Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5191/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5191/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 3084/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5191
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. CENTRALĂ P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ambele cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, prin reprezentant legal președinte G. B., recurentul-reclamant B. G. L., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat A. C., în București, ..2A bis, .. A, ., sector 4 și recurentul-intervenient în nume propriu C. F., cu domiciliul în București, .. 39A, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5848/17.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă K. M. cu domiciliul ales la Cabinet de avocat A. C., în București, ..2A BIS, .. A, ., sector 4 și intimata-pârâtă DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-reclamant B. G. L. și recurentul-intervenient în nume propriu C. F., ambii prin reprezentant convențional avocat A. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013 depusă în ședință publică (fila 53 dosar), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-la data de 14.11.2013, prin C. Registratură, recurenta-pârâtă ANRP a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare (filele 17-26 dosar), precum și note de ședință în două exemplare (filele 28-37 dosar);
-la data de 21.11.2013, prin C. Registratură, recurenta-pârâtă CCSD a depus la dosarul cauzei note de ședință, în două exemplare (filele 39-43 dosar), precum și întâmpinare, în trei exemplare (filele 45-52 dosar).
Curtea, în temeiul art. 17 din Legea nr. 165/2013, constată că a operat transmisiunea legală a calității procesuale de la recurenta CCSD la C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Curtea comunică reprezentantului recurenților un exemplar al întâmpinărilor și al notelor de ședință depuse la dosarul cauzei, acesta învederând faptul că nu solicită termen pentru a lua cunoștință asupra conținutului acestor înscrisuri comunicate în ședință publică.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurenții reclamant și intervenient, prin avocat, având cuvântul arată că recursul lor vizează greșita soluționare a fondului cauzei sub aspectul admiterii excepției prematurității capetelor de cerere care vizau emiterea titlului de plată și plata efectivă, ca etape succesive și ulterioare emiterii titlului de despăgubire. Apreciază că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată în materia contenciosului administrativ era evidentă depășirea termenelor legale, nu se mai poate vorbi de o prematuritate, în condițiile în care judecătorul fondului constată deja depășit termenul cu privire la emiterea titlului de despăgubire, titlu ce trebuia să fie imediat subsecvent raportului. Raportul de expertiză a fost efectuat cu un an și jumătate înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Consideră că nu se poate astfel reține că cererea reclamanților este prematură în condițiile în care actul care atrage emiterea celorlalte acte nu a fost emis în termenul legal. P. aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii și celorlalte două capete de cerere vizând titlul de plată și plata efectivă.
Referitor la recursul formulat de către CCSD actuala CNCI, se impune respingerea acestuia ca nefondat, termenul rezonabil pentru soluționarea cererii a fost depășit, dreptul la a obține o despăgubire a fost încălcat prin pasivitatea acestor instituții. Cu privire la Legea nr. 165/2013, arată că aceasta nu are aplicabilitate în cauză, procesul urmând a fi finalizat conform legii vechi. Referitor la art. 4 care prevede că Legea nr. 165/2013 se aplică proceselor în materie de fond funciar, acesta apreciază că la acest moment cauza nu mai este în materia fondului funciar, cel mult putea fi în fața ANRP în prima etapă a analizării dosarului când se constata dacă decizia emisă de primărie, de prefectură este legală sau nu și având în vedere că s-a trecut peste această etapă și au început să evalueze despăgubirile cuvenite, nu mai sunt în materia fondului funciar. În caz contrar, dacă s-ar accepta teza că ar fi în materia fondului funciar și instanța ar aplica Legea nr. 165/2013, ar însemna că nici sentința de fond nu este pronunțată de o instanță competentă și nici instanța de față nu ar fi competentă în materia contenciosului administrativ. Competența Curții de Apel București astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 a fost atrasă de Legea contenciosului administrativ. Dreptul recurenților este încălcat prin nerespectarea prevederilor Legii nr. 554/2004, în sensul că entitățile învestite și abilitate să emită actele administrative nu au făcut acest lucru. De asemenea consideră inacceptabil ca prin note scrise recurenta să completeze motivele de recurs, pe baza intervenirii legii noi, legea organică care nu este obligatorie și aplicabilă de îndată precum codurile, chiar dacă legiuitorul a prevăzut acest lucru, ci consideră că instanța internă în momentul în care constată o astfel de inadvertență poate decide dacă procesul mai este sau nu echitabil, având în vedere că la acest moment se pune în discuție casarea unei hotărâri date de o instanță care a respectat legea existentă la momentul respectiv. . Legii nr. 165/2013 nu reprezintă un motiv de ordine publică care să fie luat în considerare. Arată că nu înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a art. 4, ci trimite la Convenția EDO, care obligă pe magistratul fondului ca atunci când constată o neconcordanță între legea internă și Convenție, să aplice cu prioritate Convenția, în speță art. 6.
Solicită, de asemenea, respingerea, ca nefundat, a recursului ANRP.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5848/17.10.2012, C.-SCAF a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei K. M., respingând, în consecință, cererea formulată de această reclamantă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. CENTRALĂ P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR, a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul B. G. L., precum și cererea de intervenție formulată de C. F. și a obligat pârâta CCSD să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr._/FCC/20.10.2010, conform raportului de evaluare întocmit în dosar, în termen de 30 de zile de la încetarea suspendării dispuse prin OUG nr. 4/2012, sub sancțiunea plății unor penalități de 100 lei/zi de întârziere; a respins ca prematur formulată cererea de obligarea a pârâtelor la emiterea titlului de plată și la plata despăgubirilor și a obligat pârâta CCSD la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului și a intervenientului.
P. a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Soluționând în prealabil cercetării fondului excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, Curtea a constatat întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei K. M., având în vedere că prin contractul de cesiune autentificat sub nr.685/08.03.2011, reclamanta K. M. a înstrăinat toate drepturile prezente și viitoare cu privire la suprafața de 1,44 hectare teren, ce face obiectul dosarului de despăgubire nr._/FF/CC/2010, astfel că nemaiavând calitatea de titular al dreptului la despăgubire nu justifică promovarea prezentei acțiuni.
Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți, luând act că prin motivele arătate în cererea introductivă de instanță și cererea de intervenție principală reclamantul și intervenientul deduc prezentei instanțe obligații particulare fiecărui pârât, așa cum acestea sunt prevăzute de Titlul VII al Legii nr.247/2005. Faptul că reclamantul și intervenientul nu au individualizat exact titularul obligației pretinse, în cuprinsul petitelor acțiunilor de față, nu presupune că se solicită obligarea pârâților, în solidar, la realizarea operațiunilor administrative, emiterea actelor pretinse și la plată, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată.
În fond, instanța a admis în parte cererea introductivă de instanță și cererea de intervenție principală și în consecință, va obliga pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr._/FF/CC/2010, conform raportului de evaluare întocmit în acest dosar, în termen de 30 zile de la data încetării suspendării dispuse prin O.U.G. nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, sub sancțiunea plății unor penalități de 100 lei pe zi de întârziere.
Dosarul de despăgubire a fost inclus pe lista de propuneri de analiză în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru ședințele Comisiei care au avut loc la 14.12.2011 și 09.03.2012, însă nu a fost soluționat, întrucât nu a fost întrunit cvorumul legal desfășurării acestor ședințe.
Este evident că nesoluționarea dosarului de despăgubire pentru lipsa cvorumului necesar legalei desfășurări a ședințelor Comisiei constituie o tergiversare nejustificată a obligației de soluționare a dosarului, astfel că acțiunea introductivă și cererea de intervenție sunt întemeiate sub acest aspect.
Ulterior, pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor arată că în urma analizării dosarului de despăgubire a constatat că este necesară clarificarea situației juridice a vechiului amplasament al suprafeței propuse la despăgubiri.
În ceea ce privește motivul invocat de Comisie în cursul judecării prezentei cauze, instanța a constatat că nu justifică întârzierea soluționării dosarului de despăgubiri și aceasta, întrucât pârâta a epuizat etapa analizării legalității hotărârii sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 1,44 hectare.
