Anulare act administrativ. Decizia nr. 3169/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3169/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 7464/2/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3169
Ședința publică din data de 02.09.2013
Curtea constituită din:
Președinte P. C.
Judecător G. I. C.
Judecător F. C. M.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant Buturcă G. împotriva Sentinței civile nr. 1857 din data de 14.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și G. F. - Comisariatul General.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata pârâtă G. F. – Comisariatul General prin reprezentant, consilier juridic C. C., care depune la dosar delegație de reprezentare nr._, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 29.08.2013, prin serviciul registratură, recurentul reclamant a depus concluzii scrise și totodată că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Pentru intimata pârâtă G. F., reprezentantul solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 Cod proc. civilă în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1857 din data de 14.03.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și totodată a respins acțiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și G. F. – Comisariatul General ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul B. G. a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și G. F. – Comisariatul General, solicitând anularea examenului de testare profesională pentru funcționarii publici din cadrul Gărzii Financiare – Secția Municipiului București, examen desfășurat cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la proba de interviu; anularea Deciziei nr. 143/22.07.2011 privitoare la eliberarea sa din funcție, dată în baza rezultatelor finale ale examenului de testare profesională contestat; reîncadrarea în funcție publică de comisar cls. I, grad profesional superior la G. F. – Secția Municipiului București; obligarea pârâtei G. F. – Comisariatul General la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și actualizate și cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit, aferente perioadei în care eliberarea din funcție și-a produs efecte. În subsidiar, a solicitat obligarea comisiei de examinare desemnată la G. F. – Secția Municipiului București, prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2253/2011, să reexamineze cu obiectivitate și profesionalism punctajul acordat la proba de interviu, în conformitate cu prevederile legale referitoare la criteriile de evaluare, cu consecința schimbării rezultatului final al examenului de testare profesională și anulării Deciziei nr. 143/22.07.2011.
Curtea, a examinat cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, pe care a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere următoarele:
Rezultatul final al examenului de testare profesională, astfel cum acesta figurează înscris în „Lista cuprinzând rezultatele finale obținute la examenul de testare profesională organizat în perioada 11-18 iulie 2011” (f.9 dosar), reprezintă un act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât exprimă manifestarea de voință a autorității pârâte G. F. – Comisariatul General, susceptibilă de a produce efecte juridice, în sensul încetării raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea din funcția publică.
În aceste condiții, raportat la prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este admisibil capătul de cerere având ca obiect anularea rezultatului final obținut de reclamant la examenul organizat de G. F. în perioada 11-18 iulie 2011.
În privința celorlalte capete de cerere, având ca obiect anularea deciziei de eliberare din funcția publică, reîncadrarea în funcția publică și obligarea la plata drepturilor bănești ce i s-ar fi cuvenit până la efectiva reîncadrare în funcție, admisibilitatea demersului judiciar al reclamantului rezultă din prevederile art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care instituie posibilitatea funcționarului public de a solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat încetarea raportului de serviciu, plata unei despăgubiri egale cu salariile și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum și reintegrarea în funcția publică.
Acțiunea promovată de reclamant este admisibilă și prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta a îndeplinit procedura prealabilă, prin plângerea înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr._/02.08.2011, la care s-a emis adresa de răspuns nr._/25.08.2011 de către A.N.A.F. – G. F. – Comisariatul General (filele 8, 105 și 105 dosar).
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că acțiunea promovată de reclamant este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:
1. Prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2253/23.06.2011 a fost aprobată structura organizatorică a Gărzii Financiare, numărul maxim de posturi, ștatele de funcții și Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională pentru funcționarii publici din cadrul Gărzii Financiare, ale căror funcții au fost supuse reorganizării.
Având în vedere obiectul de reglementare, faptul că prevederile acestui ordin se adresează unei categorii determinate de subiecți de drept și nu conțin reguli de conduită generală, cu caracter impersonal, Curtea apreciază că Ordinul nr. 2253/23.06.2011 este un act administrativ cu caracter individual, astfel că Sentința civilă nr. 220/13.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel G., invocată de reclamant, nu poate produce efecte juridice decât în privința părților din acea cerere de suspendare a executării actului administrativ și nu erga omnes, cum susține reclamantul.
