Obligaţia de a face. Decizia nr. 3796/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3796/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 24899/3/2012
Dosar nr.:_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.: 3796
Ședința publică din data de 30.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. C. M.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: G. I. C.
GREFIER: C. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă A. R. , împotriva Sentinței civile nr. 5220 din data de 18.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – pârâte M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și U. S. HARET și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI , având ca obiect obligare emitere act administrativ fiscal.
La apelul nominal în ședință publică se prezintă recurenta – reclamantă, prin apărător ales Av. A. R., care depune delegație de substituire a Av. C. M., și intimata – pârâtă U. S. HARET, prin apărător ales N. S. C. cu delegație la fila 13 a dosarului Curții de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal, lipsind celelalte părți .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la data de 05.03.2013, U. S. HARET depune la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare.
Recurenta – reclamantă, depune taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 4lei respectiv de 0.30 lei.
Curtea dispune comunicarea unui exemplar suplimentar de pe întâmpinarea depusă de intimatele – pârâte M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și U. S. HARET către recurenta – reclamantă.
De asemenea, pune în vedere intimatei – pârâte U. S. HARET că va lua cunoștință de întâmpinarea Ministerului, de la recurenta – reclamantă.
Curtea interpelează părțile prezente dacă mai au alte cereri de formulat sau dacă mai solicită administrarea altor probe.
Recurenta – reclamantă A. R., prin apărător ales, susține că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu mai solicită administrarea altor probe și învederează instanței că nu se opune să încuviințeze proba cu înscrisurile suplimentare pentru intimata U. S. HARET .
Intimata – pârâtă U. S. HARET, prin apărător ales, solicită instanței să încuviințeze proba cu înscrisurile suplimentare depuse la acest termen de judecată respectiv note de nerecurare din care reiese că M. a renunțat la calea de atac față de absolvenții facultății de psihologie, practica Inaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea încuviințează proba cu înscrisurile noi pentru U. S. HARET și proba cu înscrisurile de la dosar pentru toate părțile.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Recurenta – reclamantă, prin apărător ales, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței de la fond și eliberarea diplomelor de absolvenți ai Facultății de Psihologie deoarece a absolvit toate examenele anuale și a promovat examenul de licență.
De asemenea, recurenta reclamantă solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Intimata – pârâtă U. S. HARET, prin apărător ales, solicită admiterea recursului, să se modifice sentința de la recurată și, pe fond, să se admita cererea de chemare în garanție. Intimata U. S. HARET nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 5220/18.12.2012 Tribunalul București, Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal a reținut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr._, reclamanta A. R. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, a solicitat obligarea pîrîtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărîrii în cauza de față, obligarea pîrîtului MECTS să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la rămînerea irevocabilă a hotărîrii, sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întîrziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deși a promovat examenul de licență, i se refuză în mod nejustificat dreptul de a obține diploma de licență, cu toate că formele de învățămînt cu frecvență redusă sau la distanță puteau fi organizate de universitatea pîrîtă în condițiile în care erau organizate cursuri la zi.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile legii învățămîntului.
S-au depus la dosar, în copie, înscrisuri privind studiile reclamantei.
Pîrîta U. S. Haret - USH, prin întîmpinare, a arătat că și-a îndeplinit toate obligațiile față de reclamantă și a formulat cerere de chemare în garanție a MECTS care nu a aprobat tot necesarul de formulare tipizate, motiv pentru care pîrîta USH este în imposibilitate de a elibera diplome de licență tuturor absolvenților.
Pîrîtul MECTS a depus întîmpinare, prin care a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, la data înscrierii reclamantei în anul I de studii forma de învățămînt la distanță nefiind autorizată sau acreditată pentru specializarea urmată de reclamantă.
Analizînd actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta s-a înscris în anul 2006 la Facultatea de Psihologie din cadrul USH, specializarea Psihologie, forma de învățămînt – învățămînt la distanță (ID), conform înscrisurilor depuse la dosar – contract de studii, fila 12.
Potrivit adeverinței nr.7263/23.07.2009 – fila 10, reclamanta a obținut titlul de licențiată în psihologie, promovînd examenul de licență din luna iulie 2009. În adeverință, se menționează că USH, avînd învățămînt de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățămînt la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art.60 alin.1 din legea nr.84/1995.
Tribunalul constată că, nici la momentul înscrierii reclamantei în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, pîrîta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea psihologie, forma de invățămînt ID.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățămînt ID pentru specializarea psihologie în nici una dintre hotărîrile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – HG nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, HG nr.916/2005, anexa 1, lit.B, pct.6, HG nr.676/2007, anexa 3, pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3, pct.6, HG nr.749/2009, anexa 3, pct.30, HG nr.966/2011, anexa 3, pct.6.
Conform actelor normative enunțate, pentru Facultatea de Psihologie din cadrul USH, specializarea psihologie, era acreditată, respectiv autorizată provizoriu numai forma de învățămînt ZI, fără a fi prevăzute formele de învățămînt ID sau FR.
Nu pot fi primite susținerile pîrîtei în sensul că formele de învățămînt ID și FR puteau fi organizate întrucît universitatea avea învățămînt de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art.60 alin.1 din legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățămînt FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi.
Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi.
Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și ÎCCJ prin decizia nr.3306/8.06.2011.
Potrivit art.103 alin.2 din legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățămîntului.
De asemenea, prin legea nr.443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Reclamanta a urmat studiile la forma de învățământ la distanță - ID, care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea psihologie din cadrul Facultății de Psihologie a USH.
Tribunalul consideră că sînt neîntemeiate și susținerile conform cărora absolvenții sînt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucît după susținerea examenului de licență au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.
Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățămînt superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Ținînd cont că forma de învățămînt urmată de către reclamantă nu era legal organizată, nici se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de absolvenți au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a dovedit că este nejustificat refuzul pîrîților de eliberare a diplomei de licență cu suplimentul aferent după aprobarea tipizatului, deci nu sunt întrunite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantei de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată. De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care pîrîta nu a căzut în pretenții.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul, cu urmatoarea motivare:
In fapt, obiectul cererii de chemare in judecata il formează obligarea paratei U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licența si a suplimentelor de diploma, in termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței si a paratului Ministerului Educației si Cercetării Tineretului si Sportului la emiterea avizului pozitiv pentru tipărirea diplomelor de licența si a suplimentelor de diploma.
Recurentul a urmat cursurile facultății paratei U. S. Haret, a susținut si promovat toate examenele, inclusiv examenul de licența, iar parata i-a recunoscut calitatea de licențiat, eliberandu-i adeverința de licența.
Întrucât adeverința menționata avea un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art. 20, alin. 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior, la implinirea termenului respectiv recurentul a solicitat decanului Facultății eliberarea diplomei de licența, fapt pe care U. S. Haret nu 1-a indeplinit.
Recurentul invoca nulitatea prevăzuta de art. 304, teza I Codul de procedura civila, si anume, netemeinicia hotărârii prin contradicția ei cu faptele stabilite de instanța in sensul ca potrivit cererii de chemare in judecata si a probatoriului administrat considera ca este indreptatit la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma dat fiind faptul ca a absolvit cursurile organizate de facultățile Universității S. Haret, a susținut si promovat examenele de licența in sesiunea 2009 astfel cum rezulta din adeverințele eliberate de intimata U. S. Haret.
De asemenea, recurentul invocă nulitatea prevăzuta de art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ. si anume cand „hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii".
In mod eronat, instanța investita sa judece acesta acțiunea a respins-o ca neintemeiata si nu a dat curs aplicării principiului disponibilității, principiu a cărui aplicare este obligatorie, pentru egalitatea si corectitudinea procesului civil.
In baza acestui principiu, instanța trebuia sa retina faptul ca in speța este aplicabila teoria validității aparentei in drept. In virtutea acestui principiu, instanța ar fi trebui sa retina faptul ca exista o aparenta in drept care deja a produs efecte juridice, si anume ca exista niște acte juridice care se bucura de o prezumție de legalitate, nefiind contestate inca si a căror validitate reiese tocmai din faptul ca acestea au fost incheiate cu buna-credinta si cu o prudenta sporita.
Intre aparenta in drept si buna credința a reclamantului exista o strânsa legătura, intrucat aplicarea teoriei aparentei implica intotdeauna buna-credinta a celui care dobândește un drept de la titularul aparent.
Astfel spus, teoria aparentei presupune buna credința a dobânditorului unui drept sau eronata convingere a celui care invoca dobândirea unui anumit drept. Pentru aplicarea acestei teorii este necesar ca persoana sa se afle ., in care ar fi putut sa se afle orice persoana rezonabila, in aceeași situație, sau o eroare . persoana diligenta.
Cu alte cuvinte, faptul ca "eroarea generalizata . dreptul" reprezintă principiul conform căruia acela care a acționat cu buna credința, pe o eroare general admisa ca adevăr, trebuie juridiceste ocrotit.
Termenul de "aparenta" in drept trebuie privit din cele doua laturi pe care le presupune situația de fapt, respectiv o latura obiectiva si una subiectiva/intelectuala. Sub aspectul laturii obiective, aparenta este data de informațiile existente si obiectivate in forma fizica, la care exista acces la un moment dat. Sub aspectul laturii subiective/intelectuale, aparenta este data de reprezentarea si cunoașterea informaționala a situației de fapt obiective, de membrii colectivității.
In ceea ce privește buna credința, aceasta, astfel dupa cum s-a indicat in cele ce preced, indeplineste rolul de cauza a erorii dupa cum s-a indicat in cele ce preced, indeplineste rolul de cauza a erorii in teoria aparentei.
Aplicând in mod concret, in speța noastră, instanța trebuia sa constate următoarele:
Calitatea de unitate de invatamant superior acreditata/neacreditata a Universității S. Haret-pentru formele de invatamant absolvite de reclamanti-vizeaza in mod exclusiv eventuala culpa a acestei universități, iar reclamanții, in baza teoriei aparentei dreptului, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Instanța trebuia sa retina faptul ca exista o anumita procedura privind acreditarea/autorizarea specializărilor instituțiilor de invatamant, insa eventualele abateri ale universității parate in derularea procesului de invatamant la specializările/programele de studii organizate in formele de invatamant neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate reclamanților aflați in eroare . legalitatea formei de invatamant absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Trebuie reținut faptul ca U. S. Haret a creat aceasta aparenta in "drept, si aparenta de legalitate a organizării,desfășurării acestor forme de invatamant.
Având in vedere faptul ca putem cataloga parata Univeritatea S. Haret ca si "profesionist" (desfășoară o activitate cu caracter specific, repetata si in mod organizat) in aceste raporturi, si având in vedere toate imprejurarile descrise, putem trage concluzia ca parata U. avea obligația de a pune la dispoziția beneficiarilor serviciilor prestate toata diligenta, toaa priceperea profesionala, in limitele cadrului legislative adecvat.
Atat M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, cat si U. S. Haret, trebuie sa respecte principiile de drept, dreptul la instruire conform art. 2 Protocol 1 la CEDO, precum si dreptul la educație potrivit Constituției României.
Atâta timp cat, nici la încheierea perioadei de monitorizare si nici ulterior acestui moment, M. Educației, in exercitarea atribuției sale de control si monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si instituțiilor de invatamant de stat si particulare, nu a reclamat nereguli in procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum si in cel al susținerii examenului de licența, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator si conducător al sistemului național de educație, este obligat sa recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamanți si sa ia masurile administrative corespunzătoare care sa permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licența, in condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/28.09.2007.
In drept, art. 3041, art 304 alin. 9 Codul de procedura civila
Intimata parata U. S. Haret a formulat intâmpinare prin care a solicitat ca, in cazul admiterii recursului, sa fie admisa cererea de chemare în garanție.
Curtea, deliberând asupra recursului formulat, în opinie majoritară, îl apreciază ca fiind întemeiat.
Reclamantul, absolvent al Facultății de Psihologie din cadrul Universitatății S. Haret, promoția 2009, a adresat intimatei U. S. Haret cererea de eliberare a diplomei de licență.
Din corespondența purtată între Universitate și M. Educației Tineretului și Sportului rezultă că refuzul acestuia de a aproba eliberarea formularelor tipizate se bazează pe faptul că „pentru desfășurarea formelor de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță”, este necesară îndeplinirea condiției ca „specializarea să fie acreditată sau autorizată provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi. Legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum în mod eronat s-au interpretat actele normative incidente”.
Curtea constată, contrar opiniei primei instanțe, că refuzul de eliberare a diplomei și suplimentului de diplomă nu este justificat, reclamantul fiind îndreptățit la obținerea acestor acte, în condițiile în care a promovat examenul de licență, conform adeverinței eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamant, Curtea constată că în perioada în care acesta au urmat cursurile Facultății la forma ID, deși potrivit HG 366/2007 MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate(…), constând, printre altele în evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular”, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității S. Haret, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Din actele depuse la dosar rezultă că un număr de 1500 de persoane- absolvenți ai diferitelor facultăți din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009- forma de învățământ ID și FR- au obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile recunoașterea dreptului la obținerea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, iar M. Educației Naționale a aprobat în perioada mai 2013 note de nerecurare a sentințelor prin care a fost obligat la aprobarea tipizatelor formularelor.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați (…) este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele:
„34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea de apel constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C.proc.civ, Curtea, cu opinie majoritara, va admite recursul va modifica in parte sentinta recurata in sensul că acțiunea va fi admisă, în parte, M. E. Tineretului si Sportului va fi obligat sa aprobe tipizarea formularelor de diploma de licenta pentru reclamant in termen de 30 de zile de la pronuntarea prezentei decizii. Paratul U. S. Haret urmează să fie obligat la eliberarea diplomelor de licenta pentru reclamanti, in termen de 30 de zile de la pronuntarea prezentei decizii.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect penalitati, Curtea urmeaza sa il respinga. Astfel, Curtea constată că, în lumina Legii nr. 554/2004 singura modalitate de executare a obligației de a face sau a nu face intuitu personae este aplicarea unei amenzi în favoarea statului, iar nu acordarea de penalități. Reclamantul are posibilitatea de a se adresa ulterior instantei de contencios administrativ, in cazul in care paratul nu se conformeaza, potrivit procedurii prev. de art.24 din legea nr.554/2004. Or, la acest moment procesual, nu s-a probat încălcarea obligației de a face impusă de instanța de contencios administrativ.
În conditiile in care cererea de chemare in judecata a fost admisa, rezultă că a ramas fara obiect cererea de chemare in garantie (intrucat petitul acestei cereri este cuprins in cererea de chemare in judecata). In consecinta, cererea de chemare in garantie va fi respinsa ca ramasa fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinia majoritară
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă A. R., cu domiciliul procesual ales la CA "M. C." București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, .>, sector 5, împotriva Sentinței civile nr. 5220 din data de 18.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – pârâte M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și U. S. HARET, cu sediul în București, .. 13, sector 3, și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Admite acțiunea .
Obligă pârâta U. S. HARET la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamant, în termen de 30 de zile pronunțarea prezentei decizii.
Obligă pârâtul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant, în termen de 30 de zile de la pronunțarea prezentei decizii.
Respinge penalitățile .
Respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect .
Obligă pârâții către reclamant la cheltuieli de judecată 4.3 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 30.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECATOR,
F. C. M. G. I. C.
GREFIER,
P. C.
Cu opinia separată a d-nei Jud. C. P.:
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. R., cu domiciliul procesual ales la CA "M. C." București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, .. 2, .>, sector 5, împotriva Sentinței civile nr. 5220 din data de 18.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – pârâte M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și U. S. HARET, cu sediul în București, .. 13, sector 3, și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 30.09.2013.
JUDECĂTOR,
P. C.
.
Red./tehnored. op maj FCM/op sep CP
Opinie separata.
Contrar opiniei majoritare, opinam ca recursul trebuia respins ca nefondat si mentinuta ca legala si temeinica hotararea atacata.
Atat din cuprinsul cererii de chemare in judecata, cat si din intampinarea paratei U. „S. Haret” (USH), reiese ca singurul motiv invocat de aceasta parata pentru neeliberarea diplomei de licenta si a suplimentului de diploma pentru reclamanta era acela ca paratul-chemat in garantie MECTS nu a aprobat cererea paratei de eliberare a numarului de tipizate solicitate de aceasta.
Prin urmare esential in cauza este daca refuzul MECTS, de a elibera numarul de tipizate solicitat de catre USH, este intemeiat sau nu.
In acest context se constata ca, in mod corect, instanta de fond a retinut ca niciun moment de la inscrierea reclamantei in anul I de studii si pana la absolvirea Facultatii de Psihologie din cadrul paratei USH, aceasta nu a fost acreditata sau autorizata provizoriu pentru cursuri la specializarea psihologie, forma de invatamant ID.
Acreditarea este definita de OUG nr. 75/2005 ca “acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea standardelor predeterminate, pentru înființarea și funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studii”, ori o analiza de certificare a standardelor pentru organizarea si functionarea se face diferentiat pe diferite forme de invatamant.
Astfel . pot evalua conditiile atunci cand este vorba despre capacitatea de a organiza forma de invatamant zi si altfel se evalueza conditiile atunci cand este vorba despre invatamant seral, cu frecventa redusa ori la distanta.
In alta ordine de idei se retine ca inca din 2000 prin HG nr. 1214 s-a prevazut ca programele ID “se evaluează și se propun pentru acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare” (art. 19), pentru ca din 2001 sa se prevada la art. 17 ca “Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform legii nr. 88/1993, republicată, adica tocmai a actului normativ de unde reiese ca procedura de acreditare este diferita pe forme de invatamant si nu asa cum sustin reclamanta si parata USH ca odata acreditata forma de invatamant zi automat exista acreditare si pentru celelalte forme de invatamant.
Instanta de fond a indicat in mod corect care au fost hotararile de guvern care au indicat „structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior” si in niciuna dintre acele hotarari nu se regaseste ca fiind acreditata forma de invatamant ID pentru Facultatea de Psihologie, specializarea psihologie din cadrul USH.
