Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 344/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 25.01.2013, pentru când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 23.10.2012, pronunțată în dosarul nr._/3/2011 s-a dispus în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 sesizarea Curții de Apel București, Secția de C. Administrativ și Fiscal pentru soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr. 391/1995 și s-a dispus suspendarea cauzei civile de față, până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

În motivarea excepției de nelegalitate a Hotărârii de Guvern Nr. 391/1995 reclamanta . DEFINCON), a arătat următoarele:

Pe fondul excepției, instanța de contencios administrativ va aprecia asupra nelegalitatii actului administrativ având in vedere regimul juridic al reglementarii anterioare respective cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

Este succesorul unor unități de stat, după cum urmează:

-SOCIETATEA COMERCIALA DE STAT BUCUREȘTI "COMCAR" in perioada 1948-1951, in subordinea Direcției Comerciale din M. Comerțului Interior;

-Organizația Comerciala Locala (OCL) "ALIMENTARA" Raionul 1 Mai (in prezent Sectorul 2), in perioada 1952 - 1956, in subordinea Consiliului Popular al Municipiului București -Direcția Generala Comerciala.

-Organizația Comerciala Locala (OCL) "ALIMENTARA" Raionul 23 August (in prezent Sectorul 2), in perioada 1957 - 1978, in subordinea Consiliului Popular al Municipiului București -Direcția Generala Comerciala • întreprinderea Comerciala Locala (ICL) "ALIMENTARA 2" denumire sub care a funcționat in perioada 1979 - Nov. 1990, in baza Deciziei nr. 1515/1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București.

.-a înființat in noiembrie 1990 in baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome si societăți comerciale, prin Decizia nr. 1071/9.11.1990 a Primăriei Municipiului București privind transformarea întreprinderii Comerciale Locale "Alimentara 2" in societate comerciala pe acțiuni, având ca principal obiect de activitate comercializarea de mărfuri cu amănuntul si ridicata, respectiv a mărfurilor alimentare, nealimentare, legume, fructe, produse agricole si alte produse admise de lege.

Capitalul social a fost constituit integral ca aport in imobilizări corporale si necorporale, reevaluate in baza HG nr. 500/1994, fiind structurat astfel:

-FONDUL PROPRIETATEA 65,5058 %;

-SIF MUNTENIA 8,9796 %;

-alti acționari persoane fizice si juridice 25,5146 %;

Organul suprem de conducere a fost si este Adunarea Generala a Acționarilor care decide asupra tuturor problemelor legate de activitatea societății.

In anul 1995, G. a adoptat o hotărâre (respectiv H.G. nr. 391/1995), prin care -conform art. 1 alin. (1) - s-a decis transmiterea, fără plată, din patrimoniul unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comercială, în patrimoniul altor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate de producție din domeniile: morărit și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește, a unor spații comerciale, precum și a terenurilor, dotărilor, utilităților și a altor bunuri aferente respectivelor spații comerciale, prevăzute în Anexele nr. 1-4 ale HG nr. 391/1995.

Sub incidența acestui act normativ a intrat si reclamanta, parte din activele deținute in patrimoniu fiind incluse in Anexele nr. 1-4 spre a fi cedate cu titlu gratuit către alte societăți comerciale, expres indicate in cuprinsul acestora.

Din documentele aflate in posesia sa rezulta ca imobilul ce face obiectul prezentei acțiuni a fost menționat în Anexa nr. 4 la HG nr. 391/1995 (lista spațiilor comerciale cu obiect de activitate desfacerea peștelui și a produselor din pește, care se transmit fără plată), si a fost transmis exclusiv prin Protocolul de Predare Primire nr. 2725/20.05.1996, din patrimoniul . .>

Conform dispozițiilor H.G. nr. 391/1995, spații comerciale ce au fost incluse în conținutul anexelor urmau a se transmite de la . alte la societăți comerciale doar în condițiile prevăzute la art. 4 alin. (2), iar preluarea-predarea se impunea a se înfăptui pe bază de protocol în termen de 30 zile de la . hotărârii, respectiv 6 iulie 1995.

