Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3394/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3394/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 62806/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3394
Ședința publică de la 12.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - R. M. V.
GREFIER - C. A.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul reclamant B. C. și de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3773/09.10.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare a cauzei, la ordine, cât și la a doua strigare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că atât recurentul reclamant cât și recurenta pârâtă au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ. o reține în pronunțare atât pe excepția netimbrării recursului reclamantului, cât și pe fondul recursului formulat de către AFP Sectorul 6 București.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3773/09.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, SCAF a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și respinsă cererea precizată față de această pârâtă ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Totodată a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâtele A. F. PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI, fiind obligată pârâta AFP Sector 6 să achite reclamantului suma de 6359 lei reprezentând taxă pe poluare.
A fost respinsă cererea privind plata dobânzii legale, ca neîntemeiată, fiind însă obligată pârâta către reclamant la 8,3 lei cheltuieli de judecată.
În considerente prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia C. Administrativ si Fiscal - la data de 23.09.2011, reclamantul B. C. a chemat in judecata pe paratele A. F. PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitand instantei obligarea primei parate sa inainteze contestatia spre a fi solutionata de catre parata 2 si obligarea DGFPMB sa emita o decizie pentru solutionarea contestatiei la cererea nr._/4.05.2011 la AFP sect . 6, cu plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a asutinut ca a formulat o contestatie impotriva deciziei de calcul a txei de poluare nr._/31.03.2011, inregistrata sub nr._/4.05.2011 la AFP sector 6, insa nu i s-a dat un raspuns, desi art. 210 din C.Pr. Fiscala prevede ca se solutioneaza prin decizie, insa, parata DGFPMB, nu si-a indeplinit obligatia legala de a emite o decizie. Ulterior, a inaintat o alta cerere catre parata AFP sector 6 prin care solicita inaintarea solicitarii catre DGFPMB, pentru a emite un punct de vedere la problemele semnalate.
S-a solicitat judecarea cauzei, si in lipsa partilor, conform art. 242 din cPC.
Cererea s-a timbrat cu taxa tb. 39 lei si 4 lei ; tb. jud. 0,3 lei.
Alaturat, reclamantul a depus decizia nr._/31.03.2011 pentru calculul taxei de poluare; cerere adresata organului fiscal, raspuns nr._/14.07.2011, dovezi de comunicare.
P. la primul termen de judecata (fila 26), reclamantul a depus o precizare la actiune, in sensul ca solicita obligarea paratei AFP sector 6 la restituirea contravalorii taxei de poluare achitata in cuantum de 6359 lei, cu plata dobanzii legale aferente, si cu cheltuieli de judecata.
In dovedire, reclamantul a depus contractul de vanzare cumparare incheiat cu Uta D. /3.02.2011; carte vehicul.
Parata DGFPMB- Activitatea Juridica-Biroul Juridic C. 3,in reprezentarea AFP sector 6 a depus la dosar decizia cu privire la stabilirea taxei de poluare si documentatia aferenta, cu raspunsul acordat reclamantului.
Examinand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Potrivit contractului de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit incheiat cu Uta D. la 3.02.2011, reclamantul a dobandit contra sumei de 5000 Euro, autoturismul marca SEAT L., categorie auto M1, norme de poluare E4, . VSSZZZ1PZ7R054067, nr. identificareVSSZZZPZ7R054067, an fabricatie 2007 . autoH999878, avand data primei inmatriculari 7.02.2007 in Olanda.
Prin decizia de calul a taxei de poluare nr._/31.03.2011 s-a stabilit obligatia de a achita suma de 6359 lei, cu titlu de taxa de poluare, in temeiul dispoz. art. 4 din O.U.G. 50/2008, suma prin chitanta . nr._/31.03.2011 la Trezoreria sectorului 6 Bucuresti.
Nemultumit de decizia emisa de parata privind plata taxei de poluare, reclamantul a solicitat, dupa plata, restituirea sumei achitate, prin raportare la preved. art. 117 din OG92/2003, apreciata in mod nelegal fata de reglementarile comunitare invocate, si, in conditiile art. 205 urmatoarele din O.G.92/2003, coroborate cu dispoz. art. 1, art. 8 din L. 554/2004 a contestat in fata instantei de judecata
In ce priveste fondul pretentiei formulate, consideră Tribunalul ca in speta sunt incidente prevederile O.U.G.50/2008.
Reclamantul a achitat taxa de poluare prevazuta de dispozitiile art. 4 din O.U.G.50/2008, in vigoare la acel moment, in cuantum de 6359 lei.
Se constata ca aceasta taxa a fost dispusa prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/22.10.2008 depusa de parti in probatoriu, fiind indicat in continutul sau criteriile obiective ce au fost avute in vedere la stabilirea sumei incasate.
