Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2499/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2499/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 9570/2/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.: 2499
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.06.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: C. P.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorul F. L. R., împotriva Deciziei civile nr. 4485/06.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul P. BUCUREȘTI JILAVA, având ca obiect litigiu cu funcționarii publici în temeiul Legii nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, legitimat cu CI . nr._.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invederează instanței că, la data de 21.05.2013, intimatul depune întâmpinare la dosarul cauzei.
Curtea comunică contestatorului 1 exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimat, iar contestatorul depune note scrise prin care invoca exceptia necompetentei materiale a instantei.
Curtea pune în discuția părții prezente excepția necompetenței materiale a instanței de judecată.
Contestatorul solicită admiterea excepției.
Curtea, în raport de prevederile art. 319 din Codul de Procedură și având în vedere obiectul contestatiei in anulare - Decizia civila nr. 4485/06.12.2012 pronunțata de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal, respinge ca neintemeiată exceptia necompetenței materiale a instanței de judecată, contestația în anulare fiind o cale de atac de retractare (adresată aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea) iar nu de reformare.
Curtea interpelează partea prezentă dacă mai are alte cereri de formulat sau dacă mai solicită administrarea altor probe.
Contestatorul susține că probele de care înțelege să se folosească sunt înscrisurile de la dosar iar cereri noi nu mai are de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe admisibilitatea contestatiei in anulare și pe fond.
Contestatorul formulează concluzii de admitere a contestației în anulare, în raport de prevederile art. 318 C. Pr . Civ. . Acesta nu solicită cheltuieli de judecată .
Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin decizia nr. 4485 din 06.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Sectia a VIII a C. Administrativ și Fiscal in dosarul nr._/3/2010, s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul reclamant F. L. R. împotriva sentinței civile nr. 456/ 03.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimatul pârât P. București – Jilava.
In motivare s-au retinut:
Prin sentința civilă nr. 456/03.02.2012 Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. L. R., în contradictoriu cu pârâtul P. BUCUREȘTI JILAVA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal – a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. administrativ și fiscal la data de 29.11.2010, sub numărul_/3/2010, formulată de reclamantul F. L. R. în contradictoriu cu pârâtul P. București - Jilava a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei reținute din salariul corespunzător lunilor noiembrie 2009 și decembrie 2009.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență că, este încadrat ca funcționar public cu statut special la P. București Jilava, având grad profesional de ofițer subcomisar de penitenciare, fiind încadrat în funcția de șef de tură.
Deși și-a îndeplinit toate sarcinile și atribuțiile de serviciu în lunile noiembrie 2009 și decembrie 2009, i s-a redus salariul corespunzător celor două luni, fiind invocată Legea nr. 329/2009 ca argument al acestei diminuări. Precizează reclamantul că în lunile noiembrie 2009 și decembrie 2009 i s-au plătit un număr de 142 ore (în fiecare lună), deși în realitate a lucrat 174 ore în luna noiembrie 2009 și 161 ore în luna decembrie 2009.
Pârâtul P. București - Jilava a formulat întâmpinare (f.11-13), prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, Codul muncii, Legea nr. 293/2204 republicată, Legea nr. 329/2009.
Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamantul a depus înscrisurile menționate în acțiune, iar pârâta a depus, la solicitarea instanței în baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, documentația privind cererea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că, reclamantul F. L. R. este încadrat ca funcționar public cu statut special la P. București Jilava, având grad profesional de ofițer - subcomisar de penitenciare, fiind încadrat în funcția de șef de tură.
În vederea aplicării dispozițiilor Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, în cadrul Penitenciarului București - Jilava s-a stabilit acordarea personalului a câte 26 de ore libere fără plată în lunile noiembrie și decembrie 2009.
Prevederile Legii nr. 329/2009 și ale adresei Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr._/SCRG/11.11.2009 au fost aduse la cunoștință personalului, prilej cu care s-a realizat totodată și consultarea în vederea planificării orelor libere fără plată, conform tabelelor cu pontajele din luna noiembrie și decembrie 2009, reclamantului F. L. R. fiindu-i acordate orele libere fără plată la turele de serviciu din 21.11.2011, 22.11.2009, 19.12.2009, 20.12.2009.
