Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 3044/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3044/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 4712/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3044
Ședința publică din data de 11.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta A. (A.) V., în contradictoriu cu pârâții M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN ARGEȘ, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta A. (A.) V. prin reprezentant convențional M. N. B. cu delegație depusă la dosarul cauzei, lipsind pârâții MECTS și ISJ Argeș.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat în cauză.
Curtea încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constatând că aceste înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei. Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul părții prezente pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean Argeș, invocată prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean Argeș, ca neîntemeiată. Pe fondul cererii, solicită admiterea ei astfel cum a fost precizată, arătând că a făcut dovada cu înscrisuri referitor la nerecunoașterea de către pârâtul MEN a diplomei de licență a reclamantei. De asemenea, solicită obligarea pârâților să permită reclamantei să participe la examenul național de definitivat și de titularizare în învățământ.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul C.-SCAF la data de 19.05.2011 sub nr._, reclamanta A. (A.) V. a chemat în judecată pe pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE solicitând obligarea pârâtului la recunoașterea valabilității diplomei de licență . nr._/9270/09.04.2008 având ca beneficiară pe reclamantă, obligarea pârâtului să permită reclamantei susținerea examenului de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic în sesiunea august 2011 și suspendarea susținerii examenului de definitivat la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, în condițiile art. 14 și urm. din Legea 554/2004.
În motivare, reclamata arată că a absolvit Facultatea de sociologie psihologie din cadrul USH în sesiunea iulie 2007, obținând diploma de licență nr. 9270/2008, emisă sub egida ministerului pârât. Urmare a nerecunoașterii de către pârât a acestei diplome, reclamanta, care lucrează în învățământ pe poziția de profesor suplinitor de câțiva ani, nu a fost primită pentru susținerea examenului de titularizare, refuzul MECTS fiind exprimat prin adresa_/10.05.2011.
În drept, sunt invocate dispozițiile Legii 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 1137/20.02.2012, C.-SCAF a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii (invocată pe temeiul neîndeplinirii procedurii prealabile administrative) și a admis (în parte) cererea reclamantei, obligând pârâtul să emită un act administrativ prin care să recunoască diploma de licență a reclamantei, respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Prin decizia civilă nr. 525/01.02.2013, ICCJ-SCAF a admis recursul MECTS și a casat sentința anterior menționată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea deciziei, ICCJ a reținut că diploma de licență a reclamantei este valabilă, nefiind revocată sau anulată, astfel că reclamantei i se recunosc toate drepturile conferite de lege în considerarea diplomei deținute. În acest context, obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să recunoască valabilitatea diplomei de licență emisă sub egida sa reprezintă o contradicție în termeni. A mai constatat instanța de recurs că, plecând de la premisa valabilității diplomei de licență deținută de reclamantă, instanța de fond avea obligația de a analiza pe fond celelalte două capete de cerere. Or prima instanță nu a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care le-a avut în vedere la respingerea celorlalte două capete ale cererii.
ÎCCJ a îndrumat C.-SCAF să stabilească, cu ocazia rejudecării, cadrul procesual corect pe capătul de cerere privitor la acordarea permisiunii pentru reclamantă de a susține examenul de definitivat și de grad didactic, prin raportare la prevederile art. 241 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și a Metodologiei aprobată prin OMCTS 61/2003 precum și să lămurească împrejurările legate de caracterul actual al interesului urmărit de reclamantă.
Urmare a îndrumărilor instanței de recurs, în respectarea dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ., cu ocazia rejudecării pricinii, C.-SCAF a solicitat reclamantei să facă precizări cu privire la cadrul procesual subiectiv al cauzei și la caracterul actual al interesului urmărit în ceea ce privește capetele 2 și 3 ale cererii introductive.
Prin note precizatoare (filele 14-15) reclamanta a chemat în judecată și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN ARGEȘ, ca instituție organizatoare a examenului de definitivat și a precizat obiectul capătului 2 al cererii introductive în sensul obligării pârâților de a permite reclamantei participarea la examenul național de definitivare și de titularizare, care se va desfășura după pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauză.
Cu privire la capătul 3 de cerere a arătat, conform încheierii din 27.09.2013, că nu-l mai susține.
Prin întâmpinare la cererea precizată, I. ȘCOLAR JUDEȚEAN ARGEȘ a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe motiv că nu este emitentul diplomei de licență, iar atribuțiile sale, prevăzute de lege, raportat la capetele de cerere formulate de reclamantă, sunt nesemnificative, coordonarea metodologică a examenului fiind asigurată de MEN, prin Comisia națională de examen numită conform Ordinului nr. 6193/2012.
Pe fondul capătului 2 de cerere a arătat că înscrierea la concursul de titularizare are loc cu respectarea condițiilor din Ordinul anterior menționat, printre care se numără prezentarea diplomei de licență. Or, potrivit art. 161 alin. 3 din OMECTS 5560/2011, diploma de licență trebuie să fie emisă pentru o specializare din cicluri de studii universitare de licență care se regăsesc în Centralizator și în hotărârile de guvern privitoare la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular. Specializarea sociologie-psihologie, la forma de învățământ ID, la facultatea de sociologie psihologie din cadrul USH București nu este prevăzută în nicio hotărâre de guvern, motiv pentru care se impune respingerea cererii ca neîntemeiată.
Analizând excepția lipsei calității procesule pasive invocate de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN ARGEȘ, Curtea o constată neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Raportat la capetele cererii introductive, așa cum au fost precizate, pârâtul a fost chemat în judecată pe capătul 2 de cerere, prin care se solicită obligarea sa și a pârâtului MEN să permită reclamantei participarea la examenul național de definitivare în învățământ.
Potrivit art. 241 din Legea educației naționale nr.1/2011, examneul național de definitivare în învățământ este organizat de MEN, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului, și anume Ordinul nr. 6193/2012.
Conform metodologiei, organizarea metodologică a examenului național de definitivare în învățământ este asigurată de MEN, prin Comisia națională de examen, iar organizarea și desfășurarea examenului este asigurată de către inspectoratele școlare, prin comisia de examen județeană numită de inspectorul școlar general.
Prin urmare, pârâtul este parte în raportul juridic de drept administrativ dedus judecății, prin prisma obligației sale legale de organizare și desfășurare a examenului de definitivat la care reclamanta urmărește să participe.
Cât privește fondul capătului 1 de cerere, Curtea constată că ÎCCJ, prin decizia nr. 525/01.02.2013 pronunțată anterior în cauză, a reținut ca legale și temeinice argumentele instanței de fond din primul ciclu procesual referitoare la valabilitatea diplomei de licență a reclamantei, care nu a fost revocată sau anulată și la recunoașterea tuturor drepturilor conferite de lege în considerarea diplomei deținute de reclamantă, și anume a diplomei de licență nr. 9270/09.04.2009.
Raportându-se la aceste argumente intrate în puterea de lucru judecat în cauza de față, Curtea constată că, pornind de la premisa că diploma de licență produce efectele juridice prevăzute de lege, se impune respingerea capătului 1 de cerere, pe motiv că nu este necesar un act de confirmare a valabilității diplomei de licență emisă sub egida MEN. Admiterea acestui capăt de cerere a conduce, așa cum a reținut ÎCCJ, la o contradicție între considerentele anterior menționate, intrate în puterea lucrului judecat și dispoziția de obligare a MEN la emiterea unui act administrativ de recunoaștere a diplomei.
Cât privește capătul 2 al cererii, așa cum a fost precizat, în considerarea celor reținute anterior referitor la drepturile legale conferite reclamantei de deținerea diplomei de licență, Curtea constată că este nejustificat refuzul pârâților de a permite reclamantei participarea la examenul național de definitivare în învățământ. Argumentul invocat de pârâți în justificarea refuzului este acela că diploma de licență a fost obținută de reclamantă pentru o specializare urmată în cadrul USH la forma de învățământ la distanță pentru care Universitatea nu a fost autorizată să funcționeze provizoriu sau acreditată, în perioada de referință a urmării studiilor și promovării examenului de licență de către reclamantă.
Or, aceste argumente ar fi pertinente într-o cauză care ar privi revocarea/anularea diplomei de licență și nu sunt relevante în cauza de față unde premisa raționamentului logico-juridic este aceea a deținerii de către reclamantă a unei diplome de licență emisă sub egida MEN și care, nefiind revocată sau anulată, conferă beneficiarei toate drepturile prevăzute de lege în considerarea deținerii calității de licențiat în sociologie-psihologie, inclusiv dreptul de a participa la examenul național de definitivare învățământ, conform prevederilor OMECTS 6239/2012.
Pentru aceste motive, Curtea va admite capătul 2 de cerere și va obliga pârâții să permită participarea reclamantei la examenul național de definitivare în învățământ.
În temeiul art. 246 C.pr.civ, va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului 3 de cerere inițial formulat, referitor la suspendarea susținerii examenului de definitivat din sesiunea august 2011 la nivelul ISJ Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul I. Școlar Județean Argeș.
Respinge capătul 1 de cerere referitor la obligarea pârâtului M. Educației Naționale la recunoașterea diplomei de licență a reclamantei.
Admite capătul 2 de cerere, așa cum a fost precizat de reclamanta A. (A.) V., cu domiciliul ales la Centrul de resurse juridice aplicate în drept intern, comunitar și internațional în București, ..A, camera 27 A, sector 3, în contradictoriu cu pârâții M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1 și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN ARGEȘ, cu sediul în Pitești, .-4, jud. Argeș.
Obligă pârâții să permită reclamantei participarea la examenul național de definitivare în învățământ.
Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului 3 al cererii.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. E. C. S. I.
Red.VEC
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4409/2013.... → |
|---|








