Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5898/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5898/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 7856/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5898
Ședința publică din 19.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatoarea C. C. PIRENAICA S.A. – lider al Asocierii C. C. Pirenaica S.A. – Alpha Construct Sistem S.A., împotriva deciziei civile nr. 4612/31.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., C. L. & S.P.A. și S.C. S. S. EDILE CONSTRUZIONE E L. S.P.A. – lider al Asocierii formate din S.C. S. S.p.a. & S.C. S. România S.R.L. & S.C. Hidtoconstructia S.A.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, pe lista amânărilor fără discuții, au răspuns contestatoarea, reprezentată de avocat L. V., cu împuternicire avocațială aflată la fila 2 din dosar, intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., reprezentată de consilier juridic C. V. D., cu delegație de reprezentare pe care o depune la dosar, și C. L. & S.P.A., reprezentată de avocați T. E. și V. R., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind intimata S.C. S. S. Edile Construzione e L. S.P.A. – lider al Asocierii formate din S.C. S. S.p.a. & S.C. S. România S.R.L. & S.C. Hidtoconstructia S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează oral depunerea la dosar, prin C. Registratură al instanței, în data de 16.12.2013 și de 18.12.2013, de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a întâmpinării, în 5 exemplare, în data de 16.12.2013 de către intimata C. L. & S.P.A. a întâmpinării, în 2 exemplare, după care:
Contestatoarea, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 100 lei.
Intimatele depun la dosar dovada comunicării întâmpinărilor.
Curtea procedează la comunicarea întâmpinărilor depuse la dosar contestatoarei, prin avocat, întâmpinarea depusă de către C. L. & S.P.A. fiind comunicată acesteia cu viza de primire a instanței transmisă prin fax la 16.12.2013, ora 921.Totodată, comunică și intimatei C. L. & S.P.A. prin avocat, un exemplar al întâmpinării depusă la dosar de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
Intimata C. L. & S.P.A., prin avocat T. E., solicită amânarea cauzei motivat de faptul că lipsește dosarul CNSC. Apreciază că pentru o justă soluționare a cauzei se impune atașarea la prezenta cauză și a dosarului CNSC, astfel încât să existe toate elementele care au condus la pronunțarea deciziei civile împotriva căreia s-a formulat contestației în anulare. Totodată, arată că are în vedere primul motiv de contestație în anulare formulat de către contestatoarea C. în ceea ce privește asociatul Alpha Construct. Așa cum reiese și din apărările formulate de către intimată, cât privește acest asociat Alpha Construct, a fost invocat ca și motiv de contestație în cadrul contestației formulată de către C.. În cadrul soluționării dosarului de plângere, instanța a avut în vedere toate criticile invocate de contestatoarea C. în fața CNSC, astfel încât solicită emiterea unei adrese către CNSC pentru comunicarea întregului dosar care a stat la baza deciziei contestate.
Contestatoarea, prin avocat, arată că este inutilă și inoportună această cerere, dat fiind faptul că sunt suficiente înscrisuri la dosar pentru soluționarea contestației în anulare. De asemenea, precizează că este inutilă această solicitare și pentru că a formulat o cerere de revizuire la Înalta Curte de Casație și Justiție. În consecință, apreciază că nu se impune atașarea acestui dosar.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin consilier juridic, arată că se impune atașarea dosarului CNSC la prezentul dosar pentru o soluționare justă a cauzei, date fiind motivele invocate de către contestatoare.
Curtea, în urma deliberării, apreciază ca fiind necesară prezența dosarului CNSC la dosarul contestației în anulare în analiza temeiniciei acesteia, însă constată că este învestită cu o excepție, iar pentru soluționarea acestei excepții nu este necesar dosarul CNSC, astfel încât dispune lăsarea cauzei la ordine pentru discutarea excepției inadmisibilității contestației în anulare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, au răspuns contestatoarea, reprezentată de avocat L. V., cu împuternicire avocațială aflată la fila 2 din dosar, intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., reprezentată de consilier juridic C. V. D., cu delegație de reprezentare aflată la fila 58 din dosar, și C. L. & S.P.A., reprezentată de avocați T. E. și V. R., cu împuternicire avocațială aflată la fila 59 din dosar, lipsind intimata S.C. S. S. Edile Construzione e L. S.P.A. – lider al Asocierii formate din S.C. S. S.p.a. & S.C. S. România S.R.L. & S.C. Hidtoconstructia S.A.
Curtea acordă cuvântul părților asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare invocată prin întâmpinare de către intimate.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin consilier juridic, având cuvântul pe excepția invocată, solicită respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, față de toate motivele arătate în întâmpinare. Totodată, arată că înțelege să invoce faptul că decizia a cărei contestație în anulare se solicită a fost rezultatul unui litigiu de achiziție publică care are o procedură de soluționare strict prevăzută de legea specială, care este OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 285 din OUG nr. 34/2006 precizează ce anume poate pronunța instanța atunci când admite plângerea, respectiv instanța admițând plângerea, modifică decizia Consiliului, obligă la admiterea actului de către autoritatea contractantă, obligă să îndeplinească autoritatea contractantă obligație, inclusiv eliminarea oricăror specificații tehnice sau orice alte măsuri legale necesare remedierii încălcării dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Or, legiuitorul nu face trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă. Prin urmare, consideră că această cerere este inadmisibilă față de toate motivele arătate. Mai invocă, ca jurisprudență, faptul că Curtea de Apel București s-a mai pronunțat într-un dosar, și anume în dosarul nr._ prin decizia nr. 4266/17.10.2013, unde a respins contestațiile în anulare ca inadmisibile.
Intimata C. L. & S.P.A., prin avocat T. E., având cuvântul în susținerea excepției invocate prin întâmpinare, solicită admiterea acesteia și respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă. În susținerea excepției înțelege să invoce dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 din NCPC în sensul că contestația în anulare poate fi exercitată în mod exclusiv doar împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de recurs. Or, în prezenta cauză se află în cadrul unui dosar având ca obiect plângere împotriva unei decizii CNSC, plângere care nu poate fi asimilată căii de atac a recursului, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor legale ale OUG nr. 34/2006. De asemenea, solicită a se avea în vedere în acest sens faptul că odată cu . NCPC au fost abrogate dispozițiile art. 283 care făceau trimitere la soluționarea căii de atac a plângerii prin raportare la dispozițiile 3041 din codul de procedură civilă din 1865. Totodată, în susținerea excepției inadmisibilității invocă și faptul că contestatoarea a înțeles să-și întemeieze contestația în anulare pe dispozițiile Noului Cod de procedură civilă. Prin urmare, în raport de motivele arătate în cadrul întâmpinării, solicită admiterea excepției inadmisibilității și respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, având în vedere că plângerea nu poate fi asimilată căii de atac a recursului pentru motivele arătate.
Intimata C. L. & S.P.A., prin avocat V. R., solicită a se avea în vedere faptul că există o procedură specială reglementată de OUG nr. 34/2006. Orice trimitere la o dispoziție generală nu are aplicabilitate, respectiv la dispozițiile Codului de procedură civilă, întrucât avem dispoziții speciale care prevăd căile de atac, motiv pentru care consideră că este inadmisibilă contestația în anulare.
Contestatoarea, prin avocat, solicită respingerea excepției. În primul rând, arată că art. 503 alin. 3 din NCPC prevede expres faptul că pentru motivul de contestație invocat hotărârea trebuie să fi fost pronunțată fie de o instanță de apel fie de o instanță de recurs. Din punctul său de vedere acea eliminare a dispoziției din OUG nr. 34/2006 a avut în vedere unica rațiune și anume eliminarea recursului hibrid prevăzut de art. 3041. În aceste condiții, apreciază că soluția dată în cadrul plângerii continuă să fie asimilată fie unei decizii de recurs fie unei decizii de recurs. În opinia sa, consideră că este asimilată unei decizii de apel, pentru că NCPC a generalizat apelul ca o cale devolutivă de atac. În cazul de față se discută de o devolutivitate sui generis. Solicită a se avea în vedere că soluția dată în plângere este definitivă și nu există nicio dispoziție în OUG nr. 34/2006 care să interzică contestația în anulare. Faptul că în OUG nr. 34/2006 sunt prevăzute anumite căi de atac nu înseamnă că nu se completează cu dreptul comun, respectiv Noul Cod de procedură civilă, care reprezintă procedura de drept comun și pentru hotărârea pronunțată în această materie. De asemenea, legea specială se completează cu legea generală. Plângerea se soluționează într-un complet de trei judecători, fiind un argument în plus că decizia atacată poate fi asimilată unei decizii de recurs. Din punctul său de vedere, pe art. 503 alin. 3 din NCPC consideră că ea poate fi asimilată fie unei decizii pronunțată de o instanță de apel, fie unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, deci este perfect admisibilă.
