Pretentii. Sentința nr. 2821/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2821/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 15887/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2821
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.09.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții M. M. și Pădurilor și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta . reprezentată de avocat N. A. în baza împuternicirii avocațiale ._/2013, pârâtul M. M. și Pădurilor prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 471 dosar fond, lipsind pârâta Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta . reprezentată de avocat invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București. Depune în susținerea excepției note scrise și jurisprudență, extras de pe site-ul EuroAvocatura.ro cu referire la sentința civilă nr.3117/25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal. În temeiul art.20 pct.2 și art.21 C.pr.civ. solicită să se constate conflict negativ de competență cu consecința suspendării prezentei cauze și transmiterii acesteia către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. Contractele de concesiune dintre părți au fost încheiate sub incidența Legii nr.219/1998, invocând disp.art.273 și art.274 care face trimitere la art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004 potrivit cărora competența aparține curților de apel. Ulterior încheierii contractelor de cesiune dintre părți, iunie 2006, o nouă reglementare tratează în mod distinct regimul concesiunilor de bunuri proprietate publică, O.U.G.nr.54/2006, unde la art.66 se face trimitere la Legea nr.554/2004, acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului. Potrivit dispozițiilor art.70 din O.U.G.nr.54/2006 contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.
Pârâtul M. M. și Pădurilor prin avocat susține excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, având în vedere prevederile art.66 din O.U.G. nr.54/2006.
Curtea, în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 04.05.2012 sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtii M. M. si Padurilor si A. R. Biosferei Delta Dunarii, solicitînd instanței ca prin hotărîrea pe care o va pronunța paratii sa fie obligati in solidar la plata sumei de 1.038.549,58 lei pierdere efectiva ca urmare a anularii contractelor de concesiune nr.2980/ARBDD/31.01.2003, nr.2981/ARBDD/31.01.2003 si nr.2982/ARBDD/31.01.2003, la plata sumei de 46.231.996,78 lei beneficiu nerealizat si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca taxa de timbru se stabileste conform art.3 lit.m teza finala din Legea nr.146/1997, iar in ceea ce priveste fondul litigiului a mentionat ca in calitate de concesionar a incheiat cu M. Apelor si Protectiei M., in calitate de concedent, prin A. R. Biosferei Delta Dunarii contractele de concesiune nr.2980/ARBDD/31.01.2003, nr.2981/ARBDD/31.01.2003 si nr.2982/ARBDD/31.01.2003, reziliate prin sentinta civila nr.3089/24.04.2011. Reclamanta a convocat paratii la conciliere, insa acestia nu s-au prezentat, sens in care a fost incheiat procesul-verbal din data de 07.11.2011. Referitor la temenicia cererii reclamanta a dezvoltat aspecte privind fapta ilicita a paratilor constind in neexecutarea culpabila a contractelor de concesiuni, astfel cum a retinut si Curtea de Apel in sentinta de reziliere a contractelor; privind prejudiciul produs, respectiv pierderea efectiva –costurile generate de derularea contractelor si beneficiul nerealizat; privind legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs si privind vinovatia paratilor.
În drept au fost invocate prevederile art.18 al.4 lit.e din Legea nr.554/2004, art.1073 si urm. Codul fiscal, Codul de procedură fiscală și Codul civil.
Pîrîta A. R. Biosferei Delta Dunarii a depus întîmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrari fata de dispozitiile art.17 al.2 din Legea nr.554/2004 si exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive fata de dispozitiile art.969 C civ deoarece nu are calitate de parte contractanta in contractele de concesiune reziliate. Pe fond, parata a mentionat ca in dispozitivul sentintei civile nr.3089/24.04.2011nu se statueaza asupra culpei vreunei parti, iar evenimentele legislative si demersurile care au condus in final la rezilierea contractelor au avut loc in perioada cind ARBDD nu avea calitatea de administrator. In ceea ce priveste suma solicitata ca si paguba efectiva, parata a mentionat ca reclamanta a avut in vedere multe cheltuieli aferente unor bunuri care au ramas in proprietatea si posesia sa si pe care le putea valorifica si/sau exploata si a inclus cheltuieli de expolatare curente pe perioada in care contractul s-a derulat in buna conditii. Referitor la beneficiul nerealizat parata a mentionat ca din moment ce reclamanta nu a mai platit redeventa, nu mai putea pretinde sa-si poata exercita dreptul de exploatare a resursei piscicole, iar calculul facut de reclamanta este nerealist deoarece ia in calcul cotele plafon maxime de pescuit si nu cantitatile efectiv pescuite si raportate si nu are in vedere cheltuielile pe care le-ar fi facut pentru exploatarea si valorificarea resursei piscicole.
Paratul M. M. si Schimbarilor Climatice (fost M. Apelor si Protectiei M.) a depus întîmpinare prin care a invocat excepția lipsei calitatii sale procesuale pasive fata de dispozitiile art.4 din Legea nr.82/1993 si fata de faptul ca instanta a retinut faptele culpabile ale ANPA s ARBDD ce au dus la rezilierea contractelor. Pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata pentru ca bunurile achizitionate sunt si ramin proprietatea reclamantei, iar la stabilirea beneficiului realizat se au in vedere cantitati ipotetice de peste pe care urma a le obtine reclamanta, iar prevederile art.14 din Legea nr.192/2001 nu au dus la pierderea de catre reclamanta a oricarei posibilitati de realizare a profitului. Paratul a solicitat cheltuieli de judecata.
In drept au fost invocate dispozitiile art.115-118 C..
Au fost depuse la dosar în fotocopii înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 3807/4.07.2013, Tribunalul Bucuresti a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel - Sectia a-VIII-a C. Administrativ si Fiscal.
In motivare, tribunalul Bucuresti a aratat ca reclamanta ., in calitate de concesionar, a incheiat cu M. Apelor si Protectiei M., in calitate de concedent, prin A. R. Biosferei Delta Dunarii contractele de concesiune nr.2980/ARBDD/31.01.2003, nr.2981/ARBDD/31.01.2003 si nr.2982/ARBDD/31.01.2003 (filele 27-70) avind ca obiect activitate ade valorificare a resurselor piscicole din domeniul public de interes national aflate in perimetrul R. Biosferei Delta Dunarii in zonele nr.21 nr.25 si nr.24. Aceste contracte au fost reziliate prin sentinta civila nr.3089/24.04.2011 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a-VIII-a C. Administrativ si Fiscal (fila 72), astfel ca reclamanta a introdus prezenta actiune avind ca obiect obligarea paratilor in solidar la plata sumei de 1.038.549,58 lei pierdere efectiva ca urmare a anularii contractelor de concesiune nr.2980/ARBDD/31.01.2003, nr.2981/ARBDD/31.01.2003 si nr.2982/ARBDD/31.01.2003, la plata sumei de 46.231.996,78 lei beneficiu nerealizat si a cheltuielilor de judecata.
Sub aspectul competentei instantei de solutionare a cererii de despagubiri, tribunalul constata ca cele trei contracte de concesiune au fost incheiate in temeiul Legii nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, care a fost abrogata prin OUG nr.34/2006 privind achizitiile publice (intrata in vigoare in 01 iulie 2006). Ulterior a intrat in vigoare OUG nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică (30.06.2006).
Legea nr.219/1998 in temeiul careia au fost incheiate cele trei contracte de concesiune prevedea in art.27 ind.2 ca „(1) Actele emise cu incalcarea prevederilor prezentei legi pot fi atacate pe cale administrativa si/sau in justitie. (2) Autoritatea contractanta este competenta sa solutioneze contestatiile inaintate pe cale administrativa. (3) Actiunea in justitie se introduce la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul autoritatii contractante. Impotriva hotararii tribunalului se poate declara recurs la sectia de contencios administrativ a curtii de apel”.
Tribunalul constata ca in ciuda acestor dispozitii imperative, in vigoare in aceasta forma la data sesizarii Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a-VIII-a C. Administrativ si Fiscal cu litigiul inregistrat sub nr._ (17.02.2006), rezilierea contractelor de concesiune a fost solutionata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a-VIII-a C. Administrativ si Fiscal si nu de sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul autoritatii contractante. Sentinta civila nr.3089/24.04.2011 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a-VIII-a C. Administrativ si Fiscal a fost mentinuta prin decizia nr.670/08.02.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (conform mentiunilor de pe portalul ICCJ).
In consecinta, tribunalul retine ca atat Curtea de Apel Bucuresti cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie au apreciat ca litigiu vizeaza contracte administrative si in stabilirea competentei au avut in vedere dispozitiile art.10 din Legea nr.554/2004.
Pe de alta parte, in ceea ce priveste solicitarea de plata a despagubirilor rezultate ca urmare a rezilierii contractelor de concesiune art.27 ind.3 Legea nr.219/1998 prevedea ca „Orice persoana care are un interes legitim in legatura cu un anumit contract de concesiune si care sufera, risca sa sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecinta directa a unui act nelegal, are dreptul de a utiliza caile de atac prevazute de prezenta lege”, iar art.27 ind.4 din Legea nr.219/1998 dispunea ca „Persoanele prevazute la art.27^3, care au suferit un prejudiciu, pot solicita despagubiri prin actiune in justitie in conditiile legii contenciosului administrativ”.
In consecinta, prevederile Legii nr.219/1998, in vigoare la data derularii contractelor si, ulterior, a rezilierii acestora, stabileau norme diferite in ceea ce priveste contestarea contractului de concesiune si solicitarea de despagubiri in legatura cu un contract de concesiune. Legiuitorul a mentionat expres ca actiunea avind ca obiect rezilierea contractului de concesiune se solutioneaza de sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul autoritatii contractante (art.27 ind.2 al.3) si cea care are ca obiect despagubiri rezultate dintr-un contract de concesiune se solutioneaza in conditiile legii contenciosului administrativ (art.27 ind.4), respectiv cu trimitere la art.10 din Legea nr.554/2004, care face distinctie dupa criterilul valoric intre competenta tribunalului si curtea de apel.
F. de aceste argumente (dispozitiile Legii nr.219/1998 si faptul ca atat Curtea de Apel Bucuresti cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie au apreciat ca litigiu privind rezilierea contractelor de concesiune vizeaza contracte administrative si in stabilirea competentei au avut in vedere dispozitiile art.10 din Legea nr.554/2004), tribunalul a apreciat ca din aceasta perspectiva si competenta de solutionare a prezentului litigiu avind ca obiect despagubiri rezultate din contracte de concesiune reziliate trebuie sa urmeze regulile art.10 din Legea nr.554/2004 si fata de criteriul valoric si pentru respectarea principiului simetriei juridice sa fie solutionat tot de Curtea de Apel Bucuresti- Sectia a-VIII-a C. Administrativ si Fiscal.
Dintr-o alta perspectiva, tribunalul retine ca Legea nr.219/1998 a fost abrogata prin OUG nr.34/2006 (art. 305). Imediat insa a fost adoptata OUG nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aparitia acesteia fiind explicata in preambul astfel: „Având în vedere necesitatea și urgența compatibilizării depline a legislației naționale în domeniul concesiunilor cu reglementările și practica comunitară, recomandarea Comisiei Europene de abrogare totală și expresă a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările și completările ulterioare, odată cu . OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, precum și prevederile art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată, se impune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență care reglementează regimul concesiunilor de bunuri proprietate publică și care trebuie să intre în vigoare începând cu data de 30 iunie 2006, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Gubvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta”.
OUG nr.54/2006 prevede in art.66 ca „(1) Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. (2) Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.(3) Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel, conform prevederilor legale”.
OUG nr.54/2006 cuprinde insa si dispozitii speciale privind contractele incheiate anterior intrarii sale in vigoare, precum este cazul celor trei contracte de concesiune din prezenta cauza. Astfel in art.70 din OUG nr.54/2006 se arata ca „Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor”. Tribunalul aprecaiaza ca prin aceste norme tranzitorii legiuitorul a urmarit mentinerea contractelor de concesiunea incheiate anterior intrarii in vigoare a OUG nr.54/2006 sub incidenta legii in vigoare la data incheierii lor, respectiv Legea nr.219/1998, care in privinta dreptului la despagubiri prevedea solutionarea litigiului in conditiile legii contenciosului administrativ (art.27 ind.4 din Legea nr.219/1998). Asadar art.70 din OUG nr.54/2006 face trimitere la legea anterioara si sub aspectul competentei instantei de solutionare a unui litigiu, conform art.15 al.2 din Constitutie, conform caruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
In consecinta, atat reglementarea in vigoare la data incheierii celor trei contracte concesiune, cat si cea din momentul sesizarii tribunalului cu prezenta actiune fac trimitere la legea contenciosului administrativ, Legea nr.554/2004, care in art.10 (in forma in vigoare la data sesizarii instantei) mentioneaza ca „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de pînă la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios-administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
La termenul din 27.09.2013, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
Examinand aceasta exceptie, Curtea constata ca cele trei contracte de concesiune, nr. 2980, 2981 si 2982/ARBDD/31.01.2003, s-au incheiat sub imperiul Legii nr. 9/1998.
Curtea considera ca cele trei contracte sunt guvernate de legea in vigoare la data incheierii lor, respectiv Legea nr. 9/1998.
Acest fapt este confirmat de art.70 din OUG nr.54/2006 in care se arata ca „Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor”.4
Potrivit art.273 din Legea nr.219/1998, „Orice persoana care are un interes legitim in legatura cu un anumit contract de concesiune si care sufera, risca sa sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecinta directa a unui act nelegal, are dreptul de a utiliza caile de atac prevazute de prezenta lege”.
De asemenea, potrivit iar art.274 din Legea nr.219/1998, „Persoanele prevazute la art.273, care au suferit un prejudiciu, pot solicita despagubiri prin actiune in justitie in conditiile legii contenciosului administrativ”.
Din interpretarea sistematica a acestor doua alineate, Curtea considera ca persoanele care au suferit un prejudiciu au dreptul de a utiliza caile de atac prevazute de Legea nr. 219/1998, insa actiunea in justitie este supusa legii contenciosului administrativ (mai putin caile de atac care sunt prevazute de Legea nr. 219/1998).
De aceea, Curtea considera ca in speta sunt aplicabile dispozitiile alin. 2 si 3 din art. 27 din Legea nr. 219/1998, potrivit carora actiunea avand ca obiect rezilierea contractului de concesiune se solutioneaza de sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul autoritatii contractante.
In temeiul art. 274 coroborat cu art. 1,8 si 19 din Legea nr. 554/2004, competent sa solutioneze prezenta cauza este Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal.
Din aceste motive, in baza textelor de lege m,entionate, a art. 158 si 159 C. proc. civ., Curtea va admite excepția necompetenței materiale si va declina competența soluționării cauzei la Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal.
Constatand ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul București și Curtea de Apel București, in baza art. 21 si 22 C. proc. civ., Curtea va inainta dosarul la Î.C.C.J. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții M. M. și Pădurilor și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, la Tribunalul București-Secția a IX-a.
Constată ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Înaintează dosarul la Î.C.C.J. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red.tehn. jud. V.B./2 ex./4.10.2013
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3093/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
