Pretentii. Decizia nr. 1632/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1632/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 3116/98/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1632
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.04.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: E. I.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: C. I. G.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2533F din data de 08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ de recurenta - pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slobozia, în contradictoriu cu intimata – reclamantă G. R. și intimata - pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata – reclamantă G. R., prin avocat L. S. D., care depune delegație de substituire la dosar, fila 20, lipsă fiind recurenta - pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slobozia și intimata - pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 08.04.2013, de către intimata – reclamantă G. R., întâmpinare, în două exemplare, un exemplar fiind comunicat recurentei - pârâte, prin citație, la data de 08.04.2013.
Intimata – reclamantă G. R., prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei – reclamante în combaterea recursului.
Intimata – reclamantă G. R., prin avocat, solicită respingerea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2533F din data de 08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, ca nefondat, și menținerea acesteia ca fiind temeinică și legală.
În privința cheltuielilor de judecată, solicită obligarea recurentei – pârâte la plata sumei de 1.300 lei, conform chitanței de onorariu anexată în dosarul de recurs.
Apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurentă, solicită a se avea în vedere că acesta a fost deja soluționat de către instanța de recurs în primul ciclu procesual prin Decizia civilă nr. 1716/26.04.2012.
În mod corect, instanța, în al doilea ciclu procesual, a admis cererea sa de restituire a taxei auto pentru cele două autoturisme și a obligat recurenta la plata sumei de 1.021 lei, respectiv, 3.093,25 lei.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că prevederile OUG nr. 50/2008 contravin art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2533 din 08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ a fost admisă ca fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Ialomița, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a A.F.M, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală, a fost admisă ca întemeiată cererea formulată de reclamanta G. R., împotriva pârâtei A.F.P. SLOBOZIA, dispunându-se anularea deciziilor de calcul emise de pârâta A.F.P. Slobozia și obligarea acesteia să restituie reclamantei sumele de 1.021 lei, respectiv 3.093,25 lei, reprezentând contravaloare taxe auto achitate necuvenit și plata dobânzilor legale, calculate potrivit art.124 Cod procedură fiscală, începând cu data de 23 mai 2011 și până la plata efectivă a debitului.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte cererea privind cheltuielile de judecată și obligată pârâta să restituie reclamantei și suma de 2.000 lei cu acest titlu, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat .
În motivarea sentinței Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 315 alin.1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului .
Așa fiind, excepția inadmisibilității cererii introductive, excepție reiterată de pârâtele A.F.P. Slobozia și D.G.F.P. Ialomița și faza de rejudecare, față de dispozițiile articolului mai sus invocat, nu mai poate fi actualizată, această chestiune de drept fiind dezlegată de instanța de recurs .
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Ialomița, excepție pe care instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a admis-o ca întemeiată, pentru următoarele considerente:
Din economia cererii introductive rezultă că reclamanta nu a înțeles să atace vreun act administrativ emis de pârâta D.G.F.P. Ialomița, acest lucru fiind imposibil atâta timp cât reclamanta, neurmând dispozițiile art. 207 și următoarele Cod procedură fiscală, nu a formulat contestație împotriva deciziilor de calcul a taxei de poluare emise de pârâta A.F.P. Slobozia, contestații ce ar fi trebuit îndreptate și soluționate de D.G.F.P. Ialomița .
În atare situație, constată că nu există identitate între persoana pârâtă D.G.F.P. Ialomița și persoana debitoare a obligației izvorâtă din raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care urmează a fi admisă ca fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte .
Constatându-se că această excepție este fondată, ca o consecință, urmează a respinge cererea de chemare în garanție a A.F.M., întrucât această cerere au fost formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală .
Pe fondul cauzei, cererea reclamantei G. R., împotriva pârâtei A.F.P. SLOBOZIA apare ca întemeiată .
Astfel, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamant fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii legale, calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală, începând cu data de 23 mai 2011 și până la plata efectivă .
Față de toate aceste considerente, tribunalul a admis ca fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Ialomița, a respinge cererea de chemare în garanție a A.F.M., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală.
A admis ca întemeiată cererea formulată de reclamanta G. R., împotriva pârâtei A.F.P. SLOBOZIA.
A dispus anularea deciziilor de calcul emise de pârâta A.F.P. Slobozia și a obligat pe aceasta să restituie reclamantei sumele de 1.021 lei, respectiv 3.093,25 lei, reprezentând contravaloare taxe auto achitate necuvenit și plata dobânzilor legale, calculate potrivit art.124 Cod procedură fiscală, începând cu data de 23 mai 2011 și până la plata efectivă a debitului .
În baza art.274 Cod procedură civilă, a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a obligat pârâta să restituie reclamantei și suma de 2.000 lei cu acest titlu, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Slobozia solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă AFP Slobozia a arătat că dispozițiile OUG nr. 50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeană, făcând referire la Comunicarea către membrii transmisă de Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European potrivit căreia dispozițiile OUG nr. 117/2009 de completare a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Recurenta-pârâtă a mai invocat faptul că taxa a fost stabilită printr-un act administrativ al organului fiscal, încasarea făcându-se în baza unuia act administrativ, ci nu în baza unui act normativ, fiind inutilă referirea la Tratatele Europene.
A mai arătat că taxa de poluare intră în regimul intern de impozitare, nivelul taxei fiind stabilit după criteriile prev. de HG nr. 686/2008 în baza principiului poluatorul plătește, fiind opțiunea legiuitorului național.
Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă G. R. s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încasarea taxei în baza unui act administrativ fiscal reprezentat de decizia de calcul a taxei de poluare, Curtea reține că în cazul unei cereri de restituire a taxei de poluare întemeiată pe dispozițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu era necesară formularea unei contestații împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, astfel că instanța putea analiza în cazul acțiunii de față conformitatea legii naționale cu normele comunitare.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și instanța supremă prin decizia nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În ceea ce privește conformitatea taxei de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 cu art. 90 din Tratatul C.E. (art. 110 din TFUE), Curtea reține că aprecierile primei instanțe sunt întemeiate.
În acest sens trebuie avută în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În considerentele cauzei N. c. României, Curtea Europeană de Justiție precizează că OUG nr. 50/2008 cu modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele reținute de Curtea Europeană de Justiție în cauzele de mai sus, instanța de recurs apreciază că taxa de poluare prev. de OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din TFUE care interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, întrucât taxa de poluare este percepută, cu prilejul primei înmatriculări în România, doar autoturismelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu și autoturismelor înmatriculate deja în România și pentru care nu s-a achitat taxa de poluare la momentul primei înmatriculări.
De asemenea, la nivelul Uniunii Europene competența de a interpreta normele comunitare aparține Curții Europene de Justiție, astfel că în mod întemeiat instanța de fond s-a raportat la deciziile CEJ, nefiind relevante aprecierile din Comunicarea Comisiei pentru petiții din cadrul Parlamentului European, invocate de recurenta-pârâtă.
Curtea reține și că instanțele judecătorești au competența de a stabili conformitatea unei legi naționale cu legislația europeană, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” precum și alin. 4 al aceluiași articol care prevede că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).”
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slobozia sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 2533F din data de 08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ de recurenta - pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slobozia, în contradictoriu cu intimata – reclamantă G. R. și intimata - pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
E. I. C. P. C. I. G. R. B.
Red. C.I.G./2 ex./
Tribunalul Ialomița – jud. fond A. B.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3226/2013. Curtea de... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 3173/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
