Anulare act administrativ. Sentința nr. 1631/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1631/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 1730/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1631
Ședința publică din 20.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul T. N. F., în contradictoriu pârâții M. A. INTERNE, I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, T. C. C. și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect „Anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul T. N. F., personal, identificat cu CI . nr._, CNP_, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, în cadrul procedurii prealabile pârâtul M. A. INTERNE a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a instanței și excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și că, pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE a formulat, de asemenea, întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a instanței, iar la 24.04.2013 reclamantul T. N. F. a depus răspuns la întâmpinările formulate de pârâți, anexând și interogatoriu adresat acestora, în 5 exemplare, după care,
Curtea acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a instanței invocată de pârâții M. A. INTERNE și I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE prin întâmpinare.
Având cuvântul, reclamantul T. N. F. solicită respingerea excepției necompetenței materiale, apreciind că instanța este competentă să soluționeze acțiunea dedusă judecății ca urmare a faptului că prin aceasta se solicită anularea unui act administrativ emis de IGPR – o instituție publică.
Curtea, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă, republ., reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale invocată de către pârâții M. A. INTERNE și I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE prin întâmpinare.
CURTEA,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal reclamantul TÂTULESCU N. - FLOIUN, politist si angajat al Ministerului A. Interne, membru al Sindicatului Politistilor din Romania "Diamantul", a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne (MAI), I. G. al Poliției Române (IGPR), T. C. C., director general al Direcției Financiare din cadrul IGPR, și C. N. pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotararea ce se va pronunța să se dispună urmatoarele:
1)anularea situatiei de discriminare la care reclamantul, politist, in serviciul MAI si IGPR, a fost supus de către parata IGPR (institutie publica centrala) la instigarea paratei MAI, intelegand prin acesta să se anuleze refuzul IGPR nr. 22.207/22.208/SM/M A/07.12.2012, in baza caruia s-a născut concret situatia discriminatoare si in baza caruia i s-au provocat reclamantului pagube de 5584 dolari SUA.
2) obligarea pârâților MAI, IGPR si parata T. C. C., în solidar, la plata, către reclamant, de despăgubiri in lei, . cu pagubele, in suma totala de 5584 dolari SUA, provocate reclamantului, ofițer de politie trimis in misiunea MINUSTAH in HAITI, pagube reprezentând costurile cheltuielilor de transport International, suportate de reclamant personal, aferente celor 4 călătorii efectuate în intervalul aprilie 2010 - aprilie 2012, pe ruta Haiti - România și retur, valoarea în lei a cheltuielilor în valută urmând sa se calculeze in raport de evoluția cursului valutar stabilit de Banca Națională a României, la data efectuării plătii.
3) obligarea pârâților MAI, IGPR, T. C. C., la plata in solidar, de daune in suma de 5000 lei, pentru suferințele psihice provocate reclamantului, ca efectal tratamentului discriminatoriu, la care reclamantul a fost supus de parate;
4) obligareapârâților MAI, IGPR si T. C. C., in solidar, la plata cheltuielilor de judecata ce vor fi făcute de reclamant, personal sau prin reprezentantul SPR Diamantul.
În motivarea acțiunii se arată că, în perioada 19 aprilie 2010 -24 aprilie 2012, reclamantul, a participat, în calitate de politist, angajat al Ministerului A. Interne, la misiunea Organizației Națiunilor Unite (O.) " MINUSTAH", de stabilizare a situatiei din Haiti.
Nominalizarea reclamantului, ca membru al contingentului de politisti trimis in Haiti, s-a făcut de către parata M. A. Interne.
Pe durata misiunii desfasurate în Haiti, reclamantul efectuat 04 călătorii cu transportul aerian, din zona de misiune în România și retur, reprezentând fiecare, o călătorie pentru fiecare șase luni din cei doi ani cât a durat misiunea.
Întemeiat pe art. 16 alin.l lit.c) din Legea 42/2004 si ulterior pe art. art.16 alin. 1 lit.c) din Legea 121/2011, reclamantul a depus ulterior, la parata I. G. al Poliției Române, pentru fiecare din cele 4 călătorii,cate un raport motivat prin care a solicitat decontarea acestor cheltuieli, la care am anexat, în original, documentele justificative necesare decontării (biletul de avion, chitanța de plată a acestuia și boarding- pass-urile aferente călătoriei).
A anexat la prezenta cerere de chemare in judecata, copii certificate pentru conformitate cu originalul dupa toate rapoartele depuse si dupa actele justificative anexate la fiecare raport, asa cum au fost depuse la IGPR- Direcția Financiara.
Precizează reclamantul că nu deține numere de înregistrare pentru aceste rapoarte, din culpa exclusiva a funcționarilor IGPR-Directia Financiara, care au refuzat abuziv, nejustificat, să înregistreze si sa comunice numere de înregistrare pentru aceste rapoarte, desi au structura proprie de secretariat si, in mod obișnuit, inregistreaza cu numere de ordine proprii, corespondenta interna. Dar depunerea de către reclamant a celor 4 rapoarte, este recunoscuta si confirmata prin scrisoarea de refuz a IGPR-Directia Financiara, emisa sub nr. 22.207/22.208/SM/MA/07.12.2012, destinata si comunicata reclamantului, prin care se recunoaște depunerea celor 4 rapoarte dar se refuza achitarea contravalorii cheltuielilor de călătorie, asa cum a solicitat reclamantul, prin cele 4 rapoarte motivate.
Asa cum rezulta din continutul adresei nr._/_/SM/MA/07.12.2012, cadrul I. G. al Politiei Române, prin Directorul Direcției Financiare, dna T. C. C., a comunicat că nu se poate da curs soIicîfâritor-Feclamantului, sumele solicitate, întrucât decontarea rapoartelor depuse de către polițiștii din M. Administrației și Internelor (în prezent M. A. Interne), participanți la misiuni în afara teritoriului statului român, ar fi fost sistată pe baza unui punct de vedere al Direcției Generale Juridice a Ministerului Administrației și Internelor si pe baza unor precizări ale Direcției Generale Financiare din cadrul MAI, emise cu nr. 3.733.825/16.05.2012, din care rezulta "concluzia" ca dispozițiile Legii nr.42/2004 s-arfi aplicat doar personalului militar (jandarmi) si civil (funcționari publici și personal contractual) al M.A.I. dar nu si polițiștilor.
Prevederile inconsistente, obscure, fragmentarea si calitatea mediocra a legislației speciale care reglementează cu privire la polititisti, fac deosebit de dificila Înțelegerea unor aspecte juridice care caracterizeaza fundamental relațiile juridice profesionale in care politistii intra,atat cu institutiile publice in care sunt incadrati efectiv, cat si cu alte autoritati publice cu drept de dispoziție privind nașterea, modificarea si stingerea raporturilor de serviciu ale politistilor. In mod grav legislația specifica in materia drepturilor si obligațiilor polițistului, pe care parata MAI, avand drept de initiativa legislativa, refuza cu rea credința, sa o perfecționeze, nu reglementează nici macar cine este acea persoana juridica, avand calitate de angajator, fata de care angajatul "politist" are drepturi si obligații de munca.
Aceasta legislație "speciala", prin calitatea mediocra si prin necorelarea corespunzătoare a reglementarilor care o compun, provoaca in primul rand o sentiment de insecuritate juridica a politistilor, inclusiv a reclamantului, si provoaca greutati mari instantelor de judecata, la identificarea normelor aplicabile si la soluționarea temeinica si corecta a litigiilor de munca dintre politisti si institutii publice.
Litigiul dedus judecații, este un conflict de munca, inclusiv in latura sa de discriminare, intrucat s-a născut in derularea raportului de serviciu al reclamantului, cîa urmare a retuzuluineintemeiat si discriminatoriu al paratei IGPR, la instigarea paratei MAI,de a i se achita reclamantului un drept de munca, prevăzut de lege, avand continut bănesc, si care nu constituia" drept salarial". Identificarea litigiului, ca fiind un litigiu de munca, prezintă o mare importanta intrucat conduce la identificarea atat a regulilorde drept care intemeiaza acțiunea reclamantului cat si a regulilor dupa care se va judeca procesul reclamantului.
