Anulare act administrativ. Decizia nr. 4500/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4500/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 16224/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.4500
Ședința publică de la 25 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – I. F.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenți-reclamanți P. L. și P. I., împotriva sentinței civile nr.3603 din 20.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 4 BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenți-reclamanți prin avocat Z. A. în baza împuternicirii avocațiale ._/2013 pe care o depune la dosar și intimata-pârâtă prin consilier juridic M. Sandeiu cu delegație pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Recurenții-reclamanți prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Curtea ia act de achitarea taxei de timbru și timbru judiciar, în cuantumul stabilit, declarându-se, astfel, legal investită cu soluționarea prezentei cereri.
Recurenții-reclamanți prin avocat depun în copie înscrisuri reprezentând 2 adrese emise de Primăria Sector 4 referitoare la autorizațiile de construire.
Părțile arată că nu mai au alte acte de depus.
Curtea, în temeiul art. 305 din codul de procedură civilă încuviințează pentru recurenți proba cu înscrisuri, considerând-o concludentă, pertinentă și utilă în soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurenții-reclamanți prin avocat solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Consideră că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretare greșită a legii și a situației juridice deduse judecății, în mod greșit a reținut că este vorba de un act administrativ individual adresat unui alt subiect de drept. Autorizația a fost emisă la cererea reclamanților și nu la cererea S.C LOUIS SM . acestora și nu S.C. LOUIS cu precizarea că acesta este un terț și nu este necesară introducerea în cauză atâta timp cât nu are calitate față de autorizație. Apreciază că nu s-a atins fondul cauzei motiv pentru care solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare.
Intimata-pârâtă prin consilier juridic solicită respingerea recursului. Consideră că instanța de fond în mod corect a admis excepția inadmisibilității cererii potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.554/2004 raportat la art.24 din Constituția României și a respins acțiunea reținând că este un act administrativ individual adresat unui alt subiect de drept în speță S.C. LOUIS SM .> Curtea în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civila nr.1395/20.02.2012 pronunțata in dosarul nr._ Judecătoria S. 4 București a declinat in favoarea Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanții P. L. si P. I. si pe parata Primăria S. 4 București, având ca obiect anularea autorizației de construire nr.692/_/29.11.2010.
In motivarea cererii de anulare reclamantii au mentionat ca in numele lor si al . depuse cereri pentru obținerea autorizației de construire (fila 106 dosar judecatorie).
Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti- Sectia a-IX-a C. Administrativ si Fiscal sub nr._ .
La termenul din 20.06.2013 reclamanții prin avocat ales au depus motivele cererii in sensul ca solicita anularea autorizației de construire deoarece: autorizația nu mai putea fi emisă pentru că lucrările fuseseră finalizate; nu au semnat cererea pentru emiterea autorizației de construire; actul are o cauza ilicită.
Apărătorul reclamanților a precizat că are calitate procesuală pasiva Primăria S. 4 București prin Primar.
Parata a depus dosarul administrativ întocmit in cauza, iar reprezentantul acesteia a pus în discuție necesitatea introducerii în cauza a beneficiarului actului, . SRL.
Tribunalul a pus in vedere reclamanților, prin apărător, să precizeze dacă înțelege să se judece și in contradictoriu cu persoana juridică menționată în autorizația de construire nr. 692/_/29.11.2010 ca și beneficiar al actului administrativ contestat.
Apărătorul reclamanților a precizat că înțelege să se judece numai in contradictoriu cu P. S. 4 Bucuresti prin Primar, nu si cu . SRL, astfel ca tribunalul a invocat si a pus in discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 3603/20.06.2013 Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității și a respins ca atare acțiunea, reținând următoarele:
Primarul S. 4 a emis autorizația de construire nr.692/_/29.11.2010 (fila 15) pentru continuarea lucrărilor autorizate cu autorizația de construire nr.925/_/02.10.2008, actul administrativ fiind emis ca urmare a cererii adresate de reclamanții P. L. si P. I. pentru .> La termenul din 20.06.2013, la solicitarea tribunalului, reclamanții, prin avocat ales, au menționat ca nu înțeleg sa se judece și in contradictoriu cu persoana juridica menționată în autorizația de construire nr.692/_/29.11.2010 ca și beneficiar al actului administrativ contestat, respectiv . SRL.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.”.
