Obligaţia de a face. Decizia nr. 3839/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3839/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 22390/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3839
Ședința publică de la 30.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE P. O. D.
JUDECĂTOR C. B.
JUDECĂTOR H. V.
GREFIER M. LUCREȚIA
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursul declarat de reclamanții A. N. V., A. E., C. G., C. R., M. D. și P. F. împotriva sentinței civile nr. 4565 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 16.11.2012 în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.09.2013, 26.09.2013 și la data de 30.09.2013, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4565/16.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a respins cererea introductivă privind pe reclamanții A. (C.) N. V., A. (P.) E., C. (G.) G., C. R. G., M. D. M., P. (E.) F. în contradictoriu cu pârâții U. S. Haret București și M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului și chematul în garanție M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret București, ca fiind lipsită de obiect.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut, în esență că reclamantele au urmat Facultatea de Psihologie și Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității S. Haret, specializările psihologie, respectiv administrație publică, forma de învățământ ID, iar aceste specializări erau acreditate, respectiv autorizate provizoriu numai la forma de învățământ zi. S-a reținut că pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ nu era suficient ca instituția de învățământ să aibă cursuri la zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie. Tribunalul a reținut ca fiind neîntemeiat și argumentul în sensul absolvenții sunt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucât după susținerea examenului au primit adeverințe, întrucât adeverințele de licențiat au un termen de valabilitate de maximum 12 luni, după care își încetează oricum efectele, astfel că nu mai este necesară anularea lor.
Împotriva aceste sentințe, au formulat recurs reclamanții, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la data de 31.01.2013, sub nr._ .
În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurenții l-au încadrat în prevederile art. 304, teza I C., si anume, netemeinicia hotărârii prin contradicția ei cu faptele stabilite de instanța în sensul ca potrivit cererii de chemare in judecata si a probatoriului administrat, considera ca sunt îndreptățiți la recunoașterea diplomei de licența si a suplimentului de diploma dat fiind faptul ca au absolvit cursurile organizate de facultățile Universității S. Haret, au susținut si promovat examenele de licența in sesiunea iulie 2009 astfel cum rezulta din adeverințele eliberate de intimata U. S. Haret.
Al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ se referă la faptul că instanța a dat o hotărâre „lipsita de temei legal ori cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii".
În motivare, recurenții au arătat că in mod eronat instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată și nu a reținut că în cauză este aplicabilă teoria validității aparenței în drept. Teoria aparenței presupune buna-credință a dobânditorului unui drept sau eronata convingere a celui care invocă dobândirea unui anumit drept. În cauză calitatea de unitate de învățământ superior acreditată/neacreditată a Universității S. Haret-pentru formele de învățământ absolvite de reclamanți vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, iar reclamanți, în baza teoriei aparenței dreptului, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Prin urmare, câtă vreme pârâta, USH recunoaște că reclamanții au urmat cursurile pe care ea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis acestora acte ce recunosc acest fapt și calitatea de licențiați - acte ce premerg diplomelor finale de studii -, respectiv câtă vreme paratul MECTS nu a invocat nelegalități în organizarea de către pârâta a studiilor reclamanților, cererea reclamanților este întemeiată sub aspectul obligării pârâtelor de a emite diplomele de licență și suplimentele la diplomă.
Nu i se poate imputa beneficiarului serviciului, in acest caz reclamantului, sa verifice legalitatea acestora, asigurarea legalității fiind in sarcina prestatorului - U. S. Haret.
Atât timp cat, nici la încheierea perioadei de monitorizare si nici ulterior acestui moment, M. Educației, in exercitarea atribuției sale de control si monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si instituțiilor de învățământ de stat si particulare, nu a reclamat nereguli in procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum si in cel al susținerii examenului de licența, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator si conducător al sistemului național de educație, este obligat sa recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamanți si sa ia masurile administrative corespunzătoare care sa permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licența, in condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr.2284/28.09.2007.
