Despăgubire. Decizia nr. 4076/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4076/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 6178/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4076
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, prin reprezentant legal președinte G. B., împotriva sentinței civile nr. 6401/9.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. Ș., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la S. P. și Asociații, cu sediul în București, .. 6, sector 2, prin reprezentant convențional avocat M. P., având ca obiect refuz soluționare cerere de despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant N. Ș., personal, CNP_, legitimat cu CI . nr._/02.02.2005 valabilă, lipsind recurenta-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la al doilea termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-la data de 09.10.2013, prin C. Registratură, recurenta-pârâtă a transmis prin fax la dosarul cauzei note de ședință (filele 29-32 dosar), originalul acestora în două exemplare, inclusiv pentru comunicare fiind recepționat prin poștă, prin C. Registratură, la data de 10.10.2013 (filele 33-36 dosar).
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Intimatul-reclamant personal având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului, astfel cum a solicitat și prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6401/09.11.2012, Curtea de Apel București SCAF a admis cererea formulată de reclamantul N. Ș. în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și a obligat pârâta să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în 30 de zile de la pronunțarea sentinței, sub sancțiunea de daune cominatorii de 500 lei/zi întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut urmatoarele:
Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr._/20.04.2011 prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre suma încasată de 12,34 lei și valoarea de piață, pentru terenul în suprafață de 882 mp și construcțiile demolate în suprafață utilă de 349 mp situat în București, ., sector 3, imposibil de restituit, în conformitate cu art. 29 (1) și (3) din Legea 10/2001.
Dispoziția a fost înaintată Prefecturii Municipiului București pentru acordarea avizului de legalitate, după care această instituție a înaintat dispoziția însoțită de documentația aferentă către C. centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a retrimis, în mod nejustificat, dosarul Primăriei Municipiului București, pentru completare.
Conform art. 2 alin. 1 lit.a) din Legea nr. 554/2004, prin persoană vătămată se desemnează orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri;
Conform art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, în toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare.
Curtea a constatat astfel refuzul pârâtei de a soluționa cererea de despăgubiri, cu depășirea termenului legal și faptul că reclamantul are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 alin. 1 lit.a este îndreptățit la admiterea cererii formulate.
Împotriva aceastei sentințe a declarat recurs pârâta CCSD, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.pr.civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii, ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit refuzul său de a soluționa cererea reclamantului, fără observarea dispozițiilor legale incidente, respectiv ale OUG 4/2012, conform cărora emiterea titlurilor de despăgubire este suspendată. CCSD nu poate acționa în afara cadrului legal anterior menționat.
Recursul a fost înregistrat pe rolul ICCJ care, prin încheierea nr. 2920/06.03.2013, a trimis dosarul pe cale administrativă C.-SCAF – instanță devenită competentă să îl soluționeze, în conformitate cu prevederile Legii 2/2013.
Prin întâmpinare la cererea de recurs, intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că procedurile administrative au fost suspendate în temeiul OUG nr. 4/2012 numai până la data de 15.05.2013, dată de la care CCSD era obligată să emită titlul de despăgubire.
În temeiul art. 17 din Legea 165/2013, s-a transmis calitatea procesuală de la recurenta pârâta CCSD la noua Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată în temeiul legii amintite.
Prin note de ședință, CNCI solicită admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului, în principal, ca prematură iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând că procedura administrativă de emitere a titlului de despăgubire conform titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu mai subzistă în noul cadrul legislativ instituit prin Legea 165/2013, cererea de despăgubire a reclamantului urmând a se soluționa cu respectarea procedurilor din noua lege.
Analizând recursul Curtea constată următoarele:
Prima instanță s-a pronunțat asupra cererii reclamantului prin care s-a invocat refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri administrative, respectiv refuzul de derulare a procedurii administrative care se finalizează prin emiterea titlului de despăgubire în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, obligând pârâta CCSD să emită decizia care să conțină titlul de despăgubire.
La data de 17.05.2013 a fost publicată în Monitorul oficial Legea nr. 165/2013privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, se instituie regula imediatei aplicări a noilor dispoziții referitoare la procedura de soluționare a cererilor de despăgubiri (formulate în temeiul Legii nr. 10/2001) tuturor cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față.
De asemenea, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, potrivit art. 50 din lege, s-au abrogat articolele 13, 14, 14^1, 14^2, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară legii noi.
Astfel, reglementarea legală a procedurii administrative avută în vedere de instanța de fond, când s-a pronunțat în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, este parțial abrogată la data soluționării prezentului recurs și înlocuită cu o procedură nouă prevăzută în Legea nr. 165/2013 (art. 21 și urm.).
. Legii nr. 165/2013 constituie un motiv nou de recurs, de ordine publică, care privește temeinicia cererii și care trebuie analizat cu prioritate.
Acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa de către prima instanță întrucât nu mai există cadrul legal pentru a proceda la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, respectiv evaluarea imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013:
„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit disp. art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ:
„În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a noilor dispoziții legale, respectiv în vederea soluționării pretențiilor reclamantei, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei și de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
În aceste condiții, ca urmare a intrării în vigoare a legii noi, soluția primei instanțe nu mai poate fi menținută.
Pe de altă parte, refuzul nejustificat de soluționare a cererii în contextul prevederilor Titlului VII a Legii nr. 247/2005 nu mai poate fi valorificat în condițiile noii proceduri, date fiind modificările importante intervenite referitoare la evaluarea imobilelor și emiterea deciziei de compensare în locul titlului de despăgubire, inclusiv din perspectiva termenelor instituite de noua lege. Astfel, conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantei cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, pe de o parte pentru că nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamant, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte pentru că, procedând astfel, instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
Aceste argumente conduc, în temeiul art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., la admiterea recursului și la modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în integralitate a cererii, făcând de prisos analizarea celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 6401/09.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. Ș. cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la S. P. și Asociații, cu sediul în București, .. 6, sector 2, având ca obiect refuz soluționare cerere de despăgubiri.
Modifică sentința recurată în sensul respingerii cererii, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. E.C.V.
Tehnored. IS
Jud. fond – I. M.C.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 435/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1584/2013.... → |
|---|








