Obligaţia de a face. Decizia nr. 2/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 60599/3/2010
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2
Ședința publică de la 07 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
Președinte P. H.
Judecător F. G. A.
Judecător B. D. M.
Grefier A. C.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă S. A. L. împotriva Sentinței civile nr. 1216 din data de 22.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte P. M. București și C. M. București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii M. București.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta reclamantă prezentă personal și asistată de apărător, avocat T. S. care depune împuternicire avocațială nr._, lipsind intimatele pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta reclamantă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform mențiunii cu care a fost citată, după care:
Recurenta reclamantă, prin apărător, depune chitanța . nr._ reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea ia act de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și în temeiul art. 304 Cod proc. civilă și a art. 3041 Cod proc. civilă, casarea sentinței civile recurate și reținerea cauzei spre rejudecare.
De asemenea, recurenta reclamantă, prin apărător, depune la dosar concluzii scrise și învederează instanței că prin Legea nr. 171/2006 privind completarea Legii nr. 290/2003 termenul pentru depunerea actelor a fost prelungit până la data de 01.08.2007, considerând că instanța de fond a soluționat cauza în mod eronat pe o dispoziție legală modificată.
Menționează de asemenea că la filele 43-46 în dosarul de fond a depus practică judiciară în susținerea cauzei.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1216 pronunțată la data de 22.03.2012, Tribunalul București – Secția a IX – a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S. A. L., cu domiciliul în București, sector 1, ., . contradictoriu cu pârâții P. M. BUCUREȘTI și C. DE APLICARE A LEGII NR. 290/2003 din cadrul INSTITUȚIEI PREFECTULUI M. BUCUREȘTI, ambele cu sediul în București, sector 5, Bld. Regina E. nr. 47, ca neîntemeiată.
În considerentele sale, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, ulterior precizată (f.35-37), reclamanta S. A. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele P. M. BUCUREȘTI și C. DE APLICARE A LEGII NR. 290/2003 din cadrul INSTITUȚIEI PREFECTULUI M. BUCUREȘTI obligarea acestora la repunerea sa în termenul de soluționare și soluționarea cererii de despăgubiri în baza Legii nr.290/2003.
Reclamanta a înregistrat la sediul pârâtei Instituția Prefectului M. București la data de 23.08.2007 cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru bunurile ce aparținuseră defunctului V. N., iar cu adresa nr. EC_/SP3/26.09.2007, pârâta i-a restituit documentele trimise, comunicându-i că termenul de depunere a cererilor formulate în baza Legii nr.290/2003 s-a încheiat la data de 01.05.2007 (f.9).
Ulterior, reclamanta a revenit cu memoriul nr. EC_/. pentru aplicarea Legii nr.290/2003, care i-a comunicat prin adresa nr. EC_/. Legii nr.171/2006, art.5 alin.(1) din Legea nr. 290/2003 a fost modificat în sensul că persoanele îndreptățite vor depune cereri până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituie în cadrul prefecturilor, iar la alin următor, s-a reglementat că cererile respinse prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru motivul nedepunerii în termenul prevăzut de lege, sunt considerate cereri noi.
A mai comunicat pârâta că aceste dispoziții se referă la cererile depuse înainte de apariția Legii nr.171/2006, ce au fost soluționate până la acea dată de comisiile pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prin hotărâri de respingere pe motivul tardivității, acestea urmând a fi considerate cereri noi, însă cererea sa a fost depusă la data de 23.08.2007, după apariția Legii nr.171/2006 și peste termenul stabilit de aceasta.
În drept, Tribunalul a reținut incidența art. 5 din Legea nr.290/2003, modificată prin Legea nr.171/2006, porivit căruia “(1) Persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată. Cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate.
(11) Cererile de despăgubiri respinse prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru motivul nedepunerii în termenul prevăzut de lege, sunt considerate cereri noi, în sensul prezentei legi. […]” (subl. n.)
În mod esențial greșit apreciază reclamanta că dispozițiile reținute în precedent sunt aplicabile situației sale de fapt, sens în care se constată că răspunsul pârâtei C. pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Instituției Prefectului M. București este pertinent și temeinic, neputând contura caracterul nejustificat al refuzului său de soluționare a cererii de despăgubiri formulate de reclamantă.
Astfel, în mod corect s-a arătat de către autoritatea publică pârâtă că prevederile art.5 alin.(11 ) din Legea nr.290/2003, modificate prin Legea nr.171/2006, au în vedere exclusiv situațiile în care persoanele îndreptățite au depus la comisiile de aplicare a Legii nr.290/2003 cererile de acordare a despăgubirilor anterior intrării în vigoare a leggi nr.171/2006 și care fuseseră respinse ca tardive față de termenul inițial prevăzut de Legea nr.290/2003, de 9 luni de la ., or cererea reclamantei este ulterioară atât intrării în vigoare a Legii nr.171/2006, cât și termenului de depunere a cererilor, astfel cum a fost prorogat prin Legea nr.171/2006.
Dispozițiile invocate nu pot fi interpretate extensiv în sensul pretins de reclamantă, întrucât reglementează exclusiv prorogarea termenului de depunere a cererilor de acordare a despăgubirilor până la data de 01.05.2007, nu instituie un drept de depunere sine die a acestor cereri, astfel încât se vor considera cereri noi numai acele cereri asupra cărora anterior intrării în vigoare a legii de modificare comisiile de aplicare a Legii nr.290/2003 se pronunțaseră refuzând analizarea cererii ca tardive, fiind așadar depuse după expirarea termenului de 9 luni de la . Legii nr.290/2003 în forma inițială, dar anterior termenului de 01.05.2007.
Având în vedere că reclamanta a înregistrat cererea de acordare a despăgubirilor cuvenite în calitatea sa de succesor al defunctului V. N., abia la data de 23.08.2007, cererea sa nu mai poate fi încadrată în dispozițiile art.5 alin.(11 ) din legea nr.290/2003, iar împrejurarea că pârâta C. pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a refuzat să emită o hotărâre de respingere ca tardivă a acestei cereri nu este de natură să producă vreo vătămare reclamantei, care, de bună seamă, a avut deplin acces la procedura jurisdicțională pentru a contesta legalitatea refuzului explicit de soluționare a cererii, nefiind relevantă forma de exteriorizare a acestui refuz de către autoritatea administrativă.
Totodată, se reamintește că în materia raporturilor de drept administrativ, instituția repunerii în termen nu își găsește aplicare decât în baza unei reglementări legale exprese – care în cauza pendinte nu există, neputând fi apreciată prin analogie cu instituția repunerii în termenele procedurale specifice procesului civil din dreptul intern și nici cu cea a repunerii în termenele de prescripție prevăzute de Codul Civil, cum eronat apreciază partea reclamantă.
Raportat la aceste împrejurări și la dispozițiile legale incidente, Tribunalul a constatat că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea autorităților publice, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i și n din Legea nr. 554/2004, conduita acestora neîndeplinind exigențele unei vătămări prevăzute de art.1 alin.(1) din Legea nr.554/2004, iar prin refuzul de a emite un act administrativ fără îndeplinirea condițiilor imperativ reglementate, nu este dovedită nicidecum exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea reclamantei.
Împotriva acesteia a declarat recurs reclamanta S. A. L..
Prin recursul declarat, recurenta, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, raportat la prevederile art. 312 din Codul de procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, reținând cauza spre rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, în esență întrucât s-a aflat în imposibilitate de a depune documentația până la data de 01.05.2007 din cauza stării de sănătate a tatălui său și, deși a solicitat repunerea sa în termen, P. municipiului București i-a restituit documentația.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Intimații – pârâți, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinări.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Unicul motiv de recurs, prezentat de către recurentă în mod formal ca fiind două motive de recurs, se referă la o pretinsă greșită aplicare a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările ulterioare, cererii sale, formulate și depuse la C. municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la data de 26.09.2007, în calitate de persoană îndreptățită la acordarea despăgubirilor reglementate de acest act normativ special, în condițiile în care cererea i-a fost respinsă de autoritatea pârâtă ca tardiv formulată, iar o cerere de repunere în termen nu i-a fost primită, apreciind astfel că refuzul pârâtei de soluționare a cererii sale este unul nejustificat.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea constată că în mod corect acțiunea reclamantei-recurente a fost respinsă, instanța analizând pretinsul refuz nejustificat de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor din perspectiva soluției tardivității formulării cererii și inexistenței unor prevederi legale care să-i permită reclamantei să formuleze o cerere de repunere în termen.
Or, în condițiile în care instanța a constatat că soluția pârâtei de respingere a cererii ca fiind tardiv introdusă a fot una legală, în mod corect nu a mai analizat din altă perspectivă, a temeiniciei cererii sale de despăgubiri, incidența dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 290 din 27 iunie 2003.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările ulterioare „(1) Cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului H., precum și ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi.
(2) De prevederile prezentei legi beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română.”, potrivit art. 3 „Pentru construcțiile cu destinația de locuințe, anexe gospodărești ori pentru alte utilități, se acordă foștilor proprietari despăgubiri bănești, în sume calculate în raport cu suprafața construită, cu materialele folosite și cu vechimea construcției la data pierderii posesiei. În suma totală va fi cuprinsă și contravaloarea terenului de sub construcție și a curții, pe baza evaluărilor efectuate, după caz, de experți în construcții sau evaluatori funciari.”, iar art. 4 „Pentru recoltele neculese în anul părăsirii proprietăților în teritoriile prevăzute la art. 1, și anume: grâu, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, viță-de-vie, in, tutun, mac și fructe, se acordă, pentru 3 dintre acestea, la alegerea foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora, o sumă calculată în raport cu suprafața cultivată și cu producția medie la hectar în anul părăsirii proprietăților, potrivit prețului de achiziție al produselor menționate, publicat de Institutul Național de S. pentru anul anterior celui în care se acordă despăgubirea.”
Potrivit art. 5 alin. 1 „(1) Persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată. Cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate.”
De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond și împrejurarea referitoare la lipsa oricărei vătămări a reclamantei-recurente prin faptul că pârâta nu a emis o hotărâre, în mod formal, de respingere a cererii sale ca tardive, în condițiile în care din răspunsul său a rezultat, cu claritate, atât soluția cât și motivele ce au fost avute în vedere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă S. A. L. împotriva Sentinței civile nr. 1216 din data de 22.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte P. M. București și C. M. București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii M. București ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. P. F. G. A. B. D. M.
Grefier,
A. C.
Red. DMB/GD/2 ex
judecător fond:
L. M. B.
Tribunalul București - SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 5620/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2728/2013. Curtea de... → |
|---|
