Anulare act administrativ. Hotărâre din 29-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 9566/2/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - D. M. B.
GREFIER - G. D.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. VETERINARI DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul A. NAȚIONALĂ SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă pentru reclamant, avocat Ciocaniu R. I., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, iar pentru pârâtă, consilier juridic C. D., cu delegație de reprezentare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect anularea Ordinului ANSVA nr. 41 din 03.05.2012;
- la data de 05.03.2013, prin Serviciul Registratură, pârâta a depus documentația solicitată, conform încheierii de ședință de la termenul anterior, după care:
În probatoriu, părțile solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 167 din codul de procedură civilă în vigoare la data sesizării instanței, încuviințează părților proba cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei și constată administrată această probă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată și motivată, pe larg pentru motivele expuse în cuprinsul acesteia, iar în esență, pentru următoarele motive:
Susține că actul a cărui anulare o solicită încalcă, concomitent, prevederile Legii nr. 52/2003, Legii nr. 160/1998, Legii nr. 24/2000, respectiv Legii nr. 677/2001 și ale două Directive, nr. 34/1998 și 123/2006, cu aplicare în cauză. Astfel, referitor la Legea nr. 52/2003, arată că autoritatea emitentă trebuia să respecte termenul de 30 de zile pentru a aduce actul la cunoștința opiniei publice, respectiv de a-l supune dezbaterii publice, urmând ca în termen de 10 zile să fie făcute eventualele modificări și stabilirea termenului pentru dezbatere, termen care, însă, nu au fost respectate de către autoritatea pârâtă. Deși reclamantul colegiu a formulat o cerere de dezbatere publică, susținută motivat, aceasta nu a fost avută în vedere de către autoritate. Contrar susținerilor acesteia, anterior aducerii la cunoștința opiniei publice, actul nu putea fi dezbătut, întrucât nu era cunoscut conținutul acestuia. Anterior datei de 27.04.2012, au existat, într-adevăr, întâlniri, însă doar cu privire la oportunitatea actului atacat în cauză, dar și cu privire la unele acte, abrogate ulterior. În ceea ce privește prevederile exprese ale Legii nr. 160/1998, referitor la avizul consultativ al reclamantului și al Ministerului Afacerilor Europene, arată că de la reclamant nu a existat un astfel de aviz, iar de la minister nu a fost solicitat, din adresa ministerului rezultând faptul că acest confirmă obligativitatea solicitării avizelor și faptul că acestea nu au fost solicitate. Referitor la Ministerul Afacerilor Europene, arată că acesta este autoritatea română care notifică actele cu caracter tehnic către Comisia Europeană. În ceea ce privește obligativitatea notificării prealabile a Comisiei Europene, susține că întrucât actul atacat conține reglementări tehnice, concret, acesta poate veni în contradicție cu normele europene, astfel că articolele bănuite a intra într-o astfel de contradicție trebuiau transmise Comisiei. Solicită instanței a avea în vedere Anexa nr. 9, adresa MAE și anexa 10 la cererea de chemare în judecată. De altfel, autoritatea pârâtă a recunoscut nerespectarea acestei proceduri, care, printre altele, nu neagă această obligație, ci dosar susține că aceasta nu încalcă legislația comunitară. În ceea ce privește Norma tehnică, arată că aceasta prevede un regim nou de autorizare transport medicamente veterinare, această prevedere neexistând în legislația comunitară. Posibilitatea de comercializare a antibioticelor nu este condiționată în Uniunea Europeană. Cu atât mai mult, se impunea notificarea Comisiei Europene. Referitor la încălcarea Directivei nr. 123/2006, redând conținutul art. 20 alin. 1 al acesteia, susține că prin actul atacat se limitează desfășurarea activității veterinare de realizarea unui alt serviciu, iar cu privire la autorizarea mijloacelor de transport revine și susține faptul că această autorizare nu există în spațiul comunitar. Cu privire la Legea nr. 160/1998, arată că profesia de medic veterinar este o profesie liberă și independentă, iar prin actul atacat se limitează exercitarea acestei profesii, în acest sens susținând în totalitate argumentele din cererea de chemare în judecată. Referitor la prevederile Legii nr. 24/2000, menține concluziile din cuprinsul cererii de chemare în judecată. Contrar susținerilor autorității, arată că nu s-ar crea sub nicio formă un vid legislativ prin anularea actului atacat, întrucât, anterior emiterii acestuia, existau alte două ordine cu aplicare în cauză. În final, arată că solicită acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, pe larg pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării, iar în esență, pentru următoarele motive:
Mai întâi depune concluzii scrise, după care arată că nu există nicio condiționare a medicilor veterinari, ceea ce s-a dorit fiind ca toate rețetele să fie emise doar de către un medic veterinar, nu direct de către farmacii, în cadrul cărora nu lucrează medici veterinari. Susține că în același cabinet medical, poate vinde și un medic veterinar. Pe scurt, dorința autorității a fost aceea ca farmaciile să poată fi verificate de către medici veterinari. Contrar susținerilor părții adverse, ordinul în cauză nu transpune nicio normă europeană, Directiva nr. 123/2006 fiind transpusă printr-o ordonanță de urgență din anul 2009. Apreciază că nu se impunea luarea avizelor invocate de către partea adversă. De asemenea, sunt false susținerile părții adverse cu privire la publicare și transparență, întrucât chiar reprezentanții reclamantului au participat la discuțiile cu privire la modificarea ordinelor existente anterior emiterii ordinului atacat.
Curtea, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA:
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea pentru data de 15.04.2013, motiv pentru care:
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 15.04.2013.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. B. G. D.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - D. M. B.
GREFIER - G. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. VETERINARI DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul A. NAȚIONALĂ SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunațarea pentru data de 15.04.2013, când a dispus următoarele:
CURTEA:
În aceeași componență și pentru aceleași motive, va amâna pronunțarea pentru data de 22.04.2013, motiv pentru care:
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 22.04.2013.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. B. G. D.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - D. M. B.
GREFIER - G. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. VETERINARI DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul A. NAȚIONALĂ SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunațarea pentru data de 15.04.2013 și respective, 22.04.2013, când a dispus următoarele:
CURTEA:
În aceeași componență și pentru aceleași motive, va amâna pronunțarea pentru data de 29.04.2013, motiv pentru care:
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 29.04.2013.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. B. G. D.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1512
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 29.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - D. M. B.
GREFIER - I. C. B.
Pe rol se află pronunțarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. VETERINARI DIN ROMÂNIA, cu sediul ales în București, .. 27, corp A, ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în București, sectorul 1, Piața Presei Libere nr. 1.
Cauza are ca obiect: anularea Ordinului ANSVA nr. 41 din 03.05.2012.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08 aprilie 2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea succesiv la data de 15.04.2013, 22.04.2013 și la data de 29 aprilie 2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.12.2012, sub nr._, reclamantul C. M. VETERINARI DIN ROMÂNIA a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR (ANSVSA), anularea Ordinului ANSVSA nr. 41 din 03.05.2012 privind aprobarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare, condițiile de comercializare a produselor medicinale veterinare și a altor produse pentru animalele de companie, în magazinele pentru comercializarea animalelor de companie și/sau a hranei pentru acestea, condițiile de funcționare a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar, precum și autorizarea sanitar-veterinară a unităților, activităților și a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar, publicat în Monitorul Oficial nr. 295 din 04.05.2012, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:
„I. Succintă prezentare a situației de fapt
1.1 Medicina veterinară este una dintre profesiile reglementate sectorial prin directiva Parlamentului și a Consiliului European nr. 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 255 din 30 septembrie 2005 și transpusă în legislația națională prin H.G. nr. 860/06.06.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 11 iunie 2004; medicii veterinari din sistemul de asistență medicală veterinară privată sunt prestatori de servicii, astfel cum sunt definite acestea de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România. Exercitarea profesiei de medic veterinar este reglementată prin Legea nr. 160/1998 republicată, acest act normativ reglementând organizarea și funcționarea Colegiului M. Veterinari din România, ca formă de organizare autonomă, neguvernamentală, apolitică și nonprofit, care reprezintă interesele și apară drepturile profesionale ale membrilor săi. Conform atribuțiilor expres menționate în Legea nr. 160/1998, C. M. Veterinari din România oferă aviz consultativ pentru toate proiectele de acte normative din domeniile de activitate specific veterinare, reprezentând profesiunea și pe membrii săi în fața organelor guvernamentale, a forurilor profesionale și științifice, a oricăror instituții publice sau private.
1.2 În prima jumătate a anului 2012, sub pretextul unui demers firesc de armonizare a normelor sanitar-veterinare cu legislația națională și cu normele comunitare aplicabile în domeniu, pârâta A. Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a emis ordinul nr. 41 din 03.05.2012, publicat ulterior în Monitorul Oficial nr. 295 din 04 mai 2012 (Anexa nr. 1).
Proiectul acestui act cu caracter normativ a fost adus la cunoștința publicului prin afișarea pe pagina de internet a emitentei, iar publicarea în Monitorul Oficial a avut loc la un interval de numai 6 zile libere, fără a se respecta termenele și procedura prevăzute de legislația privind transparența decizională în administrația publică. Emiterea și publicarea actului s-au efectuat fără a se solicita avizul consultativ al Colegiului M. Veterinari și fără a se da curs solicitărilor acestuia de organizare a unei dezbateri publice cu privire la conținutul și forma noilor norme sanitar-veterinare aprobate.
1.3 Ulterior publicării, C. M. Veterinari din România a solicitat revocarea ordinului nr. 41 din 03.05.2012, respectiv încetarea definitiva a efectelor acestui act, ca urmare a unor motive flagrante de nelegalitate si inoportunitate, dezvoltate pe larg in cuprinsul cererii sale.
Solicitarea a imbracat forma Plangerii prealabile prevazuta de Art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind inregistrata la parata A. N. Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor sub nr._ din data de 30.05.2012. (Anexa nr. 2)
P. la momentul formularii prezentei cereri, Plangerea prealabila nu era solutionata iar parata ANSVSA nu oferise niciun raspuns motivelor de nelegalitate invocate.
1.4 Reclamantul a solicitat Instantei, in conditiile Art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executarii Ordinului ANSVSA nr. 41/03.05.2012 - pana la pronuntarea Instantei investita cu solutionarea prezentei cereri de anulare.
Cererea de suspendare a fost admisa prin Sentinta civila nr. 6821, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, la data de 29.11.2012. (Anexa nr. 3)
II. Considerații cu privire la nelegalitatea și netemeinicia actului administrativ ce face obiectul cauzei
Raportat la incalcarea flagranta a legislatiei nationale reprezentata de O.U.G. 49/2009, Legea 52/2003, Legea nr. 160/1998, Legea nr. 677/2001 si Legea nr. 24/2000, la inexistenta avizului consultativ al Colegiului M. Veterinari din Romania si a celui obligatoriu al Ministerului Afacerilor Europene, la inexistenta unei notificari prealabile a Comisiei Europene si nu in ultimul rand, la nesocotirea Directivelor Parlamentului si ale Consiliului European nr. 98/34/CE, 200l/82/CE si 2006/123/CE, va rugam sa observati ca nelegalitatea si respectiv, netemeinicia Ordinului ANSVSA nr. 41 din 03.05.2012, publicat in Monitorul Oficial nr. 295 din 04.05.2012, sunt evidente si rezulta din cel putin urmatoarele:
2.1. Ordinul a fost emis cu încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, respectiv cu nesocotirea dispozițiilor privind participarea la elaborarea de acte normative, prin modalitatea de emitere a acestuia fiind nesocotite dispozițiile art. 6 alin. 2, alin. 4 si alin. 7, nerespectându-se termenele obligatorii pentru afișarea proiectului de act normativ, pentru primirea de propuneri în legătura cu conținutul și forma acestuia, pentru organizarea unor întâlniri privind dezbaterea publică. Conform textelor de lege in discuție, "anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului [...] cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiza, avizare și adoptare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde o nota de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul limita, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ " (art. 6 alin. 2), iar "la publicarea anunțului autoritatea administrației publice va stabili o perioada de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice " (art. 6 alin. 4) și "autoritatea publica în cauza este obligată sa decidă organizarea unei întâlniri în care sa se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o alta autoritate publica" (art. 6 alin. 7). Deși C. M. Veterinari din România a solicitat, prin adresa nr. 1503 din 04.05.2012, organizarea de dezbateri publice referitoare la proiectul ordinului, ANSVSA a ignorat această solicitare și a trimis actul spre publicare după numai 6 zile libere de la data aducerii lui la cunoștința publică. Este evident că nu au fost respectate nici termenul de 30 de zile stabilit pentru publicarea informativă a actului, nici termenul de 10 zile pentru primirea de propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act și nici obligația de a iniția, la cerere, întâlniri pentru dezbaterea publică.
2.2. Ordinul a fost emis cu încălcarea art. 9 alin. 1 lit a) din Legea nr. 160/1998 și art. 3 pct. II lit h) din H.G. nr. 967/2011, respectiv fără obținerea prealabilă a avizului consultativ al Colegiului M. Veterinari și a avizului obligatoriu al Ministerului Afacerilor Europene. Textele de lege indicate prevăd că "C. M. Veterinari va da avizul consultativ pentru proiectele de acte normative, reglementările și normele de exercitare a profesiunii în toate domeniile de activitate specific veterinare" și "în exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Afacerilor Europene avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc transpunerea sau aplicarea cadrului de aplicare directă în legislația națională a actelor legislative ale Uniunii Europene, ori care au relevanță europeană". Neobținerea avizului consultativ al reclamantului este confirmată prin refuzul pârâtei de a organiza o întâlnire în vederea dezbaterii publice a proiectului de act normativ, deși acest lucru îi fusese expres solicitat prin adresa nr. 1503/04.05.2012.
2.3. În cazul Ministerului Afacerilor Europene, neobținerea avizului obligatoriu este confirmată prin adresa nr. 281 din 30.05.2012, în care se menționează că "actul normativ menționat prezintă relevanță juridică din punct de vedere al compatibilității cu prevederile directivei nr. 123/2006/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, transpusă prin OUG nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România", precum și că, "ordinul ANSVSA nr. 41/2012 nu a fost transmis MAEur spre consultare/avizare potrivit dispozițiilor stabilite în cuprinsul HG. nr. 967/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Europene, O.U.G. nr. 78/2011 privind stabilirea unor masuri organizatorice în domeniul afacerilor europene, respectiv procedurii stabilite în HG nr. 561/2009". Ministerul Afacerilor Europene coordonează procesul de notificare a legislației naționale care transpune dreptul comunitar și monitorizează îndeplinirea obligațiilor care decurg din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, îndeplinind din acest ultim punct de vedere calitatea de "intermediar” în procesul de notificare a modificărilor legislative către Comisia Europeana, conform art. 14 din O.U.G. nr. 49/2009. În măsura în care ordinul nr. 41/2012 conține dispoziții exprese în domeniul autorizării activității de servicii de transport, respectiv autorizării desfășurării unei activități, el intră sub incidența directivei servicii nr. 2006/123/CE și impune obținerea unui aviz prealabil, obligatoriu, prin care să se confirme respectarea normelor comunitare.
2.4. Ordinul a fost emis cu încălcarea obligației de notificare prealabilă a proiectului său către Comisia Europeană, obligație impusă prin directivele Parlamentului și Consiliului European nr. 98/34/CE și nr. 2006/123/CE, ambele transpuse la nivel național prin H.G. nr. 1016/2004 și, respectiv, O.U.G. nr. 49/2009. Procedura de notificare stabilită prin art. 8 alin. 1 din această directivă este aplicabilă tuturor noilor proiecte de reglementări tehnice elaborate la nivel național, fiind o condiție prealabilă pentru adoptarea acestora, menită să facă posibilă verificarea îndeplinirii condiției de liberă circulație a mărfurilor în interiorul pieței interne. Textul în cauză prevede că "Comisiei îi este comunicat, de îndată, de către statele membre, orice proiect de reglementare tehnică, cu excepția situației în care acesta transpune integral textul unui standard internațional sau european [...]; de asemenea, acestea înaintează Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară elaborarea unei astfel de reglementări, în cazul în care acest lucru nu a fost clarificat suficient în reglementarea tehnică". Art. 9 stipulează că "statele membre amână adoptarea proiectului unei reglementări tehnice cu trei luni de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzuta de art. 8 alin. 1", respectiv cu patru sau șase luni în cazul în care Comisia sau un alt stat membru furnizează un aviz detaliat în sensul că reglementarea notificată poate obstrucționa libera circulație a mărfurilor. Raportat la definiția dată prin art. 1 alin. 11 al directivei nr. 98/34/CE, devine evident că mai multe prevederi ale ordinului nr. 41/2012 trebuiau notificate Comisiei Europene, reprezentând "reglementari tehnice" susceptibile să constituie obstacole în sensul anterior precizat.
2.5. Pârâta ANSVSA nu și-a îndeplinit obligația de notificare impusă prin dispozițiile directivei nr. 98/34/CE și de publicare a ordinului nr. 41/2012 doar după parcurgerea tuturor etapelor de avizare prevăzute de acest act normativ comunitar, cu aplicare prioritară în raport de dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României. De altfel, nelegalitatea ordinului nr. 41/2012 sub aspectul lipsei notificării Comisiei Europene, este susținută de faptul că o atare obligație era impusă inclusiv prin dispozițiile directivei nr. 2006/123/CE, transpusă la nivel național prin O.U.G. nr. 49/2009, aspect ce a fost este confirmat prin adresa nr. 281/2012 a Ministerului Afacerilor Europene.
2.6. Ordinul a fost emis cu încălcarea flagrantă a directivei Parlamentului și Consiliului European nr. 2006/123/CE, transpusă la nivel național prin O.U.G. nr. 49/2009, întrucât prevederile art. 20 alin. 1 din Norma aprobata prin ordinul nr. 41/2012 încalcă prevederile art. 15 alin. 6 din directivă. Art. 20 din normă prevede că "punctul farmaceutic veterinar este unitatea care se organizează numai în cadrul unităților în care se desfășoară activități de asistentă medical-veterinară, la solicitarea acestora, într-un spațiu anexă, dar care are legătură funcțională cu unitatea de asistență medical-veterinară", condiționând oferirea de servicii în puncte farmaceutice veterinare de oferirea unor servicii diferite, de asistență medical-veterinară. Art. 15 din directiva 2006/123/CE prevede la alin. 2 lit h) că „statele membre examinează dacă sistemul lor juridic condiționează accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia de oricare din următoarele cerințe nediscriminatorii: [...] obligarea prestatorului de a oferi alte servicii specifice împreună cu serviciul său", iar la alin. 6 se prevede că „începând cu 28 decembrie 2006, statele membre nu introduc nicio cerință nouă de tipul celor menționate la alin. 2, cu excepta cazului în care cerința respectivă îndeplinește condițiile menționate la alin. 3" (nediscriminare, necesitate și proporționalitate). Ordinul emis de pârâtă nesocotește interdicția care se menționează inclusiv prin dispozițiile art. 24 alin. 1 din O.U.G. nr. 49/2009, conform căruia, „prestatorii nu pot fi supuși unor cerințe care îi obligă să exercite o anumită activitate specifică în mod exclusiv ori care limitează exercitarea, în comun sau în parteneriate, de activități diferite". Practic, conform prevederilor criticate, medicul care dorește să comercializeze produsele medicinale veterinare, este obligat să desfășoare și activități de asistență medicală veterinară. Nelegalitatea (inter)condiționării celor două servicii este confirmată inclusiv prin neîndeplinirea condițiilor privind nediscriminarea, necesitatea si proporționalitatea prevăzute la art. 15 alin. 3 din directivă și art. 9 alin. 2 lit. a), b) și c) din O.U.G. nr. 49/2009. Astfel, cerința prevăzută la art. 20 alin. 1 din normă discriminează persoanele juridice care doresc să desfășoare, pe teritoriul României, activitățile prevăzute la alin. 2 al aceluiași articol, față de persoanele juridice care desfășoară activitățile respective pe teritoriul altor state membre. Totodată, în timp ce medicii veterinari care dețin puncte farmaceutice veterinare sunt condiționați în desfășurarea activității de înființarea unui cabinet medical veterinar, comercianții care dețin magazine pentru comercializarea animalelor de companie pot comercializa anumite produse fără nicio restricție (ex. antiparazitare externe).
