Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din 11-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 47744/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 04.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. C.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta – reclamantă . SRL și recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3222/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2011 în contradictoriu cu intimata – pârâtă A. F. PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCURESTI și intimata – chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursurile spre soluționare.
CURTEA ,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 11.04.2013.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1558
Ședința publică de la 11.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. C.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta – reclamantă . SRL și recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3222/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2011 în contradictoriu cu intimata – pârâtă A. F. PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCURESTI și intimata – chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 04.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3222/11.09.2012, Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu (AFM) pe capătul 3 de cerere privind restituirea sumei și a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București (DGFPMB) și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București (AFPS1), a dispus anularea deciziei nr. 196/23.05.2011 emise de pârâta DGFPMB și a respins capătul de cerere privind anularea deciziei privind calculul taxei pe poluare nr._/02.02.2011 ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit facturilor/ actelor de vânzare pentru vehicule folosite, încheiate la 19.01.2011 și 24.01.2011 reclamanta a dobândit de la societatea M. TRUCK & BUS AG, 2 vehiculele folosite marca M., tip TGA, primul având nr. de identificare WMAH12ZZ54M394464, categorie auto N3, . auto H939935 având data primei înmatriculări 4 iunie 2004, și cel de-al doilea marca M. tip TGA cu nr. de identificare WMAH13ZZX6M432991, . auto H981427, categorie auto N3, cu data primei înmatriculări la 7 octombrie 2005, potrivit facturilor depuse la dosar, cu traducere legalizată din limba engleza.
Instanța de fond a reținut că în vederea înmatriculării autovehiculelor pe teritoriul României, pârâta AFP sect. 1 a emis decizia nr._/2.02.2011 privind calculul taxei de poluare, prin care s-a dispus că reclamanta are de plată, suma de 25.803 lei (din care 13.017 pentru primul vehicul și 12.786 pentru cel de-al doilea vehicul), cu titlu de taxă de poluare, în temeiul dispozițiilor art. 4 din O.U.G. 50/2008.
A reținut că reclamanta s-a conformat prevederilor OUG nr. 50/2008 și prin ordinele de plată depuse în probatoriu a confirmat achitarea sumelor aferente înmatriculărilor și, conform art. 205 și 117 din Cod Procedură Fiscală, a solicitat anularea deciziei privind calculul taxelor și restituirea pe cale de consecința a sumelor achitate cu acest titlu.
A mai reținut că pârâta DGFPMB, a emis decizia de soluționare a contestațiilor, prin care a apreciat contestațiile fiscale că nu au fost formulate în termen și că reclamantei nu i se vor restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe de poluare.
Consideră Tribunalul că decizia de soluționare a contestației nr. 196/23.05.2011 este nelegală, deoarece parata DGFPMB a examinat cererea reclamantei doar din perspectiva art. 205 din OG nr. 92/2003, fără a se verifica și cererea de restituire a taxei de poluare achitată de reclamantă la valoarea de 25.803 lei (13.017 pentru primul vehicul și 12.786 pentru cel de-al doilea vehicul), pentru care reclamanta se afla în termenul legal de prescripție de 5 ani, prevăzut de la data achitării sumelor prin O.P.
Referitor la fondul cauzei, Tribunalul a reținut că în speță sunt incidente prevederile O.U.G. nr.50/2008., art. 117 din OG nr. 92/2003 și reglementările comunitare în materie și că problema de drept dedusă judecății este dacă taxa de poluare stabilită de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 este legal percepută de către statul român, în condițiile aderării României la spațiul comunitar.
S-a reținut că din cuprinsul art. 1 din O.U.G.50/2008 se desprinde cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4 din acest act normativ prevede obligația plății acestei taxe, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul, în România, iar art. 6 are în vedere criteriile obiective-specificul motorului, capacitatea cilindrică a autovehiculului,capacitatea poluării,deprecierea autoturismului, în raport de coeficienții prevăzuți în Anexa 4.
Tribunalul a reținut că această taxă este asimilată impozitelor interne (deși percepută în vederea asigurării protecției mediului tuturor proprietarilor de autovehicule care înțeleg să utilizeze aceste autovehicule pe teritoriul României), întrucât legiuitorul nu a înțeles să aplice această taxă și autovehiculelor înmatriculate deja în România (stat comunitar începând cu data aderării 1.01.2007), ci această taxa este percepută exclusiv pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state membre comunitare și care sunt reînmatriculate în România, după aducerea în țara. Ori, în condițiile în care, pentru autovehiculele deja înmatriculate în România taxa de poluare nu se mai percepe, cu ocazia vânzării ulterioare, susține că voința legiuitorului a fost ca această taxă să se aplice doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare, fiind evident o taxă cu efect echivalent taxelor vamale de import.
In ceea ce privește dispozițiile comunitare invocate de către reclamant în cuprinsul cererii sale, instanța a considerat că acestea sunt pe deplin aplicabile, iar apărarea pârâtei în sensul că instanțele naționale nu au competența/posibilitatea legală de a interpreta și aplica norma internă, în raport de cea comunitară nu a fost reținută deoarece Legea nr.157/2005 privind ratificarea tratatului de aderare al României și Bulgariei la U.E. ; art. 20, art. 148 al 2 și 4 din Constituție permit aplicabilitatea aplicării în mod direct (cu prevalenta ) a normelor comunitare, dacă acestea sunt contrare legislației (aquis-ului comunitar) europene, principiile de drept comunitar aplicabile fiind prioritatea dreptului comunitar și aplicabilitatea directă a dreptului comunitar, atunci când intră în conflict cu legislația națională (internă).Astfel, s-a apreciat că prioritatea dreptului comunitar rezultă din Lega nr.157/2005 de ratificarea tratatului de aderare al României și Bulgariei la U.E., conform căreia România și-a asumat responsabilitatea de a aplica dispozițiile din Tratatele originare ale Comunității europene, dinainte de aderare. Aplicarea directă a dreptului comunitar s-a apreciat că rezidă din art. 220 din tratatul C.E., iar Curtea de Justiție a Comunității europene, în cauzele supuse judecății privind interpretarea tratatelor a statuat că aceasta interpretare este obligatorie pentru statele membre (cauza Brzezinski, C-313/05, cauza Humboltc-112/84, cauza C. Enel (4964).
S-a mai reținut că această prioritate a dreptului comunitar se explicitează cel mai bine în prevalența sa asupra oricărei norme de drept intern, contrare normei comunitare care este integrată, existentă, asumată și înglobată într-o legislație ce face parte din spațiul comunitar în care România a intrat ca membru, în beneficiul cetățenilor români, ca cetățeni comunitari; competența instanțelor naționale fiind o obligație și nu o alegere/oportunitate de a asigura realizarea efectului deplin a normelor comunitare în favoarea cetățenilor României. Nu în ultimul rând, s-a apreciat că există răspunderea statului, prin autoritățile sale competente care, dacă încalcă normele legislației comunitare, de a răspunde de prejudiciul creat propriilor cetățeni pentru lipsa de implementare/implementarea insuficienta a aquis-ului comunitar în legislația națională.
Astfel, s-a reținut că art. 25 din Tratatul C.E. are în vedere că,,Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal”.Art. 28 din Tratatul C.E. prevede că ,,Intre statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. De asemenea, art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene are în vedere că nici un stat membru nu poate impune asupra produselor provenite din alte state membre impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect produselor naționale similare.
Instanța de fond a apreciat că acest text se referă de fapt, la produsele provenind din alte state membre care sunt supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare și că statul roman nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, adică autovehiculelor deja înmatriculate în România (de tip second-hand), cu ocazia vânzărilor ulterioare.
S-a apreciat că potrivit jurisprudenței comunitare, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul C.E. trebuie să excludă de la aplicare orice posibilitate ca produsele naționale să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă, în nici un caz, efecte discriminatorii. S-a constatat că statul român, prin instituirea taxei de poluare, independent de maniera de determinare a acesteia, prin raportare la art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, instituie o discriminare în regimul fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, căci de fapt instituie o taxă similară taxei de prima înmatriculare, diferențierea constând în noțiunea utilizată: taxa de poluare, în loc de taxa de prima înmatriculare.
S-a reținut că este de notorietate Avizul motivat al Comisiei europene din 28.11.2007 care a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației naționale cu cea comunitară, aspect ținut sub observație de Comisie, care în luna iunie 2009 a solicitat României informații în legătura cu evoluția legislației privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, existând temeri legate de actuala legislație națională (OUG nr.50/2008) conține norme ce protejează industria auto națională, sub aspectul impozitării.
Așadar, concluzionează instanța că dreptul comunitar se aplică în mod direct în cauza supusă judecății, căci se resimte o discriminare între produsele naționale și produsele altor state europene, membre ale Comunității Europene, care constă în diferențierea de impozitare aplicată produselor europene, introduse în România și impozitarea internă, de orice natură, direct sau indirect asupra produselor naționale similare.
Raportat la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu - pusă în discuție din oficiu de către instanța, s-a reținut că excepția este întemeiată, întrucât părțile raportului fiscal creat sunt reclamanta și pârâta AFP sector 1, care a emis decizia de calcul a taxei de poluare și căreia i s-a achitat taxa percepută de statul român, ulterior și pârâta DGFMB, emitentă a deciziei nr. 196/23.05.2011, de soluționare a contestației prealabile. Instanța a admis această excepție și a respins acțiunea formulată față de pârâta Adm. F. pentru Mediu, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a admis cererea, în parte, a dispus anularea deciziei nr. 196/23.05/2011 de soluționare a contestației emisă de pârâta DGFPMB.
Deoarece s-a constatat că reclamanta nu a dovedit că, prin cererea depusă la organul fiscal a solicitat și plata dobânzii legale aferente, instanța a apreciat că nu este îndreptățită, direct pe calea acțiunii la instanța, la restituirea și a acestei dobânzi solicitate, având în vedere ca art. 124 C.Fiscal a fost încălcat, anterior reclamata având obligația de a solicita, odată cu restituirea sumei de la organul competent, și dobânda legală aferentă acesteia.
In ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei privind calculul taxei pe poluare nr.534.309/02.02.2011, instanța l-a respins, ca neîntemeiat, având în vedere ca decizia de calcul taxa a fost soluționată prin decizia nr. 196/2011 de către DGFPMB, și potrivit art. 205 și următoarele Cod Proc. Fiscal, decizia de soluționare a contestației este actul final emis.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâta DGFPMB criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM din moment ce sumele încasate cu titlu de taxă de poluare se fac venit la Fondul pentru Mediu gestionat de această pârâtă.
Altă critică adusă de reclamantă se referă la situația că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind restituirea sumei totale în cuantum de 25.803 lei reprezentând taxa de poluare deși a anulat decizia nr. 196/23.05.2011 emisă de DGFPMB nemotivând sentința cu privire la această solicitare.
De asemenea, cu privire la dobânda fiscală calculată de la data plății până la restituirea efectivă a sumei, susține că instanța a respins cererea motivând că nu a dovedit că a solicitat restituirea taxei cu dobânda aferentă sumei solicitate, deși la dosarul cauzei a depus cererea adresată organului fiscal.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că în mod nelegal instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus anularea deciziei nr. 196/2011 având în vedere că prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/02.02.2011, Administrația Finanțelor Publice sector 1 a stabilit o taxă pe poluare pentru autovehicule în sumă totală de 25.803 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Arată că această Decizie de calcul a taxei de poluare a fost comunicata către reclamanta . SRL la data de 03.02.2011 prin semnătura de primire așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.
