Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2244/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2244/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 69744/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2244
Ședința publică de la 23 mai 2013
Curtea constituită din:
Președinte A. J.
Judecător C. – N. L.
Judecător Șurculescu F.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în nume propriu, împotriva Sentinței civile nr. 5091 din data 11.12.2012 de pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. G. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul reclamant a solicitat lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La reluarea cauzei, la sfârșitul listei de ședință, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant prin apărător, avocat D. P. M. N. care depune la dosar împuternicire avocațială . nr._/2013 emisă de Baroul București, lipsă fiind celelalte părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de recurs.
Având cuvântul, pentru intimați pârâți, reprezentantul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Curtea, constatând că în cauză recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 Cod proc. civilă în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5091/11.12.2012, Tribunalul București a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 6 reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București din C. Agenției Naționale de Administrare Fiscală și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
A anulat decizia de calcul nr._/03.08.2011 și nr. 429/17.10.2011 și a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București să restituie reclamantului suma în cuantum de 2.323 lei actualizată cu dobânda prevăzută de art. 124 C.proc. fiscală, în termenul prevăzut de art. 117 C.proc. fiscală.
A respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflație.
Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/03.08.2011 și a deciziei nr. 429/17.10.2011, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.323 lei încasată cu titlu de taxă pe poluare, actualizată cu indicele de inflație de la data plății taxei până la data primirii răspunsului privind refuzul nejustificat de restituire a sumei și cu dobânda legală, calculată de la data primirii răspunsului și până la data restituirii efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.07.2011 cu Seifert Thilo Klaus a dobîndit dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca Opel, tipul T98/KOMBI/FR11/ASTRA –G-C., an de fabricație 2003 și norma de poluare Euro 4, fiind înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 04.12.2002.
La data de 29.07.2011 a solicitat organului fiscal competent, printr-o cerere scrisă, să calculeze taxa pe care urma să o achite reclamantul cu titlu de taxă pe poluare în vederea înmatriculării autovehiculului.
Mai arată reclamantul că la data de 03.08.2011, în baza OUG nr. 50/2008, Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București a emis decizia de calcul nr._ prin care a stabilit în sarcina petentului obligația de plată a sumei de 2.323 lei cu titlu de taxă pe poluare, sumă achitată de către reclamant.
Prin contestația înregistrată la sediul pîrîtei la data de 11.03.2011 a solicitat anularea deciziei de calcul nr._/03.08.2011 și restituirea sumei de 2.323 lei iar prin decizia nr. 429/17.10.2011, a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de calcul mai sus menționată.
Mai arată reclamantul că problema dedusă judecății constă în a lămuri, în raport de datele speței, dacă dispozițiile naționale care reglementează taxa pe poluare contravin art. 90 (actual art. 110) par. 1 din TCE, urmând ca analiza dispozițiilor OUG nr. 50/2008 și a actelor ulterioare de modificare privitoare la această problemă să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României precum și jurisprudența CEDO.
Art. 90 din TCE se referă la impozitele și taxele interne care impun o taxă fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din TCE Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text și anume: a) trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; b) trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; c) prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Mai arată reclamantul că reglementarea fiscală internă incidentă în cauză îndeplinește toate criteriile menționate pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din TCE. Taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucât, din moment ce este datorată doar pentru „ produsele importate” iar nu și pentru „produsele naționale”, este evident că obiectivul instituirii taxei este să diminueze consumul „produselor importate”. În concluzie, taxa pe poluare încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre ale Uniunii Europene în competiția cu produsele similare autohtone.
