Obligaţia de a face. Sentința nr. 2251/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2251/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 11690/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2251

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.07.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

GREFIER: B. C.

Pe rol pronunțarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul H. D., în contradictoriu cu pârâtul M. DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, având ca obiect „obligația de a face”.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 05.07.2013, pentru când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 09.04.2012, sub nr._ reclamantul H. D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul MDRT să revină la modelul de ștampilă aprobat prin Ordinul ISC nr. 36/2008, să îi plătească cheltuielile făcute cu achiziția noii ștampile în sumă de 150 lei, a cheltuielile de judecată de 100 lei și a daunelor de 2000 lei.

În motivarea acțiunii, s-au arătat în esență următoarele:

La petiția sa, înregistrată cu nr._ din 20.02.2012 a primit un răspuns, cu scrisoarea nr. 4121/2 din 08.03.2012 a Inspectoratului de Stat în Construcții/din subordinea MDRT, semnată de Inspectorul General (anexată, în fotocopie), care nu rezolvă problema expusă de mine în petiție, astfel:

Nu i-a fost aprobată folosirea ștampilei (adaptată), pe care o deține în baza Ordinului ISC nr. 36/17.01.2008;

Modelul de ștampilă, prevăzut în anexa 4 a Ordinului MDRT nr. 1496/2011, are un volum de cea trei ori mai mare (incomod de purtat pe șantiere), inestetică, scumpă (cca 150 lei) iar, cea veche, poate fi „aruncată” (act antisocial) și această acțiune, total inutilă, așa cum a arătat în petiția sa către MDRT, înregistrată cu nr._/03.12.2011 la care a primit răspuns de la Direcția Tehnică în Construcții din MDRT cu nr. 17/24.01.2012 cu promisiunea că se va ține cont la o nouă revizuire a Procedurii (același răspuns l-a primit și de la Direcția Resurse Umane din MDRT cu nr. 204/20.03.2012).

Legal citat, pârâtul M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii

Modelul de ștampilă deținut de anterior de către reclamant, a fost realizat în conformitate cu prevederile art.35 indice 1 alin.(2) din Ordinul inspectorului general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții nr. 36/2008 privind modificarea și completarea Ordinul inspectorului general de stat nr. 595/2007 de aprobare a Procedurii de Autorizare a diriginților de șantier.

Prin Ordinul inspectorului general de stat nr.154/2010 de aprobarea a Procedurii de Autorizare a diriginților de șantier, care a intrat în vigoare la data de 23.03.2010, a fost abrogat Ordinul inspectorului general de stat nr.595/2007. Procedura de autorizare a diriginților de șantier aprobată prin Ordinul inspectorului general de stat nr.154/2010 nu prevedea obligativitatea deținerii ștampilei.

Din acest motiv și având în vedere că de la data de 23.03.2010, autorizațiile de diriginte de șantier se emit cu valabilitate nelimitată, iar autorizațiile emise anterior, aflate în valabilitate, se preschimbă la cerere, dacă solicitarea a fost depusă în perioada de valabilitatea autorizațiilor, prin Procedura de autorizare a diriginților, Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr.1496/2011, Inspectoratul de Stat în Construcții a reintrodus obligativitatea deținerii ștampilei de diriginte de șantier.

În ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la noul model de ștampilă, forma dreptunghiulară a ștampilei a fost stabilită având în vedere necesitatea înscrierii în aceasta, pe lângă numele și prenumele titularului, ocupația (diriginte de șantier) și numărul/numerele autorizației/autorizațiilor date care erau înscrise și în ștampila anterioară a emitentului autorizației și a domeniilor/subdomeniilor autorizate de ISC, toate aceste date neputând fi înscrise în ștampila de formă ovală prevăzută de Ordinul inspectorului general de stat nr.36/2008.

Referitor la dimensiunile noului model de ștampilă, față de cele ale modelului anterior, dimensiunile prezentei ștampile sunt de 55 mm x 30 mm, iar ale celei vechi de 50 mm x 35 mm, fiind aproximativ egale.

Referitor la solicitarea reclamantului de a fi obligat MDRAP să achite cheltuielile făcute de reclamant la achiziția noii ștampile și a daunelor profesionale suferite, acesta nu a demonstrat existența acestor pretinse daune.

Pe de altă parte, în ceea ce privește achiziția noii ștampile de către reclamant, mai sus au fost arătate care au fost motivele pentru care a fost necesară introducerea unui nou model de ștampilă pentru diriginții de șantier care să conțină mai multe informații decât vechiul model, fapt pentru care s-a solicitat respingerea ca nefondat a acestui capăt de cerere al domnului H. D..

În drept: art.115-118 din Codul de Procedură Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2013, sub nr._ .

Analizându-se actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Modelul de ștampilă deținut de anterior de către reclamant, a fost realizat în conformitate cu prevederile art.35 indice 1 alin.(2) din Ordinul inspectorului general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții nr.36/2008 privind modificarea și completarea Ordinul inspectorului general de stat nr. 595/2007 de aprobare a Procedurii de Autorizare a diriginților de șantier.

Prin Ordinul inspectorului general de stat nr.154/2010 de aprobarea a Procedurii de Autorizare a diriginților de șantier, care a intrat în vigoare la data de 23.03.2010, a fost abrogat Ordinul inspectorului general de stat nr.595/2007. Procedura de autorizare a diriginților de șantier aprobată prin Ordinul inspectorului general de stat nr.154/2010 nu prevedea obligativitatea deținerii ștampilei.

Din acest motiv și având în vedere că de la data de 23.03.2010, autorizațiile de diriginte de șantier se emit cu valabilitate nelimitată, iar autorizațiile emise anterior, aflate în valabilitate, se preschimbă la cerere, dacă solicitarea a fost depusă în perioada de valabilitatea autorizațiilor, prin Procedura de autorizare a diriginților, Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr.1496/2011, Inspectoratul de Stat în Construcții a reintrodus obligativitatea deținerii ștampilei de diriginte de șantier.

În ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la noul model de ștampilă, forma dreptunghiulară a ștampilei a fost stabilită având în vedere necesitatea înscrierii în aceasta, pe lângă numele și prenumele titularului, ocupația (diriginte de șantier) și numărul/numerele autorizației/autorizațiilor date care erau înscrise și în ștampila anterioară a emitentului autorizației și a domeniilor/subdomeniilor autorizate de ISC, toate aceste date neputând fi înscrise în ștampila de formă ovală prevăzută de Ordinul inspectorului general de stat nr.36/2008.

Referitor la dimensiunile noului model de ștampilă, față de cele ale modelului anterior, dimensiunile prezentei ștampile sunt de 55 mm x 30 mm, iar ale celei vechi de 50 mm x 35 mm, fiind aproximativ egale.

Referitor la solicitarea reclamantului de a fi obligat MDRAP să achite cheltuielile făcute de reclamant la achiziția noii ștampile și a daunelor profesionale suferite, acesta nu a demonstrat existența acestor pretinse daune.

Pe de altă parte, în ceea ce privește achiziția noii ștampile de către reclamant, mai sus au fost arătate care au fost motivele pentru care a fost necesară introducerea unui nou model de ștampilă pentru diriginții de șantier care să conțină mai multe informații decât vechiul model, fapt pentru care se reține că și aceste capăt de cerere este nefondat.

Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, instanța reține că acțiunea nu este fondată, astfel că o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. D., cu domiciliul în București, . nr. 18, ., în contradictoriu cu pârâtul M. DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, cu sediul în București, ., sector 5, ca nefondată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. D. B. C.

Red. DV

Tehnored. CB

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 2251/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI