacă persoana care este angajată sau desfășoară activități economice în mod independent este căsătorită cu un cetățean român.
(4) În cazul în care cetățeanul Uniunii Europene dobândește dreptul de rezidență permanentă în baza alin. (1), membrii de familie ai acestuia, indiferent de cetățenie, au drept de rezidență permanentă numai dacă gospodăresc împreună cu acesta pe teritoriul României.
(5) În cazul în care cetățeanul Uniunii Europene care avea statutul de lucrător decedează în perioada de activitate, dar anterior dobândirii dreptului de rezidență permanentă, membrii de familie care au gospodărit împreună cu acesta pe teritoriul României pot dobândi dreptul de rezidență permanentă, dacă se află în una dintre următoarele situații:
a) la data decesului cetățeanul Uniunii Europene avea o rezidență continuă de cel puțin 2 ani pe teritoriul României;
b) decesul a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
(6) Cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora care sunt de origine română sau născuți în România, precum și celor a căror rezidență este în interesul statului român li se poate acorda dreptul de rezidență permanentă fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (1).
(7) Minorul ai cărui părinți sunt titulari ai unui drept de rezidență permanentă poate beneficia de dreptul de rezidență permanentă fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2), la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal. În cazul în care numai unul dintre părinți este titular al unui drept de rezidență permanentă pe teritoriul României, este necesar consimțământul celuilalt părinte, dat în fața reprezentantului Oficiului Român pentru Imigrări, cu ocazia depunerii cererii sau, după caz, în formă autentică.
(8) Cetățenilor Uniunii Europene care fac dovada că au efectuat investiții de minimum 1.000.000 de euro sau au creat peste 100 de locuri de muncă cu normă întreagă li se poate acorda dreptul de rezidență permanentă, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (1).
Cu alte cuvinte, legiuitorul a înțeles să considere ca fiind continuă o rezidența pe teritoriul României care este exercitată în condițiile legii și care nu este întreruptă, adică cetățeanul să nu fi absentat de pe teritoriul României
peste limitele de timp fixate de alin. (5).
Astfel, pentru a reține caracterul de legalitate al rezidenței, legiuitorul o condiționează în primul rând la a fi exercitată în condițiile legii și apoi de a nu fi intervenit o măsură de limitare sau restrângere a dreptului de rezidență ori de o măsură de îndepărtare.
Se poate reține o rezidență în sensul legii, în raport de care se pot aplica celelalte criterii pentru a determina dacă este întreruptă sau legală, numai dacă rezidența este exercitată
în condițiile stabilite de lege, adică de O.U.G. nr. 102/2005.
Cu alte cuvinte, șederea/rămânerea pe teritoriul României a cetățeanului UE/membrului de familie al cetățeanului UE, trebuie să fie în primul rând o rezidență și apoi să fie continuă și legală, astfel încât acesta să poată dobândi dreptul de rezidență pe termen lung.
Mai mult, chiar din definiția dreptului de rezidență de la art. 2 pct. 4 din O.U.G. nr. 102/2005 rezultă că acesta este dreptul cetățeanului Uniunii Europene de a rămâne și de a locui pe teritoriul României, în conditiile legii.
Interpretând per a contrario aceste dispoziții, rezultă că rămânerea ori locuirea pe teritoriul României altfel decât în condițiile legii nu poate fi reținută ca și rezidență legală.
Ca și consecință a acestor prevederi, nu orice ședere sau rămânere pe
teritoriul României al unui cetățean UE/membru de familie al unui cetățean UE reprezintă o "rezidență pe teritoriul României", ci numai aceea care este exercitată" în condițiile legii", respectiv ale O.U.G. nr. 102/2005. Nu orice cetățean UE/ membru de familie al unui cetățean UE are calitatea de rezident în România, ci numai acela care își exercită dreptul la libera
circulație și rezidență pe teritoriul României "în condițiile legii".
Simplul fapt că reclamantul a rămas sau a locuit în România, în perioada 10.04._12, fără a se înregistra, nu poate fi reținut ca fiind o rezidență obținută în condițiile O.U.G. nr.102/2005. Pentru a fi reținută astfel, reclamantul trebuia să solicite înregistrarea și să îndeplinească condițiile art. 12 coroborat cu art. 16 și următoarele din O.U.G. nr. 102/2005.
Reclamantul nu a investit autoritatea competentă cu o cerere de
acordare a rezidenței, iar în cazul acestuia, cetățean
iranian, nu se poate reține nici faptul că în perioada 10.04._12 ar fi îndeplinit condițiile pentru acordarea rezidenței. În conformitate cu propriile afirmații din contestație, în această perioadă soția a absentat din România, astfel încât el nu a însoțit sau s-a alăturat în România, soției sale KLETSA PANAGIOTA, cetățean UE.