Din lecturarea actului administrativ atacat instanța a reținut ca acesta este un act administrativ individual adresat altui subiect de drept, in speța . SRL. Așa fiind, se impunea ca discutarea în fața instanței de judecată a legalității dispoziției să se facă și cu citarea persoanei care beneficiază de actul atacat. Aceasta deoarece procesul civil este guvernat, printre altele, de principiile contradictorialității și al dreptului la apărare. Conform acestor principii, care constituie în egală măsură garanții procesuale, orice persoană căreia i se discută un drept în fața instanței judecătorești trebuie să beneficieze de posibilitatea de a-și formula apărările ori, in situația in care beneficiarul actului nu este chemat sa-si apere drepturile rezultate din actul administrativ atacat i se încalcă dreptul la apărare.
Pe de altă parte instanța de judecată nu poate încălca principiul disponibilității și nu poate dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane decât cele pe care reclamantul înțelege să le cheme în judecată. De altfel rolul activ al instanței nu impune acesteia obligația de introduce în proces alte persoane decât cele menționate prin acțiune de reclamant. A interpreta altfel acest principiu în sensul că instanța poate introduce în cauză și alte persoane fără solicitarea expresă a reclamantului ar însemna o substituire a instanței în drepturile acestuia, ceea ce contravine normelor de procedură civilă.
În această situație soluția logică ce se impune este respingerea cererii de chemare în judecată, soluția fiind de fapt sancțiunea pe care reclamanții o suportă pentru încercarea de a tranșa un litigiu pe cale judiciară fără a viza toate persoanele între care s-a legat raportul juridic dedus judecății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, solicitând desființarea sentinței.
Au arătat că între ei (in calitate de „Locatori") si . SRL (in calitate de „Locatar"), s-a încheiat contractul de închiriere, la data de 06.03.2008, prin care locatorul permite locatarului să edifice și să folosească o construcție pentru o activități comerciale, respectiv spălătorie auto, pe terenul proprietatea sa. In acest scop a fost emisă autorizația de construire nr._ din 02.10.2008, iar la finalizarea lucrărilor a fost încheiat procesul-verbal de recepție nr. 12 din 26.01.2009. La data de 16.11.2010 la Primăria S. 4 a fost depusă o nouă cerere pentru emiterea unei autorizații de construire in numele lor dar nesemnată de ei. Prin această cerere s-a solicitat continuarea lucrărilor autorizate prin autorizația nr. 925/02.10.2008.
Ca urmare a acestei solicitări, la data de 29.11.2010 pârâta a emis autorizația nr.692/_, reclamanții neavând cunoștință de ea.
Când au aflat, în mod indirect, despre această autorizație, au trimis către pârâtă o cerere prin care au cerut clarificarea situației respective. Astfel, la data de 04.04.2012 prin răspunsul înregistrat sub nr._, pârâta a comunicat că într-adevăr a emis și a doua autorizație dar nu a clarificat modalitatea în care a fost semnată cererea.
Recurenții au precizat că la primul termen de judecată, fiind întrebați de instanță, au considerat că trebuie să se judece in contradictoriu cu Primăria S. 4 iar introducerea in cauză a unui subiect de drept, străin autorizației de construcție, ar avea doar un caracter dilatoriu pentru cauza dedusă judecății.
Având în vedere faptul că instanța, cu ocazia punerii in discuție a excepției, nu a dat posibilitatea părților să aibă o apărare efectivă, au formulat, după ieșirea din sală, concluzii scrise prin care au menționat că sunt de acord cu introducerea in cauză a locatarului, tocmai pentru a preveni o eventuală inadmisibilitate a cererii.
Aceste concluzii scrise nu au fost avute în vedere de către instanța de fond care a admis excepția inadmisibilității.
In ceea ce privește soluția instanței de fond, a considerat ca acesta a fost data cu interpretarea greșita a legii si a situației juridice deduse judecații. Astfel, art. 1 din Legea 50/1991 prevede ca autorizația de construire se emite la cererea titularului unui drept real asupra terenului. Titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului sunt recurenții, pe când . este titulara unui drept de folosința, acordat prin contractul de închiriere amintit anterior.
Consideră ca instanța a reținut in mod greșit ca este vorba despre un act administrativ individual adresat altui subiect de drept. Autorizația a fost emisa la cererea recurenților si nu la cererea ., aceasta ar fi trebuit sa le fie lor comunicata si nu ..