În aceste condiții, obligația autorității pârâte G. F. era de suspendare a efectelor Ordinului nr. 2253/2011, respectiv a examenului organizat în baza acestuia, numai față de reclamantul titular al cererii de suspendare ce a făcut obiectul cauzei soluționate de Curtea de Apel G. prin Sentința civilă nr. 220/13.07.2011.
Prin urmare, este neîntemeiat motivul de nelegalitate potrivit căruia, efectele Ordinului nr. 2253/2011 erau suspendate de drept la momentul susținerii examenului.
2. Prevederile art. 26 alin. (2), art. 57 alin. (1) și art. 71 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, invocate de reclamant, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât ele vizează organizarea și desfășurarea concursului pentru recrutarea funcționarilor publici și nu a examenului organizat de autoritatea publică în temeiul art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
Așadar, criticile reclamantului privitoare la componența comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor, precum și la modalitatea de desfășurare a probei interviului nu afectează legalitatea actelor administrative contestate.
3. Împotriva rezultatului obținut la proba interviului, reclamantul a formulat contestație potrivit art. 27 din Regulamentul de examen aprobat prin Ordinul nr. 2253/23.06.2011, prin care a solicitat reevaluarea punctajului acordat de comisia de examen, fără însă a prezenta și motivele pe care contestația se întemeiază (f. 13 dosar).
În aceste condiții, nu se poate susține că hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor, prin care contestația a fost respinsă, ar fi nelegală, pe considerentul că nu ar cuprinde motivele pentru care argumentele invocate de reclamant au fost respinse.
De asemenea, evaluarea răspunsurilor reclamantului la proba interviului constituie atributul exclusiv al comisiei de examen, iar modificarea punctajului contestat poate fi realizată de Comisia de soluționare a contestațiilor, în situația în care se constată că punctajele nu au fost acordate potrivit baremului sau există o diferență de cel puțin 10 puncte între punctajele acordate de cele două comisii.
În acest sens, sunt prevederile art. 21-28 din Regulamentul de examen aprobat prin Ordinul nr. 2253/2011.
Criticile reclamantului legate de modalitatea de formulare a întrebărilor la proba interviului și de evaluare a răspunsurilor oferite reprezintă nemulțumiri ale acestuia care nu se circumscriu vreunui motiv de nelegalitate a rezultatului obținut, astfel că nu pot fi cenzurate pe cale acțiunii în contencios administrativ.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, Curtea constată că atât rezultatul obținut de reclamant la examenul organizat de pârâta G. F. – Comisariatul General în perioada 11-18 iulie 2011, cât și Decizia de eliberare a acestuia din funcția publică nr. 143/22.07.2011 sunt legale și temeinice, astfel că vor fi menținute, iar acțiunea promovată va fi respinsă ca neîntemeiată, sub aspectul tuturor capetelor de cerere.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs susținând că hotărârea este netemeinica si nelegala, pentru următoarele motive:
1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii"
A. In ce privește OPANAF nr. 2253/2011 arată ca in mod eronat si cu aplicarea greșita a legii instanța de fond a apreciat ca acesta constituie un act administrativ cu caracter individual.
Astfel, in calificarea făcuta instanța de fond trebuia sa pornească de la noțiunea de act administrativ-normativ, acesta fiind actul administrativ care cuprinde reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situații care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
În analiza naturii juridice a unui act administrativ, esențiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu forma sau denumirea.
In acest sens, raportat la dispozițiile art. 8 din HG nr. 109/2009, art. 4 din HG nr. 1324/2009 și art. 4 alin.5 pct. 24 din Ordinul nr.1468/2010, stabilirea structurii organizatorice a Comisariatului General se realizează prin Hotărâre a Guvernului, în competența Președintelui ANAF nenumarându-se o astfel de atribuție.