În drept, au fost invocate disp. art. 3041, art. 304 alin.9 Cod proc.civ.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Intimata S. Haret a formulat întâmpinare (f.28), prin care a solicitat ca în cazul în care va fi admis recursul, să fie admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
În motivare, a arătat că, în baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe întreaga perioada de școlarizare a reclamanților) activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme:de zi,seral,cu frecventa redusa si la distanta, iar formele de învățământ seral,cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior, care au cursuri la zi.
Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aibă forma de învățământ la zi, condiție care era îndeplinita în cauză.
Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art. 304, teza I C., si anume, netemeinicia hotărârii prin contradicția ei cu faptele stabilite de instanță, Curtea va reține că recurenții nu au arătat în mod clar în ce constă această contradicție.
Astfel, din considerentele sentinței recurate se desprinde cu evidență care este situația de fapt avută în vedere la pronunțarea hotărârii, respectiv că reclamanții au urmat cursurile Facultății de Psihologie, specializarea Psihologie și ale Facultății de Științe Juridice și Administrative, specializarea Administrație Publică din cadrul Universității „S. Haret” – forma de învățământ ID în intervalul 2006 -2009, au susținut examenul de licență în sesiunea 2009 și, în urma acestuia le-au fost eliberate de intimata S. Haret adeverințe prin care s-a atestat susținerea și promovarea acestui examen.
În mod corect a constatat instanța de fond că atât în anul 2006 cât și la momentul promovării examenului de licență și, ulterior, la momentul introducerii cererii, forma de învățământ ID din cadrul Universității nu era autorizată sau acreditată provizoriu.
În această privință, Curtea va avea în vedere că intimata U. S. Haret a fost înființată ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică parte a sistemului național de învățământ, iar pentru Facultatea de Psihologie și Facultatea de Științe Juridice și Administrative, a fost acreditată să funcționeze pentru forma de învățământ de zi.
Potrivit art. 60 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 „activitatea didactică (în învățământul universitar) se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi." Norma sus menționată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată ori autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ în aceste forme dacă este acreditată ori autorizată provizoriu pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă.
Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform art. 3 din HG. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993, care implică un întreg proces de evaluare academică pentru fiecare dintre facultățile, colegiile, specializările și formele de învățământ care îndeplinesc standardele prevăzute de lege.
Curtea va reține că în mod eronat intimata USH a interpretat aceste dispoziții legale în sensul că ele reprezintă în fapt o autorizare a organizării cursurilor la forma de învățământ ID „dacă există organizate cursuri de zi în aceeași specializare”.
Pe cale de consecință, se constată că este corectă concluzia primei instanțe conform căreia recurenții au urmat o formă de învățământ la U. S. Haret care nu a fost și nu este acreditată/ autorizată.
În ceea ce privește susținerile recurenților cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a legii de prima instanță, ceea ce se încadrează în prevederile art.304 pct. 9 C., Curtea le va înlătura ca nefondate pentru următoarele considerente:
Referitor la textele de lege incidente cu privire la necesitatea acreditării/autorizării formei de învățământ ID, se vor avea în vedere considerentele expuse anterior, fără a mai fi necesară reluarea acestora, precum și concluzia că pentru a fi în mod legal organizate, cursurile Facultății cursurile Facultății de Psihologie, specializarea Psihologie și ale Facultății de Științe Juridice și Administrative, specializarea Administrație Publică din cadrul Universității „S. Haret” – forma ID trebuiau acreditate/autorizate în prealabil.
Curtea reține ca nefiind întemeiate susținerile recurenților cu privire la aplicarea teoriei validității aparenței în drept, respectiv a principiului error communis facit jus.
În acest sens, Curtea reține că potrivit art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995„Nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării împreună cu M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu consultarea Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, a instituțiilor de învățământ superior și a altor factori interesați”.
Coroborând disp. art. 3, art. 17 din HG nr. 1011/2011, prev. art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și disp. art. 3, art. 4 din OUG nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S. Haret București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii recurenților-reclamanți în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform H.G. nr. 916/2005, nr. 1175/2006 nr. 676/2007, nr. 635/2008 și nr. 749/2009, specializările urmate de reclamanți în cadrul Universității S. Haret, nu au fost autorizate să funcționeze pentru forma de învățământ urmată de aceștia – ID.
Aplicarea principiului validității aparenței în drept se referă la înlăturarea nulității actului juridic încheiat într-o situație de eroare comună, obștească. Ori, în speță, nu se poate vorbi despre existența unei erori comune ci despre necunoașterea legii, simpla consultare a hotărârilor de Guvern privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea de către recurenți putând asigura acestora o informare eficientă cu privire la neacreditarea formei de învățământ ID.
În ceea ce privește susținerile recurenților în sensul că în perioada 2006 -2009 nu s-au constatat nereguli din partea Ministerului Educației cu privire la organizarea cursurilor la forma de învățământ ID, Curtea va constata că aceste aspecte nu sunt de natură să confere legalitate activității organizate de U. S. Haret.
Practica administrativă defectuoasă determinată de neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, care a dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ și a permis în anii anteriori absolvirii reclamanților la eliberarea de diplome și pentru absolvenții unor astfel de forme de învățământ, nu duce la înlăturarea constatării desfășurării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență fără autorizare sau acreditare și nici nu poate susține concluzia recurenților, în sensul că un atare context de împrejurări dovedește că ministerul ar fi recunoscut legalitatea desfășurării acestor forme de învățământ, din moment ce o atare aprobare se dispune, așa cum s-a arătat mai sus, prin hotărâre de guvern, și trebuie să fie precedată de parcurgerea etapei evaluării academice.
În final, Curtea va avea în vedere și dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, potrivit căruia:
„(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Este evidentă așadar intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fircare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI.
Curtea mai reține că potrivit art. 2 din anexa la Ordinul nr.5202/2009 pentru aprobarea Metodologiei privind dreptul studenților înmatriculați la U. "S. Haret" din București în anul I, în perioada 2005 - 2008, la formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, de a continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate s-a prevăzut procedura recunoașterii perioadei de studii parcurse anterior si stabilirea anului de studii in care se înmatriculează studenții în cauză, fiind prevăzută obligativitatea unei analize din partea comisiei înființate în acest sens și existența avizului de continuare a studiilor, care este discutat si aprobat de consiliul profesoral al facultății. Or, în cauză nu a rezultat parcurgerea procedurii prevăzute de aceste dispoziții legale, nefiind făcută nicio dovadă în acest sens.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, impunându-sea fi menținută în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Cu opinie majoritară:
Respinge recursul declarat de reclamanții A. N. V., A. E., C. G., C. R., M. D. și P. F. împotriva sentinței civile nr. 4565 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 16.11.2012 în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, P. O. D. H. V.
Grefier
M. Lucreția
Redactat/tehnoredactat P./2 ex/23.12.2013
Jud. fond. A. C. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Opinia separată a dlui. judecător B. C. în sensul:
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți împotriva sentinței civile nr.4565/16.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. (C.) N. V., A. (P.) E., C. (G.) G., C. R. G., M. D. M., P. (E.) F..
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Obligă pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2013.
În argumentare, analizând susținerile părților, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, rețin următoarele:
Conform adeverinței nr. 5125/23.07.2009, eliberată de U. S. Haret - Facultatea de Psihologie, recurenta reclamantă C. (A.) N. V., absolventă a Facultății respective, specializarea Psihologie, 180 credite de studiu, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, „a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând la proba Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate următorul rezultat: 9.60, obținând Titlul de licențiat în psihologie” (fila 11 din dosarul tribunalului).
Conform adeverinței nr. 4620/08.07.2009, eliberată de U. S. Haret - Facultatea de Științe Juridice și Administrative din B., recurenta reclamantă P. (A.) E., absolventă a Facultății respective, specializarea Administrație Publică, 180 credite de studiu, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, „a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând la proba Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate următorul rezultat: 9.60, obținând Titlul de licențiat în științe administrative” (fila 14 din dosarul tribunalului).
