Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 4623/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4623/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 30290/3/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4623
Ședința publică de la 31.10.2013
C. constituită din:
PREȘEDINTE P. O. D.
JUDECĂTOR C. C. M.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții – reclamanți P. S. 2 și P. S. 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4769 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 27.11.2012 în dosarul nr._ CA/2011*, în contradictoriu cu intimații – intervenienți în interes accesoriu I. M. și B. G. și cu intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții – reclamanți – prin consilier juridic M. M. M., cu delegație de reprezentare la fila 14 dosar, intimata – pârâtă – prin consilier juridic A. Z., cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind intimații – intervenienți în interes accesoriu I. M. și B. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței, la prima strigare a cauzei în cadrul listei de amânări fără discuție, că s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 29.10.2013, din partea intimatei – pârâte C. DE C. A ROMÂNIEI, întâmpinare la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
Reprezentantul recurenților – reclamanți solicită instanței acordarea unui termen pentru a i se comunica întâmpinarea formulată de intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI, care, fiind depusă într-un singur exemplar, abia în data de 29.10.2013, nu i-a fost comunicată, astfel că nu a avut posibilitatea să ia la cunoștință de conținutul ei. Mai susține că, zilele acestea C. de C. a efectuat un control ce a vizat și aspectul ce face obiectul prezentei cauze.
C., față de data la care a fost depusă la dosar întâmpinarea de către intimata – pârâtă, raportat și la prevederile art. 1141 alineat 2 C.pr.civ. o califică drept Note Scrise și, pentru a da posibilitatea reprezentantului recurenților – reclamanți să ia la cunoștință de conținutul acestora; de apărările formulate de intimata – pârâtă, pentru respectarea principiului contradictorialității, lasă cauza la a II-a strigare, la ordine.
La a II-a strigare a cauzei, la ordine, reprezentantul recurenților – reclamanți precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, admiterea acestuia, admiterea acțiunii cu consecința anulării punctului 7 din Decizia nr. 94/24.11.2010 emisă de C. de C. a României, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs.
Reprezentantul intimatei – pârâte învederează de asemenea că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță, ca fiind legală și temeinică pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar.
În ceea ce privește presupusa pronunțare a instanței de fond pe legalitatea celor două hotărâri de Consiliul Local, așa cum a dezvoltat și în întâmpinare, solicită a se avea în vedere faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra legalității celor 2 hotărâri, ci a menționat faptul că, chiar dacă aceste hotărâri de Consiliul Local sunt în vigoare, acestea nu îngrădesc dreptul Curții de C. de a se pronunța asupra legalității acordării respectivelor indemnizații.
În ceea ce privește aplicabilitatea Legii nr. 84/2012, solicită a se avea în vedere că și în situația în care constatările Curții de C. sau respectivele indemnizații ar putea fi încadrate în articolul 1 al Legii nr. 84/2012, oricum, această lege nu poate fi avută în vedere la stabilirea legalității actelor administrative emise de C. de C., ci, astfel cum se menționează în însăși cuprinsul actului normativ, prevederile acesteia pot fi avute în vedere cel mult doar într-o fază ulterioară de executare a măsurilor dispuse de C. de C..
C. nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin sentința civilă nr. 1793/03.05.2011 pronunțată de Tribunalul București –Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost declinată competența soluționării cauzei privind pe raclamanții P. S. 2 București și P. S. 2 București, în contradictoriu cu pârâta C. de C. București în favoarea Curții de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 7300/05.12.2011 pronunțată de C. de Apel București a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență ivit.
