Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2678/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2678/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 23937/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2678
Ședința publică de la 13.06.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C. R. M. JUDECĂTOR C. C. M.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER M. LUCREȚIA
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursul declarat de reclamantul C. S. împotriva sentinței civile nr. 4648 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 20.11.2012 în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, pârât și chemat în garanție deopotrivă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.06.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.06.2013, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.4648/20.11.2012 Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a MECTS, precum și acțiunea formulată de reclamantul C. S. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a înscris în anul 2006 la Facultatea de D. și Administrație Publică din cadrul USH, specializarea D., forma de învățămînt – învățămînt la distanță (ID), conform înscrisurilor depuse la dosar.
Potrivit adeverinței nr.4456/9.07.2009 – fila 10, reclamantul a obținut titlul de licențiat în drept, promovînd examenul de licență din luna iulie 2009. În adeverință, se menționează că USH, avînd învățămînt de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățămînt la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art.60 alin.1 din legea nr.84/1995.
Tribunalul constată că, nici la momentul înscrierii reclamantului în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, pîrîta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea drept, forma de învățămînt ID.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățămînt ID pentru specializarea drept în nici una dintre hotărîrile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – HG nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, poz.2, HG nr.916/2005, anexa 1 lit.B pct.6, HG nr.676/2007, anexa 3 pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3 pct.6, HG nr.749/2009, anexa 3, pct.30, poz.2, HG nr.966/2011, anexa 3 pct.6, poz.2.
Conform actelor normative enunțate, pentru Facultatea de D. și Administrație Publică din cadrul USH, specializarea D., erau acreditate, respectiv autorizate provizoriu formele de învățămînt ZI, respectiv FR - frecvență redusă, fără a fi prevăzută forma de învățămînt ID.
Nu pot fi primite susținerile pîrîtei în sensul că formele de învățămînt ID și FR puteau fi organizate întrucît universitatea avea învățămînt de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art.60 alin.1 din legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățămînt FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi.
Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi.
Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și ÎCCJ prin decizia nr.3306/8.06.2011. De altfel, pîrîta USH a depus dosar de evaluare pentru acreditarea formei de învățămînt ID pentru specializarea D. din cadrul Facultății de D. și Administrație Publică, dar a primit aviz de neacreditare în anul 2003.
Potrivit art.103 alin.2 din legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățămîntului.
De asemenea, prin legea nr.443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii. La art.2 din legea de înființare a USH se prevede printre facultățile și specializările acreditate de la înființare Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română. Însă forma de învățămînt acreditată pentru această facultate și specializare era ZI, conform HG nr.410/2002, anexa 3, poziția 14.
Reclamantul a urmat studiile la forma de învățământ la distanță - ID, care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea D. din cadrul Facultății de D. și Administrație Publică a USH.
Tribunalul consideră că sînt neîntemeiate și susținerile conform cărora absolvenții sînt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucît după susținerea examenului de licență au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.
Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățămînt superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Ținînd cont că forma de învățămînt urmată de către reclamant nu era legal organizată, nici se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de absolvenți au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor.
Prin urmare, tribunalul apreciază că reclamantul nu a dovedit că este nejustificat refuzul pîrîților de eliberare a diplomei de licență cu suplimentul aferent după aprobarea tipizatului, deci nu sunt întrunite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantului de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și va fi respinsă. De asemenea, va fi respinsă ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care pîrîta nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că potrivit cererii de chemare în judecată și probatoriul administrat este îndreptățit la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, întrucât a absolvit cursurile organizate de facultățile Universității S. Haret, a susținut și promovat examenele de licență în sesiunea iulie 2009.
Instanța trebuia sa retina faptul ca in speța este aplicabila teoria validității aparentei in drept. In virtutea acestui principiu, instanța ar fi trebui sa retina faptul ca exista o aparenta in drept care deja a produs efecte juridice, si anume ca exista niște acte juridice care se bucura de o prezumție de legalitate, nefiind contestate inca si a căror validitate reiese tocmai din faptul ca acestea au fost încheiate cu buna-credinta si cu o prudenta sporită.
Instanța trebuia sa rețină faptul că intre aparenta in drept si buna credința a reclamantului exista o strânsa legătura, intrucat aplicarea teoriei aparentei implica intotdeauna buna-credinta a celui care dobândește un drept de la titularul aparent( in speța reclamanții titulari ai adeverințelor de licența eliberate de către universitatea S. Haret) .
"Eroarea generalizata . dreptul" reprezintă principiul conform căruia acela care a acționat cu buna credința, pe o eroare general admisa ca adevăr, trebuie juridicește ocrotit.
