Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2172/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2172/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 2735/2/2013
DOSAR nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2172
Ședința publică de la 27 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D.
GREFIER - E. S.
M. Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. B.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul LI J. în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - DIRECTIA MIGRATIE, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat S. M. V., cu împuternicire avocațială aflată la fila 2 din dosar, și pârâtul prin consilier juridic N. A. cu delegație de reprezentare pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la identificarea reclamantului Li J., aceasta legitimându-se cu pașaportul nr. G 300I8462 emis de autoritățile din C..
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal de soluționare a prezentei cauze.
Având cuvântul, atât reprezentanții părților, cât și reprezentantul Ministerului Public, învederează că instanța competentă să judece prezenta cauză este Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal.
Curtea, verificându-și competența în temeiul dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., raportat la prevederile art. 74 alin. 3 din OUG nr. 194/2002 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nefiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul pe propunere de probe.
Având cuvântul, apărătorul reclamantului solicită proba cu înscrisuri.
Reprezentantul pârâtului solicită proba cu înscrisuri și arată că nu se opune administrării probei cu înscrisuri solicitată de reclamant.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu probele solicitate de părți și, totodată, solicită amânarea cauzei pentru a studia documentele depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București.
Având cuvântul, apărătorul reclamantului arată că nu deține certificat ORNISS, neavând cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București, iar față de cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul pârâtului arată că lasă la aprecierea instanței.
În temeiul art. 258 NCPC, instanța urmează a încuviința pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cererii.
În ceea ce privește cererea de amânare formulată de reprezentantul Ministerului Public, instanța apreciază că este neîntemeiată, observând faptul că înscrisurile secrete au fost depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București în termen util pentru a fi vizionate atât de completul de judecată, cât și de părțile care dețin certificat ORNISS. În plus, Curtea observă faptul că natura prezentului litigiu impune soluționarea cu celeritatea a cauzei, motiv pentru care o amânare a judecării cauzei ar înfrânge acest principiu.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de încuviințat sau excepții de invocat, instanța consideră cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Având cuvântul, apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii și anularea refuzului acordării dreptului de ședere continuă pe teritoriul României, comunicat reclamantului cu adresa nr._/S2/07.03.2013, și obligarea pârâtului la acordarea către reclamant a dreptului de ședere continuă pe teritoriul României. De asemenea, învederează faptul că pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a recunoscut faptul că din eroare s-a reținut în sarcina reclamantului un număr mult mai mare de zile de absență de pe teritoriul României, respectiv 341 de zile, când în realitate acesta a fost doar de 290 de zile, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 71 alin. l lit. a) din OUG nr. 194/2002. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv pentru care a fost respinsă cererea de acordare a dreptului de ședere continuă, învederează că reclamantul este familist, are locuință și un loc de muncă stabil, nu are fapte de nicio natură înscrise în cazierul judiciar, astfel că nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtului solicită respingerea contestației învederând faptul că, referitor la primul motiv de respingere a cererii de acordare a dreptului de ședere continuă, s-a constata că din eroare s-a reținut în sarcina reclamantului un număr mult mai mare de zile absență de pe teritoriul României decât în realitate, însă al doilea motiv subzistă având în vedere înscrisurile depuse de Serviciul Român de Informații. Totodată, învederează faptul că acordarea permisului de ședere temporară nu reprezintă o condiție pentru care să nu i se refuze dreptului de ședere continuă pe teritoriul României. Față de documentele depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București, solicită respingerea contestației formulate de reclamant.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public consideră că, în funcție de înscrisurile depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București, lasă la aprecierea instanței de judecată gradul de pericol pe care îl reprezintă reclamantul pentru ordinea publică și siguranța națională. În situația în care se apreciază de către instanță că aceste înscrisuri îndeplinesc condițiile cerute de lege, străinul prezentând pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, solicită respingerea contestației.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.04.2013, sub nr._, reclamantul LI J., cetățean chinez, a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea refuzului de acordare a dreptului de ședere continuă pe teritoriul României, comunicat prin adresa nr._/S2/07.03.2013 și obligarea pârâtului la acordarea dreptului de ședere continuă pe teritoriul României.
În motivare, reclamantul a arătat că refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung se bazează pe motive netemeinice, învederând că în ultimii 5 ani a ieșit din țară pentru 257 zile, iar nu 341 zile cât a reținut pârâtul.
De asemenea, a învederat că împotriva sa nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul național, precum și faptul că deține mijloace de întreținere, este căsătorit din anul 2004 cu un cetățean roman, din anul 2007 este asociat și administrator la . STAR S.R.L., deține asigurări sociale de sănătate, deține în mod legal un spațiu de locuit în București, cunoaște limba română la nivel conversațional.
În plus, reclamantul a arătat că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, iar susținerile făcute prin adresa nr._/S2/07.03.2013 nu au niciun fundament sau susținere, fiind simple afirmații, nefiind dovedite.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 74 alin. 3 din OUG nr. 194/2002, art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În dovedire, reclamantul a depus un set de înscrisuri, în copie.
Pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat că, potrivit informațiilor transmise de Serviciul Român de Informații prin adresa nr._/17.12.2012, precum și a raportului întocmit de Comisia constituită la nivelul instituției pârâte, lucrări ce au caracter clasificat, nivele de secretizare „strict secret”, reclamantul se află sub incidența Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, în situația de a prezenta pericol la adresa siguranței naționale. Prin urmare, pârâtul nu putea soluționa pozitiv cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în Româna.
În ceea ce privește zilele de absență de pe teritoriul României, în urma reanalizării situației șederii reclamantului, pârâtul a constatat faptul că din eroare au fost reținute 341 de zile absență, în realitate reclamantul absentând din țară doar 290 de zile, nefiindu-i aplicabile și prevederile art. 71 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 194/2002.
În dovedire, pârâtul a depus la dosar, în copie, documentația administrativă.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a menționat că și în ceea ce privește datele furnizate de SRI poate exista o eroare, în condițiile în care împotriva sa nu s-a dispus nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul României. De asemenea, reclamantul a menționat că dacă ar fi reprezentat un pericol pentru ordinea public și siguranța națională, nu i s-ar fi emis un alt permis de ședere pe teritoriul României cu valabilitatea 5 ani și ar fi fost declarat persoana indezirabilă și ar fi fost expulzat de urgență de pe teritoriul României.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.201 NCPC, art.74 alin.3 din OUG nr.194/2002.
Cauza a fost inițial repartizată aleatoriu completului 15 fond, a cărui președinte a formulat cerere de constatare a unui impediment procedural de judecare a cauzei, respectiv existența unor documente clasificate „strict secret” și nedeținerea unui certificat ORNISS care să-i permită accesul la aceste documente, motiv pentru care, potrivit repartizării ciclice, cauza a fost repartizată spre soluționare completului 31 fond.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, inclusiv înscrisurile cu caracter „strict secret” depuse la C. de Informații Clasificate a Curții de Apel București, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând actul administrativ contestat prin raportare la întreg materialul probator administrat și la dispozițiile legale speciale prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, incidente în cauză, reține următoarele:
În fapt, prin adresa nr._/S2 emisă la data de 07.03.2013 (fila 15 dosar) pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a comunicat reclamantului soluția de respingere a cererii sale de acordarea a dreptului de ședere pe termen lung în România, soluție dispusă la data de 01.03.2013 în temeiul prevederilor art. 71 alin. 1 lit. a) pct. I și lit. f) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, respectiv pentru că nu a avut un drept de ședere continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii întrucât figurează ieșit din țară 341 zile și prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
În drept, sediul materiei pentru soluționarea cererii reclamantului îl constituie Secțiunea a doua a capitolului 4 – „Prelungirea dreptului de ședere temporară. Acordarea dreptului de ședere permanentă” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, „Acordarea dreptului de ședere permanentă”, respectiv articolele 70-76 din actul normativ special.
Potrivit art. 70 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 194/2002 „Condiții de acordare a dreptului de ședere pe termen lung - (1) Dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: (…) nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.”
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluționa o cererese înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. n), excesul de putere este definit ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.
Analizând soluția de respingere a cererii privind acordarea dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României formulată de reclamant, prin raportare la motivele invocate și documentația depusă, inclusiv conținutul adresei nr._/17.12.2012 emisă de SRI, Curte apreciază că aceasta este întemeiată. Astfel, din conținutul acestei adrese rezultă că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
În aceste context, Curtea reține că nu este investită cu analizarea legalității și temeiniciei actelor emise de pârât prin care s-a dispus acordarea către reclamant a dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, inclusiv cu 6 zile anterior respingerii cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă, astfel încât nu poate face aprecieri cu privire la acestea. De asemenea, chiar dacă art. 71 alin. 1 lit. f) prevede o condiție similară cu cea prevăzută de art. 50 alin. 2 rap. la art. 6 alin. 1 lit. h), iar reclamantul este beneficiarul unui drept de ședere temporară, Curtea nu poate reține nelegalitatea constatării făcute de pârât cu privire la neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 71 alin. 1 lit. f) prin raportare la alte acte emise de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin care s-a acordat reclamantului dreptul de ședere temporară, ci prin raportare la actele care au stat la baza emiterii actului contestat în prezenta cauză, între care și adresa nr._/17.12.2012 emisă de SRI, ce conține informații Strict Secret, fiind înaintată la C. Informații Clasificate al instanței și din care rezultă neîndeplinirea acestei condiții.
Pe de altă parte, Curtea reține că este întemeiată susținerea reclamantului că în mod eronat pârâtul a reținut că nu îndeplinește nici condiția prevăzută de art. 71 alin. 1 lit. a) pct. I din OUG nr. 194/2002, respectiv în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii figurează ieșit din țară 341 zile, din evidențele intrări/ieșiri in/din România eliberată de Poliția de Frontieră rezultând că reclamantul a fost ieșit din țară un număr de 290 zile (f. 33-35). Însă, această împrejurare nu este de natură a atrage anularea deciziei de respingere a cererii sale de acordarea a dreptului de ședere pe termen lung în România, având în vedere că este întemeiat cel de-al doilea motiv invocat în adoptarea acestei soluții.
Având în vedere aceste considerente, observând faptul că autoritatea publică a refuzat acordarea dreptului de ședere permanentă reclamantului și pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 71 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 194/2002, față de conținutul adresei nr._/17.12.2012 emisă de SRI, Curtea apreciază că această manifestare nu poate fi interpretată ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii, motiv pentru care urmează a respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul LI J., cu dom. ales la C.. Av. S. M. V., în Piața Națiunilor Unite nr. 3-5, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - DIRECTIA MIGRATIE, cu sediul în București, .. 15A, sectorul 5, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. E. S.
Red./thred. MD
4 ex./12.07.2013
| ← Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 4426/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3653/2013. Curtea de... → |
|---|
