Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 396/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 396/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 8917/2/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 396

Ședința Publică din data de 30.01.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE P. H.

JUDECĂTOR F. G. A.

JUDECĂTOR B. D. M.

GREFIER A. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii formulate de petenta . SRL împotriva plângerii nr. 4090/C8/4219 din data de 09.11.2012 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații, S. G. AL GUVERNULUI ȘI ..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07 ianuarie 2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14 ianuarie 2013, 21 ianuarie 2013, la data de 28 ianuarie 2013 și ulterior la data de 30 ianuarie 2013, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Asupra plângerii civile de față, constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta . SRL a solicitat în contradictoriu cu intimații S. G. AL GUVERNULUI ȘI . modificarea Deciziei Consiliului N. de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) nr.4090/C8/4219 din data de 09.11.2012, in sensul admiterii contestației, anulării adresei nr._/20.09.2012, anulării raportului procedurii și obligării autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse.

În motivarea în fapt a plângerii petenta a invocat în esență:

1 .Interpretarea eronata a cerinței nr.5 privind experiența similara de la pct 111.2.3.lita) Capacitatea tehnica si/sau profesionala din fisa de date a achiziției, întrucât cerința din fisa de date a achiziției prevede cel puțin 3 ani de experiența in domeniul IT, fara a se defini in plus ce se înțelege prin experiența in domeniul IT .

Deci, experiența solicitata a fost nu pe o poziție similara de expert tehnic in domeniul IT ci doar ca persoana sa fi desfășurat activități cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publica in domeniul IT, ceea ce a demonstrat prin documentele depuse pentru dna Bizdoaca R..

Expertul a dovedit prin toate documentele depuse vaste cunoștințe in domeniul IT, prin raportare la conținutul celor două scrisori de recomandare depuse în susținere, ambele emise de către Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte aspect pe care completul de soluționare nu l-a sesizat in analiza sa sumara si complet nejustificata.

2. Completul de soluționare nu s-a pronunțat pe aspectele învederate după studierea dosarului si depunerea concluziilor

Din examinarea raportului procedurii întocmit de Autoritatea Contractanta, aflat in cuprinsul Dosarului aflat pe rolul CNSC, precum si a documentelor de calificare si a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de ofertantul câștigător, regăsite in același dosar, a constatat faptul ca evaluarea documentelor de calificare s-a făcut in mod eronat si cu superficialitate de către comisia de evaluare, pe următoarele considerente:

Prin fisa de date a achiziției secțiunea III.2.1 .a) se solicita prezentarea Certificatului eliberat de Administrația Finanțelor Publice din care sa rezulte ca operatorul economic si-a îndeplinit obligațiile fiscale de plata către bugetul de stat, scadente la data depunerii ofertelor. Operatorul economic câștigător a prezentat un certificat eliberat in data de 09.07.2012, eliberat de Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului D., in care sunt reflectate obligațiile de plata exigibile la data de 30.06.2012, in condițiile in care depunerea ofertelor a fost in data de 08.08.2012.

Mai mult decât atat, autoritatea contractanta nu a observat neregulile si neconformitatile din oferta societății declarata câștigătoare in privința experților propuși de către aceasta. Astfel:

1. Pentru Directorul de proiect (1 expert) profilul solicitat prin fisa de date a fost următorul:

Absolvent de studii superioare de lunga durata, finalizate prin diploma de licența sau echivalent;

Participarea expertului pe parcursul profesional la cel puțin un proiect similar (în cadrul căruia sa fi deținut poziția de manager / director / coordonator ori sef de proiect / team leader);

Deținerea de competente privind managementul de proiect (dovedite prin certificate recunoscute cel puțin la nivel național, cum ar fi "Manager de proiect" - cod C.O.R._ sau echivalent);

Deținerea de competente privind Achizițiile publice (dovedite prin certificate recunoscute cel puțin la nivel național, cum ar fi Expert Achiziții Publice - cod C.O.R._ sau echivalent).