In ceea ce privește instanta competenta sa judece un conflict de munca intre angajatul "politist" si institutiile publice implicate, aceasta se determina potrivit art.109 din Legea 188/1999privind statutul funcționarului public, care reprezintă norma speciala in raport cu prevederile art.27 din OUG 137/2000 si prevederile Codului Muncii.
Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Avand in vedere ca, in prezenta acțiune, solicita si anularea situatiei discriminatorii create fata de reclamant, născută prin emiterea de către IGPR a refuzuluinr. 22.207/22.208/SM/MA/07.12.2012, si avand in vedere ca IGPRo institutie publica centrala, apreciază ca este competenta sa judece prezentul litigiu, in baza art.10 din Legea 554/2004, Curții de Apel București- Secția C. Administrativ si Fiscal.
In drept, pe fondul cauzei, reclamantul arată că, solicitările indreptatite ale reclamantului, de decontare a cheltuielilor de transport International făcute de reclamant, au fost respinse, la instigarea MAI, de către parata IGPR, prin parata C. C. T., Director al Direcției Financiare din cadrul IGPR, neintemeiat, discriminatoriu si nelegal.prin scrisoarea IGPR nr. 22.207/22.208/SM/MA/07.12.2012, sub pretextul ca dispozițiile Legii 42/2004 si dispozițiile ulterioare incidente ale Legii 121/2011, s-ar aplica exclusiv militarilor si personalului civil contractual din cadrul MAI, dar nu si politistilor din MAI.IGPR si MAI nu au avut nici un temei legal pentru pentru a refuza sa achite creanțele reclamantului si pentru a-i aplica reclamantului, un tratament diferentiat, defavorizator, păgubitor reclamantului, prin comparație cu celelalte catcgorii sociale de angajați ai MAI (militari, funcționari publici, personal civil contractual) carora, IGPR si MAI, le-au recunoscut acest drept.
Astfel, in refuzul IGPR, nu sunt mentionate texte concrete de drept si raționamentul juridic care ar fî condus pe IGPR si pe parata T. ca reprezentant al IGPR si autor al înscrisului, la soluția de refuz a cererilor reclamantului.
Pretinsa motivare a refuzului, asa cum a fost alcatuit de parata T., pe seama IGPR, a constat doar in trimiteri evazive făcute la un "punct de vedere" al Direcției Generale Juridice din MAI, transmis sub nr._/3/15.04.2011 si la niște "precizări" emise Direcția Generala Financiara din MAI, sub nr. 3733.825/16.05.2012.
Pe langa prevederile constitutionale care impuneau aceasta obligație in sarcina paratei IGPR si a reprezentantului sau, parata T., din legislația secundara constitutiei, observam ca obligația de motivare a refuzului era prevăzută si de prevederile art. 13 teza ultima din OG 27/2002, aprobata prin Legea 233/2002. ("în răspuns se va indica, în mod obligatoriu, temeiul legal al soluției adoptate.").
De asemenea, tinand cont ca refuzul IGPR era un act administrativ similat(in sensul art.2 alin.2 din Legea 554/2004) si pe aceasta cale, motivarea refuzului era o condiție obligatorie, de legalitate, a refuzului IGPR, ca act administrativ asimilat.
Mai mult, obligația motivării a oricărei decizii a unei autoritati publice, este un principiu de drept comunitar. Parata IGPR si parata T., erau obligate si de prevederile art.41 din Carta Fundamentala a Drepturilor Uniunii Europene, coroborat cu art.20 din Constitutie, sa-si motiveze refuzul.
Toate aceste prevederi au fost desconsiderate de parata IGPR si de parata T., cu rea credința, in refuzul IGPR, desi acestea nu se puteau sustrage de la respectarea legii, fiind tinute in acest sens de art.l(5) si art.l6 din Constitutie, art.l 1 din Codul Civil.
Tot pentru a arata reaua credința cu care au actionat paratele, arata ca scopul refuzului a fost unul ilicit, urmarindu-se fraudarea legii si fraudarea intereselor personale, concrete ale reclamantului. Refuzul IGPR s-a elaborat cu o motivare vaga si s- a emis cu absoluta rea intentie, exclusiv in scopul ilicit de a se induce in eroare reclamantul si de a-l determina pe acesta sa renunțe la satisfacerea creanțelor sale reclamate prin prezenta, ceea ce este contrar principiului legalitatii, bunei credințe si contrar scopului actului administrativ, care Întotdeauna urmărește aplicarea legii la situatii de fapt.
In ceea ce privește suferințele psihice provocate reclamantului se arată că, refuzul funcționarilor IGPR, de a înregistra rapoartele reclamantului, prin motivarea superficiala a refuzului IGPR, conduita vadita a paratelor IGPR,T. si MAI, de dispreț a legii, actele de discriminare evidente, de un primitivism care le-a făcut perceptibile cu ușurința de reclamant, care are formație intelectuala, fiind licentiat in drept,prin tentativa de fraudare a reclamantului, venita . pentru reclamant, din partea unor institutii publice care au ca activitate esențiala, apararea ordinii publice, toate aceasta i-au provocat reclamantului suferințe psihice importante.
Mai mult, reclamantul a fost supus, de către parate, pericolului de a fî păgubit cu o suma importanta, care reprezintă de circa 8 ori salariul lunar net al reclamantului, ca politist, Împrejurare care i-a provocat reclamantului o mare stare de stres.
Reclamantul s-a simtit umilit si inselat de către parate, in contextul in care reclamantul a participat, ca reprezentant al statului roman la o misiune internaționala care aduce statului beneficii de imagine importante si in contextul in care, pe parcursul turului de misiune, nici reclamantul si nici colegii acestuia de misiune, nu au fost informați, corespunzător si motivat, de către parate, cu privire la decizia paratelor de a refuza sa achite cheltuielile de transport internațional.
Cu privire Ia calitatea procesuala a paraților arată că, OG 137 din 2000 nu face nici o limitare expresa in ceea ce privește persoanele impotriva carora se poate adresa o cerere in justitie, bazata pe discriminare. In concepția legiuitorului asa cum rezulta din continutul art.l(4) din OG 137/2000, actele de discriminare pot fi făcute atat de persoane fizice cat si de persoane juridice ("Orice persoană fizică sau juridică are obligația să respecte principiile enunțate la alin. (2) ")
Paratul IGPR are calitate procesuala in cauza intrucat este autoritatea publica emitenta a refuzului nr. 22.207/22.208/SM/MA/07.12.2012, este obligata sa nu discrimineze de art. 1(4) din OG 137/2000, este un autor direct al discriminariisi este tinut sa indeplineasca obligația de decontare a cheltuielilor de transport ale reclamantului, in baza art. 16 si art.27 din Legea 42/2004, respectiv art. 16 si 27 din Legea 121/2011.
Parata T. C. C. este funcționarul IGPR care a intocmit si semnat refuzul ilicit al IGPR si sta in proces in baza art. 1 alin.4 din OG 137/2000, art. 219 alin.2 Cod Civil, art.l6(l) din Legea 554/2004.
M. A. Interne are calitate procesuala pasiva in cauza fiind institutia care exercita drepturile statului roman ca "angajator" al personalului MAI, in baza art.l din Legea 188/1999 si art. 2 lit.d) si e) din OUG 30/2007, fiind tinuta sa asigure plata tuturor drepturilor salariale si a altor drepturi de munca ale reclamantului, in baza art.40 alin.2 lit.c) din Codul Muncii. In calitatea de institutie exercitând drepturile si obligațiile "angajatorului", considera ca si MAI trebuie tinut sa indeplineasca obligația de decontare a cheltuielilor de transport ale reclamantului, in baza art. 16 si art.27 din Legea 42/2004, respectiv art. 16 si 27 din Legea 121/2011.
In concluzie, angajatorul MAI, poarta raspunderea juridica si pentru faptele ilicite ale paratei T. C. C., in baza art. 219(2) si art.221 Cod Civil.
In baza celor de mai sus, considera ca ar fi anormal ca doar parata IGPR si parata T. C. C. sa răspundă pentru pagubele provocate reclamantului, in condițiile in care paratele IGPR si T. C. C. nu ar fi savarsit fapta ilicita cauzatoare de discriminare si pagubitoare la adresa reclamantului, daca nu erau instigate si determinate la aceasta, de către funcționarii DGJ si DGF din MAI.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.21 si 52 din Constitutie; art.27 din OG 137 din 2000 coroborat cu art.30 si art 59 Cod Procedura Civila, cu observarea si aplicarea art.l("4) OG 137/2000 si art. 219 art.221 Cod Civil; art. 1(2), art.266 si urm. Codul Muncii, art.l lit.p) si i) cu art.211 din Legea 62/2011.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M. A. Interne, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, arătâțnd că, în conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe
Având în vedere dispozițiile imperative ale actului normativ anterior menționat, precum și faptul că reclamantul, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, este funcționar public civil, cu statut special, iar drepturile care fac obiectul litigiului dedus judecății izvorăsc din derularea raporturilor de serviciu ale acestuia, apreciem că se impune scoaterea cauzei de pe rolul Curții de Apel București - Secția a VlII-a contencios administrativ și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului competent teritorial.
A invocat excepția lipsei calitătii procesuale pasive a Ministerului A. Interne arătând că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să obligarea pârâților la decontarea unor cheltuieli de transport.
Raportat la obiectul prezentei cauze, învederează faptul că stabilirea și acordarea diferitelor drepturi bănești, aferente unui raport de serviciu, constituie un atribut exclusiv ce aparține instituției în care își desfășoară activitatea, subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, cai"e are obligația verificării condițiilor de acordare și de stabilire a drepturilor bănești solicitate.
Instituția pârâtă nu poate dispune cu privire la plata unor drepturi bănești pentru angajații unei unități subordonate cu personalitate juridică.
După cum se poate constata din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului G. al Poliției Române, instituție care, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, „... reprezintă unitatea centrală a Politiei Române, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate ...
Așadar, I. G. al Poliției Române este reprezentat legal, potrivit prevederilor art. 8 din actul normativ sus-menționat, prin inspectorul general al Poliției Române și nu prin alte persoane fizice sau juridice ierarhic superioare acestuia.
Prin urmare, consideră că nu se poate retine că atât institutia centrală, cât și structurile sale teritoriale au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar alunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
Raportat la obiectul dosarului aflat pe rolul instanței de judecată, având în vedere calitatea de persoană juridică distinctă a I.G.P.R. și ținând cont de dispozițiile art. 222 C.civ. solicită să se constate că instituția pârâtă nu poate avea calitatea de comitent pentru faptele prepusului lucrător din cadrul I.G.P.R, în condițiile în care unitatea de poliție în care își desfășoară activitatea nu este subordonată direct instituției noastre și, mai mult decât atât, are personalitate juridică distinctă.
În ceea ce privește existența unui raport de prepușenie, acesta presupune neapărat o subordonare a prepusului față de comitent. Esența raportului de prepușenie o constituie, pe de o parte, activitatea comitentului de a direcționa, supraveghea și controla pe prepus, iar pe de altă parte, activitatea prepusului, care acceptă să facă ceva altuia, sub directa supraveghere și control al acestuia. Trebuie să existe o autoritate și o subordonare, directă, între comitent și prepus.
Or, doamna T. C., în calitate de prepus, se află în subordonarea directă a inspectorului-șef al I.G.P.R., fapt pentru care nu se poate aprecia că sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale reglementate de Codul civil pentru a se putea atrage calitatea procesuală pasivă a instituției noastre.
Pe cale de consecință, solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată și respingerea acțiunii față de M. A. Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, arată că, în drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, act normativ abrogat de Legea nr. 121/15.06.2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român.
Precizează că personalul civil reprezintă o categorie distinctă de personal a Ministerului Apărării Naționale, nu și a Ministerului A. Interne, noțiunea regăsindu-se ca atare atât în Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea M.. în Legea nr. 42/2004.
Mai mult, la momentul intrării în vigoare a Legii 42/2004, actul normativ de organizare și funcționare a Ministerului Apărării Naționale (O.U.G. nr. 14/2001) prevedea faptul că personalul acestei instituții este format din „militari și civili".
Ca urmare, de drepturile acordate prin Legea nr. 42/2004 beneficiază toate categoriile de personal din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
În consecință, dispozițiile Legii nr. 42/2004 se aplică în mod corespunzător personalului militar (jandarmi, pompieri etc.) și civil (funcționarii publici și personal contractual) al Ministerului A. Interne, aflat în misiuni în afara teritoriului statului român, astfel cum acestea sunt stabilite de această lege, nu si politistilor.
Față de cele expuse, solicită respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMANE (în continuare I.G.P.R.), reprezentată prin Direcția Juridică, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. IV din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, articolul 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum și calitatea reclamanților, apreciază faptul că instanța competentă să judece prezenta cauză este Tribunalul București, și nu Curtea de Apel București, solicitând admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pe fondul cauzei, solicită să se constate că acțiunea introdusă este neîntemeiată.
In concluzie, solicită în principal admiterea excepției necompetenței materiale și să decline cauza la Tribunalul București, în subsidiar respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
La dosarul cauzei, reclamantul T. N.-F. a depus răspuns la întâmpinările formulate de către parații M. A. Interne și I. G. al Politiei Romane, prin care a solicitat respingerea ambelor intampinari ca fiind nefondate si neîntemeiate.
În temeiul art. 1(5), art.l6, art.124 (1) si (2) din Constitutie, cu reflexie in prevederilor art.ll din Codul Civil si art.7 din Codul de Procedura Civila solicită să se constate:
1)lipsa calitatății de reprezentant, pentru MAI, a dnei V. P.;
2)pe cale de consecința, lipsa calitatii procesuale a dnei V. P., in proces;
3)lipsa calitatii de reprezentant, pentru IGPR, a domnului Rosan C.;
4)pe cale de consecința, lipsa calitatii procesuale, a domnului Rosan C., in proces;
5)anularea oricărei cereri facuta de respectivii, in proces, fara o calitate procesuala legitima;
6)neluarea in considerare a intampinarilor făcute de V. P. si Rosan C., intrucat provin de la persoane fara calitate procesuala si nu reprezintă manifestarea de voința a paratelor MAI si IGPR;
7)aplicarea unei amenzi judiciare, in baza art.l2 (2) C. Pr.Civ., pe paratele MAI si IGPR, pentru exercitarea abuziva a dreptului de a fi reprezentate, de către persoane care nu sunt reprezentanți legali sau convenționali, consilieri juridici sau avocați.
Privind excepția lipsei de calitate procesuala pasiva a MAI, solicită respingerea acesteia ca fiind in principal, inadmisibila, si, in subsidiar, ca fiind neîntemeiata si nefondata.
Excepția lipsei de calitate procesuala a MAI este inadmisibila, fiind ridicata de o persoana fara calitate procesuala, dna V. P., care nu poate avea si nu poate exercita drepturi procesuale, in procesul subsemnatului.
Excepția este neîntemeiata intrucat parata MAI, nu a dovedit, cu texte de lege concrete, ca nu este temeinica argumentația reclamantului in sprijinul ipotezei ca MAI este "angajator", atat pentru reclamant cat si pentru parata T. C., argumentația reclamantului fiind fundamentata temeinic.
A solicitat și interogatoriul pârâților MAI și IGPR, făcând trimitere la art. 6 din CEDO și art. 3354 din Noul Cod de procedură civilă.
În conformitate cu art. 137 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția de necompetență materială invocată de invocată de pârâții M. A. INTERNE și I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Conform art. IV din Legea nr. 2/2013 coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
În conformitate cu dispozițiile legale menționate, instanța competentă să soluționeze litigiile privind raportul de serviciu al funcționarului public este tribunalul specializat în contencios administrativ și fiscal.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază întemeiată excepția de necompetență materială și în baza dispozițiilor art. XXIII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și față de împrejurarea că obiectul prezentei acțiuni se încadrează in dispozițiile art. IV (litigii privind funcționarii publici), o va admite și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a instanței.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamantul T. N. F., în contradictoriu pârâții M. A. INTERNE, I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, T. C. C. și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, la Tribunalul București - Secția a IX-a C. administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. D. I. C. D.
Red. U.D./2 ex.
Tehnodact. I.C.D.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2960/2013. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5096/2013.... → |
|---|
