Pretentii. Decizia nr. 4001/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4001/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 3674/98/2012
DOSAR NR._
R O M Â ÎN I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4001
Ședința publică de la 07.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta–pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA – prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI împotriva Sentinței civile nr. 3427 din data de 19.10.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata–reclamanta S.C. A. I. S.R.L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cauza având ca obiect – „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 și 11 din OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2013, are calitatea de recurentă-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI care a preluat atribuțiile și calitatea procesuală ale fostei DIRECȚII GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI IALOMIȚA și ale structurilor subordonate.
Curtea, din oficiu, invocă motivul de recurs de ordine publică constând în împrejurarea că, înainte de a sesiza instanța de judecată, intimata-reclamantă nu a formulat o cerere de restituire a taxei pe emisiile poluante.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, observând că recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. (2) Cod de procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 14.09.2012, sub nr._, reclamanta . URZICENI, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE URZICENI, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 8.493 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicul, încasată necuvenit, achitată cu chitanța nr._/12.12.2008 actualizată cu dobânda legală aferentă conf. disp. art.119 din OG nr.92/2003.
Prin Sentința civilă nr. 3427 Fdin data de 19.11.2012, Tribunalul Ialomița a respins, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesual pasive, invocate de pârâtă, a admis cererea, a obligat pârâta AFP Urziceni să-i restituie reclamantei suma de 8.493 lei, reprezentând taxă poluare auto cu dobânda fiscală de la data plății până la achitarea integrală a debitului, a admis cererea de chemare în garanție, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamantă și a obligat pârâta la plata cheltuialilor de judecată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei AFP URZICENI, invocată de aceasta prin întâmpinare, instanța de fond a respins-o cu motivarea că aceasta este instituția emitenta a deciziei prin care s-a stabilit taxa ce solicită a-i fi restituită reclamantei și instituția care a încasat suma achitată de reclamantă cu titlul de taxa de poluare.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Tribunalul a reținut că atâta timp cât reclamanta prin cererea sa introductivă nu a înțeles să atace actul administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de pârâtă, nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din O.U.G. nr.92/2003.
De altfel, așa cum a stabilit și Î.C.C.J. în rezolvarea unui RIL, prin decizia nr.24/17 noiembrie 2011, obligația parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță și decizia de calcul a taxei de poluare, ceea e nu este cazul în speța de față .
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut, în esență, din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
S-a concluzionat că, reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
S-a reținut că, prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Întrucât perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, instanța de fond a apreciat că refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Totodată, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care s-a apreciat că suma totală trebuie actualizată cu această dobândă legală la data plății efective .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Urziceni.
În motivare, a susținut că taxa de poluare pentru autovehicule, reglementată de OUG nr. 50 /2008 așa cum prevede și Legea 9/2012 care o abrogă, se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului intrucat acesta nu a făcut dovada procedurii prealabile administrativa conf. art. 207 Cod procedura fiscala.
Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, recurenta a susținut că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autoritățile naționale competente în ceea ce privește alegerea formelor și a mijloacelor.
În consecință rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autorităților naționale având competenta de a alege forma și mijlocul prin care se asigura obținerea rezultatului. Referitor la motivația reclamantului cu privire la art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunităților Uniunii Europene conform căruia nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
A precizat faptul ca din Jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar caracterul ei fiscal taxa intră în regim intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008 stabilea cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. de mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului .
În relație cu art. 90 din Tratatul CE se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de poluare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care prin înmatricularea acestora în România înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la poluarea mediului.
A concluzionat în sensul că, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările și completările ulterioare.
În drept, recurenta a invocat disp. Codului de proc. civila și ale actelor normative respectiv art. 115 Cod proc. civila, art. 13 OG.92/2003 actualizata.
Intimata a formulat concluzii scrise.
Deși intimata a fost citată cu mențiunea de a depune la dosar o copie a cererii de restituire a taxei pe poluare adresată organului fiscal, purtând viza de înregistrare sau însoțită de dovada trimiterii acesteia prin poștă, nu a făcut această dovadă.