. SRL a depus contestația împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare prin poștă la data de 15.03.2011 fiind înregistrată la Administrația Finanțelor Publice sector 1 sub nr._/18.03.2011 și solicită să se constate că speței în cauză îi sunt aplicabile prevederile art. 68, art. 205 și art. 207 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd următoarele: „ Art. 68 - Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și de alte dispoziții legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Art. 205 - (1) împotriva titlului de creanța, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativa de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se considera lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Art. 206 - (1) Contestați a se formulează în scris și va cuprinde: e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
Art. 207 - (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Potrivit art. 101, art. 102 și art. 103 din Codul de procedură civilă:
" Art. 101 - (1) Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. (...)
(4) Termenul care se sfârșește . sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat se va prelungi pana la sfârșitul primei zile de lucru următoare".
"Art. 102 - (1) Termenele încep sa curgă de la data comunicării actelor de procedura daca legea nu dispune altfel".
"Art. 103 - (1) Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedura în termenul legal atrage decăderea (...)".
Recurenta susține că din documentele aflate la dosarul cauzei, ignorate de către instanța de fond, rezultă că Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule care fac obiectul contractelor de leasing nr._/02.02.2011 i-a fost comunicată reclamantei în data de 03.02.2011. iar contestația a fost depusă prin poștă la 15.03.2011, nefiind respectat termenul de contestare de 30 zile prevăzut de legea specială în materie, respectiv art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată.
Totodată, a arătat că reclamanta . SRL nu a respectat termenul legal de contestare, deși prin decizia de calcul a taxei de poluare i s-a adus la cunoștință faptul că are posibilitatea de a le contesta în termen de 30 de zile la data comunicării, la organul fiscal emitent.
Având în vedere faptul că aceasta a depus contestația după expirarea termenului legal, în condițiile în care normele referitoare la termenul de depunere a contestației au caracter imperativ, recurenta susține că în mod legal Serviciul de Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P. M.B a respins contestația formulata de către . SRL ca nedepusa în termen.
De asemenea, solicită să se observe că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a procedat la judecarea fondului cauzei, având în vedere că respingerea contestației de care Serviciul Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P. M.B. ca fiind nedepusă în termen a făcut imposibilă antamarea pe fond a cauzei de către Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Arată că în speță sunt incidente prevederile art. 217 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, care precizează:
"Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei."
Arată că pe fondul cauzei, O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele:
"Art. 1. - (1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru auto vehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4. - Obligația de plată a taxei intervine: al cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România] b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9".
Recurenta apreciază că regimul taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat în vigoare de la data de 1 iulie 2008, conform art. 14 din OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, care stabilește, începând cu data de 1 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionată de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării Programelor și proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, recurenta arată că din moment ce legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
In ceea ce privește prevederile comunitare reținute de către instanța de fond, recurenta susține că art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 "Legea cadru europeană este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Arată că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului,
Astfel, potrivit art. 90 primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) Europene și potrivit art. 111-170 - secțiunea VI -"Dispoziții fiscale" din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ratificat prin Legea nr. 157/2005:
"Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Recurenta susține că din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, arată că prin HG nr. 686/2008 nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Arată că afirmațiile instanței de fond, precum că, taxa pe poluarea reglementată prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului este ilegala, și discriminatorie nu pot fi reținute întrucât OUG nr. 50/2008 a fost emisă în temeiul art. 115 alin 4 din Constituția României și a fost adoptată: "în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, a avut în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale și a considerat că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgentă și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
Arată de asemenea cu privire la legalitatea instituirii taxei pe poluare prin OUG nr. 50/2008 și la respectarea de către aceasta a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Constituție, Curtea Constituționala prin Decizia 802/2009 din_ (definitiva și general obligatorie) publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din_ referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în ansamblu, și, în special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență a statuat ;
"1. Cu privire la criticile de constituționalitate extrinsecă, și anume pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție, se reține că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată în contextul în care Comisia Europeană deschisese procedura de infringement împotriva României în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene. Pentru a evita o eventuală procedură în fața Curții de Justiție a Comunității Europene, Guvernul a emis această ordonanță de urgență. În expunerea de motive, pentru a se justifica starea extraordinară, precum și urgența reglementării, se invocă necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, autoritățile statului român s-au angajat să garanteze ducerea ia îndeplinire a obligațiilor rezultate din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu și din actul de aderare. În acest sens, Guvernul este abilitat din punct de vedere constituțional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să garanteze îndeplinirea obligațiilor României față de Uniunea Europeană. Astfel, folosirea ordonanțelor de urgentă pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară în situația în care era iminenta declanșarea procedurii de infringement în fața Curții de Justiție este pe deplin constituțională. În aceste condiții, se constată că ordonanța de urgență criticată respectă exigentele art. 115 alin. 4 din Constituție.
De asemenea, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost adoptată în ședința de Guvern din 21 aprilie 2008, depusă spre dezbatere în procedura de urgență la Senat pe data de 24 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2008."
Recurenta susține că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, la care face referire instanța în motivarea hotărârii, nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa pe poluare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, învederează că legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
In acest context arată că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe pe poluare cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
Precizează de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, susține că există o taxă pe poluare care nu este contrară dispozițiilor comunitare, și ca atare nu sunt motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare.
F. de cele menționate mai sus, învederam instanței faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea specială, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Totodată, arată și faptul că nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Mai mult decât atât, arată că potrivit art.126 alin.2 din Constituția României "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Astfel arată că nici o lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura sa aprecieze dacă legislația referitoare la taxa pe poluare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
Totodată, susține că instituirea taxei pe poluare prin O.U.G. nr.50/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată conform cărora "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, în scopul realizării cerințelor legii", în condițiile în care potrivit dispozițiilor constituționale în vigoare, numai Parlamentul și Guvernul pe baza delegării legislative sunt abilitate să adopte măsuri legislative pentru modificarea și completarea actelor normative interne pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
Astfel, având în vedere că taxa pe poluare a fost achitată de intimata-reclamantă în baza unor dispoziții legale în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, consideră că instanța de fond în mod nelegal a dispus anularea actelor administrative contestate cât și restituirea taxei pe poluare.
Față de considerentele expuse anterior, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea, în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și menținerii Deciziei nr. 196 din 23.05.2011 emisă de către D.G.F.P. - M.B. ca fiind temeinică și legală.
In drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă și ale O.U.G. nr.50/2008.
Examinând motivele de recurs în raport de susținerile părților și de prevederile legale incidente în cauză, prin prisma art. 304 și art. 3041 Cod Procedură Civilă, Curtea reține următoarele:
Critica recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu se constată că este nefondată.
Acțiunile în restituirea taxelor de poluare achitate pentru autovehiculele second-hand provenite din țări membre ale UE cu ocazia înmatriculării în România, în temeiul OUG nr. 50/2008, au la bază refuzul nejustificat al autorității publice care a încasat taxa de poluare, de a restitui această taxă percepută cu încălcarea art. 110 TFUE, în baza art. 117 C.p.fiscală.
În speță, reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare și a cerut plata dobânzii prevăzute de Codul de procedură fiscală, ceea ce conduce la aprecierea cererii ca fiind formulată în baza art. 117 C.p.fisc., însă a adresat această cerere Administrației Finanțelor Publice Sector 1 (în mod corect) dar a solicitat greșit în instanță obligarea la restituirea taxei a Administrației F. pentru Mediu cu care nu a stabilit raporturi juridice nici prin cererea adresată și nici prin achitarea taxei către aceasta.
Recurenta-reclamantă a omis să ceară prin acțiune obligarea pârâtei AFPS1 la restituirea taxei iar instanța de fond nu a fost învestită cu raportul juridic de obligare a pârâtei care a încasat taxa.