Pe de altă parte, pornind de la dispozițiile art. 8 alin. 3 din HG nr. 109/2009 potrivit cu care structura organizatorică a Gărzii Financiare se stabilește prin hotărâre a Guvernului, dispozițiile art. 8 alin. 2 din același act normativ, care prevăd că structura organizatorică a Gărzii Financiare include Comisariatul General și secțiile județene ale Gărzii Fnanciare și Secția Municipiului București, dar și de la conținutul Anexei 1 la HG nr. 1324/2009, se constată că sub aspectul structurii organizatorice a Gărzii Financiare, este stabilită prin hotărâre a guvernului structura organizatorică a Comisariatului General, astfel că, în acest moment, o parte a structurii organizatorice a Gărzii Financiare este stabilita prin act normativ, iar o alta parte (cea a secțiilor) este stabilită printr-un ordin al Președintelui ANAF nepublicat în Monitorul Oficial.
Art. 3 lit. a din Legea nr. 52/2003 definește „actul normativ" ca fiind „actul emis de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală".
In cuprinsul Legii nr. 24/2000, la art. 77 intitulat „Actele date în executarea unui act normativ", se prevede că „ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducerii ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorității administrative autonome, se emit pe baza și în executarea legilor, a hotărârii și a ordonanțelor Guvernului",
Este evident că printr-un act normativ s-a reglementat ca structura organizatorică a Gărzii Financiare (care include și secțiile) să fie stabilită prin hotărâre a Guvernului. Nu s-a dat în competenta Președintelui ANAF decât constituirea și de alte servicii, birouri, compartimente, divizii.
Cu toate acestea, în situația în care s-ar aprecia că președintele ANAF poate aproba, prin ordin, structura organizatorică a secțiilor județene și a municipiului București, cu încălcarea art. 8 alin. 3 raportat la art. 8 alin. 2 din HG nr. 109/2009, se impune ca un astfel de ordin să aibă forma unui act normativ întrucât nu se poate ca o parte a structurii organizatorice (a Comisariatului General) sa fie stabilite prin act normativ (Hotărâre a Guvernului), iar cealaltă parte (a secțiilor) să fie stabilită prin act individual.
In mod evident, prin prisma art. 3 alin. 2 din Legea nr. 52/2003 și a art. 77 din Legea nr. 24/2000, un ordin al președintelui ANAF prin care se stabilește structura organizatorică a secțiilor județene a Gărzii Financiare și a secției municipiului București, nu poate avea decât aplicabilitate generală, urmând același regim juridic ca cel al structurii organizatorice a Comisariatului General.
Evident că Ordinul Președintelui ANAF nr. 2253/23.06.2011 privind aprobarea structurii organizatorice, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Gărzii Financiare, întrunește toate caracteristicile specifice categoriei actelor administrative normative.
Astfel, acest act reprezintă o manifestare unilaterală de voință făcute anume în scopul de a produce efecte juridice, cu caracter general și impersonal, de aplicare repetată, a căror respectare la nevoie poate fi asigurată prin forța de constrângere a autorităților statului.
Pe de altă parte, nu poate fi admisă ipoteza epuizării efectelor juridice ale Ordinului Președintelui ANAF nr. 2253/23.06.2011 atât timp cât acest act stabilește compartimentele și funcțiile din structura Gărzii Financiare, instituție publică cu personalitate juridică, organizarea, funcționarea și atribuțiile acestora.
Prin urmare, Ordinul Președintelui ANAF nr. 2253/23.06.2011 întrunește toate caracteristicile specifice actelor administrative normative, respectiv creează, modifică, suspendă sau stinge drepturi și obligații în sarcina unui număr nedeterminat de subiecte de drept cărora li se adresează, având un caracter general, abstract.
În legătură cu caracterul abstract al acestui act administrativ arată că nu este făcută identificarea persoanelor cărora actul li se adresează în însuși corpul lui, ci tocmai prin dispozițiile individuale ulterioare emise subsecvent, în temeiul său. Pe de altă parte, este clar că prevederile sale sunt de aplicabilitate repetată, de vreme ce beneficiarii actului (fie că sunt terțe persoane interesate de atribuțiile și competențele acestui serviciu public, fie că sunt salariați ai instituției cu care aceasta are raporturi de serviciu individuale) se vor găsi în această situație juridică întreaga perioadă de timp pentru care Președintelui ANAF nr. 2253/23.06.2011 va produce efecte.
In raport de cele amintite, OPANAF 2253/23.06.2011 produce efecte „erga omnes", cu alte cuvinte se refera la toate persoanele aflate sub incidența sa: toți funcționarii publici angajați ai Gărzii Financiare la nivelul întregii tari (relevant sub acest aspect este si faptul ca toți aceștia au primit preaviz de încetare a raportului de munca la data de 23.06.2011 drept urmare toate posturile din structura Gărzii Financiare la nivel național au fost declarate vacante), toți funcționarii publici care, in perioada ce s-a scurs de la emiterea ordinului si pana in prezent au intrat in raporturi juridice de serviciu sau de orice alta natura cu G. Financiara, precum si toate persoanele (fizice sau juridice) si instituțiile publice care după data emiterii acestui ordin au intrat in raporturi juridice de orice fel cu instituția a cărei structura organizatorica este reglementata prin acesta.
In măsura in care OPANAF 2253/23.06.2011 ar fi fost un act administrativ cu caracter individual, asa cum in mod eronat a reținut instanța de fond (preluând susținerile paratelor), atunci efectele acestuia ar fi încetat de drept a se produce dupa susținerea examenului de testare a competentelor profesionale, ori acest lucru nu s-a întâmplat, asa cum a detaliat mai sus
Calificarea eronată a naturii juridice a actului administrativ emis de pârâta a determinat și o apreciere greșită a acestei autorități asupra condițiilor de legalitate ce se impuneau a fi respectate.
În speță, actul administrativ atacat are caracter normativ și drept urmare, pentru ., se impunea respectarea prevederilor art. 11 alin. 1 și art. 12 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, modificată și completată, mai exact, actul trebuia publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. în raport cu dispozițiile art. 12, alin. 3 anterior menționate, actul nu putea produce efecte valabile mai înainte de publicare.
De altfel, aceeași condiție privind . actelor normative ale ministerelor si conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale este stabilită imperativ și prin dispozițiile art. 55, alin. 1 al H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea
Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, cu modificările și completările ulterioare.
Acesta este si motivul pentru care mai multe instanțe din tara (Curtea de Apel Ploiești prin sentința pronunțata la data de 23.01.2012 in dosarul nr._, Curtea de Apel B. prin sentința nr. 244F/09.12.2011 pronunțata in dosarul nr._, Curtea de Apel Suceava in dosarul nr._ ) au admis acțiunile formulate de persoanele vătămate prin emiterea acestui Ordin si au dispus anularea acestuia.
Așa fiind, fata de caracterul vădit normativ al OPANAF 2253/22.06.2011, instanța de fond in mod greșit si fara temei legal a apreciat ca sentința civila 220/13.07.2011 prin care s-a dispus suspendarea efectelor acestui ordin ar produce efecte numai interpartes.
In realitate sentința civila 220/13.07.2011 produce efecte erga omnes, la fel ca ordinul a cărui suspendare o constata.
In mod similar a apreciat Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia civila 38/7 ianuarie 2011 pronunțata in dosarul_, atunci cand a stabilit ca hotărârea de suspendare a efectelor HG 735/2010 - ale cărui efecte vizau o categorie precis determinata de persoane, categorie insa suficient de larga pentru a imprima actului administrativ un caracter normativ - produce efecte erga omnes, la fel ca si actul administrativ la care se refera.
Considerentele ce au fundamentat concluzia instanței supreme in speța menționata isi regăsesc aplicare mutatis mutandis si in cauza de fata.
Asa fiind, va rog sa observați ca aplicarea Ordinul OPANAF 2253/23.06.2011 era suspendata cu efecte erga omnes la data susținerii probei interviu, ceea ce atrage nulitatea absoluta a examenului organizat in baza acestuia
B. In ce privește aplicabilitatea dispozițiilor HG 611/2008 instanța de fond, preluând integral susținerile paratelor, a apreciat ca „prevederile art. 26 alin. (2), art. 57 alin. (1) și ari. 71 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, invocate de reclamant, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât ele vizează organizarea și desfășurarea concursului pentru recrutarea funcționarilor publici și nu a examenului organizat de autoritatea publică în temeiul art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999".
Potrivit art. 100 din Legea 188/1999: "(1) în caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri:a)se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50%;b)sunt reduse atribuțiile unui compartiment;c)este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice;d)este schimbată structura compartimentului.(2)Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:a)categoria, clasa și, după caz, gradul profesional ale funcționarului public;b)îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcția publică;c)pregătirea profesională;d)să fi desfășurat activități similare.(3)În cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică"
In cauza insa nu sunt incidente dispozițiile art. 100 alin 3 din Legea 188/1999 deoarece, desi in preambulul OPANAF 2253/23.06.2011 se face referire la reorganizarea Gărzii Financiare totuși nu sunt respectate prevederile art. 100 alin 4 din Legea 188/1999 si, in plus, asa cum a arătat, anterior organizării examenului toate posturile de execuție din structura Gărzii Financiare la nivel național au fost declarate vacante.
Asa fiind, apreciază ca atâta vreme cat examenul desfășurat in perioada 11-19.07.2011 a avut ca scop ocuparea posturilor vacante existente in structura Gărzii Financiare ne aflam in situația recrutării funcționarilor publici, reglementata de HG 611/2008 iar nu in situația unui examen organizat in temeiul art. 100 alin 3 din Legea 188/1999.
In măsura in care totuși, se apreciază ca fiind incidente in cauza dispozițiile art. 100 alin 3 din Legea 188/1999, arată că punerea in aplicare a acestei dispoziii legale nu poate fi făcuta decât numai printr-un act normativ, supus publicării in Monitorul Oficial (un exemplu fiind Ordinul Ministrului Justiției 1678/24.06.2010, publicat in M.Of. partea I nr. 452/2.07.2010) iar nu prin acte administrative individuale
2. Având in vedere dispozițiile art. 3041 C.pr.civ, conform cu care "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele", supune atenției următoarele motive de netemeinicie ale sentinței civile atacate.
In considerentele 3 ale sentinței pronunțate instanța de fond retine ca "evaluarea răspunsurilor reclamantului la proba interviului constituie atributul exclusiv al comisiei de examen, iar modificarea punctajului contestat poate fi realizată de Comisia de soluționare a contestațiilor, în situația în care se constată că punctajele nu au fost acordate potrivit baremului sau există o diferență de cel puțin 10 puncte între punctajele acordate de cele două comisii.
În acest sens, sunt prevederile art. 21-28 din Regulamentul de examen aprobat prin Ordinul nr. 2253/2011".
Solicită să se aibă in vedere sub acest aspect faptul ca, deși real ca evaluarea răspunsurilor la proba interviu este atributul comisiei de examen, totuși aceasta evaluare nu poate fi arbitrara ci trebuie sa aibă in vedere concordanta răspunsurilor date cu bibliografia indicata pentru examen.
In speța, recurentul a criticat tocmai evaluarea arbitrara a răspunsurilor date iar nicidecum competenta membrilor comisiei de examinare sau modalitatea de formulare a intrebarilor asa cum susține in mod eronat instanța de fond.
Astfel, desi fara discuție nu a solicitat instanței sa se substituie comisiei de soluționare contestații, totuși aceasta, analizând argumentele pe care le-a adus precum si inscrisurile depuse la dosar, avea obligația de a analiza daca nu cumva evaluarea făcuta de comisia de examen a fost absolut arbitrara.
Aceasta deoarece funcționarea acesteia nu poate in niciun caz scăpa controlului instanței.
Conform dispozițiilor art. 129 alin.6 C.pr.civilă, judecătorii au îndatorirea a se pronunța asupra tuturor cererilor cu care au fost învestiți.
Ori sub acest aspect hotărârea instanței de fond este nemotivata, fiind încălcat de aceea art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, in latura sa civila.
Astfel, în accepțiunea Convenției, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente și anume: accesul liber la justiție; examinarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparțial, stabilit prin lege; publicitatea pronunțării hotărârilor judecătorești (CEDO, secția IV, hotărârea Suominen c. Finlanda, 1 iulie 2003,_/97)
Noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză. (CEDO, Cauza Albina contra România, hotărârea din 28.04.2005, Cauza Vlasia G. V. contra România, hotărârea din 8 iunie 2006).
Dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate, adică examinate de instanța sesizată, iar examinarea acestora să se regăsească în dispozitivul sentinței civile,din care să rezulte în mod clar, modalitatea de soluționare a pretențiilor deduse judecății.
