Pretentii. Decizia nr. 3815/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3815/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 4687/98/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3815
Ședința publică de la data de 30.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - S. P.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 4073F/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. M. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că s-a solicitat de către recurenta-pârâtă judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, ca urmare a reorganizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dispune rectificarea citativului în ceea ce privește denumirea recurentei-pârâte în sensul că recurentă-pârâtă este Administrația Județeană a Finanțelor Ialomița și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la cauza de contencios administrativ – fiscal de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 22.10.2012, sub nr._, reclamantul S. M. cu domiciliul ales la sediul C..Av.P. C. situat în Slobozia, ., . jud.Ialomița în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA cu sediul în Slobozia, .. 14 jud. Ialomița și ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A sector 6 a solicitat obligarea acestora la restituirea sumei de 1234 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicul, încasată necuvenit, achitată cu chitanța nr._/24.09.2009 actualizată cu dobânda legală prev. de art.124 Cod procedură fiscală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că a achiziționat un autovehicul second-hand și că, pentru a fi înmatriculat în România i s-a calculat și perceput taxa auto de poluare în sumă totală de 1.234 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. Slobozia, taxă achitată cu documentul susmenționat.
Procedând astfel, consideră reclamantul, se încalcă Tratatul Comunității Europene, care interzice instituirea unor taxe discriminatorii asupra unor mărfuri aparținând unor state ale comunității europene fără ca aceste taxe să fie aplicate și mărfurilor naționale, situație în raport de care norma europeană, fiind prioritară față de norma națională potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmează a fi aplicată cu consecința constatării nelegalității taxei percepute.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .
În drept, și-a întemeiat cererea sa pe disp. Legii nr.9/2012, Constituției României și Tratatului de aderare a României la U.E.
Cererea a fost legal timbrată,documentele de plată fiind anulate la dosar.
Prin întâmpinare, parata AFP SLOBOZIA invocă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată motivată de faptul că în cauză, fiind vorba de solicitarea unei sume de bani încasată cu titlu de taxă auto de poluare, reclamantul era obligat mai întâi să respecte procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.207 alin.1 din același act normativ, respectiv să se adreseze cu contestație împotriva deciziei de calcul a taxei la organul fiscal competent și numai după aceea soluția dată în urma contestației să fie adusă în fața instanței de contencios administrativ – fiscal.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii și menținerea operațiunii de încasare a taxei de poluare, ca fiind temeinică și legală precum și în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Totodată, a chemat în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU motivat de faptul că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de această instituție.
Pârâta-chemat în garanție nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.
Prin sentința civilă nr. 4073/17.12.2012 Tribunalul Ialomița a admis cererea, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta AFP Slobozia, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1234 lei, reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit, sumă actualizată cu dobânda legală începând cu data de 24.09.2009 și până la plata efectivă a debitului; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP SLOBOZIA a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre, a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 41 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ridicată de pârâta A.F.P. Slobozia, tribunalul a apreciat că atâta timp cât reclamanta prin cererea sa introductivă nu a înțeles să atace actul administrativ fiscal, respectiv deciziile de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emise de pârâtă, nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din O.U.G. nr.92/2003.
De altfel, așa cum a stabilit și Î.C.C.J. în rezolvarea unui RIL, prin decizia nr.24/17 noiembrie 2011, obligația parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță și decizia de calcul a taxei de poluare, ceea e nu este cazul în speța de față .
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a considerat că cererea reclamantei se dovedește a fi întemeiată. Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat un autovehicul second hand, înmatriculat anterior într-un stat comunitar, respectiv Germania, având următoarele caracteristici: marca OPEL, norma de poluare Euro 4, nr. identificare WOLOAHL_, an fabricație 2001, data primei înmatriculări: 22.07.2005 pentru care, la înmatricularea acestuia în România, a fost condiționat să achite suma de 1.234 lei, potrivit chitanței nr._/24.09.2009, cu titlu de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule, emise de pârâtă.
Instanța a constatat că prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003.
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legea nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale, calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective .
Potrivit art. 60 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Așa cum rezultă din aceste prevederi legale, soluția care se va da asupra cererii de chemare în garanție depinde de soluția care se va pronunța cu privire la cererea principală.
