Obligaţia de a face. Decizia nr. 4071/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4071/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 1365/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4071
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, . nr. 28-30, sector 1, prin reprezentant legal director general Icociu C. V., împotriva sentinței civile nr. 392/06.09.2012 pronunțată de Tribunalul G., Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G. (B.) N., cu domiciliul în G., ., .. C, ., jud. G., M. (B.) FLORENȚA, cu domiciliul în G., ./2D, ., . și intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 3, prin reprezentant legal rector conf. univ. dr. B. A. A., având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-pârâtă U. S. Haret București, prin reprezentant legal avocat N. S. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/23.01.2013 (fila 12 dosar), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la al doilea termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de M. Educației Naționale, pentru motivele arătate în întâmpinare, învederează tratamentul diferențiat aplicat absolvenților USH de către Minister. Potrivit dispozițiilor art. 4 din HG nr. 535/1999, autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă formelor de învățământ zi, iar specializările autorizate / acreditate la zi pot funcționa și la forma de învățământ la distanță, respectiv cu frecvență redusă, fără a fi necesară autorizarea/acreditarea lor. USH a funcționat legal, ca persoană juridică de drept privat și utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. M. Educației Naționale dacă ar fi constatat o încălcare a acestui cadru ar fi putut să desființeze prin lege universitatea, întrucât potrivit art. 6 din Legea nr. 442/2002, Ministerului i se recunoștea dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității. În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra cererii de recurs.
Prin C. Registratură, după pronunțarea Curții asupra recursului, s-a depus la dosarul cauzei din partea reprezentantei intimatei-pârâte o cerere de amânare a pronunțării în vederea depunerii dovezii onorariului de avocat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 392/ 06.09.2012, Tribunalul G. a admis cererea formulată de reclamantele G. (B.) N. I., și M. (B.) Florența, în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret” și chematul în garanție Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a obligat pârâta U. „S. Haret” București să elibereze reclamantelor diploma de licență și suplimentul de diplomă, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de Licență și suplimentul de diplomă, pentru a se asigura realizarea dreptului reclamantelor de a le fi eliberate documentele oficiale de confirmare a absolvirii studiilor de învățământ superior efectuate în cadrul Universității pârâte.
Pentru a hotari astfel,Tribunalul a retinut urmatoarele:
Excepția lipsei de obiect a capătului de cerere din acțiunea reclamanților formulat împotriva pârâtului MECTS este nefondată, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată rezultând că reclamanții aceștia solicită obligarea Ministerului Educației la aprobarea tipizării formularelor actelor de studii, pentru confirmarea adeverințelor de licență eliberate de universitatea pârâtă, împrejurare ce lipsește de temei excepția lipsei de obiect. Pe de altă parte, adresele depuse la dosar de MECTS nu probează cu certitudine îndeplinirea obligației de eliberare a avizului solicitat, ținându-se cont și de poziția oscilantă a acestei autorități. Astfel, pe de o parte, arată că a eliberat avizele solicitate și a soluționat integral cererile Universității S. Haret, iar pe de altă parte, se susține că aceasta nu avea dreptul să elibereze actele de studii pentru absolvenții unor programe de studii și specializări neacreditate.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată depârâtul MECTS este de asemenea neîntemeiată, deoarece, din nou prin raportare la obiectul cererii reclamantelor, se reține că se susține de către reclamanți că obligația universității de a elibera diplomele nu poate fi adusă la îndeplinire deoarece ministerul refuză aprobarea tipizării formularelor actelor de studii, această operațiune fiind în competența exclusivă a ministerului conform Ordinului nr. 2284/2007, astfel că între cele două obligații există o interdependență care legitimează demersul reclamanților și împotriva pârâtului MECTS:
Pe fondul cererilor tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantele au urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea D., din cadrul Universității S. Haret, care le-a eliberat în iulie 2009 adeverințe conform cărora reclamantele au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în D..
Ulterior, reclamantele s-au adresat pârâtei U. S. Haret, cât și pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu solicitarea de a le elibera diplomele de licență, respectiv recunoașterea studiilor absolvite.
Din adresele depuse de pârâta U. S. Haret la dosar, rezultă că aceasta a făcut demersuri repetate către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea aprobării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților promoției 2009.