În aceste condiții, la primul termen de judecată, Curtea a invocat și a pus în discuția părților împrejurarea constând în faptul că intimata-reclamantă s-a adresat direct instanței pentru restituirea taxei pe poluare, neformulând, în prealabil, cerere de restituire a acestei taxe la organul fiscal, împrejurare ce se circumscrie unui motiv de recurs de ordine publică.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Analizând, cu prioritate, motivul de recurs de ordine publică constând în faptul că, înainte de a se adresa instanței de judecată, intimata-reclamantă nu a formulat o cerere de restituire a taxei pe poluare adresate organului fiscal, Curtea reține că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Persoana vătămată . de lege sau . printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plangerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat . interes legitim al său prin nesoluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
În conformitate cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, ținând cont și de Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă persoanelor care au achitat taxa pe poluare care contravine dreptului european, este, în limitele prescripției dreptului la acțiune, cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat, acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Curtea reține că potrivit principiului autonomiei procedurale naționale, astfel cum este reflectat de practica Curții Europene de Justiție, este de competența ordinii juridice interne a fiecărui stat membru să desemneze instanțele competente și să reglementeze modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție destinate să asigure salvgardarea drepturilor pe care justițiabilii le întemeiază pe dreptul comunitar, cu condiția ca, pe de o parte, aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern, (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, ca acestea să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (principiul eficienței) – Cauza C-228 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato.
Așadar, urmează a se analiza dacă normele dreptului intern constând în prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, care fundamentează soluția instanței de fond, respectă exigențele impuse de principiul enunțat.
În ceea ce privește această modalitate procedurală de recuperare a taxei pe poluare, Curtea constată că respectă principiul echivalenței, întrucât nu este mai puțin favorabilă decât procedurile similare prin care se recuperează taxele și impozitele achitate de contribuabili ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în toate situațiile acțiunea în contencios administrativă fiind condiționată de cererea de restituire adresată, în prealabil organului, fiscal, instanța competentă cenzurând actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de restituire.
Referitor la principiul eficienței, Curtea constată că este respectat de procedura internă constând în formularea la organul fiscal a unei cereri de restituire, întrucât aceasta nu face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor, practica judiciară confirmând faptul că acțiunile întemeiate pe refuzul nejustificat al organului fiscal de a a restitui contribuabililor taxa pe poluare contrară dreptului european constituie un remediu efectiv și eficient, soluțiile pronunțate fiind de admitere a acțiunilor formulate.
Dealtfel, în considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 se face distincție dintre procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, pe care instanța supremă a considerat-o ineficientă, în sensul dreptului Uniunii Europene, și procedura prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003 (cererea de restituire adresată organului fiscal), reținându-se că nu este necesară plângerea prealabilă împotriva refuzului de restituire, însă premisa esențială pentru existența refuzului nejustificat care este supus cenzurii instanței constă în formularea unei cereri de restituire de către persoana interesată.
În concluzie, Curtea reține că, spre deosebire de procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 care este ineficientă, procedura administrativă care presupune formularea unei cereri de restituire, adresată organului fiscal, în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003, înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ competentă, răspunde pe deplin exigențelor principiului autonomiei procedurale naționale, sub cele două aspecte – echivalența și eficiența.
În aceste condiții, Curtea apreciază că, întrucât intimata-reclamantă s-a adresat direct instanței judecătorești, fără a fi solicitat, în prealabil, organului fiscal competent, conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, restituirea taxei pe poluare, acesta constituie un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ, soluția fiind aceea de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea, constatând temeinicia motivului de recurs de ordine publică constând în faptul că sesizarea instanței de contencios administrativ s-a făcut în condițiile în care intimata-reclamantă nu a adresat, în prealabil, organului fiscal, o cerere de restituire a taxei pe poluare, va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Temeinicia motivului de recurs de ordine publică care impune reformarea sentinței recurate în sensul arătat face de prisos analizarea motivelor de recurs invocate de recurentă, în condițiile în care intimata s-a adresat direct instanței judecătorești, fără a fi solicitat, în prealabil, organului fiscal competent, conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, restituirea taxei pe poluare, aceasta constituind un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ.
Pe cale de consecință, ținând cont de inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, Curtea va respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.
Va fi menținută sentința recurată în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepțiilor, având în vedere, pe de o parte, că recurenta este instituția emitenta a deciziei prin care s-a stabilit taxa și instituția care a încasat suma achitată de reclamantă cu titlul de taxa pe poluare iar pe de altă parte că obligația parcurgerii procedurii reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță și decizia de calcul a taxei de poluare, ceea e nu este cazul în speța de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta–pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA –prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 3427 din data de 19.10.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata–reclamanta S.C. A. I. S.R.L., cu sediul în Urziceni, ., nr. 5 A, J. Ialomița și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Menține sentința pronunțată asupra excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER,
M. G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4071/2013. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Încheierea nr. 13/2013.... → |
|---|