În temeiul dispozițiilor menționate, timpul normal de lucru al lunilor noiembrie și decembrie la nivelul maxim ce putea fi plătit nu a mai fost de 168 de ore, ci s-a diminuat la 142 de ore, cuantum rezultând din scăderea din totalul de 168 de ore a celor 26 de ore libere fără plată, pentru fiecare din cele două luni.
În luna noiembrie 2009 reclamantul a fost pontat cu 174 de ore lucrate (f.23), iar în luna decembrie 2009, cu 161 de ore (f.24), acumulând 32+19 ore suplimentare.
Deși reclamantul a lucrat mai mult decât cele 142 de ore (timpul de lucru diminuat), în condițiile restrictive impuse de Legea nr. 329/2009, plata s-a efectuat doar pentru acestea, diferența fiind considerată muncă suplimentară, urmând a fi compensată cu ore libere plătite, conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 329/2009, până la data de 31.12.2010.
Din evidența orelor lucrate depusă de pârât (f.25) rezultă că în luna martie 2010 reclamantul a beneficiat de recuperarea orelor suplimentare, prin aceea că, deși nu a venit la serviciu, a fost pontat și plătit pentru 75 de ore, în temeiul orelor lucrate suplimentar anterior datei de 01.03.2011.
Reclamantul contestă modul în care i s-au aplicat aceste prevederi, respectiv faptul că, în realitate, nu a beneficiat de zilele libere oferite, ci a fost obligat să presteze, și în aceste zile, activitatea profesională.
Prejudiciul pe care reclamantul îl invocă este, însă, reparat la data formulării cererii de chemare în judecată. Astfel, reclamantul a beneficiat de compensarea integrală a orelor suplimentare cu ore lucrătoare plătite, în cursul lunii martie 2010, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de pârât, necontestate sub aspectul autenticității.
Conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 329/2009, prin derogare de la prevederile art. 119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, și până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010.
Rezultă că recuperarea orelor se putea face oricând în timpul anului următor, iar nu doar în termen de 30 de zile, precum susține în mod nefondat reclamantul.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că reclamantul nu a făcut dovada în condițiile art. 129 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 1169 C.civ. că ar fi solicitat unității acordarea unor ore libere (în compensare) anterior lunii martie 2010.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul F. L. R. care a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea ( sau casarea) sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâtului P. București Jilava la plata sumelor reținute din salariul corespunzător lunilor noiembrie și decembrie 2009.
În argumentarea recursului s-a susținut, în esență că, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, a argumentat recurentul, instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, neobservând faptul că obiectul acestui dosar este un litigiu între funcționarii publici privind drepturi de natură salarială, schimbând și inversând sarcina probei în defavoarea sa, încălcând astfel prevederile art. 272 din Legea 53/2003, republicată (codul muncii), potrivit cărora, „ sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare". Este evident că instanța de fond a greșit, inversând sarcina probei în detrimentul său.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din codul de procedură civilă s-a susținut că, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece nici Legea 329/2009 și nici adresa Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr._/SCRQ/11.11.2009 nu plafonează plata la nivelul de 142 ore; Legea 329/2009 nu impune obligația angajatorului de a plăti un număr limitat de ore. Legea 329/2009 impune obligația de a diminua cheltuielile de personal cu 15,5%. Prin art. 10 al. l din legea 329/2009, se lasă la latitudinea conducătorilor autorităților și instituțiilor publice modul în care va fi efectuată această reducere, legea prevăzând chiar mai multe variante de realizare a procentului de 15,5%. (art.10 al.l, literele a,b,c,d.).
Mai mult la art. 10 al.l litera d) se lasă deschisă chiar posibilitatea alegerii unei alte măsuri cu caracter echivalent. La nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor s-a stabilit acordarea unui număr de 26 de ore libere fără plată în lunile noiembrie și decembrie 2009. Prin aceste 26 ore libere fără plată s-a efectuat reducerea de 15,5%. Rezultă că după scăderea celor 26 ore libere fără plată, celelalte ore lucrate ar fi trebuit plătite.
Astfel, în cazul său, după acordarea celor 26 ore libere fără plată, au rămas de plătit un număr de 174 ore în luna noiembrie 2009 și 161 în luna decembrie 2009, însă angajatorul i-a plătit numai 142 ore în fiecare lună pe motiv că așa prevede legea! Procedându-se în acest fel, reducerea de 15,5% a fost mult mai mare. Pe lângă reducerea de 15,5% s-a mai adăugat și neplata a 51 de ore lucrate (32+19), astfel că a fost prejudiciat cu mai mult de 15,5%.
În concluzie recurentul a susținut că, angajatorul trebuie să-mi plătească diferența salarială dintre cele 142 ore plătite și orele efectiv lucrate. Mai mult, angajatorul nu a probat că a redus cheltuielile de personal cu 15,5%
În fine, au fost invocate și prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă solicitându-se examinarea cauzei sub toate aspectele, având în vedere că hotărârea instanței de fond nu poate fi atacată cu apel, ci numai cu recurs.
Autoritatea publică intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând recursul formulat, în raport de criticile formulate și prevederile legale incidente, Curtea a reținut, prin decizia impotriva careia s-a formulat contestatie in anulare că prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect prevederile legale incidente, situație în care recursul a fost respins, ca atare.
In motivarea deciziei contestate, s-a arătat:
Prin cererea adresată instanței de judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reținute din salariul corespunzător lunilor noiembrie 2009 și decembrie 2009, susținând că, deși și-a îndeplinit toate sarcinile și atribuțiile de serviciu în lunile respective, i s-a redus salariul în baza Legii nr. 329/2009.
Mai exact, reclamantul a susținut că în lunile noiembrie 2009 și decembrie 2009 i s-au plătit un număr de 142 ore (în fiecare lună), deși în realitate, a lucrat 174 ore în luna noiembrie 2009 și 161 ore în luna decembrie 2009.
Din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că într-adevăr, reclamantul a fost pontat în luna noiembrie 2009 cu 174 h, iar pe luna decembrie 2009 cu 161 h.
Însă, potrivit Dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 329/2009
„(1) În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie - decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri: a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare; b) să reducă programul de lucru; c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) și b); d) altă măsură cu efect echivalent.
(2) Cu respectarea prevederilor alin. (1), autoritățile și instituțiile publice au obligația de a-și organiza activitatea astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public.
(3) Modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se stabilește cu acordul salariatului, după consultarea organizațiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanților salariaților.
Curtea a constatat că aceste prevederi au fost verificate de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr.1414/2009 a constatat că sunt constituționale, rațiunea aplicării lor fiind constrângerile de natură bugetară determinate de un fenomen de criză economică intern și internațional, iar restrângerea dreptului la muncă, realizată efectiv prin aceste măsuri este compatibilă, în situații excepționale, ca cea din situația de față.
În ceea ce privește punerea în aplicare a acestor măsuri, instanța de recurs a constatat că, autoritatea publică intimată a respectat întocmai prevederile legale incidente așa cum rezultă din probele administrate la dosarul cauzei.
Astfel, potrivit adresei nr._/PBJB/ din 18.11.2009 (fila 21 dosar), rezultă că măsurile luate de autoritatea publică pârâtă în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale mai sus citate, s-a făcut cu consultarea organizațiilor sindicale, iar planificarea personalului a fost realizată de șefii ierarhici, ținând cont de principiile înscrise în lege și cu respectarea, în măsura posibilităților, a opțiunilor angajaților.
Prin urmare, potrivit tabelului nominal încheiat cu ocazia aducerii la cunoștință a Legii nr. 329/2009, a adresei ANP, precum ca urmare a consultării, în vederea planificării orelor libere fără plată, la poziția 16 figurează și semnează reclamantul ( fila 22 dosar TB).