Mai mult de atât, art.34 din contractul de închiriere prevede ca construcțiile edificate in baza autorizațiilor rămân in proprietatea recurenților, ceea ce ii face beneficiari ai autorizației. Instanța nu a observat aceste clauze contractuale, considerând obligatorie introducerea in cauza a ., in calitate de beneficiar.
Chiar și luând în considerație ipoteza in care beneficiar al autorizației ar fi fost ., instanța de fond a pus in discuție doar introducerea in cauza a acesteia, si formal inadmisibilitatea acțiunii.
Articolul 16 indice 1 din Legea nr.554/2004 prevede posibilitatea instanței de a introduce in cauza alte subiecte de drept, fără a fi condiționata de poziția părților. Cu atât mai mult, nu există nicio prevedere legală care să prevadă inadmisibilitatea cererii pentru motivul că reclamantul nu a consimțit la introducerea in cauza a unui alt subiect de drept, a cărui calitate de beneficiar nu a fost pusa in discuție si nici nu a fost probata.
Pentru toate aceste motive a solicitat desființarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanța nu a intrat in cercetarea fondului.
În drept, a invocat art. 16 indice 1 din Legea nr.554/2004, art. 1, art. 12, art. 26, art. 27 din Legea 50/1991, art. 299 art. 312 si art. 304 indice 1 din Codul de procedura civilă.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Potrivit art. 16 indice 1 din Legea 554/2004, instanța de contencios administrativ poate introduce în cauza, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauza a acestora, precum si a altor subiecte de drept.
Recurgând la mijloacele procesuale puse la îndemâna sa de art.16 indice 1 teza a II - a din Legea 554/2004 și de art. 129 C.pr.civ., tribunalul a pus în discuția partilor necesitatea introducerii în cauză a societății . SRL. Reclamanții, care au beneficiar de serviciile unui apărător ales, au arătat clar că nu doresc introducerea în cauză a acestei societăți.
Intre alte obligatii impuse de lege, conform art. 129 alin.2-5 C.pr.civ., judecatorul este tinut ca, în tot cursul judecatii, sa vegheze la respectarea conditiilor legale, sa respecte principiile procesului civil, iar cu privire la situatia de fapt si motivarea în drept, poate sa ceara partilor explicatii si sa puna în dezbaterea lor orice împrejurari de fapt si de drept, pentru a preveni orice greseala, pentru aflarea adevarului si aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale. Totuși, instanța nu poate trece peste voința reclamanților, pentru că altfel ar încălca principiul disponibilității. Rolul activ al judecătorului nu înseamnă, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba susținerile revine reclamantului, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Soluționarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare care cuprinde drepturile și garanțiile procesuale instituite de lege pentru a da posibilitate părților să-și apere interesele legitime, cât și principiul contradictorialității conform căruia fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea si dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți, beneficiarul actului neavând posibilitatea de a cunoaște pretențiile reclamanților și nici de a-și formula apărări cu privire la legalitatea actului al cărui beneficiar este.
Cu privire la calitatea societății ., Curtea apreciază că nu există dubii, din moment ce autorizația nr. 692/_ din 29.11.2010 s-a emis, cel puțin formal, ca urmare a cererii adresate de reclamanți pentru . SRL și s-a eliberat pentru continuarea unor lucrări autorizate anterior prin autorizația nr. 925/_/02.10.2008, lucrări pe care le-a realizat această societate în baza contractului de închiriere încheiat între părți. Recurenta a invocat art. 34 din contractul de închiriere, însă până la expirarea contractului sau încetarea sa în alt mod, se prezumă că unic beneficiar al autorizației este societatea locatară. Or, la data emiterii autorizației de construcții și chiar în prezent, unic beneficiar este această societate.
Referitor la concluziile scrise depuse la instanța de fond, Curtea relevă faptul că după reținerea cauzei în pronunțare și mai mult, după pronunțarea soluției (concluziile scrise au ajuns la grefierul de ședință după terminarea ședinței), nicio parte nu mai poate reveni în mod valabil asupra poziției sale, rolul concluziilor scrise fiind acela de a întări convingerea judecătorului în sensul celor susținute în fața instanței.
În concluzie, în temeiul art. 312 alin. 1 C. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenți-reclamanți P. L. și P. I., împotriva sentinței civile nr.3603 din 20.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 4 BUCUREȘTI,, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER
G. P.
Red/tehnored jud. S.P. – 2 ex/20.11.2013
Judecător fond: I. S. - Tribunalul București - Secția a IX-a C.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 797/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