Sub acest aspect, este de subliniat că în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.4-7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, analizarea legalității dosarelor de despăgubire, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, este prealabilă evaluării, din moment ce numai dosarele în care se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Odată parcursă etapa analizei de legalitate și etapa evaluării, C. Centrală nu mai poate reveni asupra aprecierii cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, fiind în drept, cel mult, să procedeze la o nouă evaluare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 16 alin.7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Față de aceste considerente, Curtea a constatat întemeiată cererea formulată de reclamant și intervenient în subsidiar, urmând a obliga pârâta CCSD la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire.
Însă, prin adoptarea O.U.G. nr.4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.117/2012, s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum si a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii si plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere dispozițiile O.U.G. nr.4/2012, Curtea a constatat că pârâta nu poate fi obligată la îndeplinirea operațiunilor necesare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, sau la emiterea deciziei de restituire în natură până la data încetării suspendării dispuse prin actul normativ anterior citat, astfel că a stabilit termen de executare a sentinței respectiv cel mult 30 zile de la data încetării suspendării dispuse prin O.U.G. nr.4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.117/2012 și în vederea garantării executării prezentei sentințe, instanța, în temeiul art. 18 alin.5 din Legea nr.554/2004 a impus în sarcina pârâtei obligația de plată a unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea formulată în principal, atât de către reclamant cât și de intervenient, constatând că nu există niciun temei pentru obligarea pârâților la plata despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare întocmit în dosarul de despăgubire nr._/FF/CC/2010, cât timp nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, nu a fost exercitat dreptul de opțiune și emis titlul de plată, ceea ce face întemeiată excepția prematurității acestor cereri.
Soluționând cauza în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004, instanța este limitată la a verifica dacă în cauză este dovedit refuzul de soluționare a unei cereri privitoare la un drept sau un interes legitim, și acest refuz este actual, dar prin raportare la faptul nesoluționării dosarului de despăgubire sus menționat, ceea ce a și determinat prezenta instanță să oblige C. Centrală la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Cât timp nici reclamantul și nici intervenientul nu sunt beneficiarii unui titlu de plată și nu fac dovada refuzului nejustificat de plată a despăgubirilor aprobate, s-a socotit că cererile privind emiterea titlului de plată și plata efectivă a despăgubirilor sunt prematur formulate.
Având în vedere dispozițiile art. 247 C.proc.civ., a obligat pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2.000 lei către reclamant și intervenient, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul B. G. L. și intervenientul C. F., precum și pârâtele ANRP și CCSD.
Prin recursul lor, reclamantul și interveninetul solicită modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a cererilor lor.
În motivarea recursului arată că sentința este nelegală, sub aspectul greșitei aplicări a Legii nr. 554/2004, în măsura în care pretențiile recurenților nu au fost primite. Astfel, câtă vreme prima instanță a constatat că pârâta CCSD nu a desfășurat activitățile la care era obligată conform legii, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, și actele subsecvente care trebuiau emise de celelalte două pârâte trebuiau să urmeze soarta actului principal, așa încât și celelalte două pârâte trebuiau obligate la emiterea actelor care le incumbă, în termene succesive de câte 30 de zile, de la expirarea termenului acordat CCSD.
Termenul rezonabil pentru finalizarea întregii proceduri administrative și plata efectivă a despăgubirilor nu a fost respectat, prevederile OUG nr. 62/2010 și ale OUG nr. 4/2012 contravenind rigorilor Convenției EDO, referitoare la termenul rezonabil, motiv pentru care reclamanții solicită înlăturarea aplicabilității lor și aplicarea cu prioritate a Convenției.
În drept, invocă prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C.pr.civ.
Prin recursul său, pârâta ANRP invocă greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la emiterea titlului de despăgubire, în raport de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C.pr.civ.
Prin recursul său, pârâta CCSD solicită modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privitoare la emiterea titlului de despăgubire îndreptată împotriva sa, ca neîntemeiată și respingerea celorlalte capete de cerere, ca îndreptate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare arată că, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, nu are atribuții privind emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor în numerar, ci numai privind emiterea titlului de despăgubire.