Astfel fiind, potrivit înscrisului menționat rezultă că reclamantul nu doar că a fost de acord modalitatea de punere în aplicare a măsurilor privind constrângerilor bugetare dispuse în baza Legii nr. 329/2009, dar a fost de acord și cu planificarea orelor libere fără plată, planificare stabilită cu șefii ierarhici.
Instanța a reținut că reclamantul a fost de acord implicit și cu plafonarea nivelului maxim de 142 de h, în loc de 168 de h cât era înainte.
Prin urmare, cum în luna noiembrie reclamantul a lucrat un nr. de 174 de h, iar nivelul maxim a fost plafonat la 142 de h, rezultă că, acesta a lucrat suplimentar 32 de ore, diferență care a fost compensată în ore libere, conform înțelegerii/planificării, necontestată de reclamant.
De asemenea, pentru luna decembrie, reclamantul a fost pontat cu un nr. de 161 h iar în raport de nivelul maxim plafonat de 142 h, acesta a lucrat suplimentar 19 h pentru care a fost compensat cu ore libere fără plată, conform planificării.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea a reținut ca fiind neîntemeiate criticile reclamantului si, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca neîntemeiat recursul formulat și a menținut ca legală și temeinică sentința atacată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestatie in anulare recurentul, cu motivarea:
Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Dezlegarea dată de către instanța de recurs în dosarul_/3/2010 este greșită, fiind rezultatul unei greșeli materiale.
Instanța de judecată a greșit, neobservând faptul că obiectul acestui dosar este un litigiu între funcționarii publici privind drepturi de natură salarială, schimbând și inversând sarcina probei în defavoarea recurentului, încălcând astfel prevederile art. 272 din legea 53/2003, republicată (codul muncii).
Instanța de recurs a greșit, considerând că sarcina probei îi revine recurentului.
Ori, obiectul acestui dosar este un litigiu între funcționarii publici, fiind vorba despre un litigiu privind drepturile de natură salarială ale funcționarului public cu statut special. Astfel, potrivit art. 272 din legea 53/2003, republicată (codul muncii), "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare". Este evident că instanța a greșit, inversând sarcina probei în detrimentul sau.
Dezlegarea dată de către instanța de recurs este greșită, fiind rezultatul unei greșeli materiale, deoarece nici legea 329/2009 și nici adresa Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr._/SCRG/11.11.2009 nu plafonează plata salariului pentru lunile noiembrie și decembrie 2009 la nivelul de 142 ore. Legea 329/2009 nu impune obligația angajatorului de a plăti un număr limitat de ore.
Legea 329/2009 impune obligația de a diminua cheltuielile de personal cu 15,5%.
Prin art. 10 al. 1 din legea 329/2009, se lasă la latitudinea conducătorilor autorităților și instituțiilor publice modul în care va fi efectuată această reducere, legea prevăzând chiar mai multe variante de realizare a procentului de 15,5%. (art.l0 al. 1, literele a,b,c,d.).
Mai mult, a art. 10 al. 1 litera d) se lasă deschisă chiar posibilitatea alegerii unei alte măsuri cu caracter echivalent.
La nivelul Administratiei Nationale a Penitenciarelor s-a stabilit acordarea unui număr de 26 de ore libere fără plată în lunile noiembrie și decembrie 2009.
Prin aceste 26 ore libere rară plată s-a efectuat reducerea de 15,5%.
Rezultă că după scăderea celor 26 ore libere fără plată, celelalte ore lucrate ar fi trebuit plătite.
Astfel, recurentul arata ca, după acordarea celor 26 ore libere fără plată, au rămas de plătit un număr de 174 ore în luna noiembrie 2009 și 161 în luna decembrie 2009, însă angajatorul i-a plătit numai 142 ore în fiecare lună, pe motiv că așa prevede legea! Procedându-se în acest fel, reducerea de 15,5% a fost mult mai mare. Pe lângă reducerea de 15,5% s-a mai adăugat și neplata a 51 de ore lucrate (32+ 19), astfel că am fost prejudiciat cu mai mult de 15,5%. Angajatorul trebuie să-mi plătească diferența salarială dintre cele 142 ore plătite și orele efectiv lucrate.
Angajatorul nu a probat că a redus cheltuielile de personal cu 15,5% sau mai mult.
