Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4295/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4295/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 37956/3/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4295
Ședința publică de la 18.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. F.
JUDECĂTOR - S. P.
JUDECĂTOR - R. M. V.
GREFIER - M. C. I.
Pe rol se află soluționarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenta - pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și de recurenții – reclamanți B. V., D. D. și V. G. M., împotriva Sentintei civile nr. 515/01.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, având ca obiect – „obligare emitere act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11.10.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta decizie, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata, initial, pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantele B. V., D. D. și V. G. M., în contradictoriu cu parata A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, au solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna:
1) obligarea paratei sa emită Decizia de validare a Hotarârii nr. 2298/10.09.2009 emisa de Comisia Municipiului Bucuresti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, la termen de 5 zile de la data rămânerii irevocabile a hotarârii;
2) obligarea paratei sa emită Decizia de plata a compensatiilor banesti în suma de 405.970,35 lei, actualizate la data platii, în termen de 5 zile de la data rămânerii irevocabile a hotarârii;
3) obligarea paratei la plata sumei de 405.970,35 lei, actualizata la data platii, cu titlu de compensatii banesti;
4) obligarea paratei la plata unor penalitatea de 1.000 RON/zi de intirziere în situatia neexecutării hotarârii în termenul de 5 zile de la data rămânerii irevocabile a hotarârii;
5) obligarea paratei la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de intirziere în situatia neexecutării hotarârii, aplicabila conducătorului autoritarii centrale;
6) obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata constând în taxe de timbru și onorariu avocațial.
Prin sentința civila nr. 4980/14.09.2012, Curtea a a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, ca instanta de contencios administrativ.
Dupa trimiterea dosarului, cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr._ .
Tribunalul Bucuresti a pronunțat Sentința civilă nr. 515/01.02.2013, prin care a dispus: respingerea exceptia inadmisibilitatii invocata de parata cu privire la petitele 4 și 5 din cererea introductiva; admiterea în parte a cererii; obligarea pârâtei sa emită decizia adminstrativa de validare sau invalidare a Hotărârii nr. 2298/10.09.2008 a Comisiei Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în termen de 5 zile de la data devenirii irevocabile a prezentei hotarâri, sub sanctiunea platii unei penalitati în cuantum de 100 de lei pentru fiecare zi de intirziere de la data scadentei obligatiei și pana la data executarii efective; stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicabila conducătorului paratei în caz de nerespectare a termenului de executare anterior mentionat; obligarea paratei la plata sumei de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata corespunzătoare pretențiilor admise, catre reclamanti; respingerea cererii, în rest, ca fiind neîntemeiata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele :
Prin hotărârea nr. 2298/10.09.2009, Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a aprobat cererea inregistrata sub nr. 8432/3073/05.05.2003 și, în consecinta, a propus acordarea unor compensatii banesti în valoare totala de 405.970,35 lei catre reclamante, în calitate de moștenitoare ale defunctului H. G., pentru bunurile autorului reclamantelor trecute în proprietatea statului bulgar.
Prin plângerea prealabila inregistrata la registratura paratei sub nr._/RL/29.03.2012, pentru motive similare celor prezentate în motivarea cererii deduse judecatii, reclamantele au solicitat analizarea dosarului de despagubire, emiterea deciziei de validare a hotarârii anterior menționate, precum și a deciziei de plata a compensatiilor banesti în valoare de 405.970,35 lei, actualizate la data platii (file 6-8).
Răspunzând plângerii reclamantelor, prin adresa nr. 3659/L9/09.04.2012, parata le-a comunicat ca dosarul administrativ însoțit de hotararea mentionata la pct. 1 de mai sus se afla în evidentele sale și ca nu a fost inca analizat, urmând a fi soluționat dupa analizarea dosarelor cu hotarâri emise anterior, ulterior soluționării urmând a fi emisa și decizia de plata, cu precizările necesare privind . aprobate sau decizia motivata de invalidare a hotarârii (file 35-36).
A) Cu privire la excepțiile invocate de parata
Inadmisibilitatea unei actiuni poate interveni numai atunci când dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau când conditiile de admisibilitate ale caii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legala.
În cauza, argumentele aduse de parata în sustinerea excepțiilor analizate sunt simple apareri de fond, intrucat vizeaza pretinsa inexistenta a unor condiții de fond necesar a fi îndeplinite pentru ca instanta sa poată aplica sanctiunea unei penalitati pentru fiecare zi de intirziere, conform prevederilor art. 18 alin. 1 și 5 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda prevăzuta la art. 24 alin. 2, conform prevederilor art. 18 alin. 6 din același act normativ.
Asa fiind, excepțiile invocate de parata au fost respinse ca neîntemeiate, argumentele aduse în sustinerea acestora urmând a fi avute în vedere cu ocazia soluționării pe fond a cauzei.
B) Cu privire la fondul cauzei
Pârâta nu s-a conformat prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998, prevederi care o obligau să emită o decizie administrativa de validare sau invalidare a hotărârii, în termen de 60 de zile de la comunicarea hotărârii.
Pârâta nu a dovedit ca, pana la data închiderii dezbaterilor în prezenta cauza, și-ar fi îndeplinit obligația legala de validare ori invalidare a propunerii comisiei locale.
Întârzierea în emiterea hotarârii este imputabila paratei care nu a alocat din timp resursele necesare desfasurarii procedurilor administrative având ca finalitate validarea/invalidarea propunerilor hotărârilor comisiilor locale, cu respectarea termenului prevazut de lege. Parata nu se poate prevala de existenta unor deficiente organizatorice (insuficienta resurselor umane și materiale) pentru a-și justifica pasivitatea, căci nimeni nu poate invoca în apărarea intereselor sale propria vina.
Tribunalul a considerat ca, în ipoteza în care reclamantul este lezat prin tacerea administratiei (lipsa unui raspuns), acesta poate solicita instantei de contencios administrativ doar constatarea caracterului nejustificat al tăcerii; în aceasta ipoteza, instanta are doar dreptul de a constata caracterul nejustificat al tăcerii, context în care va putea obliga autoritatea parata doar sa emită actul administrativ, eventual . și cu sanctiunea unei amenzi pentru conducătorul autoritarii pentru fiecare zi de intirziere, fara a se pronunta asupra existentei sau întinderii unui drept și fara a avea dreptul sa impună administratiei sa rezolve cererea ., sa dea o decizie de admitere sau de respingere a cererii, deoarece prin aceasta s-ar substitui administratiei, rezolvând cererea în locul ei, ceea ce ar fi incompatibil cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevazut de art. 1 alin. 4 din Constituția Romaniei.
Altfel spus, în ipoteza anterior mentionata, actiunea reclamantului nu vizeaza o decizie administrativa fictiva de respingere, ci inacțiunea administratiei care refuza sa dea un raspuns, fie afirmativ sau negativ, de unde rezulta ca scopul unei asemenea actiuni nu poate fi decat obligarea administratiei sa iasă din pasivitate și sa rezolve cererea.
În cauza, autoritatea publica parata nu a emis vreun refuz de validare a propunerii formulate prin hotarare, ca urmare a admiterii cererii reclamantelor, ci a omis sa analizeze hotararea, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevazute de lege pentru plata despagubirilor, și sa emită, în functie de rezultatul acestei analize, decizia de validare (de plata) sau de invalidare a hotarârii, conform prevederilor art. 35-35^2 din Normele metodologice, în termenul prevazut de art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998.
Prin urmare, postura reclamantelor este cea de persoane vătămate . lor de catre o autoritate publica prin nesoluționarea în termenul legal a cererii. ., modalitatea adecvata și legala de înlăturare a vatamarii suferite este obligarea autoritarii publice parate la emiterea deciziei administrative de validare (de plata a despagubirilor) sau de invalidare a hotărârii în discuție.
În lipsa unui refuz de validare a propunerii de acordare a despagubirilor (de emitere a deciziei de plata), ca rezultat al verificării de catre parata a îndeplinirii cerințelor legale pentru acordare a despagubirilor propuse, instanta de contencios administrativ nu se poate substitui autoritarii publice parate în efectuarea unei asemenea verificări, căci s-ar comporta ca un administrator, asumându-și atribuții rezervate în exclusivitate puterii executive.
Cum emiterea dispoziției privind plata despagubirilor, respectiv plata efectiva a acestora, conform prevederilor art. 38 din Normele metodologice, sunt legalmente subordonate emiterii unei deciziei de validare a propunerii privind acordarea de despagubiri, în legătura cu aceste aspecte nu se poate retine, în sarcina paratei, existenta vreunui act sau fapt administrativ vatamator.
De altfel, reclamantele nu au afirmat și nici nu au demonstrat, în cursul prezentei proceduri, în conditiile art. 12 din Legea nr. 554/2004, ca ar fi înregistrat la registratura paratei vreo cerere având ca obiect plata despagubirilor.
Or, din interpretarea coordonata a prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) și n) și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezulta ca indiferent de caracterul expres ori tacit al refuzului unei autoritati publice de a soluționa o cerere, existenta acestuia (refuzului) presupune verificarea situației premisa prevăzuta de lege, și anume preexistenta cererii titularului dreptului/interesului legitim, adresata autoritarii competente sa o solutioneze.
În lipsa unei asemenea cereri, nu se poate retine existenta unei atitudini vatamatoare a paratei, concretizata . drepturilor și/sau intereselor legitime ale reclamantelor, printr-un refuz de solutionare/nesoluționare în termen legal.
În fine, posibilitatea reclamantelor de a obține condamnarea paratei la plata penalitatii, în ipoteza și în măsura admiterii pretențiilor principale, având ca temei legal prevederile art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, nu este subordonata îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, fiind vorba de o sancțiune de natura daunelor cominatorii. Chiar asa fiind, stabilirea unei penalitatea în suma de 100 de lei pentru fiecare zi de intirziere reprezinta o constrângere suficienta, de natura a asigura acoperirea prejudiciului pe care, în eventualitatea perpetuării pasivității paratei, reclamantele l-ar încerca.
Pentru motivele anterior expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1, 5 și 6 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis în parte cererea dedusa judecatii in sensul exprimat mai sus.
Împotriva Sentinței au declarat recurs, în termen legal, atit pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cit si reclamanții B. V., D. D. și V. G. M., .
În motivarea recursului declarat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, intemeiat in drept pe dispozitiile art. 299, art. 304 pct.5 si 9, art. 304 ind.1 din Codul de procedura civila, s-au invocat, în esență, următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:
I. Instanța de fond a încălcat formele de procedură cu privire la citarea conducătorului A.N.R.P. în prezenta cauza pronunțând astfel o hotărâre lovită de nulitate conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)
Din economia dispozițiilor art. 24 alin. (2) corelat cu art. 25 din Legea nr. 554/2004, reiese că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acest text legal instituie un mijloc de presiune pus la îndemâna particularului atunci când trebuie să fie executată o obligație de a face, personală (intuitu personae), a administrației publice.
Așa cum s-a reținut și în literatura de specialitate "în toate cazurile, persoanele obligate la executarea hotărârii trebuie chemate în instanță pentru aplicarea amenzii nominal, chiar dacă obligația este strâns legată de calitatea lor".
In cauza, deși s-a solicitat amendarea conducătorului ANRP, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că această cauză nu s-a judecat în contradictoriu acesta, nefiind chemat în judecată în nume personal și nici citat la niciun termen de judecată.
În aceste condiții, se impunea ca instanța, în baza art. 129 Cod procedură civilă și art. 16 ind.1 din Legea nr. 554/2004 să pună în discuția părților introducerea în cauză a conducătorului ANRP, iar ulterior să dispună conceptarea și citarea acestuia pentru a-i da astfel posibilitatea formulării apărărilor necesare și invocării eventualelor excepții. -
De asemenea, trebuie avut în vedere că efectele hotărârii judecătorești se întind numai inter partes, or, în situația în care conducătorul instituției nu a avut calitatea de parte în dosar, sentința nu îi este opozabilă.
II. Instanța de fond, la soluționarea capătului de cerere cu privire la aplicarea amenzii prevăzute la art. 18 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu a avut în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1120/2006 coroborate cu dispozițiile art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2007, nereținând astfel lipsa calității procesuale pasive a președintelui A.N.R.P. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
Potrivit art. 17 alin. (2) din H.G. nr. 1120/2006 modificat prin Hotărârea de Guvern nr. 57/2008: „Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este coordonat de un vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru, care organizează, conduce și răspunde de activitatea acestui serviciu, denumit în continuare vicepreședinte".
Conform art. 17 alin. (3) din același act normativ: „în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, vicepreședintele emite decizii și ordine". În temeiul art. 35 alin. (3) lit. b), vicepreședintele „dispune prin decizie plata despăgubirilor, iar prin decizie motivată, invalidarea hotărârilor de acordare a despăgubirilor sau rectificarea acestora".
În același sens, prin art. 6 alin. (7) al O.U.G. nr. 25/2007, cu modificările ulterioare, este statuat în mod expres că „prin decizie, vicepreședintele ANRP, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București".
În acest context, fata de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aplicarea amenzii se face conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, prin lege, la executare.
Or, potrivit textelor mai-sus mentionate, persoana obligată la îndeplinirea obligației de emitere a deciziei de validare/invalidare este vicepreședintele A.N.R.P., care are atribuțiile legale în acest sens, iar nu președintele ANRP care nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
III. Cât privește solicitarea reclamantului privind obligarea A.N.R.P. la plata de penalități pe zi de întârziere, s-a învederat ca, potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face.
Astfel, s-a apreciat că, în cauza dedusă judecății, nu poate fi vorba de refuzul A.N.R.P. de a emite decizia de validare sau de invalidare, întrucât dosarele de despăgubire constituite în baza Legii nr.9/1998 sunt analizate de Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 în ordine cronologică, respectiv ordinea emiterii hotărârilor. În evidența Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 sunt înregistrate în prezent 1986 de dosare din care: 87 cu hotărâri emise în anul 2008, 468 cu hotărârii emise în anul 2009, 1149 cu hotărâri emise în 2010 și 282 cu hotărâri emise în 2011 .
S-a invederat că, solicitarea de plată a penalităților în cuantum de 100 lei/zi de întârziere este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține reaua credință sau culpa A.N.R.P..
Reclamanta solicită aceste despăgubiri fără a face dovezile cerute de lege (vinovăție, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu).
Prin urmare, s-a învederat faptul că obligarea A.N.R.P. la plata de penalități pe zi de întârziere până la emiterea deciziei este neîntemeiată.
IV. În subsidiar, s-a învederat ca Hotărârea nr. 2298/10.09.2009 a Comisiei Municipiului București se află în evidențele acesteia cu dosarele constituite la Prefecturi, în temeiul Legii nr. 9/1998. Această Hotărâre, însoțită de actele doveditoare urmează circuitul legal, ce prevede analizarea în ordine cronologică a acestora, respectiv ordinea emiterii hotărârilor. Studierea unui dosar presupune o analiză atentă a actelor care atestă dreptul de proprietate al autorului asupra bunurilor abandonate pe teritoriul statului bulgar după încheierea Tratatului de la C. din septembrie 1940, a declarațiilor notariale, a actelor de stare civilă privind persoanele care au dreptul la acordarea compensațiilor, a modului de stabilire a cuantumului compensațiilor ce revin pentru bunurile rămase nedespăgubite și a modului de efectuare a calculului de către comisiile care au emis hotărârile.
În acest moment, Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul ANRP soluționează dosare în care au fost emise Hotărâri de către Comisiile județene/municipiului București în anul 2008. S-a precizat că, în evidența Serviciului sunt înregistrate 2274 dosare în care nu au fost emise decizii de validare/invalidare.
Practica de soluționare a dosarelor în ordine cronologică, respectiv data emiterii hotărârilor Comisiilor județene/municipiului București, de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul ANRP a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998.
De asemenea, s-a adoptat această procedură de soluționare a dosarelor în ordine cronologică prin luarea în considerare și a competențelor și procedurilor stabilite în privința instituțiilor implicate, a numărului mare de solicitanți și a resurselor materiale limitate de care dispune bugetul de stat, pentru evitarea blocării funcționării mecanismului de restituire și a discriminărilor între solicitanți.
Pentru o justă aplicare a legii, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 inițiază corespondență cu instituțiile competente (Arhivele Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Primării) cărora le solicită noi acte și relații de natură să clarifice situația din dosar, urmând apoi solicitarea avizului către Asociația Română a Victimelor Represiunilor Staliniste - Secția Cadrilater, dupa care urmează propunerea de validare/invalidare înaintată Vicepreședintelui ANRP, concretizată prin emiterea unei decizii. Decizia de plată cu precizările privind . aprobate sau decizia de invalidare a hotărârii cu motivațiile respective urmează să fie transmise beneficiarilor la domiciliu.
De asemenea, s-a considerat că dispozițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998 care stipulează că „în termen de 60 de zile, comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului București, admițând sau respingând, după caz, contestațiile ce i-au fost adresate" reprezintă un termen de recomandare.
V. Referitor la plata cheltuielilor de judecată, s-a solicitat exonerea recurentei de la plata acestora pentru motivele mai sus menționate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 5, pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat, admiterea recursului formulat și, în principal, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii.
În drept, a fost întemeiata cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 ind.1 din Codul de procedură civilă, precum și pe prevederile Legii nr. 9/1998, H.G. nr. 286/2004, O.G. nr. 94/2004 și H.G. nr. 1277/2007.
Prin recursul declarat de reclamantele B. V., D. D. și V. G. M., s-a solicitat, in temeiul disp. art. 312 din vechiul Cod de Procedură Civilă, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii tuturor capetelor cererii de chemare în judecată după cum urmează:
- să fie înlăturată dispoziția de obligare a ANRP să emită decizia administrativă de invalidare a Hotărârii nr. 2298/10.09.2009 emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998;
- să fie obligată ANRP să emită Decizia de plată a compensațiilor bănești în sumă de 405.970,35 lei, actualizate la data plății, în termen de 5 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței obligației și până la data executării efective;
- să fie obligată ANRP la plata sumei de 405.970,35 lei, actualizată la data plății, cu titlu de compensații bănești;
- să fie obligată ANRP la plata cheltuielilor de judecată solicitate la fond constând în onorariu avocat în sumă de 1.950 lei cu menținerea celorlalte dispoziții ale instanței de fond.
În motivarea recursului s-au invocat, în esență, următoarele critici de nelegalitate:
1. Motivul de nelegalitate prevăzut de disp. art 304, pct. 6 din vechiul Cod de Procedură Civilă "dacă instanța a acordat.... ceea ce nu s-a cerut”.
În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea ANRP să emită decizia administrativă de invalidare a Hotărârii nr. 2298/10.09.2009 emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 în contextul în care reclamantele nu au formulat o astfel de cerere prin acțiunea introductivă.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea ANRP să emită doar decizia de validare iar recurentele au apelat la controlul judecătoresc tocmai pentru că ANRP refuză să parcurgă toate etapele operațiunii administrative prin care să se concretizeze dreptul acestora la despăgubiri.
Or, instanța de fond a dat ceea ce nu s-a cerut, prin obligarea ANRP să emită decizie de invalidare, ceea ce ar presupune reluarea procedurii administrative, prelungirea momentului acordării despăgubirilor dar și obligația recurentelor de a apela din nou la instanță pentru a contesta eventuala decizie de invalidare.
Această dispoziție este necesar a fi înlăturată în contextul în care instanța judecătorească este pe deplin competentă să soluționeze pe fond cererea de despăgubiri.