Prin decizia nr. 1248/07.03.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr. 4769/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul București –Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de suspendare a punctului 7 din Decizia nr.94/24.11.2010 a Curții de C. București, ca neîntemeiata, a fost anulată cererea de intervenție formulata de intervenienta B. G. citată la sediul din București, sector 2, .-13, ca nesemnata, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții P. S. 2 BUCUREȘTI și P. S. 2 BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta C. DE C. BUCUREȘTI si cererea de intervenție accesorie formulata de intervenientul I. M., ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că în urma controlului efectuat la P. Sector 2 București de către Camera de C. a Municipiului București s-a reținut că, în anul 2009 angajații Primăriei sector 2, (funcționari publici și personal contractual) au beneficiat de decontarea cheltuielilor făcute pentru procurarea ținutei, în limita sumei de 300 lei/lunar, sume care au fost achitate trimestrial.
C. de C. a României - Camera de C. a Municipiului București a emis Decizia nr.94/24.11.2010 prin care a constatat la pct.7, plata nelegală către salariații instituției a unor indemnizații lunare pentru cumpărare de „ținută de serviciu”, în sumă totală de 1.747.300 lei, fără ca prin actele normative care reglementează modul de salarizare a funcționarilor publici și, respectiv, a personalului contractual (OG 9/2008, OG 35/2009 și OG 10/2008) să existe prevederi care să permită decontarea acestor sume și a dispus ca ordonatorul de credite al Primăriei Sector 2 să ia măsuri pentru recuperarea, potrivit legii, a sumelor acordate necuvenit personalului.
Cu privire la cererea reclamanților de suspendare a executării pct.7 din Decizia nr.94/24.11.2010, raportat la art.15 din Legea nr.554/2004, instanța a reținut că este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art.14 din Legea 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că niciunul dintre actele normative privind salarizarea personalului contractual sau a funcționarilor publici, respectiv OG nr.9/2008, OG. nr.35/2009 și OG 10/2008, nu reglementează dreptul angajaților la decontarea unor sume pentru procurarea ținutei lor si nici a altor drepturi si indemnizații materiale sau bănești decât cele nominalizate si nici modalitatea de acordare a acestora, printr-o alta reglementare unitara.
În ceea ce privește susținerea în sensul că aceste sume au fost acordate in temeiul HCL nr.147 si 148/2005, care nu au fost desființate de către o instanța de contencios administrativ, tribunalul a reținut că împrejurarea că nu au fost anulate de către o instanță judecătorească nu înseamnă că cele două hotărâri sunt legale, întrucât au fost emise cu încălcarea legislației privind drepturile salariale ale ambelor categorii de angajați.
Chiar daca reclamanții se prevalează de faptul ca indemnizația a fost în mod legal acordată, în raport de prevederile Acordului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2008 încheiat cu reprezentanții funcționarilor publici, ale Contractului colectiv de muncă încheiat cu reprezentanții personalului contractual în anul 2008, de dispozițiile Legii 188/1999 și ale Legii 7/2004, acest fapt este irelevant întrucât printr-un acord colectiv/contract colectiv nu se pot institui drepturi mai extinse pentru salariați/funcționarii publici decât cele reglementate prin lege.
Or, in legislația specifica a fiecărei categorii(personal contractual/funcționari publici) nu exista nici o prevedere legala care sa le recunoască dreptul la acordarea unor sume de bani pentru procurarea ținutei de serviciu.
Negocierea unor drepturi bănești suplimentare este aplicabila in unitățile finanțate exclusiv din venituri extrabugetare, pentru personalul care are posibilitatea de a negocia drepturile salariale, însă nu si personalului bugetar.
Tribunalul a reținut ca fiind neîntemeiate și celelalte susțineri ale reclamanților, drepturile acordate personalului din cadrul instituției neputând fi asimilate echipamentelor individuale de protecție, întrucât aceasta ținută de serviciu nu era destinata sa-i protejeze pe angajații primăriei intrucat aceștia nu trebuie sa facă fata unor procese tehnologice sau unui mediu toxic, ci aceștia lucrează cu publicul, iar ținuta acestor persoane nu este reglementata prin lege ca in cazul polițiștilor, pompierilor si jandarmilor care prin însemnele si ținuta specifica impun recunoașterea de către populație.
S-a mai reținut că respectarea normelor de conduita profesionala si civica prevăzute de lege constituie o obligație a fiecărui funcționar public, însa îndeplinirea acestei obligații nu se poate face prin plata unor sume de bani pentru achiziționarea ținutei de serviciu si nici nu se poate susține că, obligația de promovare a unei imagini favorabile tarii se asigura si printr-o ținută vestimentara pe care funcționarii sunt obligați sa o poarte întrucât o primesc gratuit, pentru simplul motiv ca, prin lege nu se instituie in favoarea personalului contractual/funcționarilor publici dreptul de a primi gratuit o anumita uniforma/ținuta de serviciu.
Totodată, susținerea reclamantei in sensul ca a intervenit amnistia financiara prin adoptarea Legii nr.84/14.06.2012 este incorecta, intrucat acest act normativ este destinat personalului din sectorul bugetar ale carui venituri de natura salariala au fost stabilite pana la . Legii nr.284/2010 de salarizare unitara, in baza contractelor/acordurilor colective de munca, hotararilor consiliilor locale sau judetene(art.1), insa sumele incasate de angajatii Primariei sector 2 nu pot fi incadrate in categoria veniturilor salariale.
Potrivit art.2 din acelasi act normativ, a fost exonerat de la plata sumelor reprezentand venituri de natura salariala, personalul din sectorul bugetar care trebuie sa le restiuie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori ca urmare a constatarii de catre C. de C. a unor prejudicii, insa asa cum s-a arătat, acesti angajati ai Primariei sector 2 nu au primit aceste sume de bani cu titlu de drepturi salariale, nici sporuri si nici indemnizatii, asa cum chiar reclamanții recunosc in continutul cererii de chemare in judecata, motiv pentru care se impune restiutirea integrala a acestora, asa cum a constatat si Cutea de C. prin Decizia nr.94/24.11.2010.
Legat de cererea de interventie accesorie formulata de numitul I. M. avand in vedere argumentele expuse pentru respingerea cererii principale si intrucat cererea de interventie formulata are caracter accesoriu, tinzand sa sprijine pozitia reclamantilor, a fost respinsă ca neintemeiată, pentru identitate de rațiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamanții P. S. 2 BUCUREȘTI și P. S. 2 BUCUREȘTI, în temeiul art. 304 pct. 6,8, 9 Cod proc.civ., înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr._, la data de 29.01.2013.
În motivare, recurenții au arătat, cu referire la motivul de recurs prevăzut de pct.8 art. 304 Cod proc.civ, că instanța de fond în mod eronat a reținut în considerente inaplicabilitatea Legii nr. 83/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, reținând că sumele de bani acordate salariaților cu titlu de indemnizație pentru ținută nu ar fi de natură salarială pentru a beneficia de amnistie fiscală. Au arătat recurenții că acestă interpretare este contrară susținerilor din decizia emisă de C. de C., care și-a argumentat măsurile dispuse tocmai pe împrejurarea că ar fi fost acordate venituri salariale în afara cadrului legal existent.
D. urmare, hotărârea judecătorească pronunțată are consecințe mai grave asupra salariaților, decât însăși actul juridic contestat (Decizia Curții de C.), care și în situația menținerii ca legal, exista posibilitatea legală de a înlătura consecințele financiare asupra salariaților prin exonerarea de plată reglementată de Legea 84/2012.
În ceea ce privește pct. 6 art. 304 din Codul de procedură civilă, recurenții au arătat că instanța de fond s-a pronunțat și asupra legalității HCLS 2 nr. 147/2005 și nr. 148/2005, fără ca vreuna din părți să fi învestit instanța cu o cerere privind legalitatea sau nelegalitatea acestor acte.
Referitor la apărările pe fondul cauzei, formulate în mod evident anterior adoptării Legii nr. 84/2012, P. S. 2 a solicitat constatarea nulității punctului nr. 7 din Decizia nr. 94/24.11.2010 emisă de C. de C. București și a încheierii nr. IV/130/30.03.2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din C. Curții de C..
