Anulare act administrativ. Decizia nr. 1804/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1804/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 733/93/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1804

Ședința publică din data de 22 aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

JUDECĂTOR - M. M. P.

GREFIER - E. S.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți T. M., S. Z., L. S. și L. I. împotriva sentinței civile nr. 991/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a acorda posibilitate părților de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 22 aprilie 2013, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe Tribunalului Ilfov-Secția Civilă sub nr._ la 20.03.2012, reclamanții T. M., S. Z., L. S. și L. I. au solicitat, în contradictoriu cu parata A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților, anularea Deciziei nr. 39 /16.01.2012 emisa de parata, prin care a fost respinsa contestația_ din 27.07.2011 formulata împotriva Hotărârii 4138/24.06.2011 emisa de Comisia Municipiului București. Solicita obligarea paratei la actualizarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri cu coeficientul de actualizare în funcție de creșterea veniturilor și cu indicele de inflație. Solicita de asemenea acordarea de despăgubiri morale în suma de 5000 EUR pentru nesoluționarea cererii lor în termenul legal de 60 zile.

În motivarea acțiunii, s-au arătat următoarele:

Odată cu apariția legii privind despăgubirea cetățenilor romani prejudiciați în urma schimbului de populație ce s-a făcut ca urmare a Tratatului de la C. au formulat cerere în termenul legal, în calitatea lor de moștenitori ai defunctului N. Legiu prin care au solicitat despăgubiri pentru bunurile deținute de autorul lor pe teritoriul Bulgariei, județ Durostor, loc. Uzungiorman.

La 24.06.2011, s-a emis Hotărârea 4138 /2011 de catre Comisia Municipiului București pentru aplicarea legii 9 /1998, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma de_,62 lei, suma ce a fost contestata.

Arata ca în mod eronat nu a fost avuta în vedere Declarațiunea întocmita de comisia mixta romano-bulgara conform cu care dețineau cu acte la nivelul anului 1940 17 ha din care 10 ha cumpărate de la statul roman și 7 cumpărate de pe piața libera, 1 și ½ ha vii și o casa cu dependințe și 8000 mp aferenți. Culturile existente și nerecoltate se compuneau din 4 ha porumb, 1 ha floarea soarelui și 50 arii bumbac. Arata ca sumele trecute în Delaratiune și în extras reprezintă evaluarea bunurilor și este inexact ca s-a primit vreun avans.

Art. 3 din Legea 9/1998 are în vedere despăgubirile ca urmare a exproprierii iar ca urmare a aplicării tratatului și a schimbului de populație nu a avut loc nicio recolonizare căci populația româna nu putea fi recolonizata în propria tara. Arata ca un abuz îl reprezintă adeverința din 21 februarie 1941 unde corect este descrisa casa și eronat recolta neculeasa. Ca s-a reținut în mod greșit ca autorul lor a fost despăgubit pe teritoriul României insa din documentele anexate nu rezulta ca în urma Tratatului din 1940 autorul lor ar fi fost vreodată despăgubit.

Art. 8 alin 1 din norme stipulează ca persoanele îndreptățite beneficiază la cerere, pentru terenurile ce le-au avut în proprietate în județele Durostor și Caliacra de compensații astfel:

- compensațiile în bani pentru suprafața de teren avuta în proprietate din care se scade, dacă este cazul, suprafața de teren reconstituita potrivit Legii 18/1991 republicata, cu modificările ulterioare.

Suprafața de teren pentru care solicita despăgubiri nu face obiectul Legii 18/1991 și apoi nici nu exista vreo legătura intre coloniștii din 1940 și averile lor exproprietate și averea deținuta de populația romana în anul 1948. Arată de asemenea ca nu s-a ținut cont de catre Comisa de aplicare a Legii 9/1998 de declarațiile pe proprie răspundere depuse astfel ca nu s-a făcut o evaluare corecta a despăgubirilor cuvenite. Arată ca nici despăgubirile acordate pentru recoltele neculese nu au fost calculate potrivit dispozitiilor Normelor metodologice de aplicare a Legii 9/1998, aprobate prin HG 1277/17.10.2007. Trebuie luat în calcul și faptul ca valoarea transmisa nu a fost actualizata cu indicele de inflație la data emiterii Hotărârii 4138/24.06.2011, așa cum a fost stabilit prin Decizia XXI din 19 martie de catre ICCJ în examinarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea dispozitiilor art. 8 alin 2 din Legea 9/1998

În ce privește contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1948 acesta nu poate constitui despăgubiri căci imobilul a fost plătit. Comisia a invocat Decretul 553/1953 în care se prevede anularea în măsura în care nu au fost achitate a sumele datorate drept preț de coloniștii din Dobrogea de Sud insa arata ca acest decret nu a fost niciodată publicat în monitorul oficial deci nu putea produce efecte juridice. Din punct de vedere juridic nepublicarea decretului echivalează cu inexistenta sa și nici nu s-a făcut dovada ca ar fi fost aplicat în fapt vreodată.

Mai mult, art. 1 din Legea 766/1941 pentru colonizarea în Dobrogea a proprietarilor agricoli evacuați din Dobrogea Noua conform Tratatului romano-bulgar din 1940 prevede ca foștii coloniști proprietari de loturi din Dobrogea Noua vor fi colonizați în Dobrogea V., pe terenurile și în gospodăriile ce sunt astăzi sau vor fi în viitor trecute în Funcul imobiliar al colonizării, în măsura disponibilităților acestui fond iar în art. 10 se prevedea expres ca sumele datorate ca preț se vor compensa cu suma despăgubirilor certe, lichide și exigibile ce le au de primit conform art. 5 și 12 din Acordul romano-bulgar. Anularea sumelor datorate cu titlu de preț conform art. 1 din Decretul 553/1953 întărește ideea ca respectiva vânzare a fost, în realitate, o despăgubire.

Art. 12 din Norme a fost greșit interpretat de catre Comisie. În opinia lor, contractul de vânzare cumpărare invocat nu consfințește o despăgubire ci face dovada ca statul le-a împrumutat bani pentru a isi asigura imobilele necesare existentei.

În ce privește despăgubirile morale solicitate arata ca acestea sunt solicitate ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a obligației ce cădea în sarcina organismelor abilitate, de a soluționa cerere formulata în termen de 60 zile. Ca din 3.06.2005, când au depus ei cererea, și pana la data emiterii Deciziei contestate au trecut mai mult de 60 zile iar prin nesoluționarea petiției lor în termen legal au fost prejudiciați în sensul ca nu au putut dispune de dreptul prevăzut de lege.

Reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiza contabila.

De asemenea, au solicitat soluționarea cauzei și în lipsa.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 9/1998 și art. 998-999 C. civ.

La termenul din 9.05.2012, parata A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

În motivarea întâmpinării, a invocat în principal exceptia prematuritații pe capătul de cerere privind actualizarea compensațiilor stabilite prin Hotărârea Comisiei de aplicare a Legii 9/1998 cu nr. 4138/24.06.2011. Potrivit art. 7 din Legea 9/1998 dreptul reclamanților la plata compensațiilor se naste de la momentul emiterii deciziei de validare emise de ANRP.

Dosarul cu Hotărârea 4138/24.06.2011 nu a fost analizat de catre ANRP astfel ca valoarea compensațiilor nu a fost inca stabilita și deci dreptul reclamanților la încasarea acestora nu s-a născut. Plata compensațiilor se face potrivit dispozitiilor art. 5 din HG 286/2004 și ale legii 9/1998.

Pe fondul cauzei, arata ca, potrivit Situației de avere a Comisiei mixte romano-bulgare, autorul Geniu N. a deținut în Bulgaria 10 ha teren iar potrivit extrasului din culturile nerecoltate ale romanilor și coloniștilor eliberat de Arhivele naționale acesta a abandonat în jos. Duruistor 4 ha porumb, 1 ha fl. Soarelui și 0,5 ha bumbac, recolte neculese, pentru care a primit avans 1000 lei. Din contractul de vânzare-cumpărare 123 (fila 30 dosar), autentificat sub nr. 346 /8 martie 1948 (fila 32 dosar) rezulta ca în baza art. 12 din Legea asupra colonizării sin 1940, statul roman a vândut autorului reclamanților suprafața de 9951 ha teren agricol și un imobil casa de locuit precum și terenul loc de casa de 3000 mp în . cu prețul de 260.000 lei stabilit potrivit art. 3 din Legea 715/1943.

Prin Hotărârea 4138 /24.06.2011 emisa de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii 9/1998 s-au acordat compensații bănești în cuantum de 30.772,62 lei potrivit cu dispozițiile art. 3 din Legea 9/1998.

Cat privește capătul de cerere privind obligarea la daune morale invoca dispozițiile art. 1075 C. civ, arătând ca orice obligație de a face neexecutata este convertita în obligația de a plați daune interese. Pentru a se obține obligarea paratului la plata de daune morale cel interesat trebuie sa facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii, sarcina probei revenind reclamantului potrivit art. 1169 C. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ, Legea 9/1998, HG 753/1998, HG 1277/2007.

Excepțiile invocate de parata au fost soluționate în sensul respingerii, cu motivarea cuprinsa în încheierea de sedinta de la 13 iunie 2012.

Prin sentința civilă nr. 991/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea.

În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:

Din actul de vânzare din 24 octombrie 1928 rezulta ca autorul reclamanților a dobândit prin cumpărare doua corpuri de casa cu dependințele așezate în aceeași curte și curtea în suprafața de 10.000 mp (fila 24 dosar).

Din contractul de arendare de la fila 25 dosar rezulta ca la 28 octombrie 1928 autorul reclamanților a luat în arenda și suprafața de 6,4 ha, pentru o perioada de 30 ani.

Conform extrasului din tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în localitatea Sarighiol Deal, jud. Tulcea rezulta ca autorul reclamanților a abandonat în Dobrogea Noua ca urmare a Tratatului romano-bulgar din 1940 o suprafața de 10 ha precum și o casa de locuit, fiindu-i atribuite în localitatea Sarighiol Deal, jud. Tulcea teren în suprafața de 9,995 ha și o casa de locuit formata din 2 camere, 1 sala, grajd, paerie, olana, cu suprafața curții de 3000 mp (fila 27 dosar).

Din contractul de arendare încheiat la 28.10.1928 rezulta ca autorul reclamanților mai avea în arenda (iar nu în proprietate) inca 7 ha teren.

De asemenea, din extrasul din tabloul de coloniști evacuați îndreptatiti la recolonizare întocmit în anul 1941 rezulta ca autorul reclamanților a lăsat în . 4 ha porumb, 1,00 ha floarea soarelui și 50 Ar bumbac, recolte neculese și abandonate (fila 23 dosar).

Rezulta ca autorul reclamanților a primit un avans în contul recoltelor abandonate de 1000 lei.

Din contractul de vânzare-cumpărare 123 (fila 30 dosar), autentificat sub nr. 346/8 martie 1948 (fila 32 dosar) rezulta ca în baza art. 12 din Legea asupra colonizării sin 1940 statul roman a vândut autorului reclamanților suprafața de 9,951 ha teren agricol și un imobil casa de locuit precum și terenul loc de casa de 3000 mp în . cu prețul de 260.000 lei stabilit potrivit art. 3 din Legea 715/1943.

La art. 2 din contract se stabilește ca prețul va fi achitat de catre colonistul comparator sau urmașii șai, fora dobânda, în 10 rate egale anuale, începând cu 1 ianuarie 1950, la data de 1 noiembrie a fiecărui an.

Tribunalul retine dispozițiile art. 1 din Decretul 553/1953 conform căruia sumele datorate drept preț de catre coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud pentru terenurile și construcțiile primite de catre aceștia în baza Legii 766/1941 au fost anulate, în măsura în care nu au fost plătite.

Menționarea art.12 din Legea colonizării în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare 123 se referă la temeiul legal general în baza căruia Statul Român în aprilie 1940 a reglementat abilitatea sa de a acorda terenuri de cultură și alte bunuri în anumite situații care impuneau aceasta, înainte de perioada strămutării autorului reclamanților, legea fiind urmată în timp de Legea nr.766/1941 care privea strict contractele încheiate după septembrie 1940 și ulterior vizate