2. Motivul de nelegalitate prevăzut de disp. art. 304, pct. 9 din vechiul Cod de Procedură Civilă "când hotărârea pronunțată ... a fost dată cu aplicarea greșită a legii."
Instanța de fond a aplicat greșit disp. Legii nr. 9/1998 precum și disp. art. 274 C.pr.civ.
Instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată motivând că nu se poate substitui autorității administrative ANRP în contextul în care "se tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești care să încalce sfera de activitate a diferitelor autorități ale statului întrucât s-ar încălca principiul separației și echilibrului puterilor în stat."
Recurentele au susținut că este greșit punctul de vedere al instanței de fond întrucât instanța poate să dispună ea însăși, în mod direct, acordarea despăgubirilor, în acest caz în care dosarul lor de despăgubire a stat în nelucrare la ANRP, care nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de legiuitor de cel mult 60 de zile, în sensul de a valida sau invalida măsura stabilită de Comisia Municipiului București.
S-a solicitat sa se rețina incidența și în prezenta cauză a motivelor pentru care a fost admis, de ICCJ, Recursul în interesul legii, prin decizia XX din 19 martie 2007, prin care a fost stabilită plenitudinea de competență a instanței de judecată în soluționarea pe fond a notificărilor întemeiate pe Legea 10/2001.
S-a sustinut ca instanța a apreciat greșit că, în cazul recurentelor, ANRP nu a refuzat să valideze propunerea de despăgubiri și că recurentele nu au înregistrat la registratura ANRP vreo cerere având ca obiect plata despăgubirilor. În realitate, dosarul acestora de despăgubire a mai fost supus, în precedent analizei instituției pârâte care a emis Decizia nr. 284 din 27.02.2008.
Astfel, ANRP a constatat, cu ocazia verificării din anul 2008 că recurentele au calitatea de beneficiari ai Legii 9/1998, că au calitatea de moștenitori ai autorului acestora, ale cărui bunuri au trecut în proprietatea statului bulgar și a verificat situația bunurilor pentru care au solicitat compensații. Prin Decizia nr. 284 din 27.02.2008, ANRP a dispus completarea dosarului de despăgubire cu certificatul de moștenitor de pe urma defunctei Ș. V., a dispus ca la stabilirea despăgubirilor să se țină cont de faptul că autorul lor a primit la recolonizare 9 ha teren arabil, jumătate din imobil și 5793 m.p. teren intravilan. S-a dispus de asemenea emiterea unei noi hotărâri pentru diferența de valoare rămasă nedespăgubită.
Toate aspectele semnalate în cadrul verificării de către ANRP, în anul 2008 au fost soluționate și s-a emis o nouă Hotărâre a Comisiei Municipiului București, respectiv Hotărârea nr. 2298/10.09.2009, neanalizată de ANRP până în prezent.
Refuzul nejustificat rezultă în mod explicit din poziția ANRP care a lăsat dosarul în nelucrare din anul 2009 și care nu a emis decizia de validare nici după formularea plângerii prealabile înregistrată la registratura instituției sub nr._ din 29.03.2012.
Aceasta este cererea neobservată de instanța de fond prin care recurentele au solicitat ANRP să analizeze dosarul de despăgubire, să emită decizia de validare și să plătească despăgubirile stabilite de Comisia Municipiului București la valoarea de 405.970,35 lei.
Refuzul ANRP rezultă și din poziția sa din timpul procesului care a ales să invoce motive care țin de modul său de organizare internă și care nu sunt opozabile recurentelor și nu justifică întârzierea.
În concluzie, cu privire la acest aspect s-a susținut că ANRP nu a respectat obligația legala de a emite decizia de validare în termenul de 60 de zile care, în cazul recurentelor a început să curgă din anul 2009, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente ci, dimpotrivă Constituția prevede la art. 21, alin. (2) că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Atribuția instanței judecătorești nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei decizii de validare ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție să dispună ea direct, pe baza materialului probator administrat acordarea despăgubirilor.
În ceea ce privește interpretarea disp. art. 274 C.pr.civ. s-a susținut că instanța a cenzurat în mod nelegal cuantumul cheltuielilor de judecată de la 1.950 lei la 1.000 lei.
Aprecierea instanței de fond potrivit căreia munca avocatului recurentelor valorează numai 1.000 lei, este lipsită de orice fundament și demonstrează o lipsă de apreciere în privința calității avocațiale desfășurată. Munca apărătorului nu se rezumă numai la prezența acestuia la termenele acordate, ci a presupus întreaga pregătire a acțiunii prin formularea plângerii prealabile, prin formularea și motivarea cererii de chemare în judecată, prin formularea și motivarea cererii de preschimbare a termenului stabilit inițial, cerere admisă de instanță, prin reprezentarea la fiecare termen de judecată atât în fața Curții de Apel București cat și în fața Tribunalului București.
S-a mai precizat că onorariul de avocat în cuantum de 1.950 lei include munca avocatului și în calea de atac a recursului prin analiza hotărârii instanței de fond, conceperea motivelor de recurs și reprezentarea juridică la termenele de judecată care se vor acorda în fața Curții de Apel.
În drept cererea de recurs a fost intemeiata pe disp. art 304 pct. 6 și 9, art. 312, art 274, C.pr.civ., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează :
Prin capătul 5 al cererii de chemare în judecată s-a solicitat obligarea paratei la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de intirziere în situatia neexecutării hotarârii, aplicabila conducătorului autoritarii centrale.
Prin sentința recurată s-a dispus, printre altele, obligarea pârâtei sa emită decizia administrativa de validare sau invalidare a Hotărârii nr. 2298/10.09.2008 a Comisiei Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în termen de 5 zile de la data devenirii irevocabile a prezentei hotarâri, sub sanctiunea platii unei penalități în cuantum de 100 de lei pentru fiecare zi de intirziere de la data scadentei obligatiei și pana la data executarii efective; stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicabila conducătorului paratei în caz de nerespectare a termenului de executare anterior mentionat.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere".
De asemenea, art.18 alin.6, din aceeași lege, prevedecă : În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2).
Pe de altă parte, se reține că, în scopul respectării principiului fundamental al procesului civil al contradictorialității și implicit al dreptului la apărare, art. 85 din codul de procedură civilă - aplicabil și în materia litigiilor de contencios administrativ potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - prevede cu claritate că „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea și înfățișarea părților, afara numai dacă legea nu dispune altfel".
Se constată, în cauză, că a fost nesocotit de către instanța de fond principiul contradictorialității, în condițiile în care judecarea cererii reclamantului de a se aplica conducătorului ANRP, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, amenda de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, s-a făcut fără ca această parte - căreia legiuitorul îi recunoaște, prin art. 24 alin. (2) din legea contenciosului administrativ, calitate procesuală pasivă, sub aspectul amenzii pe zi de întârziere - sa fie citată în proces. A fost încălcat, în același timp, și principiul dreptului la apărare, conducătorul ANRP nefiind în măsură să formuleze apărări și să invoce eventuale excepții.
În raport cu cele mai sus arătate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 5 din Codul de procedură civilă („când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2"), în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 din Codul de procedură civilă, recursul declarat de ANRP, va fi admis, hotărârea atacată va fi casată iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Se va constata că, prin admiterea acestui motiv de casare, a devenit inutilă analiza celorlalte motive de recurs invocate de ambele recurente, care vor fi analizate în rejudecare, urmând a fi avute în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenta - pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și de recurenții – reclamanți B. V., D. D. și V. G. M., toți cu domiciliul ales la cabinet avocat M. V. în București, .. 30, ., ., împotriva Sentintei civile nr. 515/01.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_ .
Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. F. S. P. R. M. V.
GREFIER,
M. C. I.
Red.jud.I.F.
Tehnored.M.C.I./2ex.
Jud. fond:A. C., Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 628/2013. Curtea de... → |
|---|