A arătat că măsura de acordare a banilor pentru achiziționarea ținutei s-a dispus în temeiul Acordului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 și în temeiul Contractului Colectiv de muncă înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și a Familiei a Municipiului București sub. Nr. 122/11.01.2008.
La momentul încheierii acestor documente s-au avut în vedere și dispozițiile HCLS 2 nr. 147/2005 privind aprobarea strategiei de stimulare a personalului din administrația publică a sectorului 2 al Municipiului București și cele ale HCLS 2 nr. 148/2005.
Astfel cum prevăd si dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, competenta legală de a se pronunța asupra legalității sau nelegalității unui act administrativ aparține instanțelor de contencios administrativ, după ce în prealabil, potrivit art. 7 alin. 1 din acest act normativ, persoanele (fizice sau juridice) îndreptățite solicită instituției emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ în cauză .
Or, în prezenta cauză nici o instituție publică, nici o persoană juridică sau fizică nu s-au adresat Primăriei S. 2 cu o plângere prealabilă prin care să solicite revocarea Hotărârilor de Consiliu Local Sector 2 nr. 147/2005 și nr. 148/2005 .
De asemenea, nici o instanța de judecată nu a fost, până în prezent, investită în mod legal cu soluționarea vreunei cereri de constatare a nulității acestor acte administrative .
Ca urmare, în data de 14.12.2009 a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local al S. 2 nr. 175 privind stabilirea sumei maxime corespunzătoare indemnizației pentru achiziționarea ținutei de serviciu pe anul 2009, prin care a fost aprobată acordarea sumei de 3.600 lei/angajat/, reprezentând indemnizația pentru achiziționarea ținutei de serviciu, hotărâre ce nu a fost anulată de nicio instanță.
Intimata – pârâtă C. de C. a României - Camera de C. a Municipiului București, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
În motivare, a arătat că întrucât potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, sistemul de salarizare pentru angajații bugetari, inclusiv sporurile si adaosurile, se stabilește numai prin lege, prin acordurile/contractele colective de munca încheiate la nivelul autorităților și instituțiilor publice nu se pot negocia drepturi de natură salarială ale acestora. Având în vedere dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999 și art. 22 din H.G. nr. 833/2007, rezultă ca autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanți ai acestora, care sa cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru și perfecționarea profesională, nu însă și acordarea unor drepturi salariale.
A mai arătat că împrejurarea că hotărârile consiliului local nu au fost nici revocate, nici anulate de instanța de judecată nu este de natură să împiedice C. de C. în a stabili nelegalitatea drepturilor salariale respective.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 din C.pr. civ., Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C. a României, republicată, art. 92 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de C. a României precum și pe celelalte prevederi legale invocate.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, precum și prin raportare la probatoriul administrat, C. va constata următoarele:
Prin decizia nr. 94/24.11.2010 emisă de C. de C. a României – Camera de C. a Municipiului București, s-a constatat la pct. 7 plata nelegală către salariații Primăriei Sector 2 a unor indemnizații lunare pentru cumpărare de „ ținută de serviciu”, în sumă totală de 1.747.300 lei, fără ca prin actele normative care reglementează modul de salarizare a funcționarilor publici și respectiv a personalului contractual (OG nr. 9/2008, OG nr. 35/2009 și OG nr. 10/2008) să existe prevederi care să permită decontarea acestor sume și s-a decis ca ordonatorul de credite al Primăriei Sector 2 să ia măsuri pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit.
P. Sector 2 și P. Sector 2 au contestat această decizie, prima instanță respingând cererea ca neîntemeiată.
C. reține ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe, motivele de recurs invocate de recurenți fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând greșita reținere de către prima instanță a inaplicabilității Legii nr.84/2012, C. constată că acest act normativ este destinat personalului din sectorul bugetar ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite au fost stabilite până la . Legii nr. 284/2010 de salarizare unitară, în baza contractelor/acordurilor colective de muncă, hotărârilor consiliilor locale sau județene.
În consecință, astfel cum a reținut și prima instanță, acest act normativ nu se aplică în prezenta cauză întrucât sumele încasate de angajații Primăriei Sector 2 nu pot fi încadrate în categoria veniturilor salariale.
Este lipsită de relevanță susținerea recurenților în sensul că deși prin decizia Curții de C. aceste indemnizații au fost considerate ca fiind de natură salarială, instanța a apreciat că acestea nu au o astfel de natură.
C. reține că instanța nu este ținută, la stabilirea naturii acestor indemnizații, de aprecierea făcută de C. de C. în acest sens, natura acestora stabilindu-se prin raportare la prevederile legale incidente, reținându-se corect de către prima instanță că aceste indemnizații, acordate pentru procurarea ținutei de serviciu, nu au natură salarială.
De altfel, aceste indemnizații nici nu au fost acordate cu titlu de drepturi salariale, ci cu titlu de indemnizație pentru achiziționarea ținutei de serviciu pe anul 2009, iar C. de C. nu a stabilit explicit că au fost acordate drepturi salariale în afara cadrului legal, ci a stabilit că indemnizațiile pentru achiziționarea ținutei au fost acordate fără temei legal, nefiind prevăzută posibilitatea acordării acestor drepturi nici cu titlul de drept salarial nici cu titlul de alte drepturi ce se pot acorda angajaților.
Prin urmare, ceea ce s-a reținut de către C. de C., și ulterior de către instanță este că acest drept de decontare a ținutei angajaților a fost prevăzut în Acordul colectiv de muncă – art. 20 alin. 4 (pentru funcționarii publici) și Contractul colectiv de muncă – art. 22 alin.5 (pentru personalul contractual), fără să existe nicio bază legală în acest sens, astfel de drepturi nefiind prevăzute în legislația specifică privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici și personalului contractual, valabilă în anul 2009.
Intimata a analizat prevederile legale privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici și personalului contractual, respectiv O.G.nr.9/2008, O.U.G nr.35/2009 și O.G. nr. 10/2009, și a constat că indemnizațiile acordate nu sunt prevăzute de aceste acte normative.
În consecință, rezultă pe de o parte că aceste indemnizații nu puteau fi acordate ca drepturi salariale, nefiind prevăzute ca atare, și pe de altă parte, se constată și că nu există vreun alt temei legal pentru acordarea lor. D. urmare, în mod corect a fost emisă de intimată decizia contestată și în mod corect a fost aceasta menținută de prima instanță.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs invocat de recurenți în sensul că prima instanță s-a pronunțat cu privire la ceva ce nu s-a cerut, respectiv cu privire la legalitatea HCLS2 nr. 148/2005 și nr. 175/2009, hotărâri prin care s-a prevăzut acordarea indemnizațiilor în discuție.
Împrejurarea că cele două hotărâri de consiliu nu au fost anulate de către o instanță de contencios administrativ, nu este de natură să împiedice C. de C. să stabilească legalitatea sau nelegalitatea angajării unor cheltuieli din fonduri publice.
Prima instanța nu s-a pronunțat cu privire la ceva ce nu a făcut obiectul cauzei, ci doar a constatat că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă acordarea indemnizațiilor în discuție, condiții în care nu se poate da eficiență celor două hotărâri de consiliu în detrimentul dispozițiilor legale.
Pentru considerentele arătate, C., în temeiul art. 312 Cod procedură civilă (1865), C. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenții – reclamanți P. S. 2 și P. S. 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4769 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 27.11.2012 în dosarul nr._ CA/2011*, în contradictoriu cu intimații – intervenienți în interes accesoriu I. M. și B. G. și cu intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. C. C. G. G.
D. M.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – P./2 ex/ 17.12.2013
JUD. FOND D. C. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4156/2013. Curtea de Apel... | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 1571/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