Tribunalul a reținut că U. S. Haret din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ și că, prin HG nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma învățământ de zi, mai multe domenii.
Potrivit Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamații au urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, U. S. Haret se bucura de autonomie universitară, ceea ce implica dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare. În aplicarea dispozițiilor acestei legi a fost emis Ordinul Ministrului Educației nr. 3404/2006, prin care s-a prevăzut că admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate, cu precizarea că, la art. 8 se prevedea în mod expres faptul că „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.”
Totodată, a reținut că specializările urmate de reclamante au fost confirmate de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin emiterea formularelor până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea acestora. Prin urmare, Curtea constată că prevederile legale în vigoare în acea perioadă permiteau pârâtei U. S. Haret să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, deci și pentru specialitățile (domeniul) urmate de reclamanți, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție și de lege. Este important de subliniat aspectul că, după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, după adoptarea OUG nr. 75/2005, a HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, factorii de decizie din sistemul de învățământ nu au sesizat existența vreunor nereguli semnificative în organizarea și desfășurarea activității educaționale la nivelul Universității S. Haret, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acționat în afara cadrului legal, cu precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că, potrivit art. 20 din Ordinul Ministrului educației și cercetării nr. 2284/2007, „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea titlului științific de doctor.” Este relevantă și împrejurarea că reclamanților le-au fost eliberate adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiați, adeverințe care au intrat în circuitul civil, nefiind revocate sau anulate de instanța de judecată sau de o autoritate administrativă, și care se bucură deci de prezumția de legalitate și veridicitate a unui act administrativ.
Tribunalul a reținut că, și în ipoteza în care specializările reclamantelor nu ar fi fost recunoscute, acestea au fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea comună în care s-au aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validității adeverinței de licență care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.
În consecință, tribunalul a constatat că în raport de cadrul normativ precizat, precum și de buna-credință a reclamanților, aceștia au dreptul de a solicita eliberarea diplomelor de licență, drept recunoscut și de Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S. Haret la data de 13 mai 2009.
Din aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantelor diploma de licență și suplimentul de diplomă, ca urmare a studiilor universitare efectuate, finalizate prin susținerea și promovarea examenului de licență organizat în cadrul acestei universități.
Dată fiind interdependența obligațiilor ce revin universității și Ministerului Educației, a admis cererea de chemare în garanție și acțiunea reclamantelor împotriva ministerului și a obligat acest din urmă pârât să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.”
Este de necontestat faptul că pârâtul chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a refuzat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea tipăririi de către . formularelor tipizate care să poată fi folosite de către Universitate la eliberarea diplomelor de licență. Ca urmare, dreptul absolvenților reclamanți de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat efectiv în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție, dată fiind interdependența între cele două obligații, în raport de competența fiecărei autorități.
Tribunalul a apreciat acest refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât Ordinul nr. 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ „la distanță”, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, deci și pentru domeniul urmat de reclamanți.
Acest refuz constituie un exces de putere, în condițiile în care în perioada 2005 - 2009 M. Educației sau Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), nu au derulat nicio procedură administrativă în urma căreia să se constate funcționarea în afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputând fi imputată reclamanților care au acționat cu bună-credință.
Având în vedere soluția de admitere a cererii având ca obiect eliberarea diplomelor (căderea în pretenții a pârâtei) și constatând că pârâta U. S. Haret este în imposibilitate de a elibera reclamanților, diplomele de licență fără concursul efectiv al chematului în garanție care, în calitate de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare, în temeiul art. 60-63 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți.
În ceea ce privește solicitarea de stabilire a termenului de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, având în vedere că recursul este suspensiv de executare (art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare) și că hotărârea devine executorie numai după rămânerea irevocabilă, tribunalul a stabilit un termen de 30 de zile în vederea executării hotărârii, în temeiul art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, care va curge de la rămânerea irevocabilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție M. Educației Naționale, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii principale și a cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiate.
În motivarea recursului arată că sentința a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, ca și a mecanismului de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației Naționale. Sunt citate prevederile art. 2 din Legea nr. 288/2004 și art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007.
Actele de studii pot fi eliberate numai pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare, la momentul înscrierii în anul I de facultate. Acreditările/autorizările provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Prima instanță s-a substituit MEN și a decis acordarea diplomei fără ca aceasta să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la o specializare acreditată/ autorizată provizoriu conform legii, deși instanța nu avea competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor/standardelor de acreditare/ autorizare provizorie.