2.7. În aceeași ordine de idei, prin introducerea acestei cerințe, prestatorii de servicii medicale veterinare sunt obligați sa se supună unui regim suplimentar de autorizare, care contravine art. 9 alin. 3 din O.U.G. nr. 49/2009, conform căruia "este interzisă impunerea unor condiții de acordare a autorizației, prin care se dublează cerințele și controalele echivalente sau compatibile ca scop, la care prestatorul a fost supus deja în alt stat membru ori în România ".
2.8. De asemenea, norma aprobata prin ordinul nr. 41/2012 introduce un regim de autorizare nou a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar, care contravine art. 16 alin. 2 lit. b) din directiva 2006/123/CE, potrivit căruia „statele membre nu pot să restrângă libertatea de a presta servicii în cadrul unui prestator stabilit într-un alt stat membru impunând una din cerințele următoare: [...] obligația prestatorului de a obține o autorizație din partea autorităților competente, inclusiv înscrierea într-un registru sau într-un ordin sau asociație profesională pe teritoriul lor". Trebuie subliniat că nu există prevederi referitoare la autorizarea mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor medicinale în legislația comunitară. La nivelul Uniunii Europene există un Ghid privind buna practică de distribuție (94/C63/03), elaborat de Comisia Europeană în baza prevederilor art. 10 din directiva Consiliului Comunităților Europene nr. 92/25/CEE din 31 martie 1992 privind distribuția angro a medicamentelor de uz uman, iar Organizația Mondială a Sănătății a publicat un Ghid privind buna practică de distribuție pentru produse farmaceutice (WHO Technical Report Series nr. 937, 2006). Aceste ghiduri nu conțin prevederi referitoare la autorizarea mijloacelor de transport folosite pentru transportul produselor medicinale. În aceeași ordine de idei, ordinul nr. 1963/2008 pentru aprobarea Ghidului privind buna practică de distribuție angro a medicamentelor emis de Ministerul Sănătății nu prevede nici el cerința autorizării mijloacelor de transport utilizate pentru transportul produselor medicinale de uz uman.
2.9. Prevederile Normei aprobate prin ordinul nr. 41/2012 încalcă dispozițiile Legii nr. 160/1998 privind organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar. Astfel, art. 20 alin. 1 din Normă limitează libera practică medicală și (inter)condiționează nelegal activitățile ce pot fi desfășurate de medicul veterinar în acord cu dispozițiile art. 1 raportat la art. 26 din Legea nr. 160/1998. Potrivit art. 1 din lege, "profesiunea de medic veterinar este o profesie liberală și independentă, este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei", iar potrivit art. 26, "activitățile efectuate prin libera practica medical-veterinară sunt: asistența medical-veterinară, însămânțările artificiale, diferitele servicii de specialitate și consultanță tehnică și legislativă sanitar-veterinară, producerea și comercializarea medicamentelor antiparazitare și de uz veterinar și a aparaturii și instrumentarului de uz veterinar". Art 20 alin. 1 din normă nesocotește principiile legale anterior enunțate, instituind obligația ca punctele farmaceutice veterinare să își desfășoare activitatea numai în cadrul unităților în care se desfășoară activități de asistență medical-veterinară, astfel încât comercializarea anumitor produse nu mai poate fi efectuată ca o activitate de liberă practică a medicului veterinar, fiind transformată într-o activitate conexă celei de asistență medical-veterinară.
2.10. Art. 20 alin. 3 din Normă limitează domeniile de competență în care profesia de medic veterinar are exclusivitate, încălcând astfel prevederile art. 4 lit. i) și art. 26 din Legea nr. 160/1998. Practic, fără nicio justificare logică, pârâta ANSVSA limitează în mod discreționar sfera medicamentelor antiparazitare și de uz veterinar care pot fi comercializate în exercitarea activităților efectuate prin libera practică medical-veterinară, menționând în noua normă că "în punctele farmaceutice veterinare este interzisă comercializarea produselor biologice veterinare, antiparazitare de uz special și a produselor medicinale veterinare care se eliberează pe baza de prescripție medicală veterinară". Prin aceste prevederi sunt dezavantajați medicii veterinari de liberă practică, organizați ca persoane juridice care își desfășoară activitatea în punctele farmaceutice veterinare, întrucât în aceste unități specializate nu pot fi comercializate antiparazitare externe, în detrimentul unităților de tip „pet-shop".
2.11. Norma aprobată prin ordinul nr. 41/2012 încalcă dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, în condițiile în care au fost identificate și s-a cerut remedierea a peste 81 de texte ale actului.
2.12. Norma aprobată prin ordinul nr. 41/2012 nesocotește dispozițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, precum și decizia nr. 132/30.12.2011 privind condițiile prelucrării datelor cu caracter personal. Prin formularele cuprinse în Anexele nr. 10, 14 si 22 ale ordinului, sunt menționate date cu caracter personal pe care medicii care își desfășoară activitatea în cadrul sistemului sanitar veterinar de stat trebuie să le solicite operatorilor economici, în vederea prelucrării și stocării lor. Tot astfel, în aceste anexe sunt inserate rubrici în care trebuie completate astfel de date personale, fără a exista o referire la posibilitatea exprimării consimțământului persoanei căreia i se solicită și fără ca prelucrarea sa fie expres prevăzuta de lege, astfel cum se menționează în art. 8 alin. 1 din Legea nr. 677/2001. Conform art. 4 alin. 1 și 2 din decizia nr. 132/2011, pârâta ANSVSA, în calitate de emitent al ordinului, avea obligația de a consulta A. Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pentru stabilirea cadrului legal de prelucrare a acestor date. Or, astfel cum rezultă din adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 1926/15.06.2012, această obligație legală nu a fost îndeplinită.”
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Directivele Parlamentului și ale Consiliului European nr. 98/34/CE, 2001/82/CE și 2006/123/CE, O.U.G. 49/2009, Legea 52/2003, Legea nr. 160/1998, Legea nr. 677/2001 și Legea nr. 24/2000.
În dovedire, reclamantul a atașat cererii o . înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu 4 lei taxă de timbru și timbru judiciar mobil în valoare de 0,30 lei.
Pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată, ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a învederat următoarele:
„În susținerile sale, cu privire la nelegalitatea și netemeinicia actului administrativ, rec1amantul susține că subscrisa ar fi emis actul administrativ cu încălcarea Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, respectiv cu nesocotirea dispozițiilor privind participarea la elaborarea actelor normative, prevăzute de art. 6, alin 2,4 și 7 din această lege, dar omite cu bună știință să indice instanței faptul că reprezentanții, C. M. Veterinari din România, în conformitate cu prevederile art.9 alin.(l) lit.a) din Legea 160/1998, au solicitat consultări cu A. Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și subscrisa, prin adresele nr._/18.10.2011, nr._/25.10.2011 a dat curs acestor solicitări, invitând reclamantul la sediul Autorității, dezbateri la care a și participat în data de: 07.11.2011 (conform Procesului Verbal de ședință din data de 07.11.2011) pe tema modificării ordinelor privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare și a unităților destinate comercializării animalelor de companie și procedura de înregistrare și autorizare sanitară veterinară a unităților, activităților și mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar.
Precizăm instanței că dezbaterile la care a participat reclamantul au avut ca temă modificarea ordinelor privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare și a unităților destinate comercializării animalelor de companie și procedura de înregistrare și autorizare sanitară veterinară a unităților, activităților și mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar.
Practic, ca răspuns la solicitările participanților la dezbateri, la care reclamantul a fost prezent, s-a decis emiterea Ordinului nr. 41 din 2012 care a abrogat Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 24/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitar veterinară a unităților farmaceutice veterinare și a unităților destinate comercializării animalelor de Companie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 176 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare, precum și ordinul președintelui Autoritații Nationale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr 24/2008 pentru aprobarea Normei sanitar - veterinare privind procedura de autorizare sanitar - veterinară a unităților, activităților și a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 325 din 24 aprilie 2008, cu modificările ulterioare.
Un alt argument în susținerea netemeiniciei afirmațiilor reclamantului cu privire la nepublicarea pe site-ul AN.S.V.S.A a proiectului ordinului de modificare și completare a Ordinului nr. 16/2008 și a Ordinului nr. 24/2008, îl constituie adresele nr. 855/18.07.2011 și, respectiv nr. 1731/28.10.2011, ale Biroului Comunicare și Relația cu Mass Media din cadrul AN.S.V.S.A prin care facem dovada că, începând cu data de 15.09.2011, și respectiv 04.11.2011, acestea au fost postate pe site-ul A.N.S.V.S.A
Prin urmare, este neîntemeiată susținerea reclamantului .în sensul că ordinul a cărui suspendare o solicită a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art, 6, alin 2,4 și 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, aspect dovedit inclusiv de faptul că în reglementările noului ordin se regăsesc articole consacrate în urma propunerilor reclamantului, făcute cu ocazia dezbaterilor.
Este cu atât mai evidentă netemeinicia acestei susțineri, a reclamantului, cu cât, instituția noastră a acordat un termen mai mare decât cel impus de lege pentru eventualele propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ suspus dezbaterii publice, în concret fiind vorba de 5 luni de dezbateri cu privire la continutul acestuia.
În acest context, apreciem că în intervalul de aproximativ 6 luni între data participării la dezbateri și data emiterii actului contestat, reci amantul ar fi avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere asupra actului administrativ prin emiterea unui aviz pozitiv sau negativ.
În susținerile sale, reclamantul afirma, în mod duplicitar, că prin adresa nr.1503/04.05.2012 (anexa patru nr. 4 a acestuia), la întâlnirile de lucru din 04.05.2012, s-ar fi discutat doar de modificarea Ordinului nr. 41, cu toate că, subscrisa, am arătat că discuțiile de lucru au avut loc cu multe luni inainte, în luna a X-a din 2011E" . invitație înregistrată cu nr._/18.10.2011. (anexa 1).
2. În ceea ce privește susținerea reclamantului cu privire la lipsa avizului din partea Ministerului Afacerilor Europene (D.AE.), facem precizarea că acesta era obligatoriu numai în situația în care actul normativ suspus dezbaterii ar fi transpus o normă europeană.
Învederăm instanței că un act normativ care urmărește transpunerea sau aplicarea directă în legislația națională a actelor legislative ale Uniunii Europene, trebuie să conțină în mod obligatoriu prevederea că acesta (actul normativ național) transpune un act european. Anexăm cu titlul de exemplu (Ordinul nr. 105/2005 privind aprobarea Normei sanitare veterinare care introduce măsuri naționale pentru eradicarea brucelozei, tuberculozei și leucozei bovine care prevede la art. 4 "ART. 4 Prezentul ordin constituie transpunerea oficială a Directivei Consiliului 77/3911CEE care introduce măsuri comunitare pentru eradicarea brucelozei, tuberculozei și leucozei bovine, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 145 din 13 iunie 1977, p. 44.; Ordinul nr._.03.2006 privind aprobarea Normei sanitare veterinare privind probleme de sănătate a animalelor care afectează comerțul intracomunitar cu animalele din speciile de bovine și suine la art. 4 prevede: "Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului 64/432/CE din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecție veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. 121 din 29 iulie 1964, astfel cum a fost modificată de Decizia Comisiei 2008/984/CE din 10 decembrie 2008 de modificare a anexei C la Directiva 64/432/CEE a Consiliului și a Deciziei 2004/226/CE cu privire la testele de diagnostic pentru . bovină, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) . 352 din 31 decembrie 2008 și de Directiva_/CE a Consiliului din 15 iulie 2008 de simplificare a procedurilor de întocmire a listelor și publicare a informațiilor în domeniul veterinar și zootehnic și de modificare a Directivelor 64/432/CEE, 77/504/CEE, 88/407/CEE, 88/661/CEE, 89/3611CEE, 89/556/CEE, 90/426/CEE, 90/427/CEE, 90/428/CEE, 90/429/CEE, 90/5391CEE,_/CEE,_/CEE, 92/35/CEE, 92/65/CEE, 92/66/CEE, 92/119/CEE,_/CE,_/CE, a Deciziei_/CE și a Directivelor 2001l89/CE, 2002/60/CE și 2005/94/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) . 219 din 14 august 2008.
Prin urmare, nefiind un act care transpune o normă europeană, nu există nici obligația de notificare prealabilă a proiectului către Comisia Europeană, așa cum, în mod neîntemeiat susține rec1amantulla punctul 2.3. din cererea de chemare în judecată.
În continuare, rec1amantul arată, la punctul 2.4 din cerere, că actul administrativ a fost emis cu încălcarea flagrantă a Directivei Parlamentului și Consiliului European nr. 2006/123/CE transpusă la nivel național prin O.U.G. nr. 49/2009.
Și această susținere a rec1amantului este neîntemeiată raportat la art. 4 alin. 2 lit. e și h din O.U.G. nr._ (care transpune la nivel național Directiva 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne) în sensul că Directiva nr. 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne nu se aplică serviciilor-de îngrijire a sănătății fie că sunt sau nu asigurate in cadrul unor unități de îngrijire a sănătății și indiferent de modul în care sunt organizate și finanțate la nivel național sau dacă sunt de natură publică sau privată și activități care sunt asociate exercitării autorității publice astfel cum se stabilește la articolul 45 din tratat.
Această reglementare are relevanță în speța de față deoarece, în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/1998 cât și ale Ordonanței nr. 42/2004, principalul obiectiv al servicilor veterinare și al profesiei de medic veterinar este apărarea sănătății animalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranța alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, în raport cu creșterea animalelor, și care constituie o problemă de stat și o îndatorire pentru toți locuitorii țării, iar profesiunea de. medic veterinar are ca obiective apărarea sănătății animalelor, sănătății publice, .. protecția consumatorului și a mediului înconjurător, în scopul ameliorării efectivelor de animale, al asigurării securității alimentare a populației, al facilitării relațiilor comerciale și al păstrării echilibrului ecologic.
Acesta este argumentul pentru care apreciem că susținerile formulate la punctul 2.4. din cerere sunt neavenite, de vreme ce serviciile reglementate de Ordinul_ nu intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr._ care transpune Directiva 2006/123 privind serviciile în cadrul pieței interne.
La punctul 2.5. din cerere, rec1amantul susține, în mod neîntemeiat, că prin Ordinul nr._ se încalcă dispozițiile Legii nr. 160/1998 privind organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, considerându-se ca, prin art. 20 alin. 1 din actul normativ, s-ar limita libera practică medicală și s-ar condiționa, ilegal, activitățile ce pot fi desfășurate de medicul veterinar, în acord cu dispozițiile art. 1 rap. la art. 26 din Legea nr. 160/1998.
Învederăm instanței că Ordinul 41/2012 nu aduce atingere Legii nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, cu modificările și completările ulterioare, CI, din contră respectă prevederile art. 4 din același act normativ, în care se prevede că:
Profesiunea de medic veterinar are exclusivitate în următoarele domenii de competență:
i) comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special și medicamentelor de uz veterinar
h)testarea, înregistrarea și autorizarea producerii și comercializării produselor de uz veterinar și ale altor materii care pot influența starea de sănătate a animalelor.
Ordinul mai sus amintit a venit în sprijinul medicului veterinar de liberă practică responsabil de sănătatea animalelor, sănătatea publică veterinară și igiena produselor animaliere și de origine animală, prin asigurarea exclusivității asupra produselor medicinale veterinare comercializate în farmacii, creând astfel cadrul legal al administrării acestora, fără a exista posibilitatea utilizării lor de persoane neavizate.
Această prevedere a dus la reducerea riscului decontaminare a alimentelor de origine animală cu reziduuri, provenite din administrarea ilegală, sau fără respectarea timpilor de așteptare, așa cum este prevăzut în Directiva 96/23 a Comisiei Europene transpus a în legislație națională prin Ordinul ANSVSA nr. 95 din 1997 privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind măsurile de supraveghere și
("- control al unor substanțe și al reziduuri lor acestora la animalele vii și la produsele de origine animală.
Raționamentul reglementărilor cuprinse în Ordinul nr. 41/2012 constau în numeroasele semnale de alarmă ale Comisiei Europene și ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) cu privire la Impactul Rezistenței la Antibiotice asupra sănătății animalelor și oamenilor.
Pentru aceste considerente România, ca stat membru, e obligat să ia măsuri cu privire la unele practici din cadrul asistenței medicale umane și veterinare privind vânzarea de substanțe antimicrobiene ce pot conduce la utilizarea inadecvată și, excesivă a acestora cu grave implicații asupra sănătății umane.
De asemenea, prin Rapoartele Comisiei Europene s-a atras atenția asupra problemelor care contravin practicii din unele statele membre, printre care și România, privind diferențierea între cei care vând și cei care prescriu motiv pentru care se dorește ca administrarea orală, parenterală sau sub formă de inhalații să se facă în circumstanțe clar definite, sub supravegherea unui specialist autorizat din cadrul asistenței medicale veterinare.
Prin urmare, reglementările cuprinse în art.20 din ordinul contestat vin în sprijinul medicilor veterinari de liberă practică, în sensul că aceste activităti trebuie să fie desfășurate doar de către medicii veterinari, în concordantă cu arte 4 din Legea 160/1998, mai sus citată.
În ceea ce privește argumentele cu privire la neconcordanța dintre dispozițiile art. 9 și art. l3 lit. e, precum și cele dintre art.9 și art. 25 alin. (2) din Ordinul nr. 41/2012, apreciem că sunt tendentios sustinute deoarece din lecturarea și interpretarea articolelor mai sus menționate, rezultă că responsabilitatea pentru deținerea și prescrierea acestora aparține doar medicilor veterinari și că acestea vor putea fi administrate doar de cabinetele veterinare, de aceea art. 9 alin. 1 dispune că deținerea și comercializarea sunt interzise (n.n. pentru persoanele fizice), iar în art. 13 1it e și art.25 alin. (1), ,,(...) distribuirea se face numai prin distribuitori autorizați, numai către farmacii autorizate" se referă la modalitatea de obținere a acestor medicamente de către cabinetele veterinare.
Așa cum am arătat în argumentele noaste de mai sus, acest ordin a fost emis ca urmare a numeroaselor semnale de alarmă ale Comisiei Europene și ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) cu privire la Impactul Rezistenței la Antibiotice asupra sănătății animalelor și oamenilor.
Pentru aceste considerente, România, ca stat membru, e obligată să ia măsuri cu privire la unele practici din cadrul asistenței medicale umane și veterinare privind vânzarea de substanțe antimicrobiene ce pot conduce la utilizarea inadecvată și excesivă a acestora cu grave implicatii asupara sănătătii umane.
Afirmațiile reclamantului cu privire la existența premiselor unei situații discriminatorii față de medicii veterinari de liberă practică din celelalte state ale Uniunii Europene și că Ordinul nr. 41/2012 emis de Președintele Autoritatății Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (AN.S.V.S.A) ar pune bariere în exercitarea profesiei de medic veterinar, condiționează desfășurarea activității de liberă practică constând în comercializarea produselor de uz veterinar și impune responsabilități medicului veterinar de liberă, altele decât cele stabilite în actele normative în vigoare, dorim să învederăm instanței că ordinul contestat a fost emis ținându-se cont de recomandările Comisiei Europene și ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), prin care s-a solicitat României, ca stat membru al Uniunii Europene, să ia măsuri cu privire la comercializarea produselor veterinare, și ca aceste produse să fie distribuite de către persoane autorizate, în speță, de către medicii veterinari, iar comercializarea și administratea acestor produse trebuie exercitate doar de medicii veterinari, activitatea acestora trebuind supravegheată atent de AN.S.V.S.A
Practic rec1amantul invocă motive de nelegalitae, tocmai rațiunile și motivațiile care au stat la baza acestui ordin,justificând pueril că actul normativ emis" impune responsabilități medicului veterinar de liberă practică" sau că acest ordin "condiționează desfășurarea activității de liberă practică a medicilor veterinari ".
