Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4409/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4409/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1949/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.4409
Ședința publică de la 24 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
JUDECĂTOR: D. G. S.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: E. CHIRĂNUȘ
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant C. L. E. împotriva sentinței civile nr.1792/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtăADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, având ca obiect „contestația act administrativ fiscal”.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică de la 26.09.2013, desfășurarea ședinței fiind consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la data de 03.10.2013, 10.10.2013, 17.10.2013 și 24.10.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 23.07.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul C. L. E. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 3/19.03.2012 și a deciziei nr. 4418/31.01.2012, ambele emise de pârâtă și suspendarea executării deciziei nr. 4418/31.01.2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actului administrativ.
La termenul din 25.10.2012, reclamantul a învederat instanței că își restrânge acțiunea întrucât nu mai insistă în soluționarea capătului de cerere privind suspendarea executării deciziei nr. 4418/31.01.2012 emisă de pârâtă.
După închiderea dezbaterilor, cu ocazia punerii concluziilor pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că își modifică petitul acțiunii, în sensul că solicită, în principal, admiterea contestației în totalitate și, în subsidiar, admiterea în parte a contestației pentru suma de 6.008 lei, scadentă la data la care reclamantul era administrator.
Prin sentința nr.1792/25.10.2012, Tribunalul Călărași – Secția civilă a respins acțiunea reclamantului astfel cum a fost restrânsă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 4418/31.01.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași s-a decis în baza art. 27 alin.2 lit. b, c și d din OG nr. 92/2003 angajarea răspunderii reclamantului și domnului H. G. R., în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale în sumă de 245.613 lei din care debite în sumă de 155.240 lei și accesorii în sumă de 90.373 lei ale debitoarei ..
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație administrativă care a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 3/19.03.2012 cu motivarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art.27 din OG nr.92/2003, întrucât în perioada 19.03.2009 – 06.05.2009 reclamantul a achitat domnului P. M. suma de 945.000 lei fără a achiziționa vreun bun, proprietarul imobilului restaurant „La Hambar” fiind tot domnul P. M. și, deși a dispus de disponibilități bănești pentru a achita debitele restante la bugetul consolidat al statului reclamantul nu a plătit obligațiile fiscale calculate conform declarațiilor depuse anterior datei de 16.03.2009 când a cedat părțile sociale.
Prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 din OG nr.92/2003 și ca atare măsurile dispuse de pârâtă prin cele două decizii sunt legale, neexistând motive pentru anularea deciziei atacate.
Astfel, în perioada 19.03.2009 – 06.05.2009 s-a virat domnului P. M. suma de 945.000 lei fără a fi achiziționat imobilul restaurant „La Hambar” ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr.95/15.12.2008, la data emiterii deciziei, proprietarul imobilului fiind tot domnul P. M., conform extrasului de carte funciară, anexat în copie la dosar.
Prin neîncheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare s-a provocat insolvabilitatea persoanei juridice care a achitat suma de 945.000 lei fără a fi achiziționat imobilul restaurant „La Hambar”.
Referitor la afirmația reclamantului, conform căreia la data de 16.03.2009 a cedat părțile sociale, astfel că, începând cu această dată nu mai avea calitate în cauză, tribunalul a reținut că societatea avea debite restante neachitate, conform declarației depuse anterior acestei date, aspect recunoscut chiar de către reclamant în ședința publică de la data de 25.10.2012, când a arătat că suma scadentă la data la care reclamantul era administrator era în sumă de 6.008 lei.
Mai mult, reclamantul a deținut drept de semnătură până la data de 08.04.2009 conform extrasului de cont transmis de ING Bank, iar societatea debitoare a avut un rulaj în această perioadă de 991.459 lei, astfel că, reclamantul a dispus de posibilități bănești pentru a achita restanțele la bugetul consolidat al statului, dar nu a făcut-o.
Dacă administratorii . apreciau că nu pot achita obligațiile fiscale restante în sumă de 245.613 lei trebuiau să solicite instanței deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare, lucru pe care nu l-au făcut.
Solicitarea reclamantului făcută cu ocazia punerii concluziilor pe fond referitoare la modificarea petitului acțiunii, nu a fost analizată de tribunal având în vedere că a fost făcută cu nesocotirea dispozițiilor art.132 Cod procedură civilă, precum și cu încălcarea principiul contradictorialității și dreptului la apărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. L. E., solicitând în temeiul art. 304 pct.8 și 9 raportat la art.3041 și art.312 alin.3 C.pr.civ., admiterea recursului formulat și pe cale de consecință, admiterea contestației formulate, anularea deciziei nr.3/19.03.2012 și a deciziei nr.4418/31.01.2012 ca fiind acte administrative fiscale netemeinice și nelegale, cu privire la atragerea răspunderii reclamantului C. L. E..
În motivarea recursului, recurentul-reclamant critică sentința de fond pentru netemeinicie și nelegalitate.
Cu privire la art.27 alin.2 lit. b) din OG nr.92/2003, recurentul-reclamant arată că acest text de lege se referă la înstrăinarea și ascunderea cu rea-credință sub orice formă a activelor debitorului. În cazul de față însă, recurentul arată că a cumpărat imobilul (restaurantul „la Hambar”) în vederea lărgirii obiectului de activitate al societății iar prin această achiziție, compania a făcut o investiție nu o înstrăinare. Așadar, nu a înstrăinat sau ascuns cu rea-credință active ale companiei.
Mai mult, motivarea pe care se bazează atragerea răspunderii sale conform prevederilor art.27 alin.2 lit. b din OG 93/2003, nu are nicio legătura cu activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul firmei. Nu există nicio motivare cu privire la înstrăinarea sau ascunderea activelor societății.
Instanța de fond a reținut faptul ca prin neîncheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare s-a provocat insolvabilitatea persoanei juridice care a achitat suma de 945.000 lei, fără a fi achiziționat imobilul. Însă instanța nu a motivat și că ar fi culpa sa, lucru ce ar atrage răspunderea solidară.
Conform art. 1, 8 și 12 din antecontractul de vânzare-cumpărare, contractul final de vânzare cumpărare în forma autentică urma sa fie încheiat la data de 31.05.2012 după achitarea prețului integral, prevăzut la art. 8.
Recurentul-reclamant arată că a cesionat părțile sociale către numitul H. G. R. la data de 16.03.2009, de la această dată nemaiavând calitatea de a încheia acte în numele societății. Numai până la această dată a îndeplinit clauzele contractuale, ulterior obligațiile fiind preluate de cedent.
Mai mult decât atât, imobilul ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nu este un activ al societății, până la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare și nu sunt incidente prevederile art. 27 alin 2 lit. b din OG 93/2003.
Conform prevederilor art. 27 alin 2 din OG 93/2003, persoanele care răspund solidar cu debitorul, trebuie sa fi acționat cu rea credința, ceea ce nu se dovedește in cauza.
În decizia nr.3/19.03.2012, intimata s-a rezumat doar să precizeze faptul că achiziționarea imobilului nu a fost finalizată, fără să facă vreo referire la apărările sale. Astfel, finalizarea achiziționării imobilului nu cădea în sarcina sa, încheierea contractului de vânzare-cumpărare urmând să aibă loc după cesionarea părților sociale, atribuția revenindu-i noului asociat și administrator al S.C. Rolec Construct S.R.L.
Mai mult decât atât, așa cum a precizat și intimata, plățile către promitentul vânzător P. M. s-au făcut în perioada 19.03._09, data de 06.05.2009 fiind ulterioară atât datei cesiunii părților sociale și implicit predării actelor contabile (16.03.2009) cât și datei schimbării semnăturii în bancă a recurentului (care a intervenit la data de 08.04._). Față de această situație, rezultă fără putere de tăgadă faptul ca ultimele plați către promitentul vânzător au fost făcute de noul asociat și administrator.
Or instanța de fond nu a avut în vedere faptul că suma de 600.000 lei a fost achitată după cesionarea părților sociale și că recurentul nu mai avea semnătură în bancă.
Recurentul arată că instanța de fond nu a avut în vedere și certificatul constatator pe care l-a depus și din care rezulta că din data de 20.08.2009 avea calitatea de asociat și numita D. C..
Având in vedere faptul ca datoriile debitoarei la bugetul de stat sunt aferente perioadei 2008-2010, conform titlurilor executorii depuse de intimata-pârâtă, recurentul-reclamant se întreabă de ce nu a fost antrenată și răspunderea solidară a acestei asociate. Nu înțelege care a fost raționamentul pentru care a fost atrasă răspunderea sa solidară și a numitului H. G. R., nu și a d-nei D. C..
Recurentul arată că potrivit actelor pe care le-a depus la sediul intimatei-pârâte a dovedit că începând cu data de 16.03.2009, asociat unic si administrator al societarii a devenit numitul H. G. R., care a preluat toate activele si pasivele companiei, actele contabile si ștampilele societății, conform procesului verbal de predare primire.
De asemenea, la data la care a încheiat contractul de cesiune părți sociale, societatea debitoare nu îndeplinea condițiile prevăzute de legea 85/2006 in vederea deschiderii procedurii insolenței, nu se afla în stare de insolvență.
La punctul 7 din decizia contestată, intimata-pârâtă a reținut în persoana recurentului-reclamant faptul că a săvârșit fapta prevăzută la art. 26 alin. 2 lit. c din OG 93/2003, fără a detalia și motiva acest aspect.
Solicită recurentul să se constate că la data la care avea calitatea de asociat si administrator al debitoarei și puteam să solicite deschiderea procedurii insolvenței, societatea debitoare avea o datorie în cuantum de 6.008 lei, datorie ce nu îndeplinește pragul prevăzut de legea nr.85/2006 pentru deschiderea procedurii insolventei. Mai mult decât atât, societatea desfășura activitate și avea un rulaj ce nu necesita introducerea în procedura insolvenței.
La punctul 4 din decizia contestată s-a reținut că în perioada în care societatea a desfășurat activitate, au fost declarate debite în sumă totală de 274.728 lei din care a fost achitata decât suma de 17.813 lei, fapta încadrându-se astfel la art. 27 alin. 2 lit. d din OG 93/2003.
Conform titlurilor executorii depuse de intimata-pârâtă la dosarul cauzei, datoriile scadente erau până la data de 16.03.2009 în sumă de 6.008 lei, iar după data de 16.03.2009 în sumă de 190.392 lei.
După ce a intervenit cesiunea părților sociale, noul asociat unic și administrator nu a mai întocmit și declarat situațiile financiare, sens în care la data de 25.10.2011, ONRC a depus cerere de dizolvare a societății, cererea fiind admisă la data de 14.12.2011. Prin sentința pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, s-a dispus dizolvarea societății, iar intimata-pârâtă a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 245.613 lei.
Având în vedere soluția pronunțată la data de 14.12.2011, recurentul apreciază că organele fiscale nu mai aveau posibilitatea efectuării niciunui act de control cu privire la societatea debitoare S.C. Rolec Construct S.R.L.
Prin urmare, în cauză nu este dovedită reaua sa credință în nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Mai arată recurentul că după data de 16.03.2009 trebuiau înregistrate declarațiile fiscale aferente primului trimestru și se calculau obligațiile fiscale datorate ceea ce înseamnă că nu recurentul-reclamant este vinovat de neînregistrarea și neplata acestora.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute la art. 27 din OG 93/2003, cu privire la reaua sa credință și starea de insolvabilitate a societății debitoare S.C. Rolec Construct S.R.L.
F. de toate aceste aspecte, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea contestației și anularea deciziei nr. 4418/31.01.2012 ca fiind un act administrativ fiscal netemeinic și nelegal, cu privire la atragerea răspunderii recurentului-reclamant C. L. E..
Intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI a formulat întâmpinare la data de 30.08.2013 prin care a solicitat respingerea recursului cu consecința menținerii sentinței de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea constată următoarele:
Prin decizia nr. 4418/31.01.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași s-a decis în baza art. 27 alin.2 lit. b, c și d din OG nr. 92/2003 angajarea răspunderii solidare a reclamantului și domnului H. G. R., în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale în sumă de 245.613 lei din care debite în sumă de 155.240 lei și accesorii în sumă de 90.373 lei ale debitoarei ..
În ceea ce privește incidența art. 27,2 lit. b se reține prin punctul 4 din decizie că în perioada în care societatea . a desfășurat activitate au fost declarate debite în sumă totală de 274.728 lei din care nu a fost achitată decât suma de 17.813 lei, în condițiile în care reclamantul a fost administrator până în data de 16.03.2009.
În ceea ce privește incidența art. 27.2 lit. b, se reține prin punctul 6 din decizie că potrivit extrasului de cont a fost virată către d-nul P. M. suma de 945.000 lei în baza unui antecontract de vânzare cumpărare care nu a fost înregistrat la OCPI.
În ceea ce privește incidența prevederilor art. 27,2 lit. c, prin punctul 7 din decizie se arată că administratorii nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea proceduri insolvenței pentru obligații fiscale rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație administrativă care a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 3/19.03.2012 cu motivarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art.27 din OG nr.92/2003, întrucât în perioada 19.03.2009 – 06.05.2009 reclamantul a achitat domnului P. M. suma de 945.000 lei fără a achiziționa vreun bun, proprietarul imobilului restaurant „La Hambar” fiind tot domnul P. M. și, deși a dispus de disponibilități bănești pentru a achita debitele restante la bugetul consolidat al statului reclamantul nu a plătit obligațiile fiscale calculate conform declarațiilor depuse anterior datei de 16.03.2009 când a cedat părțile sociale.
Art. 27 pct. 2 lit. b, c, și d din OUG 92/2003 prevede „(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului;
c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;
În ceea ce privește incidența literei d din articolul citat mai sus Curtea Constată că pentru angajarea răspunderii solidare este necesar ca neachitarea la scadență a debitelor fiscale trebuie să se facă cu rea credință. Așadar simpla neachitare la scadență a debitelor fiscale de către administrator nu este suficientă pentru angajarea răspunderii solidare a administratorului, întrucât buna credință se prezumă iar reaua credință trebuie dovedită. Or nici în decizia de angajare a răspunderii solidare și nici în decizia de soluționare a contestației nu se argumentează în nici un mod și nu se face dovada relei credințe situație în care nu se poate considera că sunt întrunite condițiile impuse de art. 27 pct. 2 lit. d din OUG 92/2003.
În ceea ce privește incidența art. 27 pct. 2 lit. b din OUG 92/2003 Curtea constată că și în cazul acestui articol se cere ca să existe o ascundere cu rea-credință a activelor debitorului. Or nici în acest caz nu se face vorbire de reaua credință a administratorilor invocându-se doar aspecte de ordin obiectiv referitoare la efectuarea unor plăți în baza unui antecontract nedeclarat la OCPI și care nu s-a finalizat prin încheierea contractului de vânzare cumpărare.
În lipsa altor elemente care să confirme o poziție subiectivă specifică relei credințe, administratorii sunt prezumați a fi acționat cu bună-credință, adică cu intenția sinceră de finalizare a tranzacției. Simpla încheiere a unui antecontract de vânzare cumpărare și de plată a unei părți din preț, neurmată de finalizarea contractului nu este o dovadă suficientă a faptului că intenția administratorului a fost aceea de ascundere a activelor societății.
În ceea ce privește incidența prevederilor art. 27 pct. 2 lit. c din OUG 92/2003 Curtea constată că și în acest caz este necesară dovedirea relei-credințe și, în plus, din deciziile atacate nu rezultă care ar fi momentul la care apreciază organul fiscal că ar fi intervenit insolvabilitatea, în raport cu care trebuie apreciată obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței.
În concluzie, în lipsa unei motivări complete, în care să se aibă în vedere și existența unei rele credințe din partea administratorului, ca condiție pentru angajarea răspunderii solidare, Curtea urmează să admită recursul, să modifice sentința și pe fond să admită acțiunea și să anuleze deciziile contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant C. L. E. împotriva sentinței civile nr.1792/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtăADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și anulează decizia nr.3/19.03.2012 și decizia nr.4418/31.01.2012 emise de pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.10.2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. C. V. D. G. SeverinIonuț C. G.
GREFIER
E. Chirănuș
Red,DS, tehnored.MT /2ex.
Red. Trib.Călărași CI
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 3044/2013.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4742/2013.... → |
|---|