Dacă este adevărat că obligația de a-și motiva hotărârile, pe care art. 6 § 1 o impune instanțelor, nu poate fi înțeleasă ca o obligație de a formula un răspuns detaliat pentru fiecare argument, atunci trebuie să se constate că, în speță, respingând acțiunea, instanța de fond nu a prezentat niciun motiv concret pentru a-și susține concluzia.
Astfel, aceasta s-a mărginit sa reia concluzia paratei ca reclamantul ar fi nemulțumit de intrebarile formulate (desi in notele scrise depuse la dosar a arătat in concret ca aceasta susținere nu are legătura cu acțiunea pe care a promovat-o, fiind preluata probabil cu copy-paste de către parate din intampinarea formulata in alta cauza) insa nu a analizat, prin raportare la procesul verbal incheiat de comisia de examinare (in care sunt consemnate răspunsurile subsemnatului la intrebarile puse si care se afla depus la dosar) daca nu cumva aprecierea acestei comisii a fost una arbitrara.
Împrejurarea ca nu a formulat critici concrete in contestația depusa, cu privire la modul de notare se datorează faptului (ignorat de instanța de fond), ca modalitatea de apreciere a răspunsurilor formulate de reclamant nu i-a fost adusa la cunoștința niciodată, de altfel neexistand un barem prin a cărui urmarie reclamantul sa-și fi putut crea o părere despre aspectele pe care le-a avut sau nu in vedere comisia de examen.
De asemenea, comisia de contestații avea indatorirea sa reanalizeze răspunsurile formulate, sa acorde la rândul sau note asupra acestora si numai in urma unei astfel de analize sa decidă admiterea sau respingerea contestației, in condițiile prevăzute de lege.
Nu se afla totuși depus la dosar de către parata nici un inscris din care sa rezulta ca aceasta comisie de contestații ar fi analizat in vreun fel răspunsurile reclamantului.
Cu toate acestea, daca ar fi analizat inscrisurile aflate in posesia sa, instanța fondului ar fi putut cu ușurința observa ca răspunsurile pe care le-a prezentat (asa cum au fost ele consemnate in procesul verbal depus la dosar), corespund in mod exact intrebarilor adresate de comisia de examen si acoperă in mod corect bibliografia de examen.
In măsura in care ar fi acceptata teza instanței de fond, in conformitate cu care aprecierea răspunsurilor prezentate ar fi exclusiv atributul comisiei de examen si al celei de contestații, modul in care aceste comisii isi indeplinesc atribuțiile scăpând complet controlului instanței, ar însemna fara echivoc ca dreptul reclamantului de acces la instanța, garantat de art. 6 din Convenție este unul teoretic si iluzoriu iar nu unul real si efectiv, concluzie pe care, cu certitudine, nu se poate accepta.
Pentru aceste motive solicită admiterea prezentul recurs astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurata iar pe fond admiterea acțiunea asa cum a fost formulata, urmând a dispune anularea examenului de testare profesională pentru funcționarii publici din cadrul Gărzii Financiare - Secția Municipiului București, examen desfășurat cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la proba de interviu si, in consecința anularea Deciziei nr. 143/22.07.2011 privitoare la eliberarea sa din funcție, dată în baza rezultatelor finale ale examenului de testare.
Legal citată, intimata pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat și depus în termenul legal întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este neîntemeiată critica recurentului-reclamant privitoare la caracterul normativ al OPANAF nr. 2253/2011, întrucât instanța de fond a reținut corect că acest ordin este un act administrativ cu caracter individual, ci nu un act administrativ cu caracter normativ, aspect ce rezultă din faptul că acesta se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Gărzii Financiare, fără să cuprindă reglementări de principiu și fără a avea o aplicabilitate generală.
Prin urmare, efectele sentinței civile nr. 220 din 13.07.2011 a Curții de Apel G. prin care s-a dispus suspendarea efectelor ordinului 2253/2011 la solicitarea reclamantului din cauza respectivă Chirnogeanu G., nu se întind și cu privire la reclamantul din cauza de față, având în vedere că numai hotărârea prin care se suspendă executarea unui act administrativ normativ produce efecte erga omnes, nu și hotărârea prin care se dispune suspendarea executării unui act administrativ individual, ale cărei efecte se produc doar cu privire la părțile din cauza respectivă.
De asemenea, sunt nefondate și criticile reclamantului privind aplicabilitatea art. 26 alin. 2, art. 57 alin. 1 și art. 71 din HG nr. 611/2008, instanța de fond reținând în mod întemeiat că aceste dispoziții se aplică numai în cazul concursurilor de recrutare, nu și în cazul examenului organizat de autoritatea publică în temeiul art. 100 alin. 3 din Legea 188/1999.
Acest aspect, rezultă din faptul că la concursul de recrutare poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile generale prevăzute de lege și condițiile specifice stabilite pentru ocuparea respectivei funcții publice, astfel cum se prevede în art. 18 din HG nr. 611/2008, în timp ce la examenul organizat potrivit art. 100 alin. 3 din Legea 188/1999, pot participa numai funcționarii publici ale căror posturi au fost supuse reorganizării.
Curtea mai reține că examenul la care a participat reclamantul a fost organizat ca urma a reducerii mai multor posturi din cadrul Secției Municipiului București a Gărzii Financiare, fiind oferită posibilitatea funcționarilor public care ocupau aceste posturi să participe la examenul organizat în vederea ocupării posturilor rămase în structura secției, fiind respectate astfel dispozițiile art. 100 alin. 1 lit. d, alin. 2 și 3 din legea 188/1999.
Prin urmare, nu se pune problema de a fi rămas locuri vacante în urma reorganizării, care a urmărit desființarea unor posturi în vederea reducerii cheltuielilor salariale, nicidecum creare unor posturi noi care să fie ocupate prin recrutare, iar intimata-pârâtă a utilizat noțiunea de „locuri vacante” pentru a desemna posturile rămase în urma reorganizării și care puteau fi ocupate prin examen de către funcționarii publici care ocupau posturile supuse reorganizării și îndeplineau condițiile pentru ocuparea posturilor rămase în noua structură organizatorică.
De asemenea, este neîntemeiată susținerea recurentului-reclamant privind nerespectarea art. 100 alin. 4 din Legea 188/1999, întrucât au fost reduse mai multe posturi de comisar principal, la nivelul Secției Municipiului București a Gărzii Financiare, atribuțiile anterioare urmând a fi exercitate de mai puțini comisari principali, ceea ce înseamnă că atribuțiile posturilor reduse au fost modificate în totalitate, astfel că nu se poate reține că nu s-au modificat atribuțiile în proporție de cel puțin 50%.
În ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia punerea în aplicare a dispozițiilor art. 100 alin. 3 din Legea 188/1999 se putea face doar printr-un act normativ, supus publicării în Monitorul Oficial, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, nefiind susținută de vreo dispoziție legală în acest sens.
Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată și critica recurentului-reclamant privind evaluarea arbitrară de către comisia de concurs a răspunsurilor date în cadrul interviului, întrucât întrebările și răspunsurile date de recurentul-reclamant au fost consemnate în scris și depuse la dosarul cauzei (filele 70-72 din dosarul de fond) iar criteriile după care a fost evaluat interviul și punctajul acordat recurentului-reclamant rezultă din fișele individuale întocmite de membrii comisiei de concurs, neexistând nici un element pentru care să se rețină că evaluarea ar fi fost arbitrară. Faptul că evaluarea interviului și stabilirea punctajului intră în competența comisiei de concurs și nu pot fi cenzurate pe calea acțiunii în contencios administrativ, nu reprezintă o încălcarea a dreptului reclamantului de acces la instanță, ci o aplicare a principiului separației și echilibrului puterilor prevăzut în Constituția României, în condițiile în care instanțele judecătorești au verificat legalitatea desfășurării concursului, inclusiv sub aspectul caracterului arbitrariu al evaluării.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Buturcă G., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant Buturcă G. împotriva Sentinței civile nr. 1857 din data de 14.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și G. F. - Comisariatul General, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. C. G. I. C. F. C. M.
Grefier,
A. C.
RED. G.I.C 2 ex.
TEHNORED A.C
JUDECĂTOR FOND
E. I.
Curtea de Apel București
| ← Pretentii. Decizia nr. 4382/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3206/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