Instanța de fond a greșit, inversând sarcina probei, încălcând și aplicând greșit legea.
Angajatorul a încălcat legea, reducând cheltuielile de personal cu mult mai mult decât procentul de 15,5%, deposedând în mod abuziv angajații de sumele bănești care li s-ar fi cuvenit chiar și prin aplicarea reducerii de 15,5%.
Suma care i s-a reținut din salariu a fost mult mai mare de 15,5%. P. București Jilava nu a depus la dosarul cauzei nici un document din care să rezulte că a respectat legea și că nu a diminuat cheltuielile de personal cu mai mult de 15,5%.
Dezlegarea dată de către instanța de recurs în dosarul_/3/2010 este greșită, fiind rezultatul unei greșeli
Instanța de recurs a respins recursul ca fiind nefondat, fără a ține cont de decizia civilă nr. 4174 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal care a statuat că "litigiile având ca obiect drepturi salariale ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar intră în competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, iar nu în cea a instanțelor de dreptul muncii".
Instanța a respins recursul, omițând din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modicare sau de casare.
Instanța de recurs trebuia să examineze cauza sub toate aspectele, având în vedere că hotărârea instanței de fond nu poate fi atacată cu apel, ci numai cu recurs.
Instanța a respins cererea în mod nejustificat.
Deși mi s-a acordat un număr de 26 de ore libere fără plată în lunile noiembrie și decembrie 2009, angajatorul nu mi-a plătit celelalte ore pe care le-am lucrat, respectiv 174 de ore în luna noiembrie 2009 și 161 de ore în luna decembrie 2009.
Angajatorul a încălcat prevederile legii 329/2009, în sensul că deși și-a diminuat cheltuielile de personal cu un procent de 15,5% lunar prin acordarea a 26 ore libere fără plată, a mai procedat la încă o reducere a veniturilor salariale, plătindu-i un număr mai mic de ore muncite, implicit mai diminuându-mi încă o dată salariul, plătindu-i-se numai 142 ore. Dacă nu i-ar fi acordat cele 26 ore libere rară plată în fiecare lună, ar fi muncit un număr de 200 de ore în luna noiembrie și 187 în luna decembrie 2009. Deci cele 26 ore neplătite în fiecare lună, au fost de fapt mult mai multe. Angajatorul a procedat la o dublă reținere.
Mai mult, în hotărâre a instanței se menționează că art. 11 din legea 329/2009 derogă de la dispozițiile art. 119 din legea 53/2003 (codul muncii) și că astfel angajatorul ar fi avut posibilitatea legală să-mi acorde ore libere plătite, în compensare pentru munca suplimentară efectuată în cursul anului 2009, până la data de 31 decembrie 2010.
Deși art. 11 din legea 329/2009 derogă de la art. 119 din legea 53/2003, în cazul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 119 din legea 53/2003. După cum bine se cunoaște, în ceea ce privește modul de aplicare al legilor, au prioritate dispozițiile din legile speciale. Ori în cazul funcționarilor publici cu statut special, în ceea ce privește munca suplimentară, sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din legea 293/2004, republicată (privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor) -legea specială- și nu dispozițiile legii 53/2003 dreptul comun.
Potrivit art. 45 alineat (4) din legea 293/2004:
"Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător.
În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează".
În anul 2009 și 2010 nu mi s-au plătit orele suplimentare efectuate, mi s-a diminuat salariul în lunile noiembrie și decembrie 2009, mai mult, i s-a diminuat și premiul anual (al treisprezecelea salariu) pe anul 2009 cu un procent de 50%.
Chiar și prin sentința civilă nr. 456 din 03.02.2012 se recunoaște faptul că i s-a reținut din salariu o sumă mult mai mare de 15,5%.
Instanța de fond a fost de acord cu această diminuare, aplicată în mod abuziv, considerând că i s-a compensat pierderea prin acordarea de ore libere în cursul anului 2010.
Precizeaza că în cazul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, conform art. 45 alin. 4 din legea 293/2004, compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător trebuie efectuată în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
În cazul în care compensarea nu a fost posibilă în 30 de zile, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază.