Societatea câștigătoare a prezentat CV-ul doamnei J. L. C. care nici măcar prin CV nu demonstrează îndeplinirea cerinței referitoare la participarea pe parcursul profesional la cel puțin un proiect similar in cadrul căruia sa fi deținut poziția de manager proiect/lider de proiect/director proiect. Astfel CV-ul doamnei reflecta experiența in activități de instruire, fiind nominalizata in mai multe proiecte ca si responsabil instruire, precum si ca expert achiziții, in nici un caz manager de proiect. Printre rânduri, la activitatea in cadrul firmei sus-numite, doamna se pare ca ar fi deținut o poziție de director proiect . titlu, doar cu cifre, fara responsabilități enumerate, iar in alt proiect apare doar numele unei firme beneficiare. Nu trebuie sa mai spunem ca nu asa se detaliază experiența specifica ce ar trebui sa ateste îndeplinirea cerințelor, fara descrierea responsabilităților, fara titlu de proiect, fara perioada de desfășurare, aspecte care reflecta in mod clar o intenție de a induce in eroare asupra abilitaților si responsabilităților acestui expert.

In susținerea experienței din CV, societatea înțelege sa probeze cerința referitoare la poziția de manager de proiect printr-o recomandare emisa de aceasta (.), in care face referire la aceste doua proiecte din CV: proiectul care are ca beneficiar o societate privata nu este contract de management de proiect, iar cel de-al doilea nu prezintă nicio informație in plus fata de ce este menționat in CV.

Prin studierea raportului procedurii elaborat de către Autoritatea Contractanta se constată ca pe marginea acestui subiect nu au fost solicitate clarificări. In consecința, in fata autorității nu contează ca persoana ca va fi liantul intre echipa de experți si autoritate sa fie capabila sa îndeplinească acest rol si nici sa detina competentele necesare.

Petenta consideră ca este o grava lipsa de atenție a autorității in privința informațiilor furnizate pentru aceasta poziție de expert cheie si o încălcare a dispozițiilor art. 81 si art. 82 din HG 925/2006, stabilind o oferta câștigătoare desi aceasta nu îndeplinea cerințele minime obligatorii pentru a se califica.

2. Pentru Expert tehnic (1 expert) profilul solicitat prin fisa de date a fost următorul:

Expert tehnic - domeniul IT (1 expert) profil:Absolvent de studii superioare de lunga durata, finalizate prin diploma de licența sau echivalent;

Experiența de minim 5 ani în experiența profesionala si cel puțin 3 ani de experiența în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publica;

Ofertantul câștigător a propus pentru aceasta poziție extrem de specifica si care necesita anumite cunoștințe, o persoana ale cărei cunoștințe se bazează pe activitatea prestata in cadrul unei Primarii. Domnul G. C.-Ș. care a avut funcția de inspector in cadrul Primăriei Municipiului C. si care prezintă in susținerea experienței sale, fise de post, nu îndeplinește cerința experiența în domeniul 11, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publica.

Desi Autoritatea Contractanta, prin solicitarea de clarificări trimisa către acest ofertant a solicitat demonstrarea experienței de cel puțin 3 ani în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publica, răspunsul formulat de către acesta a constat in indicarea informațiilor prezentate in CV, coroborate cu prezentarea de fise de post din cadrul Primăriei Municipiului C. si copia cârtii de munca a acestei persoane.

Nu este necesar un studiu aprofundat al acestor fise de post pentru a se vedea foarte clar ca domnul G. a avut ca si atribuții principale activități ce nu aduc nici pe departe cu soluțiile informatice complexe. . au fost pentru o administrație publica locala, dar nicidecum soluții informatice complexe in cadrul unei activități de rutina de expert IT,

În susținerea plângerii petenta a depus la dosarul cauzei decizia contestată; extras din Fișa de date a achiziției; Scrisori de recomandare.

La data de 03.12.2012 reclamanta a solicitat suspendarea provizorie a punerii în executare a deciziei autorității contractante, privind desemnarea ofertantului câștigător și de semnare a contractului de achiziție publică, până la momentul soluționării irevocabile a plângerii, respinsă de către instanță prin încheierea din data de 07.01.2013, pentru considerentele arătate în cuprinsul acesteia.

Prin întâmpinare, intimatul S. G. al Guvernului a solicitat respingerea plângerii, ca nefondată.

La data de 14.12.2012 a fost depus la dosarul cauzei dosarul achiziției publice nr.4217/2012 conexat la dosarul nr.4219/2012, în care s-a pronunțat Decizia CNSC nr.4090/C_ din 09.11.2012.

De asemenea, prin întâmpinare, intimata . a solicitat respingerea plângerii ca nefondate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază plângerea ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin decizia CNSC nr.4090/C8/4219 din data de 09.11.2012 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor au fost respinse contestațiile formulate de . SRL și . în contradictoriu cu autoritatea contractantă S. G. AL GUVERNULUI, dispunându-se continuarea procedurii de atribuire.

Pentru a pronunța această soluție autoritatea administrativ-jurisdicțională a reținut, în esență, că, în ceea ce privește contestația . SRL, că în vederea îndeplinirii cerinței de clarificare privind expertul tehnic în domeniul IT (cerința nr.5), o . documente, prin adresa nr.132/24.08.2012 autoritatea contractantă a solicitat societății clarificări cu privire la documentele din ofertă care atestă îndeplinirea cerinței de cel puțin 3 ani de experiență în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publică, la care societatea a răspuns prin adresa fără număr și dată depusă în SEAP în data de 28.08.2012, prin care arată că, pe lângă informațiile cuprinse în CV, a depus și două scrisori de recomandare emise de MAI-DGP, care atestă îndeplinirea cerinței minime.

Consiliul a reținut că, în raport de prevederile art.201 alin.1 din OUG nr.34/2006 și art.35 din HG nr.925/2006, autoritatea contractantă a făcut în mod corect aplicarea acestor prevederi legale, din dosarul achiziției publice nerezultând că expertul IT, B. R., ar avea experiență cel puțin 3 ani, cu precădere în administrația publică, lucru ce rezultă din conținutul celor două scrisori de recomandare, care fac dovada experienței ca manager de proiect.

Petenta a susținut că CNSC a interpretat eronat cerința nr.5 privind experiența similara de la pct. 111.2.3.lit. a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala din fisa de date a achiziției, întrucât cerința din fisa de date a achiziției prevede cel puțin 3 ani de experiența in domeniul IT, fără a se defini in plus ce se înțelege prin experiența in domeniul IT. Experiența solicitata a fost nu pe o poziție similara de expert tehnic in domeniul IT ci doar ca persoana sa fi desfășurat activități cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publica in domeniul IT, ceea ce a demonstrat prin documentele depuse pentru dna Bizdoaca R..

Expertul a dovedit prin toate documentele depuse vaste cunoștințe in domeniul IT, prin raportare la conținutul celor două scrisori de recomandare depuse în susținere, ambele emise de către Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte aspect pe care completul de soluționare nu l-a sesizat in analiza sa sumara si complet nejustificata.

Curtea reține însă că, la Cerința nr.5 de la punctul III.2.3.a) „Capacitatea tehnică și/sau profesională" din Fișa de date a achiziției - Prezentarea de informații relevante în legătură cu personalul propus de ofertant pentru îndeplinirea contractului, se prevede: „Expert tehnic - domeniul IT (1 expert). Profil: Absolvent de studii superioare de lungă durată, finalizate prin diplomă de licență sau echivalent; Experiență de minim 5 ani în experiența profesională și cel puțin 3 ani de experiență în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publică”.

Curtea reține că această cerință din Fișa de date este foarte clară, nefiind necesare interpretări, autoritatea contractantă solicitândexperiență de minim 5 ani în experiența profesională și cel puțin 3 ani de experiență în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publică, or, susținerea petentei că, experiența solicitata a fost nu pe o poziție similara de expert tehnic in domeniul IT, ci doar ca persoana sa fi desfășurat activități cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publica in domeniul IT, reprezintă o interpretare care nu reflectă întocmai cerința autorității contractante:

Cu privire la îndeplinirea acestei cerințe ofertantul-contestator a depus, în vederea asigurării conformității cu cerințele documentației de atribuire, pentru expert tehnic domeniul IT, pe d-na B. R., următoarele documente:

-Diplomă eliberată de Universitatea Dunărea de Jos din G. Facultatea de Nave și Inginerie Electrică . nr._ nr. ilizibil/.04.1997, diplomă de inginer, profilul construcții și echipamente navale;

-Recomandare, eliberată de Ministerul Administrației și Internelor pentru S&T ROMÂNIA, participare în perioada decembrie 2001-decembrie 2004 în calitate de manager de proiect;

-Recomandare, eliberată de Ministerul Administrației și Internelor pentru S&T ROMÂNIA, participare în perioada decembrie 2002-decembrie 2003 în calitate de manager de proiect;

-Certificat de absolvire eliberat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului . nr._ nr.0181/04.11.2010 specializarea manager proiect;

-Diplomă eliberată de The Open University absolvire Mașter of B. Administration 31 july 2010

-CV B. R. semnat de titular în data de 07.08.2012.

