Conflict de competenţă. Sentința nr. 3726/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3726/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 6792/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3726
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 26.11.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. Ș.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI și JUDECĂTORIA CORNETU în cauza privind cererea de chemare în judecată formulată de petentul U. C. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – C.E.S.T.R.I.N., având ca obiect plângere contravențională.
Cauza se judecă fără citare părți, conf. art. 22 alin. 5 C.p.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3953/22.05.2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Judecătoria Cornetu în considerente a reținut că, în raport de noile prevederi înscrise în Legea nr. 2/2013, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secțiunii 2 – Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal -, coroborate cu cele ale art. XXIII alin. 1 din Capitolul III – Dispoziții tranzitorii și finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca cauza întrucât domiciliul petentului din cauza dedusă judecății se află în București, ., ., ., în circumscripția Judecătoriei Sector 5 București.
Pentru stabilirea competenței instanța a avut în vedere și dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 337/09.07.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, instanța a apreciat că o interpretare contrară a prevederilor anterioare, interpretare ce poate deriva din distincția înscrisă în Secția a 2 a Legii nr. 2/2013 – Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, nu ar fi în concordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor.
Astfel, arată că sunt incidente dispozițiile art. XXIII al.1 din Legea nr. 2/2013, întrucât prin interpretarea literală a textului normativ se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar pe de altă parte, „ la căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal în curs de judecată la data schimbării potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite” ambele teze conformându-se însă reguli potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece” legiuitorul dorind astfel că asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală cât și pe verticală.
Instanța apreciază că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata tarifului de utilizare a rețelei drumurilor naționale din România (a se vedea mențiunile de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr.2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională. De altfel, acest aspect este elocvent și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în opinia instanței, folosirea în cuprinsul art. XXIII alin.(1), prima teză, Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr.2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contencios administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art. 54 alin.(1) și art. 55 alin.(1) din Legea 24/2000, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul - Dispoziții finale și tranzitorii - au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, este evident de ce legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”. Un argument suplimentar celor reținute este pus în evidență de norma înscrisă la art. XXIII alin. 3 din Legea nr. 2/2013, respectiv „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”, al cărei conținut relevă faptul că legiuitorul a înțeles să menționeze expres materia contenciosului administrativ și fiscal dosar în legătură cu procesele în curs de judecată în primă instanță aflate pe rolul curților de apel, aspect ce conturează concluzia că, din moment ce competența proceselor în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ a fost tratată distinct, prin alin. 3, dispozițiile alin. 1 al art. XXIII prin sintagma „procesele în primă instanță” acoperă toate litigiile, indiferent de natura lor, civilă, contravențională, administrativă sau penală, cu privire la care s-au modificat dispozițiile legale referitoare la instanța competentă să le judece.
În aceeași ordine de idei, instanța apreciază că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin.(1) din Legea 2/2013, în raport de distincția materie contravențională / materia contencios administrativ și fiscal, aceasta se poate referi exclusiv la teza a II-a a art. XXIII alin.(1) („ ,precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, „), în sensul că doar instanțele, astfel învestite, ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, și nu și cele care judecă, în căile de atac, în materie contravențională, pot dispune potrivit art. XXIII alin.(4) din Legea nr.2/2013. Însă, și sub acest aspect, instanța apreciază că dispozițiile art. 34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București la data de 11.07.2013, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 8998 din 25.10.2013, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat conflict negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență.
În considerente, instanța a reținut că, din mențiunile procesului-verbal de contravenție contestat rezultă că fapta imputată contestatorului a fost săvârșită de A2 Km 12+450 m, Glina, județul Ilfov, ceea ce atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/01.02.2013, potrivit cărora „plângerea însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”, instanța opinând că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Instanța a mai reținut, în primul rând, că față de data introducerii plângerii contravenționale pe rolul instanței de judecată, respectiv 09.05.2012, aceasta este guvernată de dispozițiile OG nr. 2/2001 care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865.
Or, potrivit art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă de la 1865, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe.
Mai mult, instanța a reținut că articolul 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002 a fost introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, situat în Secțiunea a 2-a a acestui act normativ, secțiune intitulată „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.
Printr-o interpretare gramaticală a titlului aceste secțiuni, instanța a mai reținut că deși lato sensu, materia contravențională face parte din materia contenciosului administrativ, legiuitorul a dorit să deroge de la această regulă în ceea ce privește Legea nr. 2/2013, reglementând măsuri distincte în ce privește actele normative în materie contravențională față de cele în materia contenciosului administrativ.
În acest sens, prin art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013, a prevăzut expres că procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legale învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi, dosarele urmând a fi transmise între instanțe pe cale administrativă, conform alin. 3.
Prin urmare, instanța a observat că această dispoziție derogatorie față de regulile instituite de art. 725 alin. 2 C.proc.civ. de la 1865 vizează exclusiv procesele în materia contenciosului administrativ în sensul Legii nr. 2/2013, adică contenciosul administrativ stricto sensu, astfel cum am arătat mai sus.
Interpretând per a contrario această dispoziție legală, rezultă că materia contravențională nu este vizată de această dispoziție tranzitorie, motiv pentru care competența stabilită potrivit art. 101 din OG nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, a apreciat că se aplică exclusiv plângerilor contravenționale înregistrate pe rolul instanțelor de judecată după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89/12.02.2013.
Având în vedere că data inițială a introducerii prezentei plângeri contravenționale pe rolul Judecătoriei Cornetu este 09.05.2012, conform rezoluției judecătorului de serviciu, instanța a concluzionat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, rămânând așadar aplicabile dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 32 din OG nr. 2/2001.
Analizând conflictul negativ de competență, Curtea constată că în cauză competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Cornetu.
Prin interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 2/2013, se constată că prevederile art. XXIII alin. 1: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.", coroborat cu disp. alineatului 2 („Recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscalla data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel”) și 3 („Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscalaflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.") se aplică doar cauzelor de contencios administrativ date în competența instanțelor specializate, nu și celor din materia contenciosului contravențional, date prin lege în competența instanțelor de drept comun.
Interpretarea Judecătoriei Cornetu nu se poate reține, în aprecierea Curții, în condițiile în care nu s-ar justifica reglementarea la alin. 3 al art. XXIII doar a situațiilor trimiterii cauzelor aflate în curs de judecată la prima instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal de la Curtea de Apel la tribunale, nu și a celorlalte cauze aflate în curs de judecată la prima instanță (în materie contravențională), de la judecătoria în a cărei rază de competență se află locul săvârșirii contravenției, la judecătoria devenită competentă potrivit legii noi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul U. C., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – C.E.S.T.R.I.N., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea judecătoriei Cornetu.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.Ș./A.N.
4 ex./11.12.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1822/2013. Curtea de Apel... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 460/2013.... → |
|---|
