Despăgubire. Decizia nr. 411/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 411/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 790/116/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 411

Ședința publică din 31.01.2013

Curtea constituită din:

Președinte: A. Ș.

Judecător: I. M.

Judecător: G. D.

Grefier: M.-C. O.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 863/22.05.2012 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant D. P..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, văzând că recurenta-pârâtă a solicitat și judecarea în lipsă, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 04.04.2012, sub nr._, reclamantul D. P. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Călărași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ din 25.10.2011 și a chitanței de plată ., nr._, restituirea sumei înscrise în act, în valoare de 5.431 lei, plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei cum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 25.10.2011, a fost obligat la plata taxei pe poluare în valoare de 5.431 lei către Administrația Finanțelor Publice a municipiului Călărași pentru un autoturism marca Audi A3, conform O.U.G nr. 50/2008.

Mai susține că data primei înmatriculări a autovehiculului a fost 17.12.2004 și că autoturismul a fost cumpărat din Comunitatea Europeană, fapt pentru care este esențial ca taxa specială să nu fie percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, iar diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.

Reclamantul susține că între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menținut referirile de la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, facem referire la supremația Dreptului Comunitar, în speță a art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene care prevede următoarele: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”

Reclamantul consideră că urmare a efectului direct al art.110 paragraf 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României,puteți constatat că în art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în speța de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială care va fi achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către subsemnat, în cuantum de 5.431 lei, va fi încasată în contul Bugetului Statului cu încălcarea art.110 paragraf 1 al Tratatului.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, art.148 alin. 2 și 4 din Constituția României, art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, art.1082, art.1084, art.1092 și art. 992-998 Cod civil.

În termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta a arătat că în data de 25.10.2011, reclamantul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca Audi, înmatriculat pentru prima dată în 17.12.2004, urmare căreia a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/25.10.2011 însoțită de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate reclamantului în aceeași zi.

Împotriva deciziei menționate reclamantul nu a formulat contestație administrativă, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 205 din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe fondul cauzei, pârâta a apreciat că O.U.G. nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația în domeniu.

În temeiul art.57 Cod procedură civilă, pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Călărași a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, solicitând să se dispună chemarea în judecată a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, motivat de faptul că potrivit art.1 din OG nr. 50/2008, aceasta gestionează venitul obținut din taxa pe poluare.

De asemenea, prin cererea de chemare în judecată a altor persoane, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași nu a arătat care este obiectul cererii și valoarea lui.

La termenul din 24.04.2012, tribunalul, în baza art. 58 Cod procedură civilă, a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenientă în nume propriu a Administrației Fondului pentru Mediu.

Prin sentința civilă nr. 863/22.05.2012 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Călărași, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, s-a dispus anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/25.10.2011 emisă de pârâtă, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5431 lei reprezentând taxă pe poluare la care se adaugă dobânda aferentă, calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective și a fost respinsă cererea de chemare în judecată a altor persoane a Administrației Fondului pentru Mediu formulată de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Călărași.

În considerentele hotărârii s-au reținut următoarele:

Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta AFP Călărași, tribunalul a constatat nefondată excepția, având în vedere că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură fiscală coroborate cu ale art.7 din OUG nr. 50/2008, invocată de parte în susținerea excepției.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2011 un autoturism second-hand, marca AUDI, iar în România a plătit o taxă specială pentru prima înmatriculare a acestui autoturism în cuantum de 5431 lei, achitată la data de 25.10.2011.

Tribunalul a reținut că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr. 343/2000 și art. 2142 – 2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.

Ulterior dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate au fost abrogate prin O.U.G. nr. 50/21.04.2008, care a instituit cadrul legal pentru plata taxei pe poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.

Prin dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.

Prin urmare, taxa pe poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.

Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.

Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.

Prin dispozițiile interne ale O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.

Potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.

De asemenea, prin art.11 alin.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110(1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia sunt bunăoară autoritățile fiscale.

Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art3).

Autoturismul reclamantului nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cui produsele interne.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urm,are a aplicării dreptului intern respectiv a O.U.G. nr. 50/2008 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.

Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

O.U.G. nr 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987. cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.)

discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.

Prin urmare, dispozițiile art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât, această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.

În consecință, dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei pe poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E., precum și dispozițiile art. 148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.

Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis cererea formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Călărași.

În consecință, tribunalul, în baza art.117 lit. d Cod procedură fiscală, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5431 lei reprezentând taxă pe poluare la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective.

Referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane a Administrației Fondului pentru Mediu, tribunalul a respins această cerere pentru faptul că nu a fost motivată, fiind formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 57 al.4 Cod procedură civilă, dar și pentru faptul că nu cuprinde obiectul cererii și valoarea lui.

Pe de altă parte, această cerere a fost respinsă întrucât în speță, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 57 alin.1 Cod procedură civilă.

Astfel, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată a Administrației Fondului pentru Mediu, tribunalul a constatat că Administrația Fondului pentru Mediu nu poate fi considerată o entitate păgubită, astfel încât să se poată naște pretinsul său drept de a se îndrepta împotriva altor entități ale statului, câtă vreme există obligația legală imperativă ce revine A.F.M. de alocare a sumei necesare restituirii taxei, având în vedere că Fondul pentru Mediu este parte componentă a bugetului de stat consolidat.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, solicitând modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, pentru următoarele considerente:

Prin soluția pronunțată de instanța de fond, în mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Astfel, în data de 25.10._, contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca AUDI A3 fabricat in anul 2005, norma de poluare EURO 4, înmatriculat pentru prima dată în 17.12.2004.

Cererea mai sus menționată a fost depusă de reclamant odată cu următoarele documente: declarație pe propria răspundere; copie de pe cartea de identitate a solicitantului; copia talonului; copia cărții de identitate a vehiculului; copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit.

Urmare depunerii acestei cereri, pârâta a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/25.10.2011, însoțită de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule.

Împotriva acestei decizii, reclamantul nu a formulat contestație administrativă, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 205 din O.G. 92/ 2003 R privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, aspect față de care este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.

În data de 26.05.2011, reclamantul a depus la instituția pârâtă cerere de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule.

Urmare acestei cereri, pârâta a răspuns in termen legal, comunicând petentului faptul că nu se poate da curs favorabil cererii sale, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 7 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008.

Având în vedere faptul că taxa pe poluare a fost încasată ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezintă titlu de creanțe, motivul restituirii invocat de către petentă nu putea fi invocat decât pe calea contestației administrative.

În practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la măsurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 696/1995 a Curții Supreme de Justiție, acțiunile în anularea unor „adrese „ ale autorităților administrative prin care se comunică reclamantului motivele pentru care nu a primit sumele cuvenite sunt folosite de multe ori pentru a acoperi o acțiune civilă în pretenții, de competența instanțelor de drept comun.

Față de cele menționate, sentința pronunțată cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii este netemeinică si nelegală.

Referitor la motivația instanței cu privire la soluționarea fondului cauzei, se arată că O.U.G. nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile - limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.

Referitor la invocarea hotărârii preliminare CJUE în baza art. 267 TFUE, aceasta este obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului in cadrul căruia a fost formulata chestiunea prejudicială.

Sistemul instituit de O.U.G. nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculul prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adaugă, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului si a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008.

De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre .

În data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Actul normativ mai sus menționat reglementează, de asemenea, posibilitatea și condițiile restituirii taxei de poluare.

În raport de cele menționate, prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă.

În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Susținerile recurentei pârâte privind neîndeplinirea de către reclamant a procedurii prealabile administrative cu privire la decizia de calcul a taxei de poluare, sunt nefondate, având în vedere că reclamantul s-a adresat autorității publice care a încasat taxa apreciată ca nelegal percepută, formulând o cerere de restituire în cadrul căreia a învederat aspectele menționate în motivarea acțiunii cu privire la tratatele comunitare și jurisprudența adoptată în temeiul acestor prevederi europene, astfel încât, se constată că în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității.

Procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, care face trimitere la dispozițiile privind contestația administrativ fiscală prevăzută de O.G. nr. 92/2003, nu trebuie să fie urmată în cazul unor astfel de cereri întemeiate pe refuzul autorității fiscale de a restitui contribuabilului sumele încasate și pretins nedatorate în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003.

Curtea are în vedere și soluția adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 24/2011, care a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205 – 208 C.pr.fisc. nu se aplică în cazul cererilor de restituire întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fisc.

Pe fondul cauzei, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate.

În acord cu motivarea primei instanțe, Curtea constată că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 instituie un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Comunitatea Europeană în România pentru a fi reînmatriculate, dacă au fost deja înmatriculate în statul european.

Astfel, dintre principiile dreptului comunitar aplicabile în mod direct în legislația internă, consacrate prin jurisprudența adoptată de CJUE, Curtea menționează principiul priorității dreptului comunitar, aplicabilitatea directă a acestuia și efectul direct al normelor de drept european, principii care implică nu numai dreptul, ci în mod special obligația autorităților interne-judiciare, legislative și administrative, inclusiv funcționarii publici, de a da eficiență principiilor prevăzute de tratatele europene, inclusiv acela al nediscriminării în materia stabilirii impozitelor și taxelor între produsele interne și acelea exportate, de același tip.

În ceea ce privește taxa reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2011 - T. (C 402/09), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.

Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).

În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., punctul 51).

Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., punctul 52 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).

Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).

Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.UG. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.UG. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

De asemenea, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 863/22.05.2012 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant D. P., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. Ș. I. M. G. D.

Grefier,

M.-C. O.

Red. M.I./15.02.2013

Tehnodact. O.M../2 ex.

Tr. Călărași – T. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 411/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI