Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3369/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3369/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1145/2/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.3369
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.09.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE A. P.
JUDECĂTOR I. R. C.
JUDECĂTOR A. J.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr.2442/04.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal în contradictoriu cu intimații reclamanți P. G., A. M. T., . SA BUCUREȘTI având ca obiect „despăgubiri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații reclamanți P. G., A. M. T., . SA BUCUREȘTI prin avocat D. V. R. în baza împuternicii avocațiale ._/2013 pe care o depune la dosar, lipsind recurenta pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că la data de 14.08.2013 recurenta pârâtă a depus o precizare și note de ședință. Totodată se arată că pentru termenul de judecată de astăzi a fost citată în calitate de recurentă pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor astfel cum s-a precizat prin notele de ședință.
Curtea constată că pentru termenul de judecată de astăzi a fost citată în calitate de recurentă pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, sens în care dispune rectificarea citativului în sensul de a fi menționată în calitate de recurentă pârâtă. Totodată procedează la comunicarea unui exemplar al notelor de ședință formulate în cauză de recurenta pârâtă, către apărătorul intimaților reclamanți.
Curtea pune în discuția apărătorului intimaților reclamanți excepția prematurității acțiunii invocată de recurenta pârâtă.
Apărătorul intimaților reclamanți solicită a se uni această excepție cu fondul cauzei întrucât, pe de o parte, reprezintă o tergiversare a soluționării cauzei, iar pe de altă parte este ulterioară recursului. Cu privire la fondul recursului solicită a fi respins ca nefondat. În combaterea recursului solicită a se avea în vedere că judecătorul fondului a aplicat corect prevederile legale și a reținut în mod corect situație de fapt. Totodată a se avea în vedere că recurenta pârâtă se află în culpă, întrucât acțiunea este întemeiată pe norme de drept și principii a căror aplicabilitate sunt obligatorii. Cu privire la cheltuielile de judecată precizează că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției prematurității și asupra cererii de recurs.
CERERILE
Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2012, pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamanții P. G. C. A. și A. M.-T., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR (CCSD) au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. constatarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, .. 31bis, sector 2, compus din teren în suprafață de 160 mp și construcție în suprafață utilă de 73,41 mp, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția Primarului General nr. 5164/23.01.2006, decizie care face obiectul dosarului înregistrat Ia ANRP sub nr._/CC
2.obligarea pârâtei, în funcție de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz:
a)la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului din București, .. 31bis, sector 2, compus din teren în suprafață de 160 mp și construcție în suprafață utilă de 73,41 mp și pe baza raportului de evaluare la emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul indicat mai sus, conform dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005;
b)la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului revendicat, dacă imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură.
3.obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, arată reclamanții, prin notificarea nr. 2617/09.05.2001, s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren și construcție situat în București, .. 31bis, sector 2, preluat abuziv prin Decretul 405/1985. Prin Dispoziția Primarului General nr. 5164/23.01.2006 s-a soluționat notificarea și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat, ce nu poate fi restituit în natură și ni se cuvin în temeiul Legii nr.10/2001.
Pentru aceste motive, de la data emiterii Dispoziției și până în prezent, s-au efectuat demersuri, personal și prin mandatar . SA, în vederea transmiterii dosarului către CCSD, și, ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere al legalității cererii de restituire în natură de către consilierul juridic desemnat în acest sens, așa cum stau dovadă adresele anexate în dovedirea cererii. Insă, până în prezent controlul de legalitate asupra dosarului nu a fost finalizat, deși au trecut mai mult de 5 ani de la data la care s-a emis Dispoziția Primarului General nr. 5164/23.01,2006,
Conform art. 16.10. din HG nr. 1095/2005 menționată mai sus, după primirea dosarelor (...), pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor in ceea ce privește verificarea legalității respingerii cererii de restituire in natura.
Prin adresa nr._/2011, s-a solicitat CCSD ca în termen de 30 de zile să procedeze la analizarea Dispoziției din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, adresă fără rezultat.
După analizare, pârâta este obligată de lege să procedeze la transmiterea dosarului către evaluator în vederea mtocrnirii raportul de evaluare prin care se va stabili prețul de piață al imobilului, valoare care va reprezenta despăgubirea ce se va acorda prin Decizia ce va fi emisă și care reprezintă Titlul de despăgubire, obligații imperative care nu au fost îndeplinite de pârâtă. În acest sens, soluționarea într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost acesta consfințit prin art.6 din Convenția Europeană a drepturilor omului, și constituie o garanție a părții implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfășurare a acestuia: faza administrativă sau faza contencioasă. Faptul că prin legea specială nr. 247/2005 legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să tergiverseze nepermis soluționarea cererii subsemnatului, în condițiile în care de la ultima etapă realizată în procedura administrativă au trecut aproape 4 ani.
În ipoteza în care C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor va aprecia, deși reclamanții consideră că în baza înscrisurilor depuse în dovedirea notificării acest lucru ca fiind imposibil, că imobilul arătat este restituibil în natură, conform art. 21, Cap. VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 aceasta are obligația legală de a restitui în natură imobilul pe baza unei decizii motivate.
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 34/2012, la BNP F. M. și Asociații, P. G. C. A. și A. M. T. au cesionat reclamantei . SA cota-parte de 17,5% din drepturile lor decurgând din calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că reclamanta . SA justifică în cauză calitatea procesuală activă, având un interes în obținerea unei hotărâri judecătorești, substituindu-se în drepturile acestora. Contractul de cesiune a fost comunicat instituției abilitate, respectiv Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților la data de 09.01.2012.
Prin urmare în baza contractul de cesiune autentificat sub nr. 34/2012, la BNP F. M. și Asociații, cota parte de 17,5% din imobilul notificat i se cuvin, în calitate de persoană îndreptățită, reclamantei . SA, justificând astfel calitatea procesuală activă.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 247/2005, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 1 Protocolul 1 la CEDO, art.1073-1075 C. civ.
Pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat în motivare că, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 5164/23.01.2006 emisă de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, a fost transmis la Secretariatul Comisiei Centrale fiind înregistrat sub nr._/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat si s-au constatat următoarele: Prin notificarea nr.2617/2001, reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul situat în București, ..31bis. Astfel, în cuprinsul notificării aceștia au specificat în mod expres faptul că obiect al notificării îl constituie acest teren. Prin Dispoziția nr.5164/23.01.2006, Primăria Municipiului București a propus acordarea de despăgubiri pentru imobil compus din teren si construcție, situat în București, ..31bis.
Deși prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 s-au stabilit limitele în care entitatea notificată trebuia să se pronunțe, Primăria Municipiului București a propus acordarea de despăgubiri si pentru construcție, desi aceasta nu a făcut obiect al notificării.
Prin adresa noastră nr._/CC/06.03.2012, s-a solicitat Primăriei Municipiului București să motiveze soluția adoptată, aceea de a propune acordarea de despăgubiri pentru imobil compus din teren și construcție, având în vedere că prin notificarea nr.2617/2001 notificatorii solicită beneficiul legii numai pentru teren situat în fosta .>
Totodată, având în vedere că în diferite înscrisuri existente în dosar suprafața terenului expropriat diferă (150 mp -adresa S.C Apolodor S.A -fila nr.45 și 161 mp -adresa nr._/_/29.01.2002 eliberată de Primăria Municipiului Bucurelști - fila nr.26), prin adresa mai sus menționată s-a solicitat completarea dosarului cu anexa Decretului nr.405/26.12.1985 unde figurează ca expropriat imobilul situat în . nr.31 bis.
Pentru motivele mai sus exprimate, s-a remis Primăriei Municipiului București întreaga documentație, în original, în vederea completării si reanalizării.
Având în vedere această împrejurare, respectiv remiterea dosarului nr._/CC către enitatea notificată, apreciază pârâta că, în prezenta cauză, C. C. pentru Stabilirea Despăgubrilor nu mai este învestită cu atribuțiile legale, procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005 fiind reluată numai după transmiterea dosarului aferent unei dispoziții cu respectarea dispozițiilor Legii nr.10/2001 de către enitatea notificată (în speță Primăria Municipiului București) Secretariatului Comisiei Centrale.
Până atunci, C. C. nu poate cădea în pretenții, întrucât pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau convenționale. Or, cum nu există vreo obligație în acest sens, în sarcina Comisiei Centrale, instanța nu poate obliga o parte la o prestație imposibil de adus la îndeplinire.
În drept: Legea nr.10/2001, Titlul VII Legea nr.247/2005 Probe: adresa nr._/CC/06.03.2012.
PRIMA INSTANTA
Prin sentinta civila nr.2442/04.04.2012 pronuntata in dosarul de mai sus, curtea de apel a admis actiunea si a obligat pârâtul ca, la expirarea termenului prevăzut de art.1 din OUG nr.4/2012, să transmită către evaluator dosarul nr._/CC și să emită decizia care să conțină titlul de despăgubire.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit dispozițiilor din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, TITLUL VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. C., care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.” (art. 13 alin. 1), iar potrivit alin. 7 al art. 13 „C. C., va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare.”
Potrivit art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, procedura de evaluare și de stabilire a sumei totale ce urmează a fi acordată în temeiul dispozițiilor din acest titlu este coordonată de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii titlului de plată, potrivit dispozițiilor art. 18, în baza căruia se poate efectua plata.
Astfel, în art. 16 se prevede: „(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
(2^1) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
(2^2) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.
(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
(6^1) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanților societății de evaluare desemnate de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, deținătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se află bunurile respective, pe perioada și numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare.
(6^2) Deținătorii bunurilor imobile prevăzute la alin. (6^1) vor fi înștiințați în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.
(6^3) În caz de refuz, . în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din codul de procedură civilă fiind aplicabile.
(6^4) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanților societății de evaluare, băncile, notarii publici, agențiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum și orice alți deținători de informații privind tranzacțiile cu proprietăți imobiliare sunt obligați să le comunice de îndată, în scris, datele și informațiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligația de a asigura secretul datelor și informațiilor astfel primite.
(6^5) În cazul în care evaluatorul consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să-i acorde concursul pentru obținerea datelor și informațiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum și pentru îndeplinirea oricărei alte activități în același scop.
(7) În baza raportului de evaluare C. C. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
(8) Dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire.
(9) În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.”
Procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, însă analizarea dosarului reclamanților de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu este justificată de trecerea unui termen de cinci ani.
Astfel, nu este necesară exprimarea expresă în scris a refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, trecerea unui termen de mai mult de un an în care pârâta trebuia să trimită dosarul reclamanților pentru evaluare, fiind prin ea însăși expresia refuzului de soluționare care se constituie într-un abuz de drept administrativ conform Legii nr. 554/2004.
Curtea apreciază că omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și pe de altă parte, că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Reclamanții au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată. Calitatea de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent le-a fost recunoscută prin dispoziția nr. 5164/23.01.2006 emisă de către Primarul Municipiului București, în temeiul art. 2 alin. 1, art. 21 alin. 4, art. 25 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în soluționarea notificării nr. 2617/09.05.2001. Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 34/2012, la BNP F. M. și Asociații, reclamanții P. G. C. A. și A. M. T. au cesionat reclamantei . SA cota-parte de 17,5% din drepturile lor decurgând din calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.
Dosarul conținând decizia menționată și documentația aferentă fost înregistrat la C. C. pentru stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu nr._/CC.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluat abuziv, reglementată de actele normative indicate mai sus, conduce la concluzia încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil.
Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a unui proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Astfel, Curtea apreciază că se impune admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamanților, cu parcurgerea etapei evaluării, prevăzută de dispozițiile evocate anterior, ce precedă emiterii deciziei. De asemenea, în ce privește apărarea pârâtei referitoare la necesitatea completării dosarului de despăgubire în sensul lămuririi motivului pentru care prin dispoziția emisă de Primarul Municipiului București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii și în ce privește construcția, deși notificarea a vizat doar terenul, precum și a anumitor aspecte legate de identificarea construcțiilor pe corpuri, Curtea constată că sunt fără nici o relevanță la acest moment și nu pot fi, în nici un caz, invocate drept justificare în nesoluționarea cererii de acordare de despăgubiri. Aceasta, întrucât potrivit dispozițiilor la care s-a făcut referire anterior, ce reglementează acordarea despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor are o competență limitată în verificarea legalității dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, această vizând, conform art. 16 alin. 4 din Legea nr. 247/_ exclusiv „legalitatea respingerii cererii de restituire în natură”. Depășirea limitelor acestei competențe ar echivala cu o restrângere a principiului securității raporturilor juridice și a principiului celerității soluționării notificărilor, enunțat în primul capitol al Normelor Metodologice aprobate prin HG nr.250/2007, alături de principiul respectării reglementărilor referitoare cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului.
În consecință, ținând seama de considerentele expuse, Curtea constată că cererea reclamanților este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor legale citate, o va admite și va obliga pârâtul să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pe numele reclamanților, în dosarul nr._/CC, cu aplicarea dispozițiilor art.1 din OUG nr.4/2012.
RECURSUL
- Parata C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (in prezent C. N. pentru Compensarea Imobilelor) a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand ca in cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursa în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților,în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 5164/23.01.2006 emisă de Primăria Municipiului București în calitate de entitate notificată, a fost transmis la Secretariatul Comisiei Centrale fiind înregistrat sub nr._/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-au constatat următoarele:
Prin notificarea nr.2617/2001, reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul situat în București, ..31bis. Astfel, în cuprinsul notificării aceștia au specificat în mod expres faptul că obiect al notificării îl constituie acest teren.
Prin Dispoziția nr.5164/23.01.2006, Primăria Municipiului București a propus acordarea de despăgubiri pentru imobil compus din teren si construcție, situat în București, ..31bis, deși aceasta nu a făcut obiect al notificării.
Prin adresa noastră nr._/CC/06.03.2012, s-a solicitat Primăriei Municipiului București să motiveze soluția adoptată, aceea de a propune acordarea de despăgubiri pentru imobil compus din teren și construcție, având în vedere că prin notificarea nr.2617/2001 notificatorii solicită beneficiul legii numai pentru teren situat în fosta .>
Totodată, având în vedere că în diferite înscrisuri existente în dosar suprafața terenului expropriat diferă (150 mp -adresa S.C Apolodor S.A -fila nr.45 și 161 mp - adresa nr._/_/29.01.2002 eliberată de Primăria Municipiului Bucurelști - fila nr.26), prin adresa mai sus menționată s-a solicitat completarea dosarului cu anexa Decretului nr.405/26.12.1985 unde figurează ca expropriat imobilul situat în . nr.31 bis.
Nu în ultimul rând, s-a adresat rugămintea entității învestite cu soluționarea notificării de a preciza modalitatea de soluționare a cererii depusă în temeiul Legii nr.18/1991 prin care a fost solicitată reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul dosarului de despăgubire.
Pentru motivele mai sus exprimate Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a remis Primăriei Municipiului București întreaga documentație, în original, în vederea completării și reanalizării.
Având în vedere împrejurarea, respectiv remiterea dosarului nr._/CC către entitatea notificată, apreciaza că. în prezenta cauză. C. C. pentru Stabilirea Despăgubrilor nu mai este învestită cu atribuțiile legale, procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005 fiind reluată numai după transmiterea dosarului aferent unei dispoziții cu respectarea dispozițiilor Legii nr.10/2001 de către enitatea notificată (în speță Primăria Municipiului București) Secretariatului Comisiei CenTfie. "
Până atunci, C. C. nu poate cădea în pretenții, întrucât pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau conventionale. Or, cum nu există vreo obligație în acest sens, în sarcina Comisiei Centrale, instanța nu poate obliga o parte la o prestație imposibil de adus la îndeplinire.
Referitor la etapa evaluării, menționăm că această etapă este suspendată, în condițiile O.U.G nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
In drept, recurenta a invocat art.304 pct.9 si art.304 ind.1 C.pr.civila.
Totodata, recurenta a invocat si exeptia prematuritatii actiunii, atat fata de dispozitiile OUG nr.4/2012, cat si fata de dispozitiile Legii nr.165/2013.
Intimatii-reclamanti nu au depus intampinari.
CURTEA
A. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile OUG nr.4/2012.
Este adevarat ca la data pronuntarii sentintei atacate era in vigoare OUG nr.4/2012 care suspenda pana in data de 15.05.2013 emiterea titlurilor de despagubire, insa ese observa ca instanta de fond a dispus ca inaintarea dosarelor catre evaluator si emiterea titlurilor de despagubire sa se faca dupa incetarea suspendarii prevazute de actul normativ mentionat.
Este de asemenea adevarat ca in principiu, prematuritatea se analizeaza la momentul introducerii actiunii si ca, in raport de aceasta, actiunea de fond ar fi fost prematura fiind introdusa in perioada de aplicare a OUG nr.4/2012, insa potrivit art.110, alin.3 C.pr.civila, se pot formula înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptățite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.
Or, paguba incercata de reclamant prin asteptarea expirarii termenului de suspendare prevazut de OUG nr.4/2012 ar consta in prelungirea perioadei de timp pana la emiterea titlului de despagubire cu perioada de timp necesara introducerii si solutionarii unei noi actiuni in justitie, in conditiile in care déjà dosarele sale administrative stau in nelucrare de foarte multi ani, ceea ce ar duce in mod evident la incalcarea termenului rezonabil de solutionare a litigiului.
B. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile Legii nr.165/2013.
Dupa cum s-a aratat mai sus, acest act normativ a aparut pe parcursul procesului, astfel incat el nu poate influenta „ de plano” analiza prematuritatii prin raportare la data introducerii actiunii.
C.In ceea ce priveste fondul cauzei.
Prin Dispoziția Primarului General nr. 5164/23.01.2006 s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat de reclamanti, ce nu poate fi restituit în natură, în temeiul Legii nr.10/2001, imobilul fiind compus din teren de 160 mp și construcție demolata situat în București, .. 31bis, sector 2, preluat abuziv prin Decretul 405/1985.
Ulterior, dosarul a fost inaintat Comsiei Centrale in vederea urmarii procedurii prevazute de Legea nr.247/2005, unde a fost inregistrat sub nr._/CC.
Prin adresa nr._/CC/06.03.2012, Autoritatea N. pentru Restituirea Proprietatilor (f.28) a solicitat Primarului Municipiului Braila sa completeze dosarul de despagubiri cu unele date, mai precis sa precizeze motivul pentru care a propus despagubiri si pentru constructie, desi notificarea viza doar terenul si sa lamureasca intinderea suprafetei de teren, deoarece aceasta este indicate diferit in actele de la dosar (150 mp de catre . mp de catre Primaria Municipiului Bucuresti), in acest sens fiind solicitata o copie a decretului de nationalizare pentru a se determina suprafata nationalizata.
De asemenea, s-a solicitat sa se comunice daca terenul in cauza a fost cumva restituit in natura pe calea Legii nr.18/1991.
Desi aparent, verificarea legalitatii dispozitiei primarului s-a facut cu depasirea limitelor legale, trebuie observat ca in realitate analiza posibilitatii restituirii in natura a imobilelor nu poate fi facuta fara cunoasterea exacta a dimensiunilor imobilului asupra caruia persoanele indreptatite erau proprietari si a celor care figureaza in decretul de nationalizare, numai astfel putandu-se stabili ce este liber si se poate restitui si ce nu.
In plus, daca terenul ar fi fost deja restituit in natura pe calea Legii nr.18/1991 ar rezulta pe de o parte ca a fost posibila restituirea in natura, iar pe de alta parte ca s-a realizat déjà dreptul la restituire in privinta acestuia.
Ca atare, controlul se incadreaza in limitele prevazute de Legea nr.247/2005, in speta nefiind inca depasita aceasta etapa administrativa.
Ca atare, solicitarea reclamantilor de desemnare a unui evaluator si de emitere a titlului de despagubiri apare ca neintemeiata, in conditiile nefinalizarii primei etape.
Pentru aceste motive, instanta urmeaza a admite recursul, a modifica in tot sentinta atacata si sensul respingerii actiunii ca neintemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția prematurității.
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr.2442/04.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal în contradictoriu cu intimații reclamanți P. G., A. M. T., . SA BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. I. R. C. A. J.
GREFIER
DANIELAȘTEFAN
Jud.fond C. 9
M. R.
The.red.A.J
2 ex
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3654/2013. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|