Desi predarea-preluarea construcțiilor și a terenurilor aferente spațiilor comerciale menționate în Anexele nr. 1 - 4, trebuia sa aibă loc pe bază de protocol în termen de 30 zile de la . dispozițiilor HG nr. 391/1995, Protocolul a fost încheiate după expirarea termenului de 30 zile impus de lege.

La momentul adoptării atât a HG nr. 391/1995 cat si la momentul încheierii protocoalelor de predare primire, bunurile imobile menționate în Anexele nr. 1 - 4 la acest act normativ, inclusiv Imobilul ce face obiectul Protocolului, făceau parte din patrimoniul subscrisei ocrotit de legea fundamentala, fiind in proprietatea noastră privata.

Transferul dreptului de proprietate cu privire la bunurile imobile din patrimoniul . terțe persoane, nu a avut loc în baza acordului de voință al părților manifestat sub forma unui act cu titlu oneros, care să dea naștere la obligații reciproce în sarcina fiecăreia dintre părți, ci a avut loc cu titlu gratuit strict prin aplicarea dispozițiilor HG nr. 391/1995 materializata in Protocolul de Predare Primire încheiat sub semnătura privata pentru fiecare activ in parte.

Operațiunea juridica prin care a fost transmis bunul imobil din patrimoniul . terțe persoane juridice a îmbrăcat forma unui act juridic de dispoziție, prin care s-a produs o diminuare a patrimoniului său precum și o creștere a patrimoniului beneficiarilor fara sa existe o contraprestație din partea primitorului activului transmis.

Hotărârea de Guvern nr. 391/1995 prin care s-a dispus transmiterea bunurilor imobile menționate in Anexe din patrimoniul . terțe persoane juridice reprezintă act administrativ cu caracter normativ nelegal.

Conform art. 108 alin. (1) din Constituția R.: „G. adoptă hotărâri și ordonanțe" iar potrivit alin. (2] al aceluiași articol: „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor". Mai exact, hotărârile de guvern sunt considerate drept acte administrative care dezvoltă o reglementare stabilită prin lege, asigurând astfel punerea în executare a legii.

1 Constituția R.

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1] lit. c) din Legea nr. 544/2004 ca fiind: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice..."

Nu se poate aprecia ca H.G. nr. 391/1995 reprezintă un act prin care emitentul se poate substitui valabil organului său deliberativ si decizional, o astfel de operațiune neputând fi calificata altfel decât ca nelegala si prin urmare ea nu poate suplini lipsa consimțământului subscrisei la transfer.

Prin urmare, HG nr. 391/1995 este un act normativ vădit nelegal, întrucât încalcă dispozițiile art. 20 din Legea nr.15/1990, cât si pe cele ale Legii nr. 31/1990 care reglementează funcționarea societăților comerciale - fie ele cu capital integral de stat, ca persoane juridice de drept privat, având un capital si un patrimoniu înca de la constituire si a căror modificare se putea face numai cu respectarea procedurilor prevăzute de aceeași lege.

Mai mult decât atât, prin acest act normativ a operat o flagranta incalcare a dreptului de proprietate de proprietate privata ocrotit prin art.44 alin.2 si 3 din Constituția R.. Prin urmare, prin efectul adoptării si aplicării H.G. nr. 391/1995 a avut loc o expropriere efectuata în afara procedurii legale prevăzute pentru aceasta operațiune, actul administrativ cu caracter normativ reprezentând o ingerința nepermisa in dreptul de proprietate privata, raportat si la dispozițiile art. 481 Cod civil

In sensul nelegalitatii Hotărârii Guvernului nr. 391/1995 s-a pronunțat anterior si Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 1708/2008 a Secției de C. Administrativ.

In drept: Legea nr. 554/2004, Art. 44 Constituția R., art. 480 si urm din vechiul Cod Civil, precum si orice acte normative la care am făcut referire in prezentul memoriu.

Legal citat, pârâtul G. R. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate formulată de către reclamanta S.C P. S.A., cu privire la Hotărârea Guvernului nr. 391/1995 privind transmiterea unor spații comerciale în patrimoniul societăților comerciale cu activitate de producție din domeniile: morarii și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește.

În speță, trebuie înlăturată aplicarea dispozițiilor art.4 alin.(l) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, și ale art.II alin.(2) teza finală din Legea nr.262/2007.

Deși prin Deciziile nr.425 din 10 aprilie 2008 și nr.426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a reținut /că dispozițiile art.4 alin.(l) din Legea nr.554/2004 sunt constituționale, prin raportare la art.1 alin.(5), art. 15 alin.(2), art. 16 alin.(l), art.20 alin.(2), art.21, art.23 și art.44 din Constituție, republicată, judecătorului național îi revine însă rolul de aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului), precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare în sensul art. 148 alin. 2 din Constituție. Judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, tară să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor, așa cum s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Vermeire împotriva Beldiei. Hotărârea din 29 noiembrie 1991 și Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D. P. împotriva R..

In acest sens Curtea de Justiție de la Luxemburg arată că judecătorul național, în calitate de prim judecător comunitar, este competent „să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (CJCE, Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).

Dispozițiile respective din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, contravin: dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica CEDO, precum și de art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității, și dreptului la justiție garantat de art.6 din Convenție, precum și practicii Curții de Justiție de la Luxemburg. în cauze similare, care a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepție de nelegalitate.

In consecință, cu privire la excepția de nelegalitatea a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004 este înlăturată aplicarea dispozițiilor art.4 alin.(l) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, și ale art.II alin.(2) teza finala din Legea nr.262/2007.

În acest sens Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din 26 mai 2008 a decis în aplicarea art.20 alin.(2) și art. 148 alin.(2) din Constituție, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, înlăturarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.(l) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, și ale art.II alin.(2) teza finală din Legea nr.262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.

De asemenea prin decizia nr.2307 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a fost adoptată aceeași soluție.

În speță, excepția de nelegalitate privește un act administrativ unilateral individual emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr.554/20 04".

D. urmare, având în vedere considerentele anterior reținute, s-a arătat că se impune respingerea excepției de nelegalitate formulată în cauză referitor la Hotărârea Guvernului nr.391/1995, ca urmare a înlăturării aplicării dispozițiilor art.4 alin.(l) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, și ale art. II alin.(2) teza finală din Legea nr.262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.

În măsura în care s-ar putea aprecia că este posibilă examinarea actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate, s-au arătat următoarele: Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de M. A. și Alimentației.

La elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.390/1993 pentru aprobarea Metodologiei privind pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative (în vigoare la data adoptării H.G. nr.391/1995, în prezent abrogată), proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către M. Justiției, care, potrivit art.6 alin.(2) din hotărârea mai sus menționată, "avizează proiectele de acte normative din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiunilor din etapa de avizare".

In anul 1990, în scopul creșterii operativității în aprovizionarea populației cu produse agroalimentare, s-a adoptat Hotărârea Guvernului nr.765/1990 privind trecerea unor unități comerciale specializate de produse alimentare la M. A. si Alimentației.

Hotărârea Guvernului nr.765/1990 a fost dusă la îndeplinire parțial, în sensul că numai o parte din imobile au fost preluate de către societățile comerciale având ca obiect de activitate producția de produse alimentare.

In contextual procesului de privatizare ce a urmat după adoptarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și Legii nr.58/1991 privind privatizarea societăților comerciale, G. a considerat oportun să sprijine producătorii din industria alimentară, motiv pentru care a hotărât trecerea spațiilor comerciale la societățile comerciale de morărit-panificație, industrializarea laptelui, a cărnii și peștelui.

În cauză a formulat cerere de intervenție M. A. și Dezvoltării Rurale în favoarea pârâtului G. R..

Potrivit art. 49 alin. 1 C.pr.civ., oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.