Se mai susține de reclamant în motivarea cererii faptul că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
A mai invocat reclamantul jurisprudența CEJ și a arătat că astfel cum a statuat CEJ statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din TCE cu respectarea principiilor care guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Cât privește obligarea pîrîtei la plata dobînzii legale, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale, derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
În drept, reclamantul a invocat art. 1, art. 2 și art. 13 din Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 3, art. 5, art. 9, art. 14 din OUG nr. 50/2008, art. II și III din OUG nr. 208/2008, art. III din OUG nr. 218/2008, art. 3 din HG nr. 686/2008, Anexa nr. 1 la Reglementările privind condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii circulației pe drumurile publice din România, OMAI nr. 1501/2006, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, TCE și art. 11 și 148 din Constituția României.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Aceeași pârâtă a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, autoritate introdusă în cauză la termenul de judecată din data de 30.10.2012 astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată (fila 40).
Astfel cum rezultă din practicau prezentei hotărâri instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/03.08.2011 și decizia nr. 429/17.10.2011, va obliga pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București să restituie reclamantului suma în cuantum de 2.323 lei actualizată cu dobânda prevăzută de art. 124 C.proc. fiscală, în termenul prevăzut de art. 117 C.proc. fiscală, pentru următoarele considerente:
Pentru a dispune astfel, instanța a luat act că reclamantul a achiziționat dintr-o țară membră U.E. un autoturism, achitând cu prilejul înmatriculării în România suma de 2.323 lei cu titlu de taxă pe poluare, în temeiul OUG nr. 50/2008.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
În această ordine de idei instanța reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că prevederile OUG nr. 50/2008 impun taxa de primă înmatriculare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Stabilind așadar taxa de primă înmatriculare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile OUG nr. 50/2008 încalcă art. 110 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal, nr.c106/77.
În raport de aceste considerente Tribunalul va admite în parte acțiunea, va anula decizia de calcul nr._/03.08.2011 și decizia nr. 429/17.10.2011, va obliga pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București să restituie reclamantului suma în cuantum de 2.323 lei actualizată cu dobânda prevăzută de art. 124 C.proc. fiscală, în termenul prevăzut de art. 117 C.proc. fiscal.
În ceea ce privește capătul de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflație, instanța îl va respinge întrucât în cauză sunt incidente prevederile art. 124 din Codul de procedură fiscală, reclamantul fiind îndreptățit la dobânda prevăzută de acest act normativ, începând cu data emiterii răspunsului la cererea de restituire a taxei pe poluare și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă solicitând, în esență, admiterea recursului, modificarea în tot a sentințe civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat recurenta pârâtă că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 304, C.pr.civ, apreciază că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 6, nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevăzuta de art. 304 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041 C pr. civ.
În fapt, prin acțiunea introdusa pe rolul acestei instanțe, reclamantul a solicitat, in contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Sector 6 cu sediul in .. 7,sector 1, ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună restituirea sumei de 12036lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule,actualizata de la data platii;obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civila recurata .instanța de fond a admis acțiunea reclamantului,a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS6,a obligat instituitia noastră sa restituie reclamantului suma de_ lei taxa de poluare,a respins cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu,a obligat parata la plata sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
1. Arată ca in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
învederează instanței faptul ca in conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia A revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 arătându-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția recurenta si intimata -reclamantă, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care se solicită admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata de către recurentă.
Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul cand ar cădea in pretentiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin. 1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; cand întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de infatisare."Asa cum am arătat mai sus (pct.l supra) Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 6, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare. întrucât prin plata taxei de poluare de către petent in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua parti, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedura civila.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de_ lei, arată că instanța de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006.ln condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148 precizează următoarele:
Potrivit art.l-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată precizează faptul ca alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. 4)
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.Cu privire la prevederile art.9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de prima inmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Eurpene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciază ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care inmatriculeaza autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, arata ca in cazul în care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de inmatriculare în România in același cuantum indiferent daca este vorba autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar. Astfel, învederează ca argumentele invocate sunt neîntemeiate, intrucat legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Arată ca nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internationale.Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima inmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.Avind in vedere ca taxa de prima inmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal consideram ca suma nu poate fi restituita.
Învederează instanței de recurs ca potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, ,, impotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare .Arătam ca, corespondenta adresata instituției noastre, reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputand primi suma decât daca anulează actul de impunere.In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, arată ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).Totodata, menționează ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, iar reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neintemeiata.
Si cu privire la obligarea la plata dobânzii fiscale, arată ca sentința este netemeinica si nelegala.
In acest sens arătam ca potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
In ceea ce privește obligarea AFP S6 la plata cheltuielilor de judecata precizează faptul ca, conform prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli, iar, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic și legal întocmite, motiv pentru care solicitam respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, recurenta solicita instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În drept, își întemeiază recursul pe. art. 304 pct. 9 si 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Probe: înscrisurile aflate la dosarul cauzei
Cu privire la sentința civilă nr. 5091/11.12.2012, a mai declarat recurs recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice în nume propriu, solicitând în esență, admitea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurată apreciind că soluția dată este netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București pe capătul de cerere având ca obiect obligarea instituției noastre la restituirea sumei de 2.323 lei reprezentând taxa poluare, actualizata cu dobânda legala.
Învederează că, Tribunalul București în mod nelegal obligat Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București si împreuna cu A.F.P. Sector 6 la plata sumei de 2.323 lei reprezentând taxa poluare, întrucât, în considerentele prezentei sentințe recurate s-a reținut ca " Instanța, deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 o respinge, având in vedere ca aceasta autoritate a încasat suma de la petent chiar daca aceasta suma are alta distribuție bugetara".
Or, fata de aceasta reținere din considerente, apreciază că nu se justifica in nici un fel obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București împreuna cu A.F.P. Sector 6 la plata sumei de 2.323 lei, reprezentând taxa poluare, instanța de fond nemotivând soluția in ceea ce privește instituția noastră.
Astfel, prin calitate procesuală se înțelege titlul sau modul in care o persoana participa in raportul juridic, îndreptățind-o sa fie parte in proces.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenta identității intre persoana paratului si cel obligat in cadrul aceluiași raport juridic.
Raportat la obiectul acestui capăt de cerere, învederam faptul ca D.G.F.P.-M.B.
are calitate procesuala pasiva întrucât, așa cum rezulta si din actele depuse la dosarul cauzei in "vederea înmatriculării definitive in România a autovehiculului, reclamantul a achitat, la Trezoreria Sector 6, instituție care este o structura in cadrul Administrației Finanțelor Publice Sector 6 București si care este reprezentata in instanța de AFP Sector 6 București, taxa pe poluare, in cuantum de 2.323 lei, in baza Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/03.08.2011, emisa de către Administrația Finanțelor Publice Sector 6.
Pe de alta parte, arată ca, in conformitate cu dispozițiile art.1 alin.(1) din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu: ,,Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului."
De asemenea, arată ca, potrivit dispozițiilor art.5 din același act normativ:
„ (1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. (...)
(4) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."
De asemenea, precizează ca si H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule prevede la art. 3 alin. 1: "Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: (...)a) în cazul persoanelor fizice, (...) -organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal.
Or, reclamantul este contribuabil mic cu domiciliul in Sectorul 6, înregistrat ca plătitor de taxe si impozite la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6, acesta fiind si motivul pentru care taxa pe poluare a fost calculata de către acest organ fiscal. Prin urmare, având in vedere cele menționate, cat si faptul ca Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București nu este nici organul care a incasat taxa pe poluare si nici nu gestionează aceasta taxa, întrucât se face venit la bugetul F. pentru Mediu, iar pe de alta parte având in vedere faptul ca instituția recurentă nu administrează din punct de vedere fiscal reclamantul, in mod evident D.G.F.P. -M.B. nu are calitate procesuala pasiva in ceea ce privește restituirea acestei taxe de poluare.
Având in vedere considerentele expuse anterior, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurata in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Muncipiului București pe capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 2.323 lei reprezentând taxa poluare si a dobânzii legale aferenta si in consecința respingerea acestui capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. In al doilea rand rand, invocă excepția inadmisibilitatii in ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Pe fondul cauzei, învederează ca, instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea formulata de către reclamant si a dispus anularea Deciziei nr. 429/17.10.2011 emisa de către D.G.F.P. - M.B., având in vedere următoarele considerente:
Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/03.08.2011, Administrația Finanțelor Publice sector 6 a stabilit o taxa pe poluare pentru autovehicule in suma de 2.323 lei, in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
In drept, O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare prevede următoarele:
"Art. 1. - (1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru auto vehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, In vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4. - Obligația de plată a taxei intervine: al cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în Româniaj b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la ari. 3 și 9".
Se retine ca regimul taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare de la data de 1 iulie 2008, conform art. 14 din OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, care stabilește, incepând cu data de 1 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării Programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezulta ca aceasta este in mod legal datorata.
Legal citat, intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările cauzei în raport de criticile formulate și prevederile legale incidente, Curtea reține că:
În ceea ce privește recursul recurentei pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice formulat în nume propriu, instanța îl va admite din următoarele considerente:
Curtea reține că în fapt și în drept susținerile acestei recurente sunt întemeiate, neexistând o identitate între persoana acestei pârâte și persoana emitentă atât a deciziei de calcul al taxei de poluare plătită de către intimatul-reclamant, cât și refuzului nejustificat de restituire a contravalorii taxei și a dobânzilor legale aferente, nefiind relevantă din această perspectivă împrejurarea că această recurentă a reprezentat sub aspect procesual emitentul refuzului calificat drept unul nejustificat în privința intimatului-reclamant, urmând ca în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. să fie admis recursul formulat în această privință si va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că, va respinge capătul de cerere privind obligarea D.G.F.P a Municipiului București la plata sumei de 2323 lei, achitată cu dobândă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ca privește recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 împotriva Sentinței civile nr. 5091 din data 11.12.2012 de pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. G. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu instanța îl va respinge ca nefundat din următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.07.2011 cu Seifert Thilo Klaus autovehiculului marca Opel, tipul T98/KOMBI/FR11/ASTRA –G-C., an de fabricație 2003 și norma de poluare Euro 4, fiind înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 04.12.2002.
La data de 29.07.2011 a solicitat organului fiscal competent, printr-o cerere scrisă, să calculeze taxa pe care urma să o achite reclamantul cu titlu de taxă pe poluare în vederea înmatriculării autovehiculului, iar la data de 03.08.2011, în baza OUG nr. 50/2008, Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București a emis decizia de calcul nr._ prin care a stabilit în sarcina petentului obligația de plată a sumei de 2.323 lei cu titlu de taxă pe poluare, sumă achitată de către reclamant.
În ceea ce privește critica recurentei pârâte referitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, aceasta nu este întemeiată.
Astfel, din actele dosarului, rezultă că AFP Sector 6 a emis decizia de calcul al taxei de poluare și tot această autoritate a procedat la încasarea sumei, astfel că ea este parte în raportul juridic dedus judecății, decurgând din plata nedatorată, justificând, sub acest aspect, calitatea sa procesuală pasivă.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă AFP Sector 6 nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare.
Temeinică și legală este și soluția primei instanțe de acordare a dobânzii fiscale calculate conform dispozițiilor derogatorii ale Codului de procedură fiscală, lege specială în raport cu prevederile Legii nr.554/2004 invocate de recurentă.
Nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează ca - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 - să fie respins recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 împotriva Sentinței civile nr. 5091 din data 11.12.2012 de pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. G. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu ca nefondat.
Admite recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Mun. București împotriva Sentinței civile nr. 5091 din data 11.12.2012 de pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. G. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că, respinge capătul de cerere privind obligarea D.G.F.P a Municipiului București la plata sumei de 2323 lei, achitată cu dobândă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A. J. C. – N. LuminițaȘurculescu F.
Grefier,
A. C.
RED. Ș.F/2 ex
TEHNORED A.C
JUDECĂTOR FOND
S. V.
Tribunalul București
| ← Pretentii. Decizia nr. 2359/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2250/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