Deci un abuz a fost compensat printr-un alt abuz.
Legea 329/2009 nu face nici o derogare de la dispozițiile legii 293/2004.
In drept, își întemeiaza contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 cod procedură civilă, art. 36 din legea 293/2004, art. 23 din Ordonanța 64 din 30 august 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicată în Monitorul Oficial nr.747 din 1 septembrie 2006., Ordinul Ministrului Justiției nr.399/C din 06.02.2007,anexa 5; art. 160 (fostul articol 155), 266-270 (fostele articole 281-285), 272 (fostul articol 287) din legea 53/2003 (Codul Muncii), republicată în Monitorul Oficial din 18.05.2011, legea 329/2009.
Solicita admiterea contestației în anulare și obligarea pârâtului P. București Jilava să-i plătească sumele reținute în mod nelegal din salariul corespunzător lunilor noiembrie și decembrie 2009.
S-a depus intampinare de catre intimat prin care a invocat inadmisibilitatea contestatiei in anulare.
Analizand contestatia în anulare formulata impotriva deciziei nr. 4485 din 06.12.2012, pronunțate de Curtea de Apel București, Sectia a VIII a C. Administrativ și Fiscal in dosarul nr._/3/2010, Curtea reține:
In ceea ce priveste admisibilitatea contestatiei in anulare formulate, Curtea retine ca fiind indeplinita aceasta conditie din punct de vedere formal, contestatorul invoca in cuprinsul contestatiei ca instanta de recurs ar fi dezlegat pricina ca rezultat al unei greseli materiale (motiv de contestatie reglementat la art. 318 alin. 1 teza I C.) si al omisiunii din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare (motiv de contestatie reglementat la art. 318 alin. 1 teza a II a C.).
In ce masura argumentele invocate de contestator pot fi încadrate într-un din motivele de contestatie in anulare astfel cum sunt reglementate de legiuitor reprezinta un aspect care tine de analiza pe fond a contestației in anulare, ce va fi efectuata in continuare.
Astfel, pe fond, contestația în anulare este nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 318 C.pr.civ., atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C.p.civ. pentru formularea contestației în anulare are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului. Este vorba de acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Textul nu vizează greșelile de judecată.
Raportandu-se la continutul contestatiei in anulare formulate, astfel cum a fost expus anterior, Curtea retine că, de fapt, prin contestație se invocă greșeli de judecată, de interpretare, nefiind vorba despre erori materiale.
În această situație, a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe, care a dat hotărârea in recurs, de modul în care s-au apreciat probele și s-a stabilit raportul dintre ale, s-ar deschide calea recursului la recurs, care să fie soluționată de aceeași instanță pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.
Contestația în anulare specială este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C.pr.civ.
Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli materiale, nu și pentru reformarea unor greșeli de fond. Greșelile materiale trebuie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, deoarece numai în acest mod se poate hotărî dacă dezlegarea dată recursului este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
Dispozițiile legale ale art. 318 C.pr.civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs.
Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât ele prevăzute de lege, neputând fi repuse în discuție probleme de fond ce au fost soluționate de instanță
Cu toate ca se invoca de către contestator faptul ca instanța de recurs a omis din greșeala sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, in realitate, in dezvoltarea acestui motiv de contestatie in anulare, contestatorul nu face decat să solicite remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
De asemenea, procedand la verificarea cererii de recurs, precum si a considerentelor deciziei atacate cu contestatie in anulare, Curtea constata faptul că instanta de recurs a analizat motivele de casare/modificare invocate prin calea de atac a recursului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca neîntemeiata contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația in anulare formulată de contestatorul F. L. R., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3, împotriva Deciziei civile nr. 4485/06.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul P. BUCUREȘTI JILAVA, cu sediul în comuna Jilava, ., J. Ilfov, ca neintemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 03.06.2013.
Președinte, Judecător Judecător,
F. C. M. C. B. V. H.
Grefier,
C. P.
Redactor: F.C.M
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1643/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4500/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