Prezenta cauză are ca obiect constatarea nelegalității Hotărârii de Guvern nr.391 /1995.

Interesul Ministerului A. și Dezvoltării Rurale de a interveni în cauză decurge din calitatea ministerului de inițiator al actului atacat.

În plus, Legea nr. 90/2001 privind organizarea si funcționarea Guvernului R. prevede dreptul acestuia de a elabora și aviza proiecte de legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern, respectiv "propune proiecte de hotărâri și de ordonanțe" si emite hotărâri pentru "organizarea executării legilor, ordonanțe în temeiul unei legi speciale de abilitare și ordonanțe de urgență potrivit Constituției".

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 1 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin HG. nr._, ministerele si celelalte organe de specialitate sau autorități publice centrale, au dreptul să facă propuneri de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern.

Mai mult, în conformitate cu art. 3 pct. 7 din H.G. nr. 405/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările ulterioare. Secretariatul General al Guvernului asigură reprezentarea Guvernului și a primului-ministru în fața instanțelor judecătorești, împreuna cu ministerele care au obligația de a pune în executare actele Guvernului și deciziile primului-ministru împotriva cărora s-au formulat acțiuni în justiție, precum și a structurilor din aparatul de lucru al Guvernului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49-56 din Codul de procedură.

Intervenientul M. A. și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare la dosar cu privire la excepția de nelegalitate invocată de reclamant, arătându-se următoarele:

Contenciosul administrativ este definit de art. 2 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Pornind de la aceste dispoziții legale, putem defini (mai succint) contenciosul administrativ ca fiind controlul judecătoresc al legalității activității autorităților publice, exercitat de instanțe specializate. In cele mai multe cazuri, contenciosul administrativ se exercită pe calea acțiunii directe în anularea actului ilegal sau în obligarea autorității publice la adoptarea unei conduite prescrise de lege. De asemenea, sunt situații în care contenciosul administrativ poate fi exercitat pe cale indirectă, având ca scop doar înlăturarea unui act administrativ unilateral (de autoritate) din soluționarea unui litigiu judecătoresc, respectiv „excepția de nelegalitate".

Excepția de nelegalitate reprezintă o altă modalitate reglementată legal de verificare a legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual, cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Partea care formulează excepția de nelegalitate trebuie să arate care sunt motivele de nelegalitate ale actului administrativ față de care a fost invocată excepția.

Având natura juridică a unei excepții, legiuitorul a prevăzut că și instanța de judecată din oficiu poate invoca această excepție. La fel ca și pentru partea interesată și în sarcina instanței ce a invocat din oficiu excepția de nelegalitate se menține obligația de motivare a conținutului acesteia, respectiv de arătare a motivelor de nelegalitate a actului administrativ vizat. Numai în urma respectării acestei formalități, instanța investită cu soluționarea excepției de nelegalitate poate să procedeze la analiza în concret a conținutului excepției și, implicit, a presupuselor motive de nelegalitate a actului administrativ individual.

Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 menționează că instanța de contencios administrativ competentă va fi sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate prin încheiere motivată. Motivarea trebuie să cuprindă, pe de o parte, motivele de admisibilitate a declanșării procedurii de soluționare a unei excepții de nelegalitate (legătura actului cu fondul cauzei), precum și, pe de cealaltă parte, motivele concrete de nelegalitate a acelui act administrativ cu caracter individual susținute de către instanță atunci când aceasta invocă din oficiu excepția de nelegalitate.

Analiza excepției presupune analiza motivelor de nelegalitate susținute de către autorul excepției, astfel încât în lipsa motivelor, excepția de nelegalitate nu poate fi supusă controlului judiciar.

Lipsa motivelor presupune o neregulată sesizare a instanței competente să soluționeze excepția de nelegalitate și este echivalentul unui viciu esențial a însăși excepției de nelegalitate invocată de către reclamant.

Având în vedere neregularitatea sesizării și ținând cont de faptul că excepția de nelegalitate nu poate fi analizată pe fond în lipsa motivelor concrete de nelegalitate, urmează ca instanța să o respingă.

Pe fond,

Reclamantul acuză că transmiterea spațiilor s-a realizat exclusiv prin Protocolul de predare-primire nr. 2725/20.05.1996, fără un consimțământ al subscrisei acțiunii.

In acest sens, s-a arătat că actul normativ care face obiectul excepției de nelegalitate, nu precizează alte condiții sau cerințe suplimentare de punere în aplicare a prevederilor acestuia.

Prin semnarea Protocolului de predare-preluare nr. 2725/20.05. 1996, menționat de societatea reclamantă, prevederile art. 4 alin. (1) din HG nr. 391/1995 au fost puse în aplicare de către ambele părți, transferul patrimonial fiind asumat prin semnarea acestui document de către acestea.

Cu privire la termenul de 30 zile prevăzut în art. 4 alin (1), s-a precizat că acesta este un termen general de recomandare și nu unul de prescripție, la expirarea căruia să înceteze aplicabilitatea normei juridice de reglementare a repartizării spațiilor comerciale prevăzute în anexele 1-4 din HG nr. 391/1995. Prin urmare, invocarea faptului că protocolul a fost semnat cu mult mai târziu și în afara termenului de 30 de zile, nu are relevanță.

Referitor la dreptul de proprietate privată, asupra imobilului care face obiectul acțiunii (despre care nu sunt precizate elemente de identificare), s-au facut următoarele precizări:

-Art. 20 teza a doua din Legea nr. 15/1990 prevede că „Bunurile din patrimoniul societății comerciale (n.a. cu capital integral de stat) sint proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu "

-Art. 19 și 20 ale legii susmenționate, au fost totodată puse în aplicare prin HG nr. 834/1991 și Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992 prin care a fost stabilită procedura de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale. Până la obținerea de către societățile comerciale a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, terenurile aparțin domeniului privat al statului și se află doar în administrarea operativă a societăților, statul dispunând deplin asupra acestora.

Pentru invocarea dreptului de proprietate privată asupra imobilului (teren+construcție), societatea trebuie să facă dovada:

-titlului valabil care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului (al cărui regim juridic este urmat de construcția edificată pe acesta),

-majorării capitalului social cu contravaloarea terenului și emiterii de acțiuni în favoarea statului român, care alături de acțiunile rezultate din valoarea capitalului social inițial (de stat) incluzând și valoarea justă (contabilă) a construcției (spațiului comercial) și a celorlalte bunuri „moștenite" de la fosta unitate economică de stat „Alimentara 2", au fost supuse procedurii de privatizare,

-privatizării integrale a societății, adică a cumpărării întregului pachet de acțiuni de la statul român anterior semnării protocolului în baza HG nr. 391/1995.

Prin urmare, HG nr. 391/1995 a fost aprobată în scopul repartizării spațiilor destinate desfășurării activităților de profil în funcție de necesitățile economice din acea perioadă și în nici un caz de „expropriere", efectele produse de actul normativ până în prezent nu pot fi neglijate.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115-118 Cod proc. civ.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul G. R., în conformitate cu prevederile art. 137 Cod pr. civ., instanța reține că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr.554/2004: legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Astfel, excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând, în cadrul unui proces și indiferent de data emiterii actului administrativ individual.

Excepția de nelegalitate reprezintă un instrument procedural prin care se ajunge nu la anularea actului administrativ, ci doar la constatarea nelegalității acestuia. Verificarea respectării condițiilor de validitate ale actului se face prin raportare la legislația existentă la momentul emiterii sale.

Față de considerentele învederate anterior, instanța va respinge excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a HG nr.391/1995.

Pe fondul excepției, instanța reținut următoarele:

Actul administrativ contestat a fost adoptat de către executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de M. A. și Alimentației.

La elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.390/1993 pentru aprobarea Metodologiei privind pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative (în vigoare la data adoptării H.G. nr.391/1995, în prezent abrogată), proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către M. Justiției, care, potrivit art.6 alin.(2) din hotărârea mai sus menționată, "avizează proiectele de acte normative din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiunilor din etapa de avizare".