Nu s-a facut nicio dovada ca USH ar fi contestat vreodata aceste hotarari de guvern si cu atat mai putin ca au avut castig de cauza.
Mai mult au existat ulterior numeroase hotarari de guvern in care au fost stabilite pentru fiecare institutie de invatamant atat specializarile acreditate cat si formele de invatamant HG nr. 693/2003, 1082/2003, 1609/2004, 940/2004 neatacate in instanta si HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 care au fost atacate in instanta si s-a retinut legalitatea acestora precum si dreptul Guvernului Romaniei de a stabili inclusiv formele de invatamant acreditate.
Toata fundamentarea cererii reclamantei si sustinerilor paratei USH se bazeaza pe dispozitiile art. 60 al. 1 din legea nr. 84/1995, insa concluzia acestora este cu totul eronata, fata de cele retinute mai sus, textul legal trebuind interpretat in sensul ca numai in cazul in care o institutie de invatamant superior are cursuri de zi poate organiza si formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta si nicidecum ca autorizarea provizorie ori acreditarea pentru o forma de invatamant poate fi extinsa si pentru alte forme de invatamant.
Tot corect, instanta de fond a retinut si ca sunt neintemeiate si sustinerile reclamantei si paratei USH ca simpla eliberare a adeverintelor dau dreptul automat la eliberarea diplomei de licenta, atata timp cat adeverintele nu au fost anulate.
In primul rand, asa cum in mod corect a retinut instanta de fond, adeverintele au o valabilitate limitata, respectiv 12 luni (art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr. 2284/2007) si ca potrivit art. 5 al. 1 din acelasi regulament “Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.”
Asadar in niciun caz existenta unei adeverinte neanulate poate da nastere dreptului de a se elibera diploma de licenta si suplimentul acestei diplome.
De asemenea se constata ca oricum la data introducerii actiunii adeverinta invocata de reclamanta nu mai era valabila, asa incat aceasta nu mai poate produce niciun efect (a fost eliberata in 2009, iar actiunea a fost introdusa la mai mult de 12 luni in 28.06.2012) si nici nu poate fi solicitata anularea ei.
Lipsa unei masuri concrete a MECTS de a inchide institutia de invatamant superior ori de a solicita anularea examenelor de licenta nu poate constitui un temei pentru considerarea ca legala a organizarii de catre parata USH a cursurilor de ID pentru Facultatea de psihologie, specializarea psihologie si ca primirea reclamantei la examenul de licenta a fost de asemenea legala.
Mai mult nu se poate constata o pasivitate a paratului atata timp cat acesta a initiat un act normativ, respectiv OG nr. 10/2009, care a interzis paratei USH scolarizarea la forma de invatamant ID si a reglementat modul in care studentii isi pot continua studiile pentru a li se putea recunoaste diplomele.
Aceasta situatie trebuie privita in contextul imprejurarilor care au determinat adoptarea actului normativ, respectiv faptul ca in anul 2009 parata a organizat examenul de licenta pentru absolventii care au urmat studiile la forma de invatamant ID care nu era acreditata si prin urmare doar in acest moment cand parata USH a solicitat un numar extrem de mare de tipizate pentru a putea elibera diplomele, MECTS a luat la cunostinta despre organizarea ilegala a studiilor la aceasta forma de invatamant.
Prin urmare se constata ca refuzul paratului – chemat in garantie MECTS de a aproba tipararirea (tiparirea formularelor de diploma, “tipizarea” fiind aprobarea unui formular tipizat) formularelor de diploma si a suplimentelor displomei, nu este unul nejustificat.
D. consecinta nici neeliberarea diplomei de licenta pentru reclamanta nu este nejustificata, astfel ca actiunea reclamantei este neintemeiata, fiind in mod corect respinsa ca atare de catre instanta de fond.
Cu privire la practica judiciara invocata se retine ca aceasta nu este relevanta deoarece in cele mai multe decizii ale ICCJ nici nu a fost analizata legalitatea sau nelegalitatea organizarii de catre parata USH a cursurilor la forma de invatamant ID, iar ignorarea acestei probleme nu poate fi justificata, atata timp cat admiterea actiunii are ca efect existenta unei diplome emise contrar dispozitiilor legale.
Singurul moment in care poate fi analizat aspectul privind legalitatea emiterii diplomei, este acesta al obligarii autoritatii competente sa aprobe emiterea tipizatului necesar emiterii acestuia.
JUDECATOR,
C. P.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3311/2013.... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr.... → |
|---|
