Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3031/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3031/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 48882/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3031
Ședința publică din data de 27 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, prin reprezentant legal Director executiv adjunct D. L., împotriva sentinței civile nr. 4770/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. B., cu domiciliul ales la CIA „Waszkiewicz-F. I.” în București, .. 1, ., sector 1 și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-în dosar s-a cerut judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 20.06.2011 sub nr. de mai sus reclamantul G. B. a chemat în judecată pe pârâtii DIRECȚIA GENERALÎĂ A FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 21/20.01.2011 și restituirea sumei achitate, în cuantum de 9629 lei la care se adaugă dobânda legală de la momentul încasării taxei până la plata efectivă.
În motivare reclamantul a arătat că în luna noiembrie a anului 2010 a achiziționat un autoturism marca PEUGEOT tip 406 din Italia, iar în vederea înmatriculării în România a fost constrâns la plata taxei de poluare menționate anterior. A formulat contestație împotriva deciziei prin care ia fost calculată taxa de poluare care a fost respinsă prin Decizia nr.- 21/20.01.2011.
A arătat reclamantul că atât decizia de calcul a taxei cât și cea de respingere a contestației se bazează pe prevederile OUG nr. 50/2008, care sunt contrare normelor comunitare care ar trebui aplicată cu prioritate.
În continuare reclamantul a făcut referire la dispozițiile art. 110 TFUE cu privire la restricțiile cantitative la import și la art. 30 și art. 34 TFUE. A susținut reclamantul că prevederile OUG nr. 50/2008 încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor prin discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din România și vehiculele de aceeași natură achiziționate din comunitatea europeană.
În final, reclamantul a făcut referire la cuantumul taxei de poluare percepute, care depășește 30% din valoarea de achiziție a mașinii, indicând faptul că acest aspect reprezintă o discriminare prin raportare la achiziția unui autoturism similar de pe piața din România.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 30.34, 110 TFUE, art. 148 Constituție, art. 117 alin 1 lit.d, art. 124 și art. 218 C.pr.fisc.
Pârâta DIRECȚIA GENERALÎĂ A FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, în fond, a acțiunii ca neîntemeiată și a invocat totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a sa și excepția inadmisibilității cererii având ca obiect plata dobânzii legale.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive pârâta a arătat că în raport de dispozițiile OUG nr. 50/2008 DGFP are doar obligația de determinare a cuantumului taxei, care se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu, cea care are calitate procesuală pasivă pe cererea de restituire.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de acordare a dobânzii legale, a arătat pârâta că în raport de dispozițiile art. 124 și art. 117 C.pr.fisc, cererea reclamantului nu se încadrează în textul de lege, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a solicitat plata dobânzilor legale cu ocazia procedurii prealabile a contestării deciziei de calcul a taxei.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, făcând trimitere la prevederile OUG nr. 50/2008, care nu sunt de natură a încălca normele de drept european.
Pârâta a arătat că în speță reclamantul nu se încadrează în situațiile de excepție ale art. 3 din ordonanță. În privința art. 110 din TFUE, a arătat pârâta că acesta se aplică în situația în care există un tratament diferit aplicat unor produse similare, ceea ce nu este cazul în speță. Directiva 77/388/CE nu interzice aplicarea taxei ci delimitează modalitatea de calcul a cuantumului acesteia. De asemenea, a arătat pârâta că principiul conform căruia „poluatorul plătește” este un principiu general aplicabil la nivelul statelor europene cu ocazia înmatriculării autoturismelor.
În privința discriminării, pârâta a arătat că taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
În privința cererii de restituire a taxei de poluare, a arătat pârâta că reclamantul nu se află în niciuna dintre situațiile restrictive enumerate la art. 117 C.pr.fisc, aplicabil tuturor cererilor având ca obiect restituirea unor sume de la buget. De asemenea, nici dispozițiile din OUG nr. 50/2008 cu privire la posibilitatea de restituire a unor sume achitate în baza legii nu sunt aplicabile în speță.
Referitor la cererea de restituire a dobânzii legale, pârâta a arătat că se impune respingerea acesteia, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, taxa debit principal fiind achitată în baza unor dispoziții legale.
În final, cu privire la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a arătat că în raport de dispozițiile art. 274 C., acestea pot fi acordate doar în cazul în care se determină o culpă procesuală, ori în speță nu sunt îndeplinite aceste condiții.
La data de 17.09.2012 reclamantul a adus precizări cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale, respectiv cu privire la faptul că solicită suma doar de la expirarea termenului prevăzut de art. 70 alin 1 coroborat cu art. 124 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea, printr-o nouă precizare, din aceeași dată, reclamantul a arătat că se judecă în calitate de pârâți și cu AFP sector 2 București.
Prin sentința civilă nr. 4770/27.11.2012 a Tribunalului București instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 2 și DGFP, a adm,is excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, respingând acțiunea în contradictoriu cu ceasta și a respins excepția inadmisibilității cererii privind cordare dobânzii legale.
Pe fond, Tribunalul a admis în parte acțiunea și a anulat Deciziile nr. 21/20.01.2011 și nr._/08.12.2010, a obligat pârâta AFP Sector 2 să restituie suma achitată cu titlu de taxă de poluare și să plătească dobânda legală, calculată în condițiile art.124 rap. la art. 117 alin 2 C.pr.fisc, obligând pârâta APF Sector 2 la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțându-se astfel, instanța de fond a avut în vedere, în principal, aplicarea cu prioritate a normelor comunitare și, în special, a prevederilor art. 110 TFUE cu privire la eliminarea, între statele membre, restricțiilor cantitative și calitative la import/export, constatând că prin impunerea taxei prevăzută de
La data de 20.12.2012 DGFP, în calitate de reprezentant al pârâtei AFP Sector 2 București, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 4770/27.11.2012 a Tribunalului București, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii principale ca nefondată.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că sentința atacată a fost dată cu greșita aplicare a legii, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C..
În motivare recurenta a reluat în susținerea recursului aceleași apărări formulate prin întâmpinare, ele fiind prezentate anterior, nefiind necesară reluarea în considerente.
Suplimentar, recurenta a arătat că a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul im portului de autoturisme este de natură a crea discriminări între autoturismele importate și cele aflate în spațiul comunitar.
De asemenea, a arătat recurenta că obligația de armonizare a legislației naționale prin raportare la cea comunitară revine organului legislativ și nu instanțelor judecătorești.
A mai precizat recurenta că regimul instituit de OUG nr. 50/2008 nu este discriminator, deoarece se aplică tuturor autoturismelor provenind din țări europene ori din afara spațiului european, astfel că nu există tratament preferențial.
Recurenta a precizat și că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile art. 117 din OUG nr. 92/2003, ori cererea reclamantului intimat nu face part din categoria restrictivă prevăzută de textul indicat. De asemenea, cererea de restituire nu se încadrează nici în situațiile prevăzute de OUG nr. 50/2008, astfel că taxa achitată de reclamant nu poate fi remisă acestuia.
În privința dobânzii legale, recurenta a arătat că în lipsa unei cereri de restituire din partea contribuabilului, dobânda legală nu poate fi acordată.
De asemenea, în privința cheltuielilor de judecată recurenta a arătat că nu se află în culpă procesuală, nu a fost de rea-credință, astfel că nu trebuie ținută la plata acestor cheltuieli.
La data de 21.12.2012 recurenta pârâtă DGFP a formulat recurs și în nume propriu, solicitând modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond și respingerea cererii reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului au fost reluate, într-o formulare nesemnificativ diferită, aceleași susțineri din cererea de recurs formulată de DGFP în numele și pentru AFP Sector 2 București.
Pentru aceste motive, instanța urmează a privi cele două cereri de recurs ca un tot unitar, urmând a analiza împreună motivele invocate.
Analizând materialul probator precum și normele de drept incidente în speță, Curtea reține următoarele:
În primul rând, în raport de criticile aduse sentinței instanței de fond și în conformitate cu prevederile art. 316 rap. la art. 295 C., precum și față de dispozițiile art. 304/1 C., instanța urmează a constata că este ținută de limitele cererilor de recurs cu privire la aplicarea legii de către prima instanță. Așadar, va avea în vedere că prin cererile formulate nu s-au adus critici cu privire la modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate.
Asupra fondului cererii principale, va reține că criticile din recursul DGFP (formulat în nume propriu și în calitate de reprezentant) vizează greșita aplicare normelor de drept material, respectiv greșita apreciere a instanței de fond cu privire la incidența dispozițiilor art. 110 TFUE, cu consecința înlăturării de la aplicare a nomelor interne care au stat la baza perceperii taxei ce face obiectul fondului. De asemenea, s-a invocat depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin asumarea unor obligații specifice puterii legislative.
Cu privire primul aspect invocat, Curtea va reține că intimatul-reclamant a achitat la data de 14.12.2010, cu chitanța de la fila 12 din dosarul de fond, suma de 9629 lei reprezentând taxa de poluare, pentru înmatricularea în România a autoturismului marca Peugeot tip 406, înmatriculat pentru prima dată la 26.08.2004 în Italia (stat membru al Uniunii Europene), conform certificatului de înmatriculare depus în dosarul de fond.
Taxa a fost încasată în baza Deciziei nr._/08.12.2010 emisă de recurenta intimată AFP Sector 2(fila 11 dosar de fond)
La data de 24.12.2010, intimatul-reclamant a adresat recurentei contestație la Decizia nr._/08.12.2010, solicitând restituirea taxei achitată în baza acesteia.
Contestați a fost soluționată prin Decizia nr. 21/20.01.2011, în sensul respingerii ca neîntemeiată, cu motivarea din întâmpinarea de la dosarul de fond și din cererile de recurs ale DGFP.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Pe de altă parte, se va mai reține și faptul că obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
În consecință, se va răspunde motivului de recurs referitor la încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești în sensul că, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a dispus armonizarea legislației interne cu cea comunitară, ci s-a făcut aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, atribut atât al legiuitorului cât și al puterii judecătorești, așa cum s-a decis în hotărârile enunțate anterior.
În continuare, Curtea va reține că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
Analizând reglementarea internă, incidentă în speță, Curtea constată că taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România – cauza 402/09-T.. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”, principiu la care s-a referit și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a procedat și la anularea actelor administrative care au stat la baza calculului și încasării taxei de poluare, în respectarea aceluiași raționament juridic expus anterior.
Urmează a fi înlăturate și susținerile recurentei cu privire la crearea, în acest mod, a unei discriminări între autoturismele din comunitate și cele importate, având în vedere că dispozițiile art. 110 TFUE aplicabile în speță se referă exclusiv la garantarea egalității în spațiul comunitar, fără a interzice un regim fiscal diferit aplicabil mărfurilor din statele terțe. Ori România, stat membru al Comunității Europene, este ținută a respecta în primul rând normele aplicabile în privința circulației mărfurilor din spațiul comunitar, regimul fiscal aplicabil mărfurilor provenind din state terțe neintrând sub incidența și controlul Tratatului.
În privința dobânzii legale, Curtea va constata că aceasta a fost acordată prin raportare la prevederile art. 124 și art. 117 C.pr.fisc, astfel că susținerile recurentei conform cărora nu s-ar fi respectat normele de drept procedural fiscal sunt neîntemeiate.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut, contrar celor arătate de recurentă, că intimatul reclamant s-a adresat cu cerere de restituire recurentei, atât cu privire la debitul principal cât și cu privire la dobânda legală, astfel că nu se poate susține că nu ar exista posibilitatea de determinare a momentului de la care curge dobânda legală datorată.
În final, în privința cheltuielilor de judecată, Curtea urmează a constata că în raport de prevederile art. 274 C., partea care cade în pretenții, respectiv care se află în culpă procesuală, este ținută a suporta și cheltuielilor efectuate de cealaltă parte ocazionate cu soluționarea litigiului.
Ori, în speță, nu se poate susține că AFP Sector 2 nu se află în culpă procesuală, atâta timp cât a căzut în pretenții, iar cu ocazia soluționării plângerii formulate în procedura prealabilă, deși avea posibilitatea de a restitui suma solicitată de bunăvoie, nu a procedat în acest mod, declanșarea litigiului fiind consecința exclusivă a comportamentului acesteia.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul formulat de DGFP în nume propriu și în calitate de reprezentant al AFP Sector 2 București, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, în nume propriu și în calitate de reprezentant al recurentei pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr. 4770/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. B., cu domiciliul ales la CIA „Waszkiewicz-F. I.” în București, .. 1, ., sector 1 și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ” ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | A. P. | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. A.P. 2 ex
16.08.2013
| ← Despăgubire. Decizia nr. 4366/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2169/2013.... → |
|---|