Conform adeverinței nr. 3500/08.07.2009, eliberată de U. S. Haret - Facultatea de Științe Juridice și Administrative din B., recurenta reclamantă G. (C.) G., absolventă a Facultății respective, specializarea Administrație Publică, 180 credite de studiu, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, „a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând la proba Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate următorul rezultat: 9.20, obținând Titlul de licențiat în științe administrative” (fila 15 din dosarul tribunalului).
Conform adeverinței nr. 5123/23.07.2009, eliberată de U. S. Haret - Facultatea de Psihologie, recurenta reclamantă C. R. G., absolventă a Facultății respective, specializarea Psihologie, 180 credite de studiu, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, „a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând la proba Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate următorul rezultat: 9.40, obținând Titlul de licențiat în psihologie” (fila 18 din dosarul tribunalului).
Conform adeverinței nr. 2128/23.07.2009, eliberată de U. S. Haret - Facultatea de Psihologie, recurenta reclamantă D. (M.) D. M., absolventă a Facultății respective, specializarea Psihologie, 180 credite de studiu, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, „a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând la proba Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate următorul rezultat: 10.00, obținând Titlul de licențiat în psihologie” (fila 31 din dosarul tribunalului).
Conform adeverinței nr. 3355/08.07.2009, eliberată de U. S. Haret - Facultatea de Științe Juridice și Administrative din B., recurenta reclamantă E. (P.) F., absolventă a Facultății respective, specializarea Administrație Publică, 180 credite de studiu, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, „a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând la proba Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate următorul rezultat: 9.00, obținând Titlul de licențiat în științe administrative” (fila 15 din dosarul tribunalului).
Recurentele-reclamante s-au adresat intimatei U. S. Haret cu cererea de eliberarea a diplomei de licență, rezultând că poziția acesteia este în sensul că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a onorat decât parțial comanda Universității de formulare de diplomă.
Totodată, recurentele – reclamante s-au adresat cu cerere și intimatului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând acordarea avizului pozitiv pentru tipărirea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă pe numele acestora, rezultând din adresa nr._/05.06.2012 că poziția METCS este în sensul că în vederea recunoașterii studiilor trebuie ca specializarea care a fost urmată la o anumită formă de învățământ și în localitatea de desfășurare a studiilor respective să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, fără a se recunoaște existența unei astfel de acreditări sau autorizări pentru formele de învățământ urmate de părțile reclamante – recurente, cu mențiunea că numărul de credite necesar a fi obținut pentru absolvire este 180.
Apreciez că refuzul de eliberare a diplomei și a suplimentului de diplomă nu este justificat, recurentele reclamante fiind îndreptățite la obținerea acestor acte, în condițiile în care au obținut numărul de credite necesar și au promovat examenul de licență, obținând titlul de licențiat în psihologie sau în științe administrative, după caz, conform adeverințelor eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamantă, Curtea constată că în perioada în care reclamantele au urmat cursurile Facultății la forma respectivă de învățământ, deși, potrivit normelor legale relevante, MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate, constând, printre altele în evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității S. Haret, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Din înscrisurile depuse la dosar (filele 72 și următoarele) rezultă că peste 1000 de persoane - absolvenți ai diferitelor facultăți din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 - forma de învățământ ID și FR - au obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile recunoașterea dreptului la obținerea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, iar M. Educației Naționale a aprobat în perioada mai 2013 note de nerecurare a unor sentințe prin care a fost obligat la aprobarea tipizatelor formularelor.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal – spre exemplificare, deciziile nr. 5656 din 24.11.2011 sau nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate în dosarele_, respectiv_ -, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență, căci „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele:
„34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, constat incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.(1865) și art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ.(1865), apreciez că se impunea admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul celor arătate mai sus.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2052/2013. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4771/2013.... → |
|---|