In anul 1990, în scopul creșterii operativității în aprovizionarea populației cu produse agroalimentare, s-a adoptat Hotărârea Guvernului nr.765/1990 privind trecerea unor unități comerciale specializate de produse alimentare la M. A. si Alimentației.

Hotărârea Guvernului nr.765/1990 a fost dusă la îndeplinire parțial, în sensul că numai o parte din imobile au fost preluate de către societățile comerciale având ca obiect de activitate producția de produse alimentare.

In contextual procesului de privatizare ce a urmat după adoptarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și Legii nr.58/1991 privind privatizarea societăților comerciale, G. a considerat oportun să sprijine producătorii din industria alimentară, motiv pentru care a hotărât trecerea spațiilor comerciale la societățile comerciale de morărit-panificație, industrializarea laptelui, a cărnii și peștelui.

Reclamanta susține că transmiterea spațiilor s-a realizat exclusiv prin Protocolul de predare-primire nr. 2725/20.05.1996.

In acest sens, s-a arătat că actul normativ care face obiectul excepției de nelegalitate, nu precizează alte condiții sau cerințe suplimentare de punere în aplicare a prevederilor acestuia.

Prin semnarea Protocolului de predare-preluare nr. 2725/20.05.1996, menționat de societatea reclamantă, prevederile art. 4 alin. (1) din HG nr. 391/1995 au fost puse în aplicare de către ambele părți, transferul patrimonial fiind asumat prin semnarea acestui document de către acestea.

Cu privire la termenul de 30 zile prevăzut în art. 4 alin (1), acesta este un termen general de recomandare și nu unul de prescripție, la expirarea căruia să înceteze aplicabilitatea normei juridice de reglementare a repartizării spațiilor comerciale prevăzute în anexele 1-4 din HG nr. 391/1995. Prin urmare, invocarea faptului că protocolul a fost semnat cu mult mai târziu și în afara termenului de 30 de zile, nu are relevanță.

Referitor la dreptul de proprietate privată, asupra imobilului care face obiectul acțiunii se rețin următoarele:- Art. 20 teza a doua din Legea nr. 15/1990 prevede că „Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu "

-Art. 19 și 20 ale legii susmenționate, au fost totodată puse în aplicare prin HG nr. 834/1991 și Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992 prin care a fost stabilită procedura de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale. Până la obținerea de către societățile comerciale a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, terenurile aparțin domeniului privat al statului și se află doar în administrarea operativă a societăților, statul dispunând deplin asupra acestora.

Pentru invocarea dreptului de proprietate privată asupra imobilului (teren+construcție), societatea trebuie să facă dovada:

-titlului valabil care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului (al cărui regim juridic este urmat de construcția edificată pe acesta),

-majorării capitalului social cu contravaloarea terenului și emiterii de acțiuni în favoarea statului român, care alături de acțiunile rezultate din valoarea capitalului social inițial (de stat) incluzând și valoarea justă (contabilă) a construcției (spațiului comercial) și a celorlalte bunuri „moștenite" de la fosta unitate economică de stat „Alimentara 2", au fost supuse procedurii de privatizare,

-privatizării integrale a societății, adică a cumpărării întregului pachet de acțiuni de la statul român anterior semnării protocolului în baza HG nr. 391/1995.

Prin urmare, HG nr. 391/1995 a fost aprobată în scopul repartizării spațiilor destinate desfășurării activităților de profil în funcție de necesitățile economice din acea perioadă și în nici un caz de „expropriere".

Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, instanța reține că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995 nu este fondată, astfel că o va respinge.

Pe cale de consecință, pentru aceleași considerente, urmează a fi admisă cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului G. R..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta .>cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „S. S.”, cu sediul în București, .. 27, ., în contradictoriu cu pârâții .>, cu sediul în C., ., județul C. ȘI G. R., cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1 și intervenientul M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în București, .. 24, sector 3, ca nefondată.