Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2170/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2170/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 2638/2/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2170

Ședința publică de la 27 iunie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. D.

GREFIER - E. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta O. A. C. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării părților.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta U. S. Haret a depus prin serviciul registratură, la data de 27.06.2013, note de concluzii într-un exemplar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Verificându-și competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra prezentei cauze în contencios administrativ, prin prisma excepției necompetenței materiale invocate din oficiu, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 09.04.2013, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, reclamanta O. A. C. a solicitat obligarea pârâtei Unversitatea „S. Haret” la eliberarea diplomei de licență si a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, precum și pârâtului M. Educației Naționale la aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, precum și chemarea în garanție a acestui pârât pentru recunoașterea diplomei de licență.

La termenul de judecată din data de 27.06.2013, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, urmând a se pronunța cu prioritate asupra acesteia, conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Competența materială în cauză se stabilește în funcție de cererea principală, întrucât cererea de chemare în garanție reprezintă o formă de atragere forțată în judecată a altor persoane, având natura juridică a unei cereri incidentale. În consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 123 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecarea cererii incidentale este în căderea instanței competente să judece cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe, operând astfel o prorogare legală de competență. Ca atare, competența Curții de Apel în soluționarea prezentei pricini nu poate fi atrasă prin calitatea chematului în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de autoritate publică centrală.

Prin urmare, reținând că în funcție de cererea principală se stabilește competența materială de soluționare a cauzei, Curtea constată că pârâta U. S. Haret nu reprezintă o persoană juridică asimilată unei autorități publice centrale, astfel încât să devină aplicabile în cauză dispozițiile art. 10 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Observând întinderea teritorială a serviciului public prestat de această instituție, se constată că U. S. Haret nu are un câmp de desfășurare a activității sale specifice la nivel național, chiar dacă, potrivit art. 114 și art. 116 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, aceasta face parte din sistemul național de învățământ. Includerea sa de către legiuitor în sistemul național de învățământ nu înseamnă că s-a conferit acestei instituții caracterul de autoritate publică centrală. Este adevărat că prin lege nu s-a impus vreo limitare de ordin teritorial în realizarea scopului său și exercitarea competențelor specifice, însă împrejurarea că în cadrul acestei universități se pot înscrie studenți din toată țara nu este de natură a schimba locul desfășurării activității sale.

Nici împrejurarea că actele eliberate de universitate sunt recunoscute la nivel național nu infirmă caracterul local al acestei instituții asimilate unei autorități publice, deoarece de același regim general de opozabilitate beneficiază orice act administrativ emis de către o instituție locală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că în cadrul ședinței plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 a fost adoptată o soluție de principiu pentru unificarea practicii, stabilindu-se că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor prin care se solicită obligarea unei universități să emită un act administrativ sau să efectueze o operațiune administrativă, întrucât universitatea este asimilată unei autorități publice locale.

În consecință, față de dispozițiile în baza art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004 și art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București-Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta O. A. C., cu domiciliul în com. Panticeu, ., județ Cluj, în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, cu sediul în București, .. 13, sector 3, și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, în favoarea Tribunalului București - Secția a IX-a C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 iunie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. D. E. S.

Red/thred. MD

2 ex/03.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2170/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI