Pretentii. Decizia nr. 4537/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4537/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 5138/98/2012
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4537
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28.10.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: I. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI împotriva sentinței civile nr. 99/F/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.c., după care,
Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul schimbării denumirii recurentei-pârâte Administrația Finanțelor Publice Fetești în Serviciul fiscal Municipal Fetești.
Totodată, Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 99/F/16.01.2013, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a admis cererea formulată de reclamantul S. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Fetești și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Fetești către reclamant să-i restituie suma de 3424 lei, reprezentând contravaloarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, încasată necuvenit.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 28.12.2012, sub nr._, reclamantul S. D. cu domiciliul în Fetești, ., jud. Ialomița în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI cu sediul în Fetești, ., jud. Ialomița a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 3424 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicul, încasată necuvenit, achitată cu chitanța nr._/03.08.2012.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că a achiziționat un autovehicul second-hand dintr-un stat comunitar, și că, pentru a fi înmatriculat în România i s-a calculat și perceput taxa auto de poluare în sumă totală de 3424 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A. Fetești, taxă achitată cu documentul susmenționat.
Procedând astfel, consideră reclamantul, se încalcă Tratatul Comunității Europene, care interzice instituirea unor taxe discriminatorii asupra unor mărfuri aparținând unor state ale comunității europene fără ca aceste taxe să fie aplicate și mărfurilor naționale, situație în raport de care norma europeană, fiind prioritară față de norma națională potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, urmează a fi aplicată cu consecința constatării nelegalității taxei percepute.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .
În drept, și-a întemeiat cererea sa pe disp. OUG 50/2008, Constituției României și Tratatului Comunității Europene
Cererea a fost legal timbrată,documentele de plată fiind anulate la dosar.
Prin întâmpinare, parata A. Fetești invocă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată motivată de faptul că în cauză, fiind vorba de solicitarea unei sume de bani încasată cu titlu de taxă auto de poluare, reclamanta era obligată mai întâi să respecte procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 207 alin.1 din același act normativ, respectiv să se adreseze cu contestație împotriva deciziei de calcul a taxei la organul fiscal competent și numai după aceea soluția dată în urma contestației să fie adusă în fața instanței de contencios administrativ – fiscal.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii și menținerea operațiunii de încasare a taxei de poluare, ca fiind temeinică și legală precum și în concordanță cu normele Uniunii Europene.
În drept, a invocat Legea 9/2012.
În dovedire solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța consideră că cererea reclamantului se dovedește a fi întemeiată pentru considerentele de mai jos:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat dintr-un stat comunitar un autovehicul second hand marca Volkswagen, nr. identificare-. WVIZZZ70Z1H105262, an fabricație 2001 pentru care a fost condiționat să achite suma de 3424 lei, potrivit chitanței nr._/03.08.2012, cu titlul de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Instanța constată că prin Legea nr. 9/2012, O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr. 50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art. 110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr. 571/2003.
Numai că prin O.U.G. nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012 este contrară art. 110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art. 110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct. 61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art. 110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr. 24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art. 3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente, tribunalul va admite ca întemeiată cererea formulată de reclamantul S. D. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI.
Va obliga pârâta A.F.P. Fetești să restituie reclamantului suma de 3424 lei, reprezentând contravaloarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, încasată necuvenit.”
Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Finanțelor Publice Fetești a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 25.02.2013, sub nr._, prin care a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, anularea sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca fiind neîntemeiate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a dispus restituirea sumei de 3.424 lei către reclamantul S. D., deoarece această sumă a fost stabilită printr-o decizie care nu a fost contestată de către reclamant la organul emitent, devenind astfel definitivă.
A mai arătat că, în condițiile în care instanța de fond se pronunța asupra excepției inadmisibilității cererii, judecarea cauzei pe fond nu mai avea sens.
Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul Administrației Finanțelor Publice Fetești au emis Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, care reprezintă, potrivit Codului de procedură fiscală, act administrativ. În partea a doua a deciziei se indică explicit calea de atac ce trebuie urmată și termenul în care se va exercita la organul fiscal competent, respectiv Administrația Finanțelor Publice Fetești, ceea ce reclamantul nu a făcut.
În aceste condiții, potrivit art.205 și art.207 alin. 1 din Codul de Procedură Fiscală "împotriva titlului de creanța, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație (...) în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ sub sancțiunea decăderii", aceasta fiind și procedura prealabilă stabilită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Competența de soluționare a contestațiilor formulată împotriva actelor administrative este stabilită de art.209 din Codul de procedură fiscală, iar în soluționarea acesteia, organul fiscal competent - în speță D.G.F.P. Ialomița - Serviciul Contestații - se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz, ce se atacă la instanța de contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ceea ce reclamantul a făcut.
Având în vedere că procedura prealabilă în cazul actelor administrative, stabilită de Legea nr. 554/2004, respectiv Codul de procedură fiscală, prevede altă cale de acțiune, începând cu contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare la organul fiscal emitent, recurenta-pârâtă a considerat că adresarea reclamantului direct la instanța de contencios administrativ, face ca inadmisibilitatea cererii să fie evidentă.
Prin urmare, având în vedere faptul că reclamantul nu a urmat această procedură prealabilă, inadmisibilitatea cererii este evidentă, iar instanța de fond era obligată să o ridice din oficiu, și în consecință, să respingă cererea reclamantului.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a motivat că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 privind taxa de poluare sunt nelegale, neconstituționale și neconforme cu prevederile T.U.E.