Prin adresa nr. nr.132/24.08.2012 autoritatea contractantă a solicitat societății clarificări cu privire la documentele din ofertă care atestă îndeplinirea cerinței de cel puțin 3 ani de experiență în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publică, la care societatea a răspuns prin adresa fără număr și dată depusă în SEAP în data de 28.08.2012, prin care arată că, în cadrul ofertei, pentru expertul IT, respectiv doamna B. R., pe lângă informațiile cuprinse în CV, a depus două scrisori de recomandare emise de către Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte care atestă îndeplinirea cerinței minime din fișa de date, de cel puțin 3 ani experiență în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor Informatice complexe pentru administrația publică.

Astfel, se arată în adresă, așa cum reiese din documente, doamna B. a coordonat game complete de servicii profesionale, a asigurat managementul de proiect, a proiectat soluția IT, a creat modulele software, a asigurat instalarea echipamentelor și testarea acestora, precum și serviciile de helpdesk și instruirea personalului la sediul clientului.

În prin prima scrisoare de recomandare se certifică că „în perioada decembrie 2001- decembrie 2004, doamna R. B. a fost director program/manager de proiect în cadrul proiectului „Noi pașapoarte pentru cetățenii români" din partea S&T România."

De asemenea, se menționează că, „în calitate de director proiect/manager de proiect a avut următoarele atribuții: a oferit suport pentru deciziile ce au ținut de obiectivele/scopul proiectului; a oferit suport pentru deciziile conexe în legătură cu managementul resurselor; a oferit suport cu privire la asigurarea și supravegherea funcționalității implementării proiectului; a oferit suport pentru coordonarea elaborării/ajutării planului de activități; a oferit suport pentru coordonarea/realizarea analizei de risc, posibile efecte etc; a oferit suport pentru coordonarea întocmirii rapoartelor tehnice și financiare solicitate de M.A.I. și Oficiul de Plăți și Contractări PHARE; a oferit suport pentru desfășurarea și monitorizarea bugetului de implementare în parametrii achiziției publice."

Prin cea de a doua scrisoare de recomandare se certifică că „în perioada decembrie 2002 - decembrie 2003, doamna R. B. a fost director program/manager de proiect în cadrul proiectului „Sistem de prelucrare a vizelor PHARE 2002" din partea S&T România."

De asemenea, se menționează că, „în calitate de director proiect/manager de proiect a avut următoarele atribuții: a oferit suport pentru deciziile ce au ținut de obiectivele/scopul proiectului; a oferit suport pentru deciziile conexe în legătură cu managementul resurselor; a oferit suport cu privire la asigurarea și supravegherea funcționalității implementării proiectului; a oferit suport pentru coordonarea elaborării/ajutării planului de activități; a oferit suport pentru coordonarea/realizarea analizei de risc, posibile efecte etc; a oferit suport pentru coordonarea întocmirii rapoartelor tehnice și financiare solicitate de MAI, RAPPS și Bundesdrukerer GmbH; a oferit suport pentru desfășurarea și monitorizarea bugetului de implementare în parametrii achiziției publice."

Curtea reține, din analiza întregii documentații depuse de către petentă în îndeplinirea acestei cerințe că, autoritatea contractantă și CNSC au apreciat în mod corect că, expertul propus nu îndeplinea cerința de cel puțin 3 ani de experiență în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publică, reieșind, într-adevăr, experiența ca manager de proiect.

Este adevărat că, în cadrul proiectelor în care d-na Bizdoacă R. a avut calitatea de manager de proiect s-au desfășurat programe care au implicat și activități în domeniul IT, însă, cerința autorității contractante este clară, fiind strict legată de experiența profesională în domeniul IT, cu precădere în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrație publică.

2. Petenta a mai invocat faptul că completul de soluționare nu s-a pronunțat pe aspectele învederate după studierea dosarului si depunerea concluziilor, din care a rezultat că evaluarea documentelor de calificare s-a făcut in mod eronat si cu superficialitate de către comisia de evaluare.

Astfel, se susține că prin fisa de date a achiziției secțiunea III.2.1 .a) se solicita prezentarea Certificatului eliberat de Administrația Finanțelor Publice din care sa rezulte ca operatorul economic si-a îndeplinit obligațiile fiscale de plata către bugetul de stat, scadente la data depunerii ofertelor. Operatorul economic câștigător a prezentat un certificat eliberat in data de 09.07.2012, eliberat de Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului D., in care sunt reflectate obligațiile de plata exigibile la data de 30.06.2012, in condițiile in care depunerea ofertelor a fost in data de 08.08.2012.

De asemenea, petenta a arătat că autoritatea contractanta nu a observat neregulile si neconformitatile din oferta societății declarata câștigătoare in privința experților propuși de către aceasta, pentru Directorul de proiect (1 expert), doamna J. L. C. și pentru Expert tehnic (1 expert) domnul G. C.-Ș..

Din analiza considerentelor deciziei CNSC rezultă că, într-adevăr, petenta prin contestația a adus critici și în ceea ce privește neconformitatea ofertei societății declarată câștigătoare, critici asupra cărora CNSC nu s-a pronunțat, având în vedere faptul că a constatat că oferta contestatoarei a fost în mod corect respinsă ca inacceptabilă.

Reținând interesul petentei de a se constata neconformitatea ofertei societății câștigătoare, cu consecința anulării rezultatului procedurii, potrivit art.209 alin.1 lit. a din OUG nr.34/2006, și eventuala participare la o altă procedură organizată de autoritatea contractantă, Curtea va proceda la analiza și a acestor susțineri, ținând cont și de împrejurarea că, în raport de dispozițiile art.285 alin.2 din OUG nr.34/2006, nu există posibilitatea legală de a trimite cauza la CNSC, pentru a se pronunța și asupra acestor susțineri.

Astfel în ceea ce privește primul motiv de neconformitate a ofertei câștigătorului, acela potrivit căruia operatorul economic câștigător a prezentat un certificat eliberat in data de 09.07.2012, eliberat de Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului D., in care sunt reflectate obligațiile de plata exigibile la data de 30.06.2012, in condițiile in care depunerea ofertelor a fost in data de 08.08.2012.

Curtea reține însă că . a depus certificat fiscal eliberat la data de 09.07.2012, pentru situația obligației fiscale la data de 30.06.2012, susținerea că potrivit uzanțelor organului fiscal pentru situația la data de 31.07.2012, certificatul fiscal se eliberează la data de 09.08.2012, ulterior datei limită de depunere a ofertelor de 08.08.2012, fiind întemeiată.

În contextul în care obligațiile fiscale scadente la data de 30.06.2012 erau achitate, în mod evident, operatorul economic nu putea să aibă obligații fiscale scadente neachitate la data depunerii ofertelor, astfel încât acest motiv de neconformitate a ofertei câștigătorului este neîntemeiat.

A mai susținut petenta că autoritatea contractanta nu a observat neregulile si neconformitățile din oferta societății declarata câștigătoare in privința experților propuși de către aceasta, pentru Directorul de proiect (1 expert), doamna J. L. C., în sensul că aceasta nu a prezentat cel puțin un proiect similar în cadrul căruia să fi deținut poziția de manager proiect/lider proiect/director proiect, iar pentru Expert tehnic (1 expert) domnul G. C.-Ș., nu a prezentat dovezi din care să rezulte că are experiență în domeniul soluțiilor informatice complexe pentru administrația publică.

Curtea reține însă că, din analiza documentelor depuse atât pentru poziția de manager de proiect cât și pentru expert tehnic, că ofertantul declarat câștigător a depus la dosarul cauzei atât CV-uri, cât și adeverințe, certificate și recomandări din care rezultă că persoanele propuse îndeplineau cerințele minime de calificare, în ceea ce privește capacitatea profesională din Fișa de date a achiziției, proiectele respectiv activitatea desfășurată de aceste persoane fiind specifice în domeniul administrației publice locale.

Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge plângerea formulată de petenta . SRL împotriva plângerii nr. 4090/C8/4219 din data de 09.11.2012 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații, S. G. al Guvernului și . ca nefondată

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30.01.2013

Președinte, Judecător,Judecător,

P. H. F. G. A. B. D. M.

Grefier,

A. C.

Red. Jud. H.P

Tehnored. H.P/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 396/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI