Despăgubire. Decizia nr. 5177/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5177/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 5197/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5177
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, prin reprezentant legal președinte G. B., împotriva sentinței civile nr. 621/30.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. A., cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la avocat O. A., în București, ., ., sector 1 și intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, prin reprezentant legal, având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant L. A. prin reprezentant convențional avocat substituent Mauthner E., în baza delegației de substituire a avocatului titular O. A., depusă în ședință publică (fila 27 dosar), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-la data de 21.11.2013, prin C. Registratură, recurenta-pârâtă CCSD a transmis prin fax la dosarul cauzei o cerere privind introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor-CNCI (fila 16 dosar) și note de ședință (filele 8-15 dosar), fiind recepționat și originalul acestora la aceeași dată (filele 17-25 dosar).
Intimatul-reclamant prin avocat solicită amânarea cauzei și acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de notele de ședință depuse la dosarul cauzei.
Curtea constată că noua Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor este parte în cauză, ex lege, întrucât a operat transmiterea legală a calității procesuale de la CCSD, reține că față de dispozițiile art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 165/2013, aceasta preia atribuțiile fostei C.C.S.D., prin urmare este parte în această cauză, astfel că nu este necesară introducerea în cauză expressis verbis. De asemenea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta intimatului-reclamant, aspectele invocate în cuprinsul intitulatelor Note scrise nu reprezintă altceva decât apărările formulate de către Comisie pe parcursul dosarului început din 2011.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul-reclamant prin avocat având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond. Hotărârea instanței de fond a fost criticată sub trei aspecte și anume: instanța de fond prin soluția pronunțată a interpretat greșit sintagma termen rezonabil de soluționare a cauzei, dar recurenta-pârâtă nu a precizat data când a primit Dispoziția Primăriei V., care este din anul 2008; în aceste condiții nu poate fi reținută motivarea că instanța de fond nu a ținut seama de noțiunea termen rezonabil. Al doilea aspect vizează faptul că între timp s-a adoptat OUG nr. 4/2012 ce suspendă pe 6 luni soluționarea cauzelor privind restituirea proprietăților, or nici acest argument nu poate fi luat în seamă, întrucât obligația recurentei s-a născut anterior și principiul neretroactivității legii nu poate fi încălcat. Referitor la cheltuielile de judecată pe care recurenta-pârâtă le apreciază ca nefiind datorate, depune la dosarul cauzei factura precum și argumente referitoare la solicitarea acestora. Aceste cheltuieli de judecată au fost acordate de instanța de fond ținând seama de complexitatea cauzei, de vechimea în profesie și ca atare consideră cuantumul lor ca fiind datorat apreciind că nu este exagerat față de obiectul cauzei. Depune concluzii scrise și apreciază că Legea nr. 165/2013 nu se poate aplica retroactiv.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 621/30.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, fiind în consecință respinsă acțiunea față de aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și prematurității cererii.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, aceasta din urmă fiind obligată să soluționeze cererea privind emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata către reclamant a sumei de 1000 Ron cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și onorariu avocat.
Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin Dispoziția nr 3110/31.07 2008 emisă Primarul Municipiului Râmnicu-V., s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 549,5 mp Municipiul Râmnicu V. ,fosta stradă C. S. nr 13, actuala stradă Gib M..
Dosarul aferent Dispoziției nr. 3110/31.07 2008 emisă de Primarul Municipiului Râmnicu-V. a fost trimis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă cererea acestora privind emiterea titlurilor de despăgubire nu a fost soluționată.
Instanța de fond a reținut că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr 3110/31.07 2008 emisă Primarul Municipiului Râmnicu-V. a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Lege nr.247/2005, iar la Secretariatul Comisie pentru stabilirea despăgubirilor s-a constituit dosarul cu numărul_/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr.1012001de către reclamanți și s-a constatat că dosarul trebuie completat alte înscrisuri din care să rezulte întinderea dreptului de proprietate al reclamantului ,vecinătățile terenului deținut de către acesta și existență în patrimoniul autorului reclamantului a imobilului care face obiectul dreptului de proprietate care se regăsește în Dispoziției nr 3110/31.07 2008 emisă Primarul Municipiului Râmnicu-V. .
Potrivit disp. pct.16.16 din HG 1095/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, „dacă pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale acesta din urmă stabilește că imobilul pentru care, prin decizie, s-au consemnat/propus despăgubiri este restituibil în natură prin decizie motivată, potrivit art.21 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, C. Centrală va proceda la restituirea acestuia”.
Potrivit dispozițiilor legale menționate C. Centrală este competentă să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nicidecum legalitatea propunerii deținătorului imobilului învestit cu soluționarea notificării potrivit Legii nr.10/2001.