De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că, în cuprinsul acțiunii, reclamantul face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, însă dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeană, concludentă în acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisă de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia, dispozițiile O.U.G. nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, și care completează dispozițiile O.U.G.nr.50/2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Mai mult decât atât, taxa de poluare este stabilită prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscal unde își are sediul fiscal contribuabilul, în speță reclamantul S. D.. În aceste condiții, încasarea taxei de poluare are la bază un act administrativ fiscal și nu un act normativ, situație în care a considerat ca inutilă referirea la Tratatele Europene, făcută atât de reclamant, cât și de instanța de fond.
Dacă s-ar păstra aceeași doctrină cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene și la celelalte acte administrative emise de organul fiscal, s-ar ajunge în situația în care orice taxă sau impozit ar putea fi contestată în instanță și câștigată, motivat fiind de faptul că în țările Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra în regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, din H.G. nr.686/2008, rezultă că nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală conform căruia "interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
A apreciat recurenta-pârâtă că nu sunt încălcate în cauză prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene și că obiectul taxei de poluare este protejarea mediului, atât prin modul de utilizare cât și prin modul de impunere, ținându-se cont ca elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
O.U.G. nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 "obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România."
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, organul fiscal a apreciat că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, România, stat membru al Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Nu în ultimul rând, nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeană, corespunde pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Ori, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, nu pot fi reținute susținerile reclamantului, potrivit cărora, prin instituirea acestei taxe se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
Nici Curtea Europeană de Justiție a CE, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa de poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării. Reclamantul trebuia să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică statul roman sunt superioare celor din statul care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achiziționării intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o . acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și în cazul celor rulate, achiziționate din afara țării, dar și celor produse în România. Promovând o politică de armonizare cu legislația și directivele Uniunii Europene în materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule începând cu data de 01.01.2007.
Parlamentul României, la propunerea Guvernului, a decis instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule care, în conformitate cu prevederile art. 2141-2143 din Codul fiscal, era plătită de orice persoană fizică sau juridică, care înmatricula pentru prima data în România un autoturism sau autovehicul.
Față de sistemul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule reglementat de O.U.G. nr. 50 / 2008, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene, în sensul că se aplică un regim discriminatoriu pentru autovehiculule second-hand achiziționate din alte state membre, invitând România să adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului menționat anterior în termen de două luni de la primirea acestuia.
Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, s-a produs abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre mașinile high și low poluatoare și a propus un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului.
Neadoptarea în regim de urgență a O.U.G. nr. 50 / 2008 în conformitate cu cerințele din avizul motivat putea conduce la sesizarea Curții de justiție a Comunității. Comisia Europeană nu a constatat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Față de această observație a Comisiei Europene, potrivit reglementarilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Atâta vreme cât Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, recurenta-pârâtă a apreciat că nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora prin instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene."
Procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în data de 29.01.2009, urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Conform jurisprudenței constatate a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 din TCE. Finalizarea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de CEJ in cauzele Air Liquide Industries Belgium, C - 41/05, Brzezinski, C - 313/05).
Noțiunea de "impozit intern" are accepțiunea diferită de cea din dreptul intern, desemnând in jurisprudența CEJ (hotărârea Haar Petroleum, C -90/94, Weigel, C - 387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
S-a reținut de Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin hotărârea pronunțata în cauza Brzezinski, C - 313/05, că o acciză care se aplică tuturor autoturismelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, iar nu în temeiul faptului că trec frontiera, nu constituie o taxă vamală la import și nici o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25 din TCE, ci intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, ca urmare, analizată în raport cu art. 90 din TCE.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90, alin. 1 din TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiectivele compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârea Outokumpu, C - 213/96, Nadasdi si N. C -290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 din TCE dacă este conceput de maniera a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisiei din Luxemburg, C - 1 52/89, hotărârea Comisiei din G., C - 375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 din TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
De asemenea, un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 90 din TCE dacă este suficient de precis, astfel încât se poate efectua în temeiul sau un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa are la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale, pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii (cauza C - 393/1998, A. Gomez Valențe C. Fazenda Publica).
În cauza de față rezultă din cuprinsul art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 că taxa de poluare se aplica în cazul tuturor autoturismelor, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele prevăzute de art. 3, alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2008, pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale incorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea Brzezinski, c 313/05).
Sistemul de taxare stabilit prin O.U.G. nr. 50 / 2008 este suficient de precis în ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismului (emisia de CO2, capacitatea cilindrica etc.), aceste elemente fiind considerate in jurisprudența Curții Europene de Justiție drept criterii obiective ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (cauza Nadasdi, C - 290/2005 ).
În drept, recurenta-pârâtă a invocat art. 299, art. 304 alin. 1, pct. 9 din C.p.civ., art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și prevederile Codului de procedură fiscală menționate în cuprinsul cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare prin chitanța de plată, ., nr._/03.08.2012, în baza Deciziei de calcul nr. 1114/02.08.2012 emisă de pârâta A.F.P. Fetești. Reclamantul nu a contestat această taxă și, prin urmare, nu se impunea parcurgerea procedurii de contestare prevăzută de art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ci a solicitat restituirea taxei la data de 28.12.2012.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de intimatul-reclamant în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi, O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect, Curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 29.03.2012, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Împrejurarea că reclamantul s-a prezentat de bună voie și a achitat taxele nu conduce la inaplicarea dispozițiilor art.124 din OG nr.92/2003, potrivit cărora:“1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dobânda legală curge de drept, întrucât, având în vedere obiectul cauzei, refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, nu este necesară emiterea unei decizii privind stabilirea accesoriilor.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL FETEȘTI, cu sediul în Fetești, ., jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 99/F/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D., cu domiciliul în Fetești, ., jud. Ialomița, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. I.F. E. S. M.
Red. și dact. jud. H.P../gref. E.S.M./2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 944/2013. Curtea de Apel... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr.... → |
|---|