Reclamanta a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și a deciziei prin care DGFPMB a soluționat contestația împotriva deciziei de calcul taxă poluare deși Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 24/14.11.2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, a statuat că acțiunile în restituirea taxei de poluare sunt admisibile prin prisma jurisprudenței CJUE, independent de orice contestare a actului administrativ prin care a fost stabilită taxa.
Ca atare, era suficient ca reclamanta să ceară restituirea taxei de poluare cu dobânda aferentă conform art. 117 C.p.fisc., fără să conteste decizia de calcul taxă de poluare, iar în instanță să cheme în judecată autoritatea publică la care a înregistrat cererea de restituire și nu o altă autoritate.
Împrejurarea că AFM gestionează Fondul pentru mediu în care se virează taxele de poluare conferă posibilitatea celor care au cerut restituirea taxei de la Administrațiile financiare să cheme în judecată Administrația F. pentru Mediu dar numai pentru a fi obligată către Administrațiile financiare să restituie sumele virate cu titlu de taxă de poluare în cuantumul la care sunt obligate Administrațiile financiare.
Aceasta deoarece între AFM și Administrațiile financiare există raporturi bugetar fiscale, dar nu există raporturi juridice între AFM și plătitorul de taxă.
Recurenta-reclamantă a formulat greșit acțiunea la instanța de fond solicitând obligarea unei persoane juridice căreia nu i-a cerut printr-o cerere restituirea taxei și cu care nu are raporturi juridice fiscale.
Prin urmare, criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire a sumei de 25.803 lei reprezentând taxa de poluare și cu privire la acordarea dobânzii legale aferente taxei sunt nefondate.
Instanța de fond admițând excepția lipsei calității procesuale pasive și respingând acțiunea față de AFM nu mai avea pe cine să oblige la restituirea acestor sume. Reclamanta nu a cerut obligarea pârâtei AFPS1 la restituirea sumei.
Fiind eroarea reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată aceasta nu poate invoca propria culpă pentru nerealizarea dreptului său.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul recurentei reclamante ca nefondat.
În privința criticilor formulate de recurenta-pârâtă DGFPMB se apreciază ca fiind întemeiate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea deciziei prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare dar și anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, instanța de fond în mod greșit a dispus anularea acestor acte administrative având în vedere problemele de drept dezlegate de ÎCCJ prin decizia nr. 24/2011.
În sensul că acțiunile privind rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european sunt admisibile independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Având în vedere că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei AFPS1 la rambursarea taxei de poluare, iar capătul de cerere privind obligarea pârâtei AFM la restituire a fost respins ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală, capetele de cerere privind anularea celor două acte administrative trebuiau respinse ca neîntemeiate deoarece nu au finalitate juridică în astfel de acțiuni.
Prin Decizia nr. 196/23.05.2011 DGFPMB a respins contestațiile reclamantei împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/02.02.2011.
Prin Decizia nr. 24/2011, ICCJ a statuat că acțiunile în restituirea taxelor se bazează pe cereri adresate autorității care a încasat taxa, conform art. 117 C.p.fisc. tocmai pentru a se evita situația de împiedicare a demersului solicitanților prin respingerea ca tardivă a contestației împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare.
În consecință,constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție cu interpretarea greșită a legii, în baza art. 312 C.p.civ., se impune admiterea recursului recurentei-pârâte DGFPMB și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul recurentei - reclamante . SRL ca nefondat.
Admite recursul recurentei - pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3222/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2011 în contradictoriu cu intimata – reclamantă . SRL, intimata – pârâtă A. F. PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCURESTI, intimata – chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU și modifică sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.V.
Tehnored.C.O./2ex.
Jud.fond: L. G., Tribunalul București-SCAF
| ← Pretentii. Sentința nr. 3409/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 4124/2013.... → |
|---|