Termenul de "aparenta" in drept trebuie privit din cele doua laturi pe care le presupune situația de fapt, respectiv o latura obiectiva si una subiectiva/intelectuala. Sub aspectul laturii obiective, aparenta este data de informațiile existente si obiectivate in forma fizica, la care exista acces la un moment dat. Sub aspectul laturii subiective/intelectuale, aparenta este data de reprezentarea si cunoașterea informaționala a situației de fapt obiective, de membrii colectivității.
In ceea ce privește buna credința, aceasta, astfel după cum s-a indicat in cele ce preced, îndeplinește rolul de cauza a erorii in teoria aparentei.
Aplicând in mod concret, în speță, instanța trebuia sa constate următoarele:
Calitatea de unitate de învățământ superior acreditata/neacreditata a Universității S. Haret-pentru formele de invatamant absolvite de reclamanti vizează în mod exclusiv eventuala culpa a acestei universități, iar reclamanții, in baza teoriei "aparentei dreptului", nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Instanța trebuia sa retina faptul ca exista o anumita procedura privind acreditarea/autorizarea specializărilor instituțiilor de invatamant, insa eventualele abateri ale universității parate in derularea procesului de invatamant la specializările/programele de studii organizate in formele de invatamant neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate reclamanților aflați in eroare . legalitatea formei de invatamant absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Trebuie reținut faptul ca U. S. Haret a creat aceasta aparenta in drept și aparenta de legalitate a organizării,desfășurării acestor forme de învatamant.
Recurentul apreciază că pârâții trebuiau să respecte principiile de drept, dreptul la instruire conform art. 2 din Protocolul nr.1 la CEDO, precum și dreptul la educație, potrivit Constituției.
Câtă vreme pârâta USH însăși recunoaște că reclamanții au urmat cursurile pe care ea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis acestora acte ce recunosc acest fapt și calitatea de licențiați - acte ce premerg diplomelor finale de studii -, respectiv câtă vreme paratul MECTS nu a invocat nelegalități în organizarea de către pârâta a studiilor reclamanților, cererea reclamanților este întemeiată sub aspectul obligării pârâtelor de a emite diplomele de licență și suplimentele la diplomă.
Nu i se poate imputa beneficiarului serviciului, in acest caz reclamantului, sa verifice legalitatea acestora, asigurarea legalității fiind in sarcina prestatorului-U. S. Haret.
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învatamant la distanta, pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri la zi, conferă reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licența, insotita de Suplimentul la diploma.
Acest drept nu poate fi afectat si cu atat mai puțin suprimat, in fapt sau in drept, de divergentele ce au apărut, in decursul timpului, intre universitate si M. Educației, pe seama valabilității inițierii si desfășurării formei de invatamant la distanta, atâta timp cat M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superiror(ARACIS), nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca menționata instituție de invatamant superior a acționat in afara cadrului legal, in condițiile in care, in principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art.6 din Legea nr.443/2002, dreptul de a „propune încetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".
In acest context, apreciază ca, atâta timp cat, nici la încheierea perioadei de monitorizare si nici ulterior acestui moment, M. Educației, in exercitarea atribuției sale de control si monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si instituțiilor de invatamant de stat si particulare, nu a reclamat nereguli in procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum si in cel al susținerii examenului de licența, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator si conducător al sistemului național de educație, este obligat sa recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamanți si sa ia masurile administrative corespunzătoare care sa permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licența, in condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior, aprobat prin Ordinul nr.2284/28.09.2007.
A fost invocată și jurisprudența Înalta Curte de Casație și Justiție –Secția C. Administrativ și Fiscal (decizia nr.2879/01.06.2010).
Intimata pârâtă U. S. Haret a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca, în cazul admiterii recursului, să fie admisă și cererea de chemare în garanție pe care a formulat-o.
Intimatul pârât M. Educației a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp.art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul reclamant a urmat cursurile Universității S. Haret- Facultatea de D. și Administrație Publică București, specializarea drept, promoția 2009, forma de învățământ ID ( la distanță), a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009 obținând la proba „Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate” 9,20, obținând titlul de licențiat în drept.
În consecință, U. S. Haret i-a eliberat adeverința nr.4456/09.07.2009 în care sunt consemnate aspectele sus menționate.
Prin cererea formulată la data de 11.05.2012, reclamantul a solicitat Universității S. Haret eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la primirea cererii.