Cât privește aprecierile primei instanțe asupra nerespectării termenului rezonabil în soluționarea dosarului reclamantului și intervenientului, aprecieri care au constituit fundamentul sentinței recurate, arată că etapele procedurii au fost parcurse fără întârzieri nejustificate, în raport de natura complexă a procedurii și de clarificările necesare asupra situației juridice a imobilului pentru care ar urma să se acorde despăgubirile.
Pe de altă parte, lipsa cvorumului, cerut de lege pentru ședințele CCSD, reprezintă o situație obiectivă, care a determinat imposibilitatea soluționării dosarului nr._/FFCC.
Instanța de fond a obligat în mod greșit la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit „raportului de evaluare întocmit în dosar”, nesocotind prevederile art. 16 alin. 7 din Titlului VII al Legii 247/2005 din care rezultă că existența raportului de evaluare nu stabilește întinderea dreptului reclamanților.
Nici obligația de a emite decizia în termen de 30 de zile de la încetarea suspendării, nu poate fi reținută în sarcina CCSD, deoarece aceasta ar conduce la încălcarea ordinii legale de soluționare a dosarelor.
Recurenta critică hotărârea și în privința stabilirii sancțiunii penalităților, ca și în privința acordării cheltuielilor de judecată.
În drept, invocă prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C.pr.civ.
Prin încheierea nr. 2689/04.03.2013, ÎCCJ a trimis cauza având ca obiect recursurile anterior menționate spre competentă soluționare C.-SCAF, în temeiul art. XXIII alin. 2 și alin. 4 din Legea nr. 2/2013.
Cauza a fost înregistrată pe rolul C.-ASCAF la data de 14.03.2013.
Prin note de ședință înregistrate la 21.11.2013, recurenta-pârâtă CCSD a adăugat un motiv nou de recurs referitor la prematuritatea formulării cererii introductive, întemeindu-se pe prevederile Legii nr. 165/2013.
În temeiul art. 17 din Legea 165/2013, s-a transmis calitatea procesuală de la recurenta pârâta CCSD la noua Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată în temeiul legii amintite.
Analizând mai întâi recursul declarat de pârâta ANRP, Curtea constată că singura critică formulată de această recurentă la adresa sentinței pronunțată în fond privește greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cererea principală și în cererea de intervenție principală, cât privește emiterea titlului de despăgubire.
Această critică este nefondată, având în vedere că prima instanță a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtei ANRP în raport de competențele pe care Titlul VII al Legii nr. 247/2005 i le conferea în emiterea titlului de plată, nicidecum în emiterea titlului de despăgubire. În acest sens sunt atât considerentele explicite cât și dispozitivul sentinței.
P. aceste motive, Curtea va respinge acest recurs, ca nefondat.
Analizând recursul declarat de pârâta CCSD, Curtea constată următoarele:
Prima instanță s-a pronunțat asupra cererilor reclamantului și intervenientului principal prin care s-a invocat refuzul nejustificat de soluționare a cererilor administrative, respectiv refuzul de derulare a procedurii administrative care se finalizează prin emiterea titlului de despăgubire în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, obligând pârâta CCSD să emită tilul de despăgubire.
La data de 17.05.2013 a fost publicată în Monitorul oficial Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, se instituie regula imediatei aplicări a noilor dispoziții referitoare la procedura de soluționare a cererilor de despăgubiri (formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 18/1991) tuturor cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față.
Cum norma tranzitorie anterior menționată este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită. Cât privește solicitarea recurenților - reclamant și intervenient - de înlăturare a aplicării acestei norme de drept intern, pe motiv că ar contraveni art. 6 par. 1 din Convenția EDO, Curtea constată următoarele:
Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de Statul Român spre a aduce la îndeplinire măsurile cerute de Curtea EDO prin Hotărârea pilot din 12.10.2010, pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, prin care s-a cerut, în urma constatării disfuncționalităților din legislația și practica administrativă naționale, adoptarea de către autoritățile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație. Luând notă și de sarcina foarte importantă, dificil de suportat, pe care legislația în materie de bunuri imobile naționalizate o impune bugetului de stat, Curtea EDO a apreciat că este imperativ ca Statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză. Sugerând, cu titlu pur orientativ, tipul de măsuri pe care Statul Român le-ar putea lua pentru a pune capăt situației structurale constatate, Curtea s-a referit la refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, care să facă sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, la plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă, ca măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității, recunoscând Statului dreptul suveran, respectiv marja largă de apreciere în alegerea măsurilor destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate.