Reclamantul a fost nemultumit de decizia asupra platii taxei de poluare, dar s-a conformat prevederilor legale in vigoare si a achitat taxa, conform chitantei insa ulterior s-a adresat paratei cu o cerere de restituire a sumei achitate, cerere care nu s-a solutionat favorabil.
Problema de drept dedusa judecatii este daca taxa de poluare stabilita de dispozitiile O.U.G. 50/2008 este legal perceputa de catre statul roman, in conditiile aderarii Romaniei la spatiul comunitar.
Din cuprinsul art. 1 din O.U.G.50/2008 se desprinde cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestioneaza de A. Fondului pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului.
Art. 4 din acest act normativ prevede obligatia platii acestei taxe, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul, in Romania. Mai departe, art. 6 are in vedere criteriile obiective-specificul motorului, capacitatea cilindrica a autovehiculului,capacitatea poluarii, deprecierea autoturismului, in raport de coeficientii prevazuti in Anexa 4.
Retine Tribunalul ca aceasta taxa este asimilata impozitelor interne (desi perceputa in vederea asigurarii protectiei mediului tuturor proprietarilor de autovehicule care inteleg sa utilizeze aceste autovehicule pe teritoriul Romaniei), intrucat legiuitorul nu a inteles sa aplice aceasta taxa si autovehiculelor inmatriculate deja in Romania (stat comunitar incepand cu data aderarii 1.01.2007), ci aceasta taxa este perceputa exclusiv pentru autovehiculele inmatriculate in celelalte state membre comunitare si care sunt reinmatriculate in Romania, dupa aducerea in tara.
Ori, in conditiile in care, pentru autovehiculele deja inmatriculate in Romania taxa de poluare nu se mai percepe, cu ocazia vanzarii ulterioare, rezulta clar ca vointa legiuitorului a fost ca aceasta taxa sa se aplice doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare, fiind evident o taxa cu efect echivalent taxelor vamale de import.
In ceea ce priveste dispozitiile comunitare invocate de catre reclamant in cuprinsul cererii sale, instanta considera ca acestea sunt pe deplin aplicabile, apararea paratei in sensul ca instantele nationale nu au competenta/posibilitatea legala de a interpreta si aplica norma interna, in raport de cea comunitara fiind de inlaturat, caci L.157/2005 privind ratificarea tratatului de aderare al Romaniei si Bulgariei la U.E. ; art. 20, art. 148 al 2 si 4 din Constitutie permit aplicabilitatea aplicarii in mod driect (cu prevalenta ) a normelor comunitare, daca acestea sunt contrare legislatiei (aquis-ului comunitar) europene, principiile de drept comunitar aplicabile fiind prioritatea dreptului comunitar si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar, atunci cand intra in conflict cu legislatia nationala (interna).
Astfel, prioritatea dreptului comunitar rezulta din L.157/2005 de ratificarea tratatului de aderare al Romaniei si Bulgariei la U.E., conform careia Romania si-a asumat responsabilitatea de a aplica dispozitiile din Tratatele originare ale Comunitatii europene, dinainte de aderare.
Aplicarea directa a dreptului comunitar rezida din art. 220 din tratatul C.E., iar Curtea de Justitie a Comunuitatii europene, in cauzele supuse judecatii privind interpretarea tratatelor a statuat ca aceasta interepetare este obligatorie pentru statele membre (cauza Brzezinski, C-313/05, cauza Humboltc-112/84, cauza C. Enel (4964).
Aceasta prioritate a dreptului comunitar se explicitează cel mai bine in prevalenta sa asupra oricarei norme de drept intern, contrare normei comunitare care este integrata, existenta, asumata si inglobata . face parte din spatiul comunitar in care Romania a intrat ca membru, in beneficiul cetatenilor romani, ca cetateni comunitari; competenta instantelor nationale fiind o obligatie si nu o alegere/oportunitate de a asigura realizarea efectului deplin a normelor comunitare in favoarea cetatenilor Romaniei.
Nu in ultimul rand, exista raspunderea statului, prin autoritatile sale competente care, daca incalca normele legislatiei comunitare, de a raspunde de prejudiciul creat propriilor cetateni pentru lipsa de implementare/implementarea insuficienta a aquis-ului comunitar in legislatia nationala.
Astfel, art. 25 din Tratatul C.E. are in vedere ca,,Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent.
Aceasta interdictie se aplica de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal”.Art. 28 din Tratatul C.E. prevede ca ,,Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent”. De asemenea, art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunitatii Europene are in vedere ca nici un stat membru nu poate impune asupra produselor provenite din alte state membre impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect produselor nationale similare.
Acest text se refera de fapt, la produsele provenind din alte state membre care sunt supuse unor impozite interne, de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare ori, statul roman nu percepe taxa de poluare produselor nationale similare, adica autovehiculelor deja inmatriculate in Romania (de tip second-hand), cu ocazia vanzarilor ulterioare.
Potrivit jurisprudentei comunitare, notiunea de taxa cu efect echivalent consta in orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra marfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul C.E. trebuie sa eccluda de la aplicare orice posibilitate ca produsele nationale sa fie supuse unor taxe mai mari decat produsele similare nationale si sa nu produca, in nici un caz, efecte discriminatorii.
Ori, statul roman, prin instituirea taxei de poluare, independent de maniera de determinare a acesteia, prin raportare la art. 6 din O.U.G.50/2008 si clasificarea din punct de vedere al poluarii, instituie o discriminare in regimul fiscal aplicabil la inmatricularea unui autoturism in Romania, caci de fapt instituie o taxa similara taxei de prima inmatriculare, diferentierea constand in notiunea utilizata: taxa de poluare, in loc de taxa de prima inmatriculare.
Mai mult, este de notorietate Avizul motivat al Comisiei europene din 28.11.2007 care a solicitat reasezarea modalitatii de calcul a taxei auto (de prima inmatriculare), in sensul armonizarii legislatiei nationale cu cea comunitara, aspect tinut sub observatie de Comisie, care in luna iunie 2009 a solicitat Romaniei informatii in legatura cu evolutia leguslatiei privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, existand temeri legate de actuala legislatie nationala (O.U.G.50/2008) contine norme ce protejeaza industria auto nationala, sub aspectul impozitarii.
Asadar, concluzioneaza instanta ca dreptul comunitar se aplica in mod direct in cauza supusa judecatii, caci se resimte o discriminare intre produsele nationale si produsele altor state europene, membre ale Comunittii Europene, care consta in diferentierea de impozitare aplicata produselor europene, introduse in Romania si impozitarea interna, de orice natura, direct sau indirect asupra produselor nationale similare.
In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei DGFPMB, fata de cererea pfecizatoare formulata, instanta a admis-o, cu consecinta respingerii cererii indreptata fata de aceasta parata, ca fiind formulata fata de o persoana fara calitate procesual pasiva, avand in vedere ca raportul juridic de drept fiscal s-a nascut intre reclamant si parata AFP sector 6, care este emitent al deciziei nr._ de calcul a taxei de poluare, organ fiscal care a si incasat, conform chitantei suma de 6359 lei si este emitent al deciziei privind plata taxei de poluare contestata.
Pentru cele sus aratate, instanta a admis cererea, in parte.
A obligat pârâta AFP Sector 6 să achite reclamantului suma de 6359 lei reprezentând taxă pe poluare.
A respins cererea privind plata dobânzii legale, ca neîntemeiată ,intrucat nu rezulta din cererea de restituire ca a solicitat, odata cu restituirea si plata dobanzii legale aferente.In lipsa unei astfel de cereri asupra dobanzii, formulata in prealabil organului fiscal, conform art. 124 C.Pr.Fiscala, reclamantul nu poate solicita pe calea actiunii directe plata dobanzii legale aferente sumei achitate.
In temeiul art. 274 din C.P.C., parata A.F.P. sector 6 fiind in culpa procesuala, a fost obligata catre reclamant la plata cheltuielilor de judecata, respectiv 8,3 lei taxa timbru si timbru judiciar .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AFP sectorul 6, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
1."Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 304, C.pr.civ
2.Fiind indreptat impotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 6, nu este limitata la motivele de casare sau modificare prevăzuta de art. 304 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 ind. 1 C pr. civ.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 6359 lei ,instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont ca dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148 precizează următoarele: i Potrivit art.l-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată precizează faptul ca alin.2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu. respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile art.9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima inmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Eurpene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor inmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciează ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care inmatriculeaza autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, ca in cazul in care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de inmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare ar trebui sa se stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, precizează ca principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
Precizează de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).Prin urmare, existenta unei taxe de prima inmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de inmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima inmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar.
F. de cele menționate mai sus, invederează instanței faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, intrucat obligația plații taxei de prima inmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României " Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.
Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Având in vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal consideră ca suma nu poate fi restituita.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, impotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătură dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ-fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare . Corespondenta adresata instituției reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În situația in care instituția nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi incasat taxa de poluare fara existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputand primi suma decât daca anulează actul de impunere.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrată in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, menționează ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin^fl (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul
dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
In ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, conform, prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se încadrează in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina recurentei pentru ca sa fie obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal intocmite, motiv pentru care solicită respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
In drept, art. 304 pct. 9 si 304 ind. 1din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și reclamantul, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate având în vedere că instanța de fond a soluționat în mod greșit cererea de plată a dobânzii aferente sumei de 6359 lei, calculată conform disp. art. 124 din Codul de Proc. Fiscală, până la data restituirii taxei de poluare pentru autovehicule.
Tribunalul București a considerat că cererea de plată a dobânzii este neîntemeiată deoarece „ nu rezultă din cererea de restituire că a solicitat, odată cu restituirea și plata dobânzii legale aferente. In lipsa unei astfel de cereri asupra dobânzii, formulată în prealabil organului fiscal, conform art. 124 C.Pr.Fiscală, reclamantul nu poate solicita pe calea acțiunii directe plata dobânzii legale aferente sumei achitate ".
Aprecierea făcută de instanța de fond este eronată deoarece în aliniatul 2 al cererii de restituire comunicate prin corespondență pârâtei la data de 02.05.2011 și înregistrate la aceasta sub nr._/04.05.2011, am menționat expres faptul că „în temeiul disp. art. 124 din Codul de Proc. Fiscală, solicit plata dobânzii aferente acestei sume, calculată de la data achitării taxei, respectiv 31.03.2011 și până la data restituirii acesteia ".
In consecință, considerentele pentru care instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii aferente sumei plătite de mine cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule sunt greșite, astfel încât solicită modificarea sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtei să-i plătească și dobânda aferentă sumei de 6359 lei, conform disp. art. 124 din Codul de Proc. Fiscală.
II. Instanța de fond a soluționat în mod greșit cererea privitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, acordând doar suma de 8,3 lei, deși cheltuielile efectuate însumează 1047,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (8 + 39 = 47 lei), timbru judiciar (0,30 lei) și onorariu de avocat (1000 lei).
Chitanța nr._/19.09.2011 privind onorariul de avocat a fost depusă la dosarul cauzei o dată cu cererea de chemare în judecată, iar dovezile cheltuielilor judiciare reprezentând taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar au fost depuse la dosarul cauzei în cursul judecății la fond astfel încât nu există niciun motiv pentru ca acestea să nu-i fíe acordate integral, iar pârâta să nu fie obligată să le suporte, ea fiind partea care a căzut în pretenții potrivit disp. art. 274 din Codul de Proc. Civilă.
Acestea sunt motivele pentru care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 3773/09.10.2012 pronunțate de Tribunalul București în sensul obligării pârâtei să îi plătească dobânda aferentă sumei de 6359 lei, calculată de la data achitării taxei, respectiv 31.03.2011 și până la data restituirii acesteia, conform disp. art. 124 din Codul de Proc. Fiscală, și suma de 1047,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond.
Deliberând asupra excepției netimbrării recursului reclamantului, în temeiul art. 137 alin. 1 C.proc.civ., precum și asupra fondului recursului formulat de către pârâta AFP Sector 6 București, prin prisma probelor administrate în fața primei instanțe, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată următoarele:
Cu privire la excepția netimbrării recursului reclamantului, Curtea constată că recurentul în cauză a fost citat la adresa indicată în cererea de recurs cu mențiunea obligației de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de recurs în cuantum de 19,5 lei și respectiv 0,15 lei(fila 20), procedura de citare fiind legal îndeplinită pentru termenul din 12.09.2013, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor legii nr. 146/1997, republicată, în vigoare la data formulării recursului, necontestând existența obligației de a plăti taxa de timbru, astfel încât va fi admisă excepția invocată și va fi anulată cererea de recurs formulată de către acesta, urmând ca analiza criticilor vizând sentința recurată să nu mai fie efectuată.
Cu privire la fondul recursului formulat de către pârâta AFP Sectorul 6, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel criticile vizând fondul cauzei nu pot fi reținute având în vedere în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimate, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
În acest context împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantei a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
De asemenea faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neînmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu sunt însă supuse obligație de a plăti o asemenea taxă.
Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infrigment, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamanta solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.
De asemenea Curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
În plus faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
Va fi înlăturată și susținerea privind încălcarea separației puterilor în stat și a dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, având în vedere că dispozițiile TFUE sunt obligatorii pentru statele membre UE, astfel cum acestea au fost interpretate și aplicate de CJUE în cadrul cauzelor supuse acestei instanțe comunitare, având în vedere disp. art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și dispozițiile legii nr. 157/2005.
De asemenea vor fi înlăturate și susținerile recurentei-pârâte privind neîncadrarea reclamantului în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”
Neîntemeiată este și critica vizând greșita acordare de către prima instanță a cheltuielilor de judecată, având în vedere că în mod corect aceasta a constatat culpa procesuală a recurentei-pârâte prin admiterea acțiunii astfel încât în temeiul art. 274 C.proc.civ. a fost obligată la plata către reclamant a sumei reprezentând cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului reclamantului.
Anulează recursul formulat de recurentul reclamant B. C., împotriva sentinței civile nr. 3773/09.10.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, ca netimbrat.
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3773/09.10.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. R. M. V.
GREFIER
C. A.
Red. GD/AC
2 ex/01.10.2013
Jud. fond:L. G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3557/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3982/2013. Curtea de... → |
|---|