În raport de prevederile legale menționate anterior, susținerile pârâtei CCSD potrivit cărora dosarul reclamanților a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr.1012001de către reclamanți și s-a constatat că dosarul trebuie completat alte înscrisuri din care să rezulte întinderea dreptului de proprietate al reclamantului ,vecinătățile terenului deținut de către acesta și existență în patrimoniul autorului reclamantului a imobilului care face obiectul dreptului de proprietate care se regăsește în Dispoziției nr 3110/31.07 2008 emisă Primarul Municipiului Râmnicu-V. nu pot justifica refuzul administrativ al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamanților.
Astfel, în raport de prevederile disp. pct.16.16din HG 1095/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005 C. Centrală este competentă să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nicidecum legalitatea propunerii deținătorului imobilului învestit cu soluționarea notificării potrivit Legii nr.10/2001.
Potrivit Legii nr.10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi aprobată prin HG 250/2007 unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării apreciază pe baza actelor depuse cu privire la caracterul preluării imobilului ca fiind abuziv, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanei care a formulat notificarea, precum și cu privire la calitatea persoanei ca fiind îndreptățită în sensul legii, aceste verificări constituind atribuția exclusivă a unității deținătoare.
Așadar, pârâta CCSD nu are competența legală de a stabili caracterul preluării imobilului ca fiind abuziv, întinderea dreptului de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită a persoanei care a formulat notificarea în baza Legii 10/2001, aceste verificări constituind atribuția exclusivă a unității deținătoare, iar nu a pârâtei CCSD ,prin efectuarea de verificări în această privință aceasta depășind limitele competenței legale stabilită prin prevederile cuprinse în Titlul VII din Legea 247/2005.
Atâta vreme cât Dispoziția nr 3110/31.07 2008 emisă Primarul Municipiului Râmnicu-V. a rămas definitivă, nefiind contestată de părți, pârâta urmează să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
Legea specială în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede în corpul ei un alt termen care să deroge de la regula generală, aceea că rezolvarea cererii formulată de către reclamant trebuia săvârșită cu respectarea termenului de 30 de zile.
Instanța de fond a reținut că prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente adoptată în forma și cu procedura prevăzută la art. 114 al. 1 din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se între altele, că legea se aplică și despăgubirilor propuse prin decizia motivată, a conducătorului instituției publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice, în temeiul art. 32 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care conform art. 13 alin. 1 lit. a și b are în principal două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și ia alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi.
În cuprinsul Cap. V. al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor pe larg evocate și detaliate de ambele părți litigante.
Legea are în vedere ca în termen de cel mult 60 de zile de la . să se predea pe bază de proces-verbal de predare-primire noii entități deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor iar cele privitoare la propunerea motivată de acordare a despăgubirilor însoțite de întreaga documentație, cum este cazul în speță, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor (art. 16 alin. 1 și 2 din Titlul VII al legii nr. 247/2005).
Odată primit dosarul atribuția Comisiei Centrale prin Secretariatul acesteia constă în analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură după care această entitate va proceda la centralizarea dosarelor pentru care, în mod întârziat cererea de restituire în natură a fost respinsă, și le va transmite evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare (art. 16 alin. 4 și 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005).
În speță, reclamanții au contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării, conform prevederilor art. 2 punctul 1 litera h din Legea 554/2004 potrivit căruia prin nesoluționare în termenul legal a unei cereri se înțelege faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Refuzul nejustificat al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamanților rezultă din depășirea de către aceasta a termenului în care avea obligația de a soluționa cererea acestuia în termenul prevăzut de către lege, fiind incidente prevederile art 2 punctul 2 din Legea 554/2004.
În raport de această împrejurare nesoluționarea cererii reclamantului de către autoritatea pârâtă în interiorul termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia face să subziste refuzul nejustificat al autorității publice sub forma tăcerii administrației, și implicit, pe plan procesual civil atrage culpa procesuală a pârâtei.
Susținerile pârâtei formulate în cuprinsul întâmpinării care a fost depusă la dosarul cauzei nu poate justifica refuzul administrativ al acesteia în ce privește emiterea actului administrativ reprezentat de emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Deși decizia autorității administrative de opțiune a soluționării dosarelor ar putea fi justificată de un scop legitim, metodele și mijloacele de soluționare prin introducerea elementului aleatoriu nu sunt adecvate și necesare.
Instanța de fond a avut în vedere că odată ce titularul notificării a fost înștiințat de autoritatea competentă cu privire la dreptul său de a obține despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv în proprietatea statului și ulterior înregistrării dosarului la autoritatea administrativă în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor se creează reclamantului convingerea legitimă că cererea lor va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în integralitate a acțiunii ca nefondată.
In motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În art. 13 alin. l Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."
În acest context, precizează că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, menționăm că în cuprinsul art. l alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001...".
Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalenta dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape:etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, către Secretariatul Comisiei Centrale, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În cauza supusă judecății, din actele dosarului reiese că, la momentul preluării abuzive, numitul N. L. mai avea în proprietate doar suprafața de 520 mp (diferența între ceea ce a cumpărat în anul 1906 și ceea ce a vândut în anul 1945, respectiv 944 mp – 424 mp), solicitându-se emitentului dispoziției lămurirea acestor aspecte.
Trimiterea la evaluare este condiționată de lămurirea aspectului mai sus menționat și de respectarea ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubire, ordine stabilită prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale.
În data de 21.11.2013, recurenta a formulat note de ședință, cu privire la impactul adoptării Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege .
Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (… ) la data intrării în vigoare a prezentei legi" (art. 4).
De asemenea, potrivit noii legi, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin. (6) din Legea nr.165/2013 "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."
Prin urmare, având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr.165/2013, solicitarea privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu își mai găsește justificare.
In privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, se apreciază că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie considerată ca fiind prematur formulată.
Cu privire la obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, recurenta arata ca această solicitare nu își mai găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări aduse de art.34 alin. 1 din Legea nr.165/2013.
Astfel, potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit noilor dispoziții legale în vigoare, s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Conform art.17, alin.1 Iit. a din Legea nr.165/2013, noua comisie validează/invalidează,în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Analizând recursul prin prisma impactului asupra prezentei cauze al adoptării noii reglementări, Curtea retine următoarele:
Dispozițiile legale care au fundamentat soluția de admitere a cererii reclamanților în sensul obligării pârâtei CCSD să emită titlul de despăgubire nu mai pot fi reținute ca incidente în speță în contextul apariției Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist în România.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din lege, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Astfel, se consacră soluția legislativă a imediatei aplicări a noilor dispoziții referitoare la procedura de soluționare a cererilor de despăgubiri (formulate în temeiul Legii nr. 10/2001) tuturor cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față.
Curtea constată pe de o parte că etapele administrative reglementate de dispozițiile Titlului VIII din Legea 247/2005, inclusiv cea referitoare la emiterea deciziei care să conțină titlu de despăgubire nu se mai regăsesc în noua reglementare.
Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, potrivit art. 50 din lege, s-au abrogat articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară legii noi.
Astfel, reglementarea legală a procedurii administrative avută în vedere de instanța de fond, când s-a pronunțat în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, este parțial abrogată la data soluționării prezentului recurs și înlocuită cu o procedură nouă prevăzută în Legea nr. 165/2013.
. Legii nr. 165/2013 constituie un motiv de recurs de ordine publică, care privește temeinicia cererii, ce se impune a fi analizat cu prioritate.
Noua reglementare este pe deplin aplicabilă și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa de către prima instanță întrucât nu mai există cadrul legal pentru a proceda în sensul celor dispuse de instanța de fond.
Astfel, noua procedură administrată este conturată legislativ de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, care statuează următoarele:
„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit art. 17 alin. 1 lit. a din lege, „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei primului-ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Prin urmare, noua lege consacră un întreg ansamblu de noi obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a noilor dispoziții legale, respectiv în vederea soluționării pretențiilor reclamanților, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei și de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
În aceste condiții, ca urmare a intrării în vigoare a legii noi, soluția primei instanțe nu mai poate fi menținută.
Pe de altă parte, refuzul nejustificat de soluționare a cererii în contextul prevederilor Titlului VII a Legii nr. 247/2005 nu mai poate fi valorificat în condițiile noii proceduri, date fiind modificările importante intervenite referitoare la evaluarea imobilelor și emiterea deciziei de compensare în locul titlului de despăgubire, inclusiv din perspectiva termenelor instituite de noua lege.
În conformitate cu art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
D. hotărârilor judecătorești irevocabile adoptate potrivit vechii reglementări le este recunoscută puterea de lucru judecat prin art. 41 alin. 5 al noii legi, potrivit căruia „(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.
Reținând, față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, că obligația stabilită în sarcina recurentei-pârâte prin sentința recurată nu mai are corespondent în legislația în vigoare la momentul soluționării prezentului recurs, curtea – în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. - va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul respingerii în integralitate a acțiunii față de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Se vor menține dispozițiile privind soluționarea excepțiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 621/30.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. A., cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la avocat O. A., în București, ., ., sector 1 și intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, având ca obiect „despăgubire”.
Modifică în parte sentința recurată în sensul respingerii în integralitate a acțiunii față de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Menține dispozițiile privind soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond –S. O.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4904/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 795/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
