Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4742/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4742/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 19964/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 4742
Ședința publică din data de 04.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. C. I.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți Z. R. și Z. P. împotriva sentinței civile nr. 3841/31.07.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2 BUCUREȘTI, în cauza având ca obiect suspendare executare act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant Z. R., asistat de avocat T. I. V., recurenta-reclamantă Z. P., reprezentată de avocat T. I. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosar înscrisuri.
Curtea încuviințează pentru recurenții-reclamanți proba cu înscrisuri.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, în sensul menținerii soluției de respingere a excepției lipsei procedurii prealabile și admiterii cererii de suspendare a executării celor trei decizii de impunere.
Susține că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 teza I din Codul de procedură civilă, considerând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede cele două condiții ce trebuie întrunite pentru a obține suspendarea executării actelor administrative fiscale.
Arată că în aprilie 2013 a formulat o acțiune împotriva acestor acte administrative fiscale, prin care a cerut și suspendarea suspendarea executării, însă dosarul nr._/3/2013 are termen de începere a procedurii scrise în luna februarie 2014. În aceste condiții, a fost nevoit să solicite pe cale separată suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond.
Consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, condiția cazului bine justificat a fost probată, din simpla lecturare a înscrisurilor aflate la filele 15-22 din dosarul de fond rezultând că s-a achitat integral impozitul pe clădiri până la data de 01.01.2013. Susține că impozitul pe clădiri a fost achitat din data de 07.03.2012, iar prin deciziile de impunere nr._/14.03.2013, nr._/14.02.2013 și nr._/14.02.2013 i s-a solicitat să achite din nou acest impozit. Învederează că deciziile respective au fost emise cu privire la aceleași imobile, care sunt deținute în devălmășie, fiind dobândite în timpul căsătoriei. Mai arată că a contestat actele de executare silită, respectiv titlul executoriu, somația și adresele de înființare a popririi, însă nici în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 nu s-a stabilit termen de judecată.
Precizează că a demonstrat și îndeplinirea condiției privind paguba iminentă, aceasta rezultând din împrejurarea că i se solicită achitarea din nou a aceluiași impozit pe clădiri, fiind calculate în mod nelegal accesorii.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
- Cererea de recurs.
Prin cererea de recurs formulată la data de 08.08..2013 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.08.2013, recurenții-reclamanți Z. R. și Z. P. au solicitat casarea în parte a sentinței nr. 3841/31.07.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în sensul menținerii soluției de respingere a excepției lipsei procedurii prealabile și admiterii cererii de suspendare a executării deciziilor de impunere nr._/14.02.2013, nr._/14.02.2013 și nr._/14.02.2013, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivare, recurenții au arătat că motivul de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 teza I din Codul de procedură civilă, considerând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care prevede cele două condiții ce trebuie întrunite pentru a se obține suspendarea executării actelor administrative fiscale.
Astfel, au arătat că instanța de fond a ignorat numeroasele aspecte de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității celor trei decizii de impunere. Instanța de fond a reținut greșit că reclamanții nu au făcut dovada plații taxelor și impozitelor pentru anii 2012 și 2013, în condițiile în care din actele depuse la dosar rezultă următoarea situație de fapt: pentru anul 2012, la data de 17.03.2012, a fost achitat integral impozitul pentru imobilele pe care le-au dobândit în devălmășie, precum și taxa pentru mijlocul de transport, beneficiind de o bonificație de 195 lei, dovadă în acest sens fiind chitanța nr._/17.03.2012, din care rezultă că a fost achitată suma de 1753 lei (filele 15-22 din dosarul de fond); cu toate acestea, pârâta a emis, la data de 20.12.2012, decizia de impunere nr._, prin care stabilește în sarcina dlui. Z. R. suma de 4.729 lei, reprezentând impozit clădiri și taxa mijloc de transport pentru anul 2012, iar, la data de 20.12.2012, a emis decizia de impunere nr._/20.12.2012, prin care a stabilit ca dna. Z. P. sa plătească suma de 4.513 lei, reprezentând impozit pe clădiri pentru anul 2012; la aceeași dată, pârâta a emis și documentele informative denumite sumar de plată, prin care se atestă că dna. Z. P. datorează suma de 3.779 lei cu titlu de impozit pe clădiri, respectiv suma de 7.740 lei cu titlu de impozit pe clădiri; pentru anul 2013 nu s-a putut achita impozitul, deoarece pârâta a emis, la data de 01.01.2013, înscrisul denumit situație fiscală, din care a rezultat ca dna. Z. P. datora suma de 8719 lei, iar, la data de 14.02.2013, a emis decizia de impunere nr._, prin care i s-a cerut să plătească suma de 2742 lei, precum și decizia nr._, prin care i s-a cerut să plătească suma de 3352 lei, dupa care, l-a data de 20.02.2013, a emis înscrisul denumit sumar de plata din care rezulta ca trebuie sa achite suma de 5982 lei, iar, la data de 26.03.2013, a emis un nou sumar de plata pentru suma de 6015 lei, culminând cu faptul că, la data de 20.06.2013, a începutut executarea silită pentru suma de 5693 lei; dnul. Z. R. nu a putut achita impozitul pe anul 2013, deoarece pârâta a emis, la data de 01.01.2013, inscrisul denumit situație fiscală, din care rezultă că acesta datora suma de 216 lei, iar, la data de 14.02.2013, a emis decizia de impunere nr._, prin care i s-a cerut să plătească suma de 1334 lei, dar si înscrisul denumit sumar de plată, din care rezultă că are de plată suma de 128 lei, pentru ca, la data de 20.02.2013, să emită un nou sumar de plată pentru suma de 178 lei, într-un final emițând, la data de 26.03.2013, un sumar de plată pentru suma de 128 lei.
Recurenții au arătat că, în analiza cazului bine justificat, instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că, în regimul comunității legale, plata integrală a impozitului de către unul dintre soți pentru toate imobilele pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei, apare ca un act de conservare a bunurilor. De asemenea, art. 1469 din Codul civil prevede că obligația se stinge prin plată, iar art. 1472 prevede că plata poate să fie făcută de orice persoană, chia dacă este un terț în raport cu acea obligație. Au mai arătat că, în același regim al comunității legale, obligația de plată a impozitului pe clădiri și terenuri este o obligație indivizibilă, conform art. 1425 din Codul civil, iar pârâta a acceptat plata impozitului anual și integral de la dnul. Z. R., începând cu anul 1998.
În concluzie, examinând sumar legalitatea celor 15 documente emise de pârâtă, fără a prejudeca fondul, ci doar în temeiul împrejurărilor de fapt și de drept arătate, respectiv, perioada de impunere, bunurile asupra cărora au fost emise cele cincisprezece înscrisuri ce conțin sume diferite de plată, natura bunurilor dobândite în devălmășie pentru care a fost achitat integrai impozitul pe anii 2008-2012, calitatea de soți a proprietarilor, imposibilitatea achitării impozitului pe anul 2013 din cauza contradictorialității cuantumului sumelor înscrise pe documentele de plată emise de pârâtă, rezultă că este întrunită condiția existenței cazului bine justificat.
De asemenea, recurenții au susținut că este îndeplinită și cea de-a doua cerință impusă de art. 14 alin. 1, în condițiile în care paguba iminentă este reprezentată de cuantumul penalităților care curg în continuare, deși impozitul pe anii 2008-2012 a fost achitat integral, iar pentru anul 2013 nu s-a putut achita, deoarece pârâta a transmis cincisprezece documente cu sume diferite de plată, astfel încât nu se poate stabili care este suma ce trebuie achitată. Au menționat că prejudiciul este iminent, întrucât s-a început executarea silita pentru impozitele și accesoriile acestora, în condițiile în care acestea fuseseră achitate integral, recurenții-reclamanți fiind supuși unei duble impozitări.
În drept, au invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 și 498 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
- Întâmpinarea.
La data de 14.06.2013, intimata-pârâtă Direcția V. Buget Local sector 2 București a depus la dosar întâmpinare (filele 28-31), prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că sentința recurată este legală și temeinică, pentru următoarele considerente:
Recurenții nu au produs dovezi pentru susținerea celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, iar simpla solicitare de suspendare a executării, fără a se motiva și dovedi îndeplinirea celor două condiții specifice nu poate conduce instanța la concluzia că actele administrativ fiscale ar trebui suspendate, acestea bucurându-se de prezumția de legalitate până la proba contrară.
A precizat că a stabilit în sarcina recurenților obligații fiscale de plată aferente bunurilor impozabile, reprezentând impozit clădire, avându-se în vedere dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul fiscal, potrivit cărora orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.