În acest context, nu se poate socoti că aplicarea imediată a prevederilor legii noi, inclusiv cererilor de despăgubiri adresate CCSD și nesoluționate încă prin emiterea titlului de despăgubire ar încălca principiul securității juridice, consacrat în legătură cu dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția EDO.
Aplicarea legii noi efectelor juridice viitoare ale unei situații juridice născute anterior intrării ei în vigoare, respectiv cererilor de despăgubiri care nu au fost încă soluționate nu este o situație de retroactivitate a legii noi, pentru că astfel se reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, ceea ce intră în domeniul ei propriu de aplicare.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, potrivit art. 50 din lege, s-au abrogat articolele 13, 14, 14^1, 14^2, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară legii noi.
Astfel, reglementarea legală a procedurii administrative avută în vedere de instanța de fond, când s-a pronunțat în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, este parțial abrogată la data soluționării prezentului recurs și înlocuită cu o procedură nouă prevăzută în Legea nr. 165/2013 (art. 21 și urm.).
. Legii nr. 165/2013 nu poate susține prematuritatea formulării cererii, invocată de recurentă prin note scrise depuse în cadrul recursului, în primul rând pentru motivul că o astfel de excepție procesuală, de principiu, se raportează la cadrul legal care reglementează dreptul la acțiune la data formulării cererii, iar nu la o dată ulterioară. În al doilea rând, argumentele invocate privesc caracterul justificat al refuzului de soluționare a cererii administrative, ceea ce constituie o problemă de fond în cauza dedusă judecății.
. Legii nr. 165/2013 constituie un motiv nou de recurs, de ordine publică, care privește fondul cererii și care trebuie analizat cu prioritate.
Acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa de către prima instanță întrucât nu mai există cadrul legal pentru a proceda la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, respectiv evaluarea imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013:
„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. P. clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit disp. art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ:
„În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a noilor dispoziții legale, respectiv în vederea soluționării pretențiilor reclamantului și intervenientului, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei și de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
În aceste condiții, ca urmare a intrării în vigoare a legii noi, soluția primei instanțe nu mai poate fi menținută.
Pe de altă parte, refuzul nejustificat de soluționare a cererii în contextul prevederilor Titlului VII a Legii nr. 247/2005 nu mai poate fi valorificat în condițiile noii proceduri, date fiind modificările importante intervenite referitoare la evaluarea imobilelor și emiterea deciziei de compensare în locul titlului de despăgubire, inclusiv din perspectiva termenelor instituite de noua lege. Astfel, conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantului și intervenientului cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, pe de o parte pentru că nu a fost formulată o astfel de cerere, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte pentru că, procedând astfel, instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
Aceste argumente conduc, în temeiul art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., la admiterea recursului și la modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în integralitate a cererii, făcând de prisos analizarea celorlalte motive de recurs.
Cât privește recursul declarat de reclamant și intervenient, Curtea îl constată nefondat, prin prisma argumentelor reținute asupra recursului pârâtei CCSD.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursul declarat de recurentul-reclamant B. G. L., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat A. C., în București, ..2A BIS, .. A, . și recurentul-intervenient în nume propriu C. F., cu domiciliul în București, .. 39A, sector 2, precum și recursul declarat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 5848/17.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._ .
Admite recursul recurentei-pârâte C. NAȚIONALĂ P. COMPENSAREA IMOBILELOR cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1.
Modifică sentința recurată în sensul respingerii în integralitate a acțiunii față de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Menține dispozițiile privind soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. E.C.V. /Tehnored. A.B./Jud. fond -F. G. A.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 448/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2972/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