Instanța de fond a ignorat prevederile legale incidente și împrejurarea că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior, cu aprobarea MEN. Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate provizoriu structurile și specializările universitare, cu formele de învățământ respective. Sunt invocate prevederile Legii nr. 88/1993, ale OUG nr. 75/2005, ale HG nr. 535/1999, ale HG nr. 1011/2001.
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță și fără frecvență în specializările autorizate sau acreditate (vocație conferită de art. 60 din Legea nr. 84/1995) cu dreptul de a putea organiza școlarizarea, pe care universitatea îl are numai cu obligația parcurgerii procedurii de acreditare/ autorizare pentru aceste programe.
În speță, la data înmatriculării în anul I de studii pentru specializarea urmată de reclamante, pârâta USH era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu ID sau FR. Având în vedere că intimatele-reclamante nu au parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu sunt îndreptățite să obțină diploma de licență.
În drept, s-au invocat dispoz. art. 304 pct. 4 și 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă USH solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a stabilit corect obligația MEN de a aproba tipărirea formularelor de diplomă de licență și de supliment de diplomă, pentru a asigura efectiv punerea în executare a obligației puse în sarcina USH, de a elibera diploma de licență reclamantelor. Intimata invocă prev. art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția EDO referitoare la interzicerea discriminării, referindu-se la refuzul nejustificat al MEN de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de USH, prin invocarea informă a diverselor impedimente legale care nu sunt incidente în speță.
USH a funcționat într-un cadru legal, care i-a permis să organizeze formele de învățământ FR și ID pentru domeniile pentru care era acreditată/ autorizată să organizeze cursuri de zi. Invocă prev. art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 al ministrului educației și jurisprudența ÎCCJ – C. în cauze similare.
Analizând recursul, Curtea constată următoarele:
Intimatele-reclamante au urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea drept în cadrul USH București începând cu anul de studii 2006, la forma de învățământ ID. A susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, fiindu-le eliberate adeverințele nr. 6350/9.07.2009 și nr. 6306/9.07.2009.
După expirarea valabilității adeverințelor eliberate, intimatele-reclamante s-au adresat cu cerere intimatei-pârâte U. „S. Haret", solicitând eliberarea diplomei de licență, însă solicitarea nu a fost soluționată favorabil, motivându-se că M. Educației Naționale nu a avizat imprimarea formularelor cu regim special, constând în diplomele de licență și suplimentul la diplomele de licență.
În drept, Curtea reține că raporturile juridice deduse judecății de către reclamante au ca obiect un act administrativ asimilat, reprezentat de un pretins refuz nejustificat al pârâtei U. „S. Haret" de a elibera diploma de licență și suplimentul de diplomă, bazat pe un presupus refuz al chematului în garanție M. Educației Naționale de a recunoaște studiile absolvite de către reclamant în cadrul Universității și de a aviza eliberarea către aceasta a formularelor necesare în vederea eliberării diplomelor, raportul juridic principal fiind cel dintre reclamante și pârâta U. „S. Haret".
Curtea apreciază că este esențial a se face distincție între raporturile de drept privat născute între reclamante și pârâta U. „S. Haret", în temeiul contractului de școlarizare, care, în caz de nerespectare de către una din părți, pot da naștere exclusiv la un drept la despăgubiri și raportul juridic de drept public, în cuprinsul căruia întră obligația Ministerului Educației Naționale de a gestiona tipărirea diplomelor de studii la cererea instituțiilor de învățământ superior, care să permită titularilor să desfășoare activitățile atestate, obligație strâns legată de atribuțiile acestuia de a verifica și certifica legalitatea studiilor absolvite de către titularii solicitanți. Chiar dacă cele două raporturi juridice sunt strâns legate, respectarea de către reclamante a clauzelor și obligațiilor contractuale din cuprinsul contractului de școlarizare nu are aptitudinea de a conferi legitimitate formelor de învățământ urmate și de a da naștere dreptului la obținerea actelor de studii reglementate, în condițiile în care acestea au fost desfășurate cu încălcarea cerințelor normative de către instituția de învățământ superior.
Astfel, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”
În concluzie, Curtea subliniază ca fiind esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.
Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamantului, cât și la absolvirea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi.”
Pârâta U. S. Haret susține că este îndreptățită să înmatriculeze, să desfășoare procesul de învățământ și să elibereze diplome pentru facultatea absolvită de reclamante, care era acreditată în condițiile legii.
Recurentul M. Educației Naționale susține că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 88 din 17 decembrie 1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor și ulterior ale OUG nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației, se impunea parcurgerea procedurii de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării formelor de învățământ FR și ID, și apoi aprobării specializărilor autorizate/acreditate, prin hotărâre de guvern.
Sub acest aspect este de observat că potrivit art. 60 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 „activitatea didactică (în învățământul universitar) se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi." Norma sus menționată nu duce la concluzia că o instituție de învățământ superior este acreditată ori autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ în aceste forme dacă este acreditată ori autorizată provizoriu pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă.
Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform art. 3 din HG. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993, care implică un întreg proces de evaluare academică pentru fiecare dintre facultățile, colegiile, specializările și formele de învățământ care îndeplinesc standardele prevăzute de lege.
În speță, la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamante pârâta U. S. Haret era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de organizare zi, nu și ID ori FR.
Curtea subliniază că nu se contestă că pârâta-intimată U. „S. Haret" nu a parcurs, în ceea ce privește aceste două forme de învățământ, etapa evaluării de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.
Faptul că există în cadrul universității reclamante un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.
Potrivit disp. art. 29 alin. 1 din OUG nr. 75/2005, „Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii”, dar și art. 29 alin. 3 din același act potrivit cu care „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Programele specifice ciclurilor de studii de masterat și doctorat se supun evaluării externe, în vederea acreditării”.
Totodată, în plus față de disp. art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 anterior invocat, relevante sunt și prev. art. 60 alin. 4 din același act în conformitate cu care „Nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării împreună cu M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu consultarea Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, a instituțiilor de învățământ superior și a altor factori interesați”.
Coroborând disp. art. 3, art. 17 din HG nr. 1011/2011, prev. art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și disp. art. 3, art. 4 din OUG nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S. Haret București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2 din lege, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii reclamantelor în anul I de studiu era în vigoare HG nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora Facultatea de D. și Administrație Publică, specializare urmată de reclamante în cadrul Universității S. Haret, a fost autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ „zi”, nu și pentru forma de învățământ urmată de reclamante - ID.
Tot astfel, a se urmări dispozițiile HG nr. 693/2003, nr. 1082/2003, nr. 940/2004, nr. 1175/2006, nr. 676/2007, nr. 635/2008.
Or, dacă legea învățământului și legea de înființare a Universității „S. Haret” arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de M. Educației Naționale, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act administrativ normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție, înseamnă că lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare (învățământ), nu dă dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.
În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și a acestor alte forme de învățământ.”
Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod neîntemeiat a reținut instanța fondului că forma de învățământ urmată de reclamante era legal organizată.
Pe de altă parte, Curtea subliniază că reclamantele nu pot invoca principiul aparenței de drept, de vreme ce aplicarea acestui principiu presupune existența unei erori comune și invincibile.
Caracterul invincibil al erorii cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamante este imposibil de susținut, din moment ce obligativitatea autorizării și, respectiv, acreditării formelor de învățământ ID și FR este consacrată la nivel normativ, prin dispozițiile art. 17 din H.G. nr.1011/2001, iar structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare se aprobă prin hotărâre a guvernului, hotărâre supusă condiției publicării în Monitorul Oficial al României.
Cât timp orice persoană interesată avea posibilitatea de a cunoaște dispozițiile HG nr.1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București, este evident că principiul validității aparenței în drept nu poate fi reținut ca fiind un argument valabil pentru admiterea acțiunii de față.
În ceea ce privește faptul că U. „S. Haret" a eliberat reclamantelor adeverința care atestă promovarea examenului de licență, act care nu a fost anulat sau desființat, este de subliniat că un atare argument nu este suficient pentru a concluziona că este născută obligația Ministerului Educației Naționale de a aproba imprimarea tipizatelor necesare eliberării diplomelor de licență și a suplimentelor la acestea.
Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Ca atare, împrejurarea că instituția de învățământ a emis adeverințe de licență, în urma absolvirii unei forme de învățământ nelegal desfășurată și a promovării examenului de licență de către absolvenții aflați într-o astfel de situație, nu obligă nicidecum M. Educației să aprobe imprimarea tipizatelor necesare completării actelor de studii reprezentate de diploma de licență, cât timp o atare obligație nu este necondiționată, avizarea presupunând verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru eliberarea actelor de studii.
De asemenea, practica administrativă defectuoasă determinată de neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, care a dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ și a permis în anii anteriori absolvirii de către reclamante eliberarea de diplome și pentru absolvenții unor astfel de forme de învățământ, nu duce la înlăturarea constatării desfășurării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență fără autorizare sau acreditare și nici nu poate susține concluzia reclamantului și pârâtei USH, în sensul că un atare context de împrejurări dovedește că M. ar fi recunoscut legalitatea desfășurării acestor forme de învățământ, din moment ce o atare aprobare se dispune, așa cum s-a arătat mai sus, prin hotărâre de guvern, și trebuie să fie precedată de parcurgerea etapei evaluării academice.
În egală măsură, jurisprudența instanțelor în cauze similare nu reprezintă un argument valabil pentru susținerea temeiniciei acțiunii, cât timp caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești asupra dezlegărilor date problemelor de drept interpretate diferit este recunoscut de codul de procedură civilă numai în privința deciziilor pronunțate în recursul în interesul legii, iar o interpretare a unor instanțe, dată problemelor de drept ridicate într-un număr foarte mare de cauze similare, în contextul existenței unei practici judiciare contradictorii, nu este de natură să confere legitimitate demersului reclamantului, care are la bază o încălcare a unor dispoziții cu caracter normativ de către intimata instituție de învățământ superior, singura responsabilă pentru crearea și întreținerea speranței legitime a reclamanților, de a li se recunoaște cursurile universitare urmate.
Nu se poate susține nici legalitatea desfășurării școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, întrucât legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.
Mai mult, art. 3 din O.G. nr. 10 din 12 august 2009 stabilește dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, astfel:
„(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, partea I.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”
Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fiercare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI.
În cadrul acțiunii reclamantelor, având ca temei pretinsul refuz nejustificat de eliberare a diplomei de studii care să ateste studiile de învățământ superior urmate la forma de învățământ ID nu se se relevă o atitudine culpabilă din partea pârâtei USH, îndeplinirea de către aceasta a obligației proprii fiind condiționată de prealabila avizare de către M. Educației Naționale a cererii de tipărire a formularelor. Aspectul imputabil conduitei USH îl reprezintă neefectuarea unor demersuri corespunzătoare în vederea lămurii situației litigioase cu privire la necesitatea autorizării/acreditării formelor de învățământ FR și ID, care, însă, reprezintă obligații distincte, anterioare, care se încadrează într-un raport juridic preexistent referitor la legala funcționare a pârâtei U. "S. Haret" din București și nu sunt de natură să circumscrie comportamentul său reclamat sferei unui exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Ca atare, acțiunea formulată de reclamante nu are niciun temei legal. Față de acestea, nu are temei legal nici cererea de obligare a chematului în garanție MEN la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diploma de licență și suplimentul la aceasta. Nu ne putem referi la nerespectarea de către MEN a unei prevederi legale, a unei obligații instituite prin lege în sarcina sa și nici de nerespectarea atribuțiilor ce-i incumbă conform Legilor nr. 84/1995 și nr. 1/2011 și HG nr. 81/2010 sau nr. 536/2011.
În ceea ce privește adeverința eliberată de către U. „S. Haret", Curtea subliniază că, contrar susținerilor reclamantelor, aceasta nu are regimul juridic al unui act de studii, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pc. 9 C.pr.civ., va admite recursul MEN și va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii ca nefondate atât a cererii de chemare în judecată, cât și a cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, . nr. 28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 392/06.09.2012 pronunțată de Tribunalul G., Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G. (B.) N., cu domiciliul în G., ., .. C, ., jud. G., M. (B.) FLORENȚA, cu domiciliul în G., ./2D, ., . și intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 3, având ca obiect refuz soluționare cerere.
Modifică sentința recurată în sensul respingerii ca nefondate atât a cererii de chemare în judecată, cât și a cererii de chemare în garanție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. E.C.V.
Tehnored. IS
Jud. fond – C. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3730/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 4001/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