În ceea ce privește cota-parte din dreptul de proprietate asupra clădirilor care constituie baza de impunere, a învederat că întreg calculul privind impozitul se încadrează în dispozițiile legale, și anume art. 339 din Codul civil (,bunurile dobândite în timpul comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților) și art. 249 alin. 4 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal (în cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa; în cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă). Astfel, în cazul de față, impozitul a fost stabilit în sarcina celor doi soți coproprietari, născându-se astfel, retroactiv, obligații de plată.
În drept, intimata a invocat art. 115-118 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 554/2004, Codul Fiscal, Normele de aplicare a Codului fiscal, Codul de procedură fiscală.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (filele 32-48).
- Răspunsul la întâmpinare.
La data de 04.11.2013, recurenții-reclamanți au depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 15-19), prin care au învederat următoarele aspecte, suplimentar celor prezentate în cuprinsul cererii de recurs:
La data de 20.06.2013, intimata a comunicat dnei. Z. P. titlul executoriu nr._/11.06.2013 și somația cu același număr, prin care îi aduce la cunoștință că are de plată, pentru perioada 31.03._13, suma de 5693 lei (2177 lei debit și 3516 lei accesorii calculate pentru perioada 31.03._13), sumă care nu corespunde cu cea din decizia de impunere nr._/14.02.2013, unde se prevede un debit de 2742 lei, la care se adaugă accesoriile pentru perioada 31.03._13, stabilite prin decizia de imupnere nr._/14.02.2013, în cuantum de 3352 lei, rezultând o sumă totală de 6094 lei. Acesta este un alt motiv pentru care se impune suspendarea executării deciziilor de impunere, care a apărut ulterior înregistrării cererii.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 teza I din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat, hotărârea instanței de fond fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod greșit, pe baza înscrisurilor aflate la dosar, că recurenții-reclamanți nu au făcut dovada întrunirii cumulative a celor două condiții specifice prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea constată că recurenții au probat în cauză atât existența cazului bine justificat, cât și producerea unei pagube iminente, fiind îndeplinite astfel cerințele legale pentru a obține suspendarea executării deciziilor de impunere nr._/14.02.2013, nr._/14.02.2013 și nr._/14.02.2013, până la pronunțarea instanței de fond.
Din analiza actelor depuse la dosarul de fond, Curtea constată următoarele aspecte de fapt, relevante din perspectiva analizei cazului bine justificat:
La data de 17.03.2012, recurentul a achitat integral impozitul clădirile dobândite în devălmășie, precum și taxa pentru mijlocul de transport, beneficiind de o bonificație de 195 lei, dovadă în acest sens fiind chitanța nr._/17.03.2012, din care rezultă că a fost achitată suma de 1753 lei (filele 15-22 din dosarul de fond).
Cu toate acestea, la data de 20.12.2012, intimata a emis decizia de impunere nr._, prin care stabilește în sarcina recurentului suma de 4.729 lei, reprezentând impozit clădiri și taxa mijloc de transport pentru anul 2012.
De asemenea, la data de 20.12.2012, intimata a emis decizia de impunere nr._, prin care a stabilit în sarcina recurentei suma de 4.513 lei, reprezentând impozit pe clădiri pentru anul 2012.
La aceeași dată, intimata a emis și documentele informative denumite sumar de plată, prin care se atestă că recurenta datorează sumele de 3.779 lei, respectiv 7.740 lei cu titlu de impozit pe clădiri.
La data de 01.01.2013, intimata a emis înscrisul denumit situație fiscală, din care rezultă că recurenta datora suma de 8719 lei, iar, la data de 14.02.2013, a emis decizia de impunere nr._, prin care i s-a stabilit obligația de plată a sumei de 2742 lei, precum și decizia nr._, prin care i i s-a stabilit obligația de plată a sumei de 3352 lei.
La data de 20.02.2013, intimata a emis înscrisul denumit sumar de plată, din care rezultă că recurenta trebuie să achite suma de 5982 lei, iar, la data de 26.03.2013, a emis un nou sumar de plată pentru suma de 6015 lei, culminând cu faptul că, la data de 20.06.2013, a începutut executarea silită pentru suma de 5693 lei.
Mai mult, la data de 20.06.2013, intimata a emis titlul executoriu nr._/11.06.2013 și somația cu același număr, prin care îi aduce la cunoștință recurentei că are de plată, pentru perioada 31.03._13, suma de 5693 lei (2177 lei debit și 3516 lei accesorii calculate pentru perioada 31.03._13), sumă care nu corespunde cu cea din decizia de impunere nr._/14.02.2013, unde se prevede un debit de 2742 lei, la care se adaugă accesoriile pentru perioada 31.03._13, stabilite prin decizia de imupnere nr._/14.02.2013, în cuantum de 3352 lei, rezultând o sumă totală de 6094 lei.