Întrucât în cauza de față cererea de chemare în judecată urmează să fie admisă ca fondată, aceeași va fi soluția și cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Administrația Finanțelor Publice (AFP) Slobozia, solicitând casarea sentinței civile nr.4073F/2012 pronunțata de Tribunalul Ialomița cu privire la excepția inadmisibilității cererii formulata de reclamant si modificarea acesteia; pe fondul cauzei, admiterea recursului si pe cale de consecința anularea sentinței civile nr.4073F/2012, in sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul S. M..
Referitor la excepția inadmisibilității cererii reclamantului, a arătat ca acesta avea obligativitatea contestării Deciziei de calcul a taxei de poluare la organul fiscal emitent, in speța Administrația Finanțelor Publice Slobozia, obligație stabilita de art. 7 alin (1) din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.207 respectiv 209 din Codul de Procedura Fiscala.
Potrivit dispozițiilor O.U.G. Nr.50/2008, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul Administrației Finanțelor Publice Slobozia, au emis Decizie de Calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, care reprezintă, potrivit art.41 din Codul de Procedura Fiscala, act administrativ.
In aceste condiții, procedura prealabila stabilita de art.7 alin (1) din Legea nr.554/2004 "privind Contenciosul Administrativ, in speța contestarea actului administrativ se va face, potrivit art. 209 alin.(l) din Codul de Procedura Fiscala, in termen de 30 de zile la organul fiscal competent.
Prin acțiunea formulata, reclamantul S. M. solicita restituirea taxei depoluare, in suma de 1.234 lei pe motiv ca dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, privind taxa pe poluare, sunt nelegale si neconforme cu prevederile Tratatele Uniunii Europene.
In cuprinsul acțiunii, reclamantul face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeana, concludenta in acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisa de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile O.U.G. Nr. 117/2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, si care completează dispozițiile O.U.G.nr.50/2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat sa existe si cazul a fost închis.
În plus, taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscala unde își are sediul fiscal contribuabilul, in speța reclamantul S. M.. Încasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, ca in cazul taxei de prima înmatriculare, situație in care consideram inutila referirea la Tratatele Europene, făcuta atât de reclamant cat si de instanța de fond.
Daca s-ar păstra aceeași doctrina cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene si la celelalte acte administrative emise de organul fiscal, am ajunge in situația in care orice taxa sau impozit ar putea fi contestata in instanța si câștigată, motivat fiind de faptul ca in tarile Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din Jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia: " interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata in lege".
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta solicita restituirea taxei plus dobânda fiscala aferente, a considerat ca instanța de fond in mod greșit a admis aceasta solicitare deoarece pentru a beneficia de dobânda fiscala, in accepțiunea art.124 din OG nr.92/2003, contribuabilul trebuie sa solicite acest lucru prin cerere scrisa, ceea ce reclamantul S. M. nu a făcut, in acest caz acordarea de dobânzi fiscale fiind neîntemeiata.
In drept a invocat dispozițiile art.299 si 304 pct.9 Cod Procedura Civila, si dispozițiile art.7 alin(l) din Legea nr.554/2004.
Recurenta nu a solicitat încuviințarea de probe noi în recurs.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Intimații nu au depus întâmpinare, deși aceasta era obligatorie, conform dispozițiilor art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurenta susține că acțiunea promovată de reclamant pentru restituirea taxei este inadmisibilă, întrucât nu a fost îndeplinită - în termenul de 30 zile prevăzut de lege - procedura administrativă prealabilă în raport cu decizia de calcul implicit contestată.
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe fond, Curtea constată că taxa pentru emisii poluante a fost încasată în temeiul OUG nr. 50/2008, a cărei compatibilitate cu dispozițiile comunitare nu a fost analizată în detaliu de către Tribunal, astfel încât această analiză urmează a fi făcută de instanța de recurs.
În esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu actul de vânzare de la dosarul de fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului marca Opel în regim second hand, care era înmatriculat în 22.07.2005 (an fabricație 2001), norma de poluare euro 4.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Întrucât cererea de restituire formulată de către intimat vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurentul apreciază că în privința intimatului reclamant, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât Curtea Europeană de Justiție în cauza C‑565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia” (paragraful 28).
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 4073F/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița- Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. M. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2013.
PreședinteJudecător Judecător
G. AttilaFarmathy S. P. H. P.
Grefier
M. H.
Red./th. Jud. S.P. 2 ex/21.10.2013
JUD. FOND. M. A. G. - Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 727/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3224/2013. Curtea de... → |
|---|