Subliniem că tocmai acest lucru se dorește prin actul normativ emis, și anume responsabilizarea medicilor veterinari, în activitățile de comercializare a produselor veterinare și în activitățile de liberă practică pe care le desfășoară.
Desigur aceste deziderate necesită și anumite schimbări de ordin organizatoric, dar care au menirea de a asigura standarde mult mai ridicate în ceea ce privește siguranța sănătății oamenilor și a animalelor, impuse de către EFSA
Reclamantul invocă eventualele perturbări ale activității Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (AN.S.V.S.A.) făcând referire la Ordinul nr. 16/2008, act normativ ce a fost abrogat tocmai prin Ordinul nr. 41/2012 din cauza inconvenientelor pe care le prezenta.
Din actele depuse la dosar, Procesul Verbal de ședință din data de 07.11.2011, rezultă că reprezentanții Colegiului M. Veterinari din România au participat la dezbaterile pe marginea Ordinului nr. 16/2008 și care, în final, a fost abrogat prin noul ordin ca urmare a solicitărilor celor implicați în apărarea siguranței sănătății din punct de vedere sanitar veterinar.
Precizăm că la aceste dezbateri au participat și reprezentanți ai Asociației Distribuitorilor de Medicamente Veterinare, prin prof. univ. dr. G. S. precum și ai Asociației Naționale a Fabricanților de Produse de Uz Veterinar, care au fost de acord cu prevederile ordinului contestat. (anexa nr. 2).”.
Curtea a solicitat în baza dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ întreaga documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, depusă la dosar.
De asemenea, Curtea a solicitat pârâtei să depună înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente și susținerilor părților, Curtea reține următoarele:
În fapt, Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 41 din 3 mai 2012 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare, condițiile de comercializare a produselor medicinale veterinare și a altor produse pentru animalele de companie, în magazinele pentru comercializarea animalelor de companie și/sau a hranei pentru acestea, condițiile de funcționare a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar, precum și autorizarea sanitar-veterinară a unităților, activităților și a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 04.05.2012, a abrogat Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 24/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitar veterinară a unităților farmaceutice veterinare și a unităților destinate comercializării animalelor de Companie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 176 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare, precum și ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr 24/2008 pentru aprobarea Normei sanitar - veterinare privind procedura de autorizare sanitar - veterinară a unităților, activităților și a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 325 din 24 aprilie 2008, cu modificările ulterioare.
Deși în preambulul actului administrativ cu caracter normativ nu este prevăzută rațiunea adoptării sale, pârâta susține că adoptarea unei noi norme se impunea “ca urmare a numeroaselor semnale de alarmă ale Comisiei Europene și ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) cu privire la Impactul Rezistenței la Antibiotice asupra sănătății animalelor și oamenilor”.
În drept, Curtea apreciază că motivele de nelegalitate formale invocate de către reclamant, referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la transparența decizională și pe cele referitoare la participarea la elaborarea actelor normative, prin emiterea avizelor (obligatorii sau facultative), sunt întemeiate și de natură să determine anularea actului normativ încheiat cu nerespectarea acestora.
Astfel, Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică prevede dispoziții de natură să asigure participarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative și la procesul de luare a deciziilor.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alineatele 2, 4 și 7 din acest act normativ, în forma în vigoare la data adoptării actului administrativ cu caracter normativ contestat, pârâta ar fi trebuit să respecte un termen de “cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și adoptare de către autoritățile publice” pentru aducerea la cunoștință publică a anunțului referitor la elaborarea unui proiect de act normativ, apoi “o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice”, după cum ar fi trebuit “să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ”, în condițiile în care reclamantul a cerut în scris acest lucru.
Art. 6 prevedea următoarele:
“(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. A. administrației publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informații.
(2) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștință publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și adoptare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.
(3) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanță asupra mediului de afaceri se transmite de către inițiator asociațiilor de afaceri și altor asociații legal constituite, pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2).
(4) La publicarea anunțului autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.
(5) Conducătorul autorității publice va desemna o persoană din cadrul instituției, responsabilă pentru relația cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.
(6) Proiectul de act normativ se transmite spre analiză și avizare autorităților publice interesate numai după definitivare, pe baza observațiilor și propunerilor formulate potrivit alin. (4).
(7) A. publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.
(8) În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfășoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei și locului unde urmează să fie organizate. A. publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuție.
(…)”
Or, având în vedere data aducerii la cunoștință a proiectului de act normativ - 27.04.2012 -, data adoptării acestuia - 03.05.2012 - și data publicării sale în Monitorul Oficial - 04.05.2012, se constată cu ușurință încălcarea dispozițiilor legale expuse anterior.
De asemenea, Curtea are în vedere că, deși rec1amantul C. M. VETERINARI DIN ROMÂNIA a solicitat, prin adresa nr. 1503/04.05.2012 (fila 87) organizarea de dezbateri publice referitoare la proiectul Ordinului nr. 41/2012, pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a adoptat actul după numai 5 zile de la data aducerii lui la cunoștință publică și l-a trimis spre publicare după doar 6 zile de la momentul afișării pe pagina sa de internet (fila 89).
Curtea apreciază că apărările pârâtei, referitoare la dezbaterile din datele de 07.11.2011 și 14.11.2011 nu pot fi primite, în condițiile în care acestea au vizat modificarea Ordinelor nr. 16/2008 și nr. 24/2008, în cadrul acestora fiind vizată păstrarea celor două acte normative și aducerea unor modificări, și nu adoptarea unui act normativ nou, cu o cu totul altă formă și un alt conținut.
În condițiile în care atât reclamantul C. M. VETERINARI DIN ROMÂNIA, cât și Asociația Națională a Fabricanților de produse de uz veterinar, nu au fost de acord cu forma și conținutul proiectului Ordinului nr. 41/2012, solicitând inițierea unor dezbateri publice imediat după aducerea acestuia la cunoștință (adresa emisa la 04.05.2012, filele 90 – 91; punctele de vedere exprimate la 28.05.2012 și 16.11.2012 cu privire la nelegalitatea si caracterul vătămător al proiectului de ordin, filele 92-99), pe motiv că proiectul are un conținut diferit de propunerile discutate anterior, existând nemulțumiri exprimate și de către Ministerul Administrației și Internelor - Direcția medicala (adresa înregistrată la pârâtă sub nr._/17.10.2012, fila 100), Curtea apreciază că nerespectarea dispozițiilor legale relevate este de natură să afecteze interesele legitime ale acestor entități juridice, astfel încât această împrejurare justifică anularea actului normativ.
În al doilea rând, Curtea reține că Ordinul nr. 41/2012 a fost emis fără obținerea prealabilă a avizului consultativ al Colegiului M. Veterinari și a avizului obligatoriu al Ministerului Afacerilor Europene, cu toate că art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 160/1998 prevede: "C. M. Veterinari va da avizul consultativ pentru proiectele de acte normative, reglementările și normele de exercitare a profesiunii în toate domeniile de activitate specific veterinare", iar art. 3 pct. II lit. h) din H.G. nr. 967/2011 stipulează că "în exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Afacerilor Europene avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc transpunerea sau aplicarea cadrului de aplicare directă în legislația națională a actelor legislative ale Uniunii Europene ori care au relevanță europeană".
Neobținerea avizului consultativ al reclamantului reiese din analizarea actelor depuse la dosar de către autoritatea pârâtă, iar lipsa avizului obligatoriu al Ministerului Afacerilor Europene este confirmată prin adresa nr. 281/30.05.2012 (filele 112-114), în care se menționează că "ordinul nr. 41/2012 prezintă relevanță juridică din punct de vedere al compatibilității cu prevederile directivei nr. 123/2006/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, transpusă prin OUG nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România", precum și că "ordinul nr. 41/2012 nu a fost transmis MAEur spre consultare/avizare, potrivit dispozițiilor stabilite în cuprinsul HG. nr. 967/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Europene, O.U.G. nr. 78/2011 privind stabilirea unor masuri organizatorice în domeniul afacerilor europene, respectiv procedurii stabilite în HG nr. 561/2009". Mai mult, în cadrul acestei adrese, Ministerul Afacerilor Europene a menționat că au fost identificate aspecte care nu sunt conforme cu prevederile europene privind libertatea de a presta servicii, care vor fi comunicate inițiatorului pentru a fi reevaluate și justificate, în raport de prevederile OUG nr. 49/2009.
De asemenea, prin adresa nr. 281/30.05.2012 s-a precizat că, deși în sfera de aplicare a Directivei Servicii intră autorizarea activității de servicii de transport, iar nu autorizarea mijlocului de transport, respectiv autorizarea desfășurării unei activități, iar nu autorizarea spațiilor punctelor/unităților/depozitelor farmaceutice, totuși, având în vedere intercondiționalitatea acestor aspecte, Ministerul a considerat că o justificare a acestor măsuri poate fi fundamentată pe principiile statuate de Directiva Servicii, care vizează obiectivul european de a elimina barierele juridice și administrative nejustificate în circulația serviciilor între statele membre.
Prin urmare, din analiza răspunsului Ministerului Afacerilor Europene cuprins în adresa nr. 281/30.05.2012 rezultă că ordinul nr. 41/2012 prezintă relevanță juridică din punct de vedere al compatibilității cu prevederile directivei nr. 123/2006/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, transpusă prin OUG nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 3 pct. II lit h) din H.G. nr. 967/2011 cu privire la necesitatea obținerii avizului obligatoriu al Ministerului, aviz care însă nu a fost solicitat de autoritatea pârâtă.
De asemenea, ordinul nr. 41/2012 a fost emis fără ca proiectul său să fi fost notificat în prealabil către Comisia Europeană, obligație impusă prin directivele Parlamentului și Consiliului European nr. 98/34/CE și nr. 2006/123/CE, ambele transpuse la nivel național prin H.G. nr. 1016/2004 și, respectiv, O.U.G. nr. 49/2009.
Procedura de notificare este stabilită prin art. 8 și 9 din această directivă astfel: "Comisiei îi este comunicat, de îndată, de către statele membre, orice proiect de reglementare tehnică, cu excepția situației în care acesta transpune integral textul unui standard internațional sau european [...]; de asemenea, acestea înaintează Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară elaborarea unei astfel de reglementări, în cazul în care acest lucru nu a fost clarificat suficient în reglementarea tehnică"; "statele membre amână adoptarea proiectului unei reglementări tehnice cu trei luni de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzuta de art. 8 alin. 1", respectiv cu patru sau șase luni în cazul în care Comisia sau un alt stat membru furnizează un aviz detaliat în sensul că reglementarea notificată poate obstrucționa libera circulație a mărfurilor. Această procedură de notificare este aplicabilă tuturor noilor proiecte de reglementări tehnice elaborate la nivel național, fiind o condiție prealabilă pentru adoptarea acestora, menită să facă posibilă verificarea îndeplinirii condiției de liberă circulație a mărfurilor în interiorul pieței interne.
Din analiza înscrisurilor ce au stat la baza emiterii ordinului nr. 41/2012 rezultă că pârâta ANSVSA nu și-a îndeplinit obligația de notificare impusă prin dispozițiile directivei nr. 98/34/CE și de publicare a ordinului doar după parcurgerea tuturor etapelor de avizare prevăzute de acest act normativ comunitar.
De altfel, nelegalitatea ordinului nr. 41/2012 sub aspectul lipsei notificării Comisiei Europene este susținută și de faptul că o atare obligație era impusă inclusiv prin dispozițiile directivei nr. 2006/123/CE, transpusă la nivel național prin O.U.G. nr. 49/2009, aspect ce a fost confirmat prin adresa nr. 281/2012 a Ministerului Afacerilor Europene.
Curtea nu poate reține ca fiind o apărare serioasă cea prezentată de pârâtă, referitoare la lipsa mențiunii, din cuprinsul actului administrativ cu caracter normativ al cărui emitent este, a dispozițiilor referitoare la transpunerea legislației UE, întrucât, pe de o parte, lipsa acestei mențiuni îi este direct imputabilă, iar pe de altă parte nu existența acestei mențiuni sau inexistența ei este esențială pentru a se stabili dacă actul normativ intră în sfera de aplicare a dreptului UE relevant și trebuie să respecte prevederile procedurale și de fond incidente.
Fată de considerentele expuse, Curtea apreciază că motivele de nelegalitate formală analizate sunt suficiente pentru anularea integrală a actului administrativ contestat, acestea afectând întregul instrument juridic, motiv pentru care nu se mai impune analizarea motivelor invocate pe fondul său.
Având în vedere soluția ce urmează a se pronunța, reținând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, Curtea va obliga pârâta la plata sumei de 9.067,70 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul C. M. VETERINARI DIN ROMÂNIA, cu sediul ales în București, .. 27, corp A, ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în București, sectorul 1, Piața Presei Libere nr. 1.
Dispune anularea Ordinului AUTORITĂȚII NAȚIONALE SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR nr. 41 din 3 mai 2012, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 295 din 04.05.2012.
Obligă pârâta la plata sumei de 9.067,70 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. B. I. C. B.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 60/2013. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 704/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