Pe de altă parte, la data de 01.01.2013, intimata a emis înscrisul denumit situație fiscală, din care rezultă că recurentul datorează suma de 216 lei, iar, la data de 14.02.2013, a emis decizia de impunere nr._, prin care i s-a stabilit obligația de plată a sumei de 1334 lei, dar și înscrisul denumit sumar de plată, din care rezultă că are de plată suma de 128 lei, pentru ca, la data de 20.02.2013, să emită un nou sumar de plată pentru suma de 178 lei, într-un final emițând, la data de 26.03.2013, un sumar de plată pentru suma de 128 lei.
Curtea constată că emiterea acestor documente fiscale, care atestă sume de plată diferite în sarcina recurenților, astfel încât aceștia nu pot cunoaște cuantumul real al debitului datorat, reprezintă împrejurări care creează o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziilor de impunere a căror suspendare a executării se solicită.
În analiza cazului bine justificat, Curtea reține ca fiind pertinente și susținerile recurenților cu privire la împrejurarea că bunruile impuse au fost dobândite în timpul căsătoriei, iar, în regimul comunității legale, plata integrală a impozitului de către unul dintre soți pentru toate imobilele pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei, apare ca un act de conservare a bunurilor. De asemenea, art. 1469 din Codul civil prevede că obligația se stinge prin plată, iar art. 1472 prevede că plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație.
Mai mult, în același regim al comunității legale, intimata a acceptat plata impozitului anual și integral de la recurent, începând cu anul 1998. În atare condiții, intimata nu poate invoca în apărarea sa, la acest moment, dispozițiile art. 249 alin. 4 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal (în cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa; în cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă), întrucât este culpa organului fiscal că nu a pus în aplicare această dispoziție legală, prin crearea a două roluri fiscale și emiterea, anual, a două decizii de impunere, câte una pentru fiecare recurent, care să cuprindă parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă, astfel cum prevedea legea.
În concluzie, examinând sumar legalitatea documentelor fiscale emise de intimată, fără a prejudeca fondul, ci doar în temeiul împrejurărilor de fapt și de drept arătate, respectiv perioada de impunere, bunurile supuse impozitării și natura lor de bunuri dobândite în timpul căsătoriei (în devălmășie), sumele diferite de plată înscrise în actele ce emană de la intimată, dovada achitării impozitului pe anii 2008-2012, imposibilitatea achitării impozitului pe anul 2013 din cauza contradictorialității cuantumului sumelor înscrise pe documentele de plată emise de intimată, Curtea constată că recurenții au probat cu prisosință condiția existenței cazului bine justificat.
De asemenea, Curtea reține că este îndeplinită și cea de-a doua cerință impusă de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care paguba iminentă este reprezentată de impunerea din nou a aceleiași obligații de plată, precum și de împrejurarea că au fost calculate accesorii, care curg în continuare, deși impozitul pe anii 2008-2012 a fost achitat integral de către recurent, singurul titular de rol fiscal.
Curtea constată că prejudiciul este material și iminent, întrucât din actele depuse la filele 21-29 din dosarul de recurs rezultă că intimata a început executarea silită împotriva recurentei, sens în care, la data de 20.06.2013, au fost emise titlul executoriu nr._/11.06.2013 și somația cu același număr.
Față de aceste considerente, constatând incident motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 teza I din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa în parte sentința recurată, în sensul că va admite acțiunea și va suspenda executarea deciziilor de impunere nr._/14.02.2013, nr._/14.02.2013 și nr._/14.02.2013 emise de DVBL Sector 2, până la pronunțarea instanței de fond, menținând soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți Z. R. și Z. P., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat T. I. V. din București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3841/31.07.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sectorul 2, .. 10.
Casează în parte sentința recurată, în sensul că admite acțiunea și suspendă executarea deciziilor de impunere nr._/14.02.2013, nr._/14.02.2013 și nr._/14.02.2013 emise de DVBL Sector 2, până la pronunțarea instanței de fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER
M. C. I.
Red. jud. DDM/ 2 ex/ 06.12.2013.
Jud. fond: C. A. B., Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4409/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2834/2013.... → |
|---|
