Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1710/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1710/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 1337/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1710
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.05.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE :S. O.
GREFIER: F. V. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel București, reprezentat de procuror B. D..
Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâtul O. R. PENTRU IMIGRĂRI DIN C. MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI – SERVICIUL PENTRU CETĂȚENI COMUNITARI, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 20.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta Sentință civilă când,
Curtea având nevoie de timp pentru a examina actele dosarului și a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.05.2013, când a dispus următoarele:
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 15.02.2013 sub numărul de dosar_ reclamantul D. M., cetatean turc, nascut la data de 01.08.1973 in Turcia, Sanliurfa, identificat cu pasaport . nr._ eliberat de Autoritatile turce la data de 18.03.2011, cu domiciliul in Turcia si domiciliu ales pentru comunicarea actelor procedurale si procesuale in Bucuresti, ., sector 1 a chemat în judecată pe pârâta Inspectoratul General solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispozitiei de returnare de pe teritoriul Romaniei nr._/18.01.2013, emisa de O. R. pentru Imigrari din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, Directia pentru Imigrari a Mun. Bucuresti-Serviciul pentru cetateni comunitari, cu sediul in Bucuresti, .-5, sector 4, iar în subsidiar a solicitat să se dispună reluarea interviului subsemnatului, de aceasta data prin asigurarea unui interpret de limba turca si acordarea unui drept de sedere temporara de 1 an cu posibilitate de reverificare permanenta la resedinta reclamantului si a mediului de activitate .
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Dispozitia nr._/18.01.2013 a Oficiului R. pentru Imigrari i s-a comunicat ca, conform prevederilor art. 82 alin 3 lit b pct (ii) din OUG 194/2002 privind regimul strainilor în Romania este obligat sa părăsească teritoriul Romaniei în termen de 30 de zile de la data luarii la cunostinta a dispozitiilor, întrucât i-a fost refuzata prelungirea dreptului de sedere temporara in Romania, întrucat nu indeplinește conditiile speciale de prelungire a dreptului de sedere si că țn urma interviului pe care l-a sustinut în data de 20.01.2011 a rezultat ca a incheiat o casatorie de convenienta cu cetateanca I. Paunica si ca in data de 03.03.2011 i s-a refuzat prelungirea dreptului de sedere solicitat în baza căsătoriei.
A arătat că motivul consta în neindeplinirea conditiilor prevazute de art. art. 63 alin.1 coroborat cu art.63, alin.2, lit.a si f din OUG 194/2002 privind regimul starinilor in Romania, modificata si completata.
A arătat că Dispozitia de parasire a teritoriului Romaniei împotriva reclamantului a fost încheiata cu nerespectarea dispozitiilor legale, descrierea faptei retinute a fi savarsita nefiind conforma cu realitatea.
Astfel, s-a retinut in sarcina reclamantului că ar fi incheiat o căsatorie de convenienta cu sotia acestuia I. Paunica, arătând în esență că:
(i) fapta astfel descrisa nu a fost savarsita de catre contestator,
(ii) la ora si data la care s-a incheiat procesul verbal, nu mi-a fost asigurat interpret de limba turca, conform prevederilor legale,
(iii) intre sotia reclamantului si acesta exista coabitare matrimoniala, însăși legea prevăzând faptul că convietuirea matrimoniala exista chiar dacă sotii au domicilii sau resedinte diferite.
In ceea ce priveste situatia de fapt este important ca aceasta sa fie analizata prin prisma celor prezente la fata locului precum si de cele constatate cu ocazia interviului realizat de catre ofiterii ORI.
Reclamantul a sustinut si în fata ofiterilor ORI nerealitatea faptei retinute cu ocazia interviului prin care acestia s-au antepronuntat vis-a-vis de casatoria de convenienta si desi am solicitat verbal interpret de limba turca acesta nu mi-a fost asigurat, desi ar fi trebuit din oficiu sa fiu asistat de un astfel de interpret avand in vedere ca se foloseste in astfel de situatii un limbaj deosebit fata de limbajul folosit in mod curent, sau in cel mai rau caz interviul ar fi trebuit reprogramat pana la asigurarea tuturor conditiilor impuse de lege.
Impreuna cu cei doi ofiteri din cadrul ORI ne-am deplasat la domiciliul meu, unde acestia au facut constatari. Dupa o verificare sumara, obiectiva si arbitrara a ofierilor ORI, ulterior acestei constatari facute la domiciliu, ne-am intors toti impreuna la sediul ORI, unde de aceasta data am fost solicitat la interviu. Mentionez faptul ca la momentul in care am dat interviul nu mi-a fost asigurat interpret de limba turca, si desi am solicitat acest lucru, mi s-a raspuns sec de catre functionarii de acolo ca stiu destul de bine limba romana si ca nu este cazul sa fac astfel de solicitari, ca stiu ei mai multe.
Dispozitia de parasire a teritoriului Romaniei se bucura de prezumtia relativa de adevar si face dovada situatiei de fapt si a incadrarii juridice pana la proba contrara. Ca atare imi revine obligatia de a aduce si prezenta probe care sa dovedeasca nememeinicia si/sau ne legalitatea actului.
Având în vedere situatia constatata de ofiterii ORI, precum si mijloacele de dovada, sarcina probei este rasturnata. Agentului constatator ii revine acesta sarcina de a dovedi cu orice mijloace faptul ca casatoria este de convenienta.
De asemenea subsemnatul ma apar impotriva prezumtiei de legalitate a procesului verbal prin chiar formularea prezentei actiuni. Situatia de fapt retinuta de ofiterii ORI si dispozitia de parasire a teritoriului Romaniei, si anume faptul ca am incheiat o casatorie de convenienta, ne sustinuta si neconfirmata cu alte mijloace si ne concludente, poate duce la ideea ca a fost incalcata prezumtia de nevinovatie instituita de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Mentionez faptul ca in mod abuziv si netemeinic casatoria mea cu sotia a fost calificata drept o casatorie de convenienta, in fapt eu si sotia mea convietuim impreuna, intre noi exista relatii de familie si viata conjugala .. Convietuirea intre doi soti exista, chiar si in cazurile in care sotii au domicilii sau resedinte diferite.
Din analiza dispozitiilor mentionate reiese ca motivul luarii acestei decizii ar fi neindeplinirea conditiilor prevazute de lege, respectiv ca in urma verificarilor efectuate in teren a reiesit ca reclamantul nu locuiește impreuna cu sotia acestuia, iar din interviul sustinut au reiesit inconsecvente privind declararea datelor cu caracter personal, a circumstantelor in care s-a cunoscut cu sotia acestuia, precum si a altor informatii relevante despre mine si sotia acestuia.
Dupa cum se poate observa, nu exista concordanta intre faptele presupus a fi fost comise (casatorie de convenienta) si sanctiunea data (dispozitia de parasire a teritoriului).
Dupa cum reiese din cuprinsul Dispozitie de parasire a teritoriului, sunt obligat ca in termen de 30 zile de la comunicarea acesteia sa parasesc teritoriul Romaniei. Aceasta masura reprezinta in fapt o afectare grava si iremediabila a relatiilor de familie intre mine si sotia mea.
In cazul in care exista suspiciuni, se reia interviul, iar in acest caz, in mod legal si temeinic se poate acorda un drept de sedere pe o perioada limitatade 1 an, in care perioada pot fi verificat permanent la resedinta si in mediul de activitate.
În drept a invocat prevederile cuprinse în OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România .
În dovedirea cererii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor ,iar instanța a încuviințat pentru acesta proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Pârâta legal citată s-a prezentat în fața instanței și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că cetățeanul turc D. M. a intrat ultima dată în România la data de 04.09.2011 prin PTF Henri C., în baza unei vize de lungă ședere pentru desfășurarea de activități comerciale, tip D/AC, valabilă în perioada 23.08._12 și a avut prelungit dreptul de ședere temporară în acest scop, în perioada 27.10._12.
După data de 27.10.2012, când i-a expirat dreptul de ședere pe teritoriul României, străinul a rămas în ședere ilegală pentru o perioadă de 33 de zile. La data de 29.11.2012, cetățeanul străin a depus cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară pe teritoriul României pentru reîntregirea familiei, arătând că este căsătorit cu cetățeana română I. Păunica, din data de 31.07.2010.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că străinul a mai solicitat anterior, la data de 14.12.2010, prelungirea dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, de asemenea, în baza căsătoriei încheiate cu I. Păunica, ocazie cu care pârâta a constatat că soții au încheiat o căsătorie de conveniență și a emis față de cetățeanul străin decizia de returnare nr._/03.03.2011, ce i-a fost înmânată la 14.03.2011 și pe care nu a contestat-o, acesta părăsind România în aceeași zi.
Ulterior, pârâtul a revenit în România și a obținut dreptul de ședere temporară în perioada 27.10._12, pentru desfășurarea de activități comerciale.
Astfel, reținându-se că străinul a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei în baza unei căsătorii în privința căreia pârâta a constatat că este de conveniență, în temeiul art.63 alin 1 coroborat .cu art.52 alin 1 din O.U.G. nr.194/2002, pârâta a refuzat cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară și, potrivit art.82 alin.3, lit.b, pct.ii din O.U.G. nr.194/2002 și a fost emisă decizia de returnare de pe teritoriul României a cetățeanului turc D. M., cu nr._/18.01.2013.
Potrivit art.63 alin.i din O.U.G. nr.194/2002, Inspectoratul General pentru Imigrări "refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență."
Cu ocazia cererii de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, formulată la data de 14.12.2010, când pârâta a constatat încheierea unei căsătorii de conveniență și a respins cererea, conform art.63 alin.2 lit.d și f și alin.3 din O.U.G. nr.194/2002, s-a reținut, în urma susținerii interviului, că soții au fost inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut și a altor informații relevante despre aceștia, precum și faptul că soții nu gospodăresc și nu locuiesc împreună.
Aceste împrejurări au fost materializate în decizia de returnare nr._/03.03.2011, act administrativ pe care străinul l-a pus în executare și nu a înțeles să îl conteste în fața instanței de judecată competente .
În ceea ce privește susținerile reclamantului privind nelegalitatea Deciziei de returnare nr._/03.03.2011 pârâta a arătat că la data efectuării interviului reclamantul a beneficiat de serviciile unui traducător autorizat - doamna SAHIN E. M., autorizație nr. 806, emisă de Ministerul Justiției. De asemenea, pe ultima pagină a procesului verbal încheiat cu ocazia interviului acesta a menționat că nu are de făcut obiecții cu privire la modul de desfășurare a interviului, întrebările și răspunsurile fiind conforme cu cele declarate.
Prin cererea introductivă se afirmă în mod eronat faptul că există coabitare matrimonială chiar dacă soții au domicilii sau reședințe diferite, întrucât conform art. 50 coroborat cu art. 62 alin 4. O.U.G. nr. 194/2002, soții trebuie să locuiască efectiv împreună pe teritoriul României și nu la adresa separate.
Considerăm că pârâta a reținut în mod corect faptul că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență, acest aspect reieșind fără dubiu din interviurile soților din data de 20.01.2011 și din verificările la adresa de reședință, în urma cărora s-a constatat faptul că există inconsecvențe și neconcordanțe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante, soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi și nu există coabitare matrimonială între aceștia.
În drept a invocat prevederile cuprinse în OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România .
În combaterea pretențiilor reclamantului ,pârâta a solicitat ,iar instanța a încuviințat pentru acesta proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză instanța reține că cererea reclamantului este neîntemeiată ,urmând a fi respinsă ca atare.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că reclamantul D. M., cetățean turc a intrat ultima dată în România la data de 04.09.2011 prin PTF Henri C., în baza unei vize de lungă ședere pentru desfășurarea de activități comerciale, tip D/AC, valabilă în perioada 23.08._12 și a avut prelungit dreptul de ședere temporară în acest scop, în perioada 27.10._12.
După data de 27.10.2012, când i-a expirat dreptul de ședere pe teritoriul României, reclamantul a rămas în ședere ilegală pentru o perioadă de 33 de zile.
La data de 29.11.2012, reclamantul a depus o cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară pe teritoriul României pentru reîntregirea familiei, arătând că este căsătorit cu cetățeana română I. Păunica, din data de 31.07.2010.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că reclamantul a mai solicitat anterior, la data de 14.12.2010, prelungirea dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei în baza căsătoriei încheiate cu I. Păunica, ocazie cu care pârâta a constatat că soții au încheiat o căsătorie de conveniență și s-a emis față de cetățeanul străin decizia de returnare nr._/03.03.2011, ce i-a fost înmânată la 14.03.2011 și pe care nu a contestat-o, reclamantul părăsind România în aceeași zi.
Curtea reține că Decizia de returnare nr._/03.03.2011 îmbracă forma unui act administrativ tipic care emană de la o autoritate administrativă centrală și care din punct de vedere juridic se bucură de prezumpția de autenticitate și de veridicitate, prezumție care nu a fost înlăturată în privința actului administrativ menționat prin anularea acesteia de către instanța judecătorească competentă.
Ulterior, pârâtul a revenit în România și a obținut dreptul de ședere temporară în perioada 27.10._12, pentru desfășurarea de activități comerciale.
Curtea reține că reclamantul a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei în baza unei căsătorii în privința căreia pârâta a constatat că este de conveniență, motiv pentru care în temeiul art.63 alin 1 coroborat .cu art.52 alin 1 din O.U.G. nr.194/2002, în mod legal și temeinic autoritatea publică a refuzat cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară și, potrivit art.82 alin.3, lit.b, pct.ii din O.U.G. nr.194/2002 și emis decizia de returnare de pe teritoriul României a cetățeanului turc D. M., cu nr._/18.01.2013.
Potrivit art.63 alin.i din O.U.G. nr.194/2002, Inspectoratul General pentru Imigrări "refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență."
Cu ocazia cererii de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, formulată la data de 14.12.2010, când pârâta a constatat încheierea unei căsătorii de conveniență și a respins cererea, conform art.63 alin.2 lit.d și f și alin.3 din O.U.G. nr.194/2002, s-a reținut, în urma susținerii interviului, că soții au fost inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut și a altor informații relevante despre aceștia, precum și faptul că soții nu gospodăresc și nu locuiesc împreună.
Mai mult decât atât ,în momentul de față reclamantul este decăzut din dreptul de a face apărări împotriva Decizia de returnare nr._/03.03.2011 ce i-a fost înmânată la 14.03.2011 întrucât efectele acestui act administrativ s-au consolidat prin expirarea termenului de lege în interiorul căreia aceasta putea să fie contestată în fața instanței de contencios administrativ.
Așadar, Decizia de returnare nr._/03.03.2011 are la bază un alt act administrativ, respectiv Decizia de returnare nr._/03.03.2011 care emană de la o autoritate administrativă centrală și care din punct de vedere juridic se bucură de prezumpția de autenticitate și de veridicitate, prezumție care nu a fost înlăturată prin anularea acesteia de către instanța judecătorească competentă.
Chiar și în această situație, susținerile reclamantului privind nelegalitatea Deciziei de returnare nr._/03.03.2011 sunt neîntemeiate, curtea reține că la data efectuării interviului reclamantul a beneficiat de serviciile unui traducător autorizat - doamna SAHIN E. M., autorizație nr. 806, emisă de Ministerul Justiției.
De asemenea, pe ultima pagină a procesului verbal încheiat cu ocazia interviului acesta a menționat că nu are de făcut obiecții cu privire la modul de desfășurare a interviului, întrebările și răspunsurile fiind conforme cu cele declarate.
Prin cererea introductivă se afirmă în mod eronat faptul că există coabitare matrimonială chiar dacă soții au domicilii sau reședințe diferite, întrucât conform art. 50 coroborat cu art. 62 alin 4. O.U.G. nr. 194/2002, soții trebuie să locuiască efectiv împreună pe teritoriul României și nu la adresa separate.
În mod legal și temeinic pârâta a reținut că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență, acest aspect reieșind fără dubiu din interviurile soților din data de 20.01.2011 și din verificările la adresa de reședință, în urma cărora s-a constatat faptul că există inconsecvențe și neconcordanțe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante, soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi și nu există coabitare matrimonială între aceștia.
Pentru aceste motive curtea va respinge ambele capete de cerere ca fiind neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul D. M., cu domiciliul ales în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtul O. R. PENTRU IMIGRĂRI DIN C. MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI – SERVICIUL PENTRU CETĂȚENI COMUNITARI, cu sediul în București, .-5, sector 4, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 27.05.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. F. V. M.
| ← Pretentii. Hotărâre din 15-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2131/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