Apoi, Curtea are in vedere ca:
Potrivit alin. (3) art. 20 din O.U.G. nr. 102/2005, rezidența continuă presupune exercitarea dreptului de rezidență, în condițiile legii, în ultimii 5 ani anteriori soluționării cererii de rezidență permanentă.
La stabilirea continuității perioadei de rezidență nu sunt considerate întreruperi, conform alin. (5) lit. a) al aceluiași articol, absențele temporare de pe teritoriul României care nu depășesc 6 luni în decurs de un an. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții și prin coroborare cu cele de la alin. (3), rezultă că orice absență de pe teritoriul României care este mai mare de 6 luni în decurs de un an este considerată întrerupere a continuității rezidenței, astfel încât aceasta nu mai poate fi reținută ca fiind
continuă.
Același art. 20 alin. (5) stabilește la lit. b) - d) și alte situații pe care legea le consideră ca fiind absență justificată de pe teritoriul României și care nu întrerup continuitatea rezidenței: satisfacerea serviciului militar obligatoriu; motive întemeiate (starea de graviditate și de naștere, boală gravă, participarea la programe de învățământ sau pregătire profesională ori mutarea în interes de serviciu) dar toate acestea pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive; executarea unei pedepse privative de libertate pe teritoriul României, mai mică de 6 luni.
Așa cum rezultă din evidența intrări/ieșiri în/din România, reclamantul a absentat de pe teritoriul României peste 6 luni în decurs de un an, depășind limita admisă de art. 20 alin. (5) lit. a din O.U.G. nr. 102/2005.
Astfel, în perioada 2009-2010 a absentat 298 zile (peste 9 luni), iar în perioada 2011-2012 a absentat 295 zile (peste 9 luni), astfel dupa cum rezulta din evidenta informatizata a Inspectoratului Politiei de Frontiera din Romania – evidenta intrari/iesiri din Romania, anexata in copie de catre parat. Prin urmare, evidenta informatizata a paratului reprezinta un document oficial cu privire la situatia intrarilor si iesirilor reclamantului de pe teritoriul Romaniei in ultimii cinci ani consecutivi anteriori depunerii cererii privind acordarea dreptului de rezidenta permanenta. Prin urmare, declaratia autentificata a martorului M. S., Abdollahi Mohhammad Seid, precum si adeverinta asociatiei de proprietari .. 24 nr. 39/17.09.2012 conform carora reclamantul nu ar fi absentat mai mult de 6 luni pe an in ultimii 5 ani din Romania sunt lesne contrazise de evidenta paratului indicata în cele ce preced care probează exact contrariul, privind perioadele determinate de timp în care reclamantul a absentat de pe teritoriul României.
Mai mult, deși conform art. 20 alin. (3), final, reclamantul a avut posibilitatea să dovedească, prin orice mijloc de probă, că îndeplinește condiția continuității rezidenței, acesta nu a prezentat documente prin care să justifice absențele mai mari de 6 luni de pe teritoriul României.
D. urmare, în mod corect paratul nu a putut reține ca fiind continuă în sensul legii, rezidența din ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii.
Reclamantul mai invocă, în cererea de chemare în judecată, cauza Szeja și alții vs. Land Berlin arătând că potrivit Curții Europeană de Justiție autoritățile sunt obligate să ia în considerare la calculul duratei minime de cinci ani și perioadele de ședere ale unui cetățean străin anterior aderării la Uniune al statului al cărui cetățean este, în măsura în care șederea a fost efectuată cu respectarea condițiilor stabilite în Directiva 38/2004 privind dreptul la
liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
În aceeași cauză Curtea Europeană de
Justiție a arătat că "prin noțiunea de ședere legală pe care o implică expresia "au avut reședința legală" din textul articolului 16 alin. (1) din Directiva 2004/38 trebuie să se înțeleagă o ședere în conformitate cu condițiile prevăzute de această directivă, în special cu cele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din aceasta"
Art. 16 din Directiva 38/2004 - referitor la dreptul de rezidență permanentă prevede:
(1) Cetățenii Uniunii care și-au avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani dobândesc dreptul de ședere permanentă pe teritoriul acestuia. Acest drept nu face obiectul condițiilor prevăzute la capitolul III.
(2)Alineatul (1) se aplică și în cazul membrilor de familie care nu au cetățenia unui stat membru și care și-au avut reședința legală împreună cu cetățeanul Uniunii în statul membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani.
Art. 7 din Directiva 38/2004 - Dreptul de rezidență pentru o perioadă mai mare de trei luni
(1) Toți cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care: (a) sunt lucrători care desfășoară activități salariate sau activități independente în statul membru gazdă sau (b) dispun de suficiente resurse pentru ei și pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în cursul șederii și dețin asigurări medicale complete în statul membru gazdă sau (c) - sunt înscriși într-o instituție privată sau publică, acreditată sau finanțată de către statul membru gazdă pe baza legislației sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională și - dețin asigurări medicale complete în statul membru gazdă și asigură autoritatea națională competență, printr-o declarație sau o altă procedură echivalentă la propria alegere, că posedă suficiente resurse pentru ei înșiși și pentru membrii de familie, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în timpul perioadei de ședere; sau (d) sunt membri de familie care însoțesc ori se alătură unui cetățean al Uniunii care îndeplinește el însuși condițiile menționate la literele (a), (b) sau (c). (2) Dreptul de ședere prevăzut la alineatul (1) se extinde asupra membrilor de familie care nu au cetățenia unui stat membru, în cazul în care însoțesc ori se alătură cetățeanului Uniunii în statul membru gazdă, cu condiția ca cetățeanul Uniunii să Îndeplinească condițiile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c).
Având în vedere faptul că Directiva 38/2004 a fost transpusă în legislația noastră prin O.U.G. nr. 102/2005 iar art. 16 și art. 7 din Directivă își au corespondentul în art. 20 respectiv art. 12 din O.U.G. nr. 102/2005, toate aceste dispoziții vin în sprijinul celor reținute de către parat referitor la faptul că reclamantul trebuia să aibă, pe toată durata celor 5 ani, o rezidență reglementată în condițiile O.U.G. nr. 102/2005 și nu o simplă ședere pe teritoriul național. In plus, se mai retine faptul ca paratul nu a retinut ca reclamantul nu ar fi îndeplinit conditia unei rezidențe de 5 ani, ci faptul ca aceasta nu a fost legală și continua.
Apoi, mai retine Curtea ca reclamantul invoca (inclusiv prin concluzii scrise) faptul că „ de cele mai multe ori la intoarcerea in Romania nu se inregistra data intrarii”. Desi, prin ipoteza, reclamantul nu poate dovedi acest fapt negativ pe care il afirma, ci doar faptul vecin si conex al perioadei efective a intrarii/iesirii, Curtea constata ca reclamantul nu a probat faptul vecin si conex al perioadelor efective in care a itrat/iesit pe/din teritoriul României. Dimpotriva, paratul este cel care a probat tocmai faptul că in perioada avuta in vedere, a celor cinci ani anteriori depunerii cererii, reclamantul a intrat si iesit din țară pe perioade de peste 6 luni . și iesirile din Romania fiind evidentiate in sistemul informatic. Desigur, nici reclamantul nu a motivat, nici probat in concret, care ar fi fost acele date ale intoarcerii in Romania care „nu au fost inregistrate in evidente”, multumindu-se doar sa facă o astfel de afirmație generică. Prin urmare, argumentul reclamantului in privinta indeplinirii conditiilor art. 20 alin. 5 lit a) din OUG nr. 102/2005 nu este intemeiat.
Apoi, imprejurarea ca reclamantul este asociat in cadrul unei societati -H. Invest SRL, ca este angajat ca medic stomatolog (din 14.12.2012, deci ulterior emiterii actului administrativ contestat in speta), ca detine cu sotia, un apartament si un teren intravilan in Romania nu reprezinta elemente care sa conduca instanta la o concluzie contrara decat a celei enuntate privind legalitatea si temeinicia actului administrativ contestat, instanta raportandu-se la textele legale incidente și la probele relevante in ceea ce priveste perioadele de absență de pe teritoriul României, detinerea unor imobile creând doar o prezumtie de sedere pe teritoriul Romaniei, insa perioadele sederii si intreruperii fiind probate în concret de parata. In plus, desfasurarea unei activitati profesionale (stomatologie) nici nu poate fi luata in considerare, dat fiind faptul ca din continutul contractului individual de munca depus la dosar rezulta ca strainul a inceput activitatea ulterior emiterii refuzului justificat al paratului (adresa contestata in speță).
Pentru toate aceste motive, măsura neacordării reclamantului a dreptului de rezidență permanentă este în concordanță cu prevederile legale și respectă toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege.
Prin urmare, actiunea in anularea adresei care face obiectul litigiului emisa de parat sub nr._/24.10.2012 nu este intemeiata si va fi respinsa ca atare, iar capatul de cerere privind obligarea paratului la a-i acorda reclamantului dreptul de sedere permanente in Romania avand caracter accesoriu celui dintai urmeaza a fi, de asemenea, respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. M., cu domiciliul în Bucuresti .. 24, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâtul M. A. INTERNE - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI cu sediul in Bucuresti .. 23, sector 1, ca nefondată .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
F. C. M. P. C.
Red.FCM
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 525/2013. Curtea de Apel... | Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Decizia nr. 1592/2013.... → |
|---|