Curtea reține contestația în anulare spre soluționare pe excepția invocată.
CURTEA,
Constată că prin contestația în anulare înregistrată la 02.12.2013, contestatoarea . SA a atacat decizia civilă nr. 4612/2013 a acestei instanțe, în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, C. L. Spa, . Construzione E L. Spa, arătând că anterior numita decizie este rodul a patru erori materiale, respectiv s-a considerat element justificativ al prețului ofertantului câștigător faptul că Alpha Construct e asociatul intimatei C., deși e, în realitate, asociatul contestatoarei, s-a calificat din greșeală precizarea furnizorului subcontractorului . SRL drept o cerere de lămurire iar nu un răspuns de justificare a unor prețuri din ofertă, ceea ce a avantajat pe intimate C., apoi, calificând societățile Sanel SEL, Techcons SRL, R. Perfect Construct SRL, Edil Vest SRL drept furnizori iar nu subantreprenori, instanța a consfințit includerea în ofertă a unor noi subcontractanți neincluși în oferta inițială, iar hotărârea a fost întemeiată pe susținerile din notele scrise, ce nu au făcut obiect al dezbaterii.
Prin întâmpinări, intimatele au invocat inadmisibilitatea contestației în anulare, solicitând, în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Excepția inadmisibilității este întemeiată.
Se constată că obiect al contestației îl constituie decizia civilă nr. 4612/2013 a acestei instanțe, prin care a fost admisă plângerea C. L. SpA și a fost modificată decizia CNSC nr. 3255/C_ /11.09.2013.
Potrivit art. 503 alin. 2 pct. 2 din N.C.pr.civ., contestația în anulare pentru dezlegarea speței cauzată de erori materiale poate privi exclusiv hotărârile pronunțate în recurs.
Dispoziția e de strictă interpretare, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să se refere în general la hotărârile definitive ca obiect posibil al contestației în anulare, a utilizat sintagma “hotărâri definitive” (vezi alineatul 1 al aceluiași articol din cod).
Prin urmare, întrucât hotărârea atacată în cauză nu este una dată în recurs, ci într-o cale de atac specială împotriva unui act administrativ jurisdicțional (“plângere”) care nu se confundă cu recursul, chiar dacă este dată în ultimă instanță.
Recursul se exercită doar pentru motive de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 N.C.pr.civ. și este supus unor condiții de exercițiu și de judecată care nu se regăsesc în cazul plângerii prevăzute de OUG 34/2006 (exercitarea căii de atac obligatory prin avocet, limitări de probe, soluții posibile), aceasta din urmă fiind la rândul său supuse unor reglementări specifice, care presupun o judecată nu doar în ultimă, ci și în primă instanță.
Împrejurarea că alcătuirea completului este similară celei din recurs (trei judecători) nu schimbă natura juridică procesuală a plângerii împotriva deciziei CNSC; există materii în care se judecă în primă instanță în complet colegial (vezi materia conflictelor de muncă, unde completul e alcătuit din doi judecători, fără a se asimila cauza de primă instanță unui apel).
Ca atare, constatând că în cauză a fost atacată cu contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 din N.C.pr.civ. o hotărâre care nu e susceptibilă de reanaliză în aceste condiții, va fi admisă excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. C. Pirenaica S.A. – lider al Asocierii C. C. Pirenaica S.A. – Alpha Construct Sistem S.A., cu sediul procesual ales la M. & Asociații S.p.a.r.l., în București, ., sector 1, împotriva deciziei civile nr. 4612/31.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1, C. L. & S.P.A., cu sediul procesual ales la Bostina și Asociații SPRL, în București, ., nr. 70, sector 2, și S.C. S. S. Edile Construzione E L. S.P.A. – lider al Asocierii formate din S.C. S. S.p.a. & S.C. S. România S.R.L. & S.C. Hidtoconstructia S.A., cu sediul ales la S.C.A. Țuca Z. și Asociații, în București, .. 4-8, clădirea America House, Aripa de Vest, ., ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. L. E. F. G. D.
GREFIER,
Anișoara N.
Red. L.E.F.
6 ex./
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2647/2013. Curtea de... | Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Sentința nr.... → |
|---|