De asemenea, reclamantul a solicitat M.E.C.T.S acordarea avizului pozitiv pentru tipărirea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pe numele său, iar prin adresa nr._/14.06.2012, ministerul i-a comunicat faptul că pentru promoția 2009, MECTS a emis în 2010, în lunile iunie, octombrie și noiembrie, avize în vederea ridicării de către U. S. Haret a tipizatelor de la Romdidac SA pentru actele de studii numai pentru specializările care au funcționat legal, aprobate prin Hotărâri de Guvern.
Curtea reține că pârâta U. S. Haret a fost înființată prin Legea 443/2002, dar prin HG 693/2003 și HG 676/2007 a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ la zi, la domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, matematică, informatică și altele.
Potrivit art. 60 alin 1 din Legea 84/1995 activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi, iar U. S. Haret, conform HG 940/2004, a organizat formele de învățământ la distanță, respectiv cu frecvență redusă.
Curtea apreciază că pârâta U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea cursurilor Facultății de D. și Administrație Publică, susținerea și promovarea examenului de licență din sesiunea iulie 2009 și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze reclamantului și diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Potrivit art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ, aprobat prin Ordinul nr.2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de către MECTS (…).
Rezultă, așadar, că eliberarea actelor de studii absolvenților instituțiilor de învățământ superior este condiționată de desemnarea de către ministerul pârât a unității de specialitate care să tipărească formularele acestor acte.
Refuzul ministerului pârât de a aproba tipărirea acestor formulare în cazul reclamantului este unul nejustificat, în sensul art. 2 alin 1 lit. i din Legea 554/2004, în condițiile în care reclamantul a promovat examenul de licență, a obținut titlul de licențiat în drept, actul eliberat de instituția de învățământ, care atestă acest titlu, nefiind anulat până în prezent, el continuând să producă efecte juridice.
Referitor la considerentele instanței de fond potrivit cărora reclamantul a urmat studiile la forma de învățământ ID, care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea D. în cadrul Facultății de D. și Administrație Publică a universității pârâte, Curtea constată că nu este învestită cu analizarea legalității actului care atestă calitatea reclamantului de licențiat în drept, ca urmare a finalizării studiilor universitare și a promovării examenului de licență, analiză care ar fi impus examinarea respectării prevederilor legale ce reglementează regimul studiilor urmate de reclamant.
Ceea ce are de stabilit instanța în prezenta cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este dacă refuzul Universității S. Haret de a elibera reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă, respectiv refuzul MECTS de a aproba tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant au un caracter nejustificat prin prisma faptului că actul emis de universitate, conform căruia reclamantul este licențiat în drept, este un act în vigoare, care se bucură de prezumția de legalitate și produce efecte juridice.
În speță nu s-a solicitat analizarea îndeplinirii de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamant, printr-o cerere care să aibă acest obiect, astfel că acele considerente ale instanței de fond care vizează nelegala organizare a formei de învățământ urmată de reclamant nu pot fi reținute ca argumente în sensul respingerii acțiunii.
Instanța are a se pronunța cu privire la refuzul pârâților de a soluționa cererile ce le-au fost adresate de către reclamant, dacă acesta este un refuz nejustificat în raport de actul care atestă calitatea sa de licențiat în drept la universitatea pârâtă, act neconstatat care este valabil, își produce efectele juridice și a cărui legalitate nu formează obiectul acțiunii.
Susținerile ministerului pârât din adresa nr._/14.06.2012 reprezentând răspunsul la cererea reclamantului de acordare a avizului pozitiv pentru tipărirea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă se referă la actele normative care reglementează formele de învățământ la specializarea D. din cadrul facultății de D. și Administrație Publică a universității pârâte.
Aceste susțineri nu pot fi reținute ca justificare a refuzului ministerului de a soluționa cererea reclamantului, având în vedere că instanța nu a fost învestită cu o cerere privind legalitatea formei de învățământ la distanță pe care a urmat-o reclamantul la facultatea sus menționată.
Examinarea prevederilor actelor normative invocate de pârât în răspunsul dat cererii reclamantului se impunea a fi făcută în cazul în care instanța avea să se pronunțe asupra unei cereri având ca obiect legalitatea acestei forme de învățământ, cerere care nu a fost formulată în cauză.
Curtea reține, de asemenea, că potrivit HG 366/2007 ( în vigoare în perioada în care reclamantul a urmat cursurile facultății) MECTS conduce sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate(…), evaluează și controlează realizarea politicilor și programelor în domeniu și stabilește sau propune, după caz, măsuri de corectare a lor, controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular.
Rezultă că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismului de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții care revin ministerului pârât.
Din probele administrate în cauză nu reiese că, în exercitarea acestor atribuții, ministerul a sesizat nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității S. Haret, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ la distanță pentru specialitatea în discuție.
M. avea la îndemână mijloace legale pentru a sesiza asemenea nereguli, pentru a dispune măsurile necesare în scopul înlăturării lor, mergând până la măsura reglementată de art. 6 din Legea 443/2002, aceea de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității.
Susține M. Educației în întâmpinarea depusă în dosarul de recurs că, pentru studenții care au urmat cursurile la formele de învățământ FR și ID, forme de învățământ neacreditate, U. S. Haret nu avea dreptul de a organiza examen de licență și cu atât mai puțin, de a emite diplome care să ateste promovarea acestora.
Susținerea nu poate constitui un argument în favoarea soluției de respingere a recursului având în vedere, pe de o parte, că pârâtul nu a făcut dovada că a contestat dreptul universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și că a solicitat anularea acestor examene în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare, iar pe de altă parte, nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că forma de învățământ la distanță la specializarea urmată de reclamant trebuia acreditată/autorizată provizoriu și că studiile reclamantului s-au desfășurat în afara cadrului legal.
În acest sens se reține și jurisprudența Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal( decizia nr.2874/2010) în care se arată că finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării.
Intimatul pârât mai face referire în întâmpinare la principiul securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin 5 din Constituție, dar nu are în vedere și dreptul fundamental prev. de art. 32 alin 1 din Constituție potrivit căruia dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.
În vederea respectării acestui drept se impune luarea măsurilor necesare nu doar de către instituția de învățământ superior ale cărei cursuri sunt urmate de student, ci și de către ministerul care coordonează sistemul național de învățământ, astfel încât studiile să fie finalizate prin obținerea actelor de studii valabile care să permită absolventului valorificarea pregătirii profesionale.
În condițiile în care nu s-a constatat în mod irevocabil nelegala organizare a formei de învățământ ID la specializarea urmată de reclamant, susținerea intimatului pârât că nu există nici un temei legal pentru a fi obligat la eliberarea tipizatelor diplomelor de licență și a suplimentului la acestea către reclamant nu poate fi reținută, fiind vorba despre un refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin 1 lit. i din legea 554/2004, acest refuz determinând imposibilitatea pârâtei U. S. Haret de a elibera reclamantului actele de studii solicitate.
Față de aceste considerente se constată că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul art. 312 alin 1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă. Va obliga ministerul pârât să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant, urmând să respingă ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata de penalități de întârziere reținând că art. 18 alin 5 din Legea 554/2004 reglementează posibilitatea și nu obligația instanței de a stabili soluțiile prev. la alin 1 și alin 4 lit. b și c sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere.
Mai mult, la acest moment nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 18 alin 5 din Legea 554/2004, reclamantul având posibilitatea de a recurge la procedura prevăzută de art. 24 din aceeași lege, în cazul în care pârâții nu vor executa hotărârea judecătorească irevocabilă.
Potrivit art. 60 alin 1 Cod procedură civilă partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
În raport de aceste dispoziții va fi admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret și va fi obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în suplimentul la diploma de licență pentru reclamant, cererea pârâtei de aplicare a penalităților de întârziere fiind neîntemeiată față de considerente sus menționate.
Având în vedere că a fost admis primul capăt al acțiunii având ca obiect obligarea MECTS să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant, aceeași solicitare regăsindu-se și în cererea de chemare în garanție, Curtea va respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție cu privire la această solicitare.
În temeiul art. 274 și 276 Cod procedură civilă, pârâții vor fi obligați la 4 lei cheltuieli de judecată către reclamant, iar intimații vor fi obligați la 4 lei cheltuieli de judecată către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurentul - reclamant C. S. împotriva sentinței civile nr. 4648 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 20.11.2012 în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimații – pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, pârât și chemat în garanție deopotrivă.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Obligă ministerul pârât să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâților la plata de penalități de întârziere.
Admite în parte cererea de chemare în garanție.
Obligă chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în suplimentul la diploma de licență pentru reclamant.
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție cu privire la obligarea să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență.
Obligă pârâții la 4 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Obligă intimații la 4 lei cheltuieli de judecată către recurent. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. R. M. C. C. M. G. G.
GREFIER
M. LUCREȚIA
RED. CCM.
TEHNORE. D.Ș./2 ex./04.07.2013.
JUD. FOND. C. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1175/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 5644/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
