Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4771/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4771/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 3344/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 4771
Ședința publică de la 4.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G. PRIN DGRFP PLOIEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 204/C./07.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU și intimatul-reclamant B. C. G., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția Civilă, sub nr._, reclamantul B. C. G. a formulat cerere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în cuantum de 5052 lei achitată cu chitanța nr._/23.11.2012, deoarece dispozițiile OG nr.50/2008 contravin Tratatului de Instituire al Comunității Europene.
Prin Sentința civilă nr. 204/C./07._, Tribunalul G. – Secția Civilă a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată; a admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească de pârâtei Administrația Finanțelor Publice G. suma de 5052 lei reprezentând taxă de poluare; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice G. să-i restituie reclamantului suma de 5052 lei ce reprezintă taxă de poluare pentru autovehicule achitată, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de codul de procedură fiscală conform art. C.pr.fiscală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că OUG 50/2008 nu este conformă cu art.90 din T.C.E., actual art. 110 T.F.U.E., ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-uri alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second -hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească.
Scopul general al art.90 T.C.E. (art. 110 T.F.U.E.) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele - și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele internei.
Tribunalul a admis că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere (cauza Hans J. I/S împotriva Ministerului danez al impozitelor și accizelor - cauza nr. C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr. C -228/96, paragraful nr. 18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conformjurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul a remarcat faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de O.U.G. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectiva, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementata respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul a observat că, potrivit procedurii reglementate prin art. 205 si următoarele C. proc. fiscală, persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C. proc. fiscală, iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de Legea 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Tribunalul a considerat că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Inițial scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008 înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nici o legătura cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.
Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009, nici prin Legea nr. 329/2009 sau prin Legea nr. 117/2009, sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second - hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel ,,autovehiculele Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele NI cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008”.
Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la, plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O.U.G. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie să diminueze sau să fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarai de protejare a industriei naționale si a Ierurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin O.U.G. 218/2008, OUG 7/2009, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. 117/2009, norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă partea în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data și care intră în concurență directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată prin ultimele modificări legislative, sunt incompatibile cu dreptul comunitar.
Așa fiind, tribunalul a considerat că cererea reclamantei este întemeiată, astfel cum a fost formulată.
Dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din România trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție Europeană a consacrat de altfel în afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber"s Wine World Handels GmbH o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.
Reclamantul s-a plâns în procedura administrativă pe care a declanșat-o tocmai de viciile capitale care afectează decizia de stabilire a taxei de poluare, relevând împrejurarea că această reglementare fiscală este incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar.
Este vina autorității că din punct de vedere formal ea nu a încadrat această plângere în tiparul statuat de dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât nu era ținută de calificarea juridică dată de parte acestei cereri.
Totuși, Tribunalul a arătat că nu poate ignora în considerarea acestui incident formal, viciile de fond ale deciziei de calcul a taxei de poluare și faptul că organul fiscal, atunci când a făcut aplicarea normelor fiscale naționale, a nesocotit reglementările dreptului comunitar.
Și constatând că prin emiterea acestui act a fost violată direct o normă de drept comunitar, cu forță superioară normei naționale, tribunalul a reținut că acest viciu concret de ilegalitate, nu poate rămâne nesancționat, doar pentru a se da prevalentă unei cerințe formale.
Chiar dacă, din considerente pur formale, decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost anulată, acest act și-a pierdut ireversibil prezumția de legalitate, starea de non valoare la care a fost redus pentru viitor, fiind o consecință firească a constatării existenței viciului de ilegalitate pe cale indirectă.
Cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice G. privind Administrația F. pentru Mediu este întemeiată, prin prisma art. 60 – 63 Cod procedură civilă și având în vedere că chematul în garanție este persoana juridică în patrimoniul căreia se află contravaloare acestei taxe de poluare.
În baza art. 274 ind. 1 C.pr.civ. care prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 543,3 lei reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței civile nr. 204/C./07.03.2013 a formulat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G. PRIN DGRFP PLOIEȘTI, prin care a solicitat admiterea recursului.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința atacată este criticată pentru nelegalitate deoarece instanța de judecata a pronunțat aceasta hotărâre fără sa tina seama de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme.
În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a reiterat motivele invocate în fața instanței de fond, arătând că, în speța de față, taxa de poluare a fost plătită în temeiul Legii nr. 9/2012, act normativ care nu a fost declarat că ar contraveni normelor europene.
Prin urmare, nu se poate stabili că instituția recurentă este în culpă ca urmare a emiterii deciziei de plată a taxei de poluare, întrucât această taxă a fost stabilită printr-un act normativ în vigoare la acea dată, astfel că organul fiscal nu a făcut altceva decât să respecte legea.
Având în vedere că reclamanta care a achiziționat un autovehicul din UE nu a făcut dovada existenței unei discriminări față de un autoturism din parcul auto, cu aceleași caracteristici, și a faptului că, în mod real ar fi fost descurajată să achiziționeze autovehiculul, apreciază recurenta-pârâtă că au fost respectate directivele Comisiei Europene.
De asemenea, a precizat recurenta că reclamanta însăși a solicitat să i se calculeze taxa de poluare, prin cererea adresată organului fiscal, iar plata a fost făcută voluntar.
La momentul achiziționării autoturismului, reclamanta a avut reprezentarea faptului că va trebui să plătească această taxă de poluare pentru autovehicule, fapt care nu a descurajat-o și pe care și l-a asumat.
În ceea ce privește cererea de chemare in garanție a precizat recurenta-pârâtă ca aceasta trebuia admisa de către instanța de judecata așa cum a fost formulata, respectiv obligarea chematului in garanție atât la plata taxei pentru emisii poluante in suma de 5.052 lei cat si a dobânzii legale aferente acestei sume.
Taxa de poluare reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu fiind folosita in vederea realizării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Este deci inadmisibil ca dobânda aferenta acestei taxe sa fie achitata de instituția noastră din bugetul general consolidat, in condițiile in care ea a fost achitata pe numele Administrației F. pentru Mediu fiind gestionata direct de către aceasta .
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din străinătate un autovehicul second hand pentru care a achitat la data de 23.11.2012, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare.
Criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-a reținut că primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
Prin urmare, cât privește fondul pretenției principale, din Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza T. c. României rezultă că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N. c. României, prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, cum este și situația reclamantului creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Având în vedere considerentele și dispozitivul hotărârilor CJUE mai sus menționate, obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive (inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, Curtea conchide că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare menționate, nefiind întemeiat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de chemare în garanție, în sensul că nu a fost obligată chemata în garanție și la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, întrucât nu Administrația F. pentru Mediu este autoarea refuzului de restituire a sumei achitate de reclamant, astfel că nu se face vinovată de curgerea dobânzilor.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, negăsind întemeiat niciunul dintre motivele de recurs invocate, Curtea - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 – va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G. PRIN DGRFP PLOIEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 204/C./07.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU și intimatul-reclamant B. C. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./2 ex
Jud. fond M. C.
Tribunalul G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3839/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1325/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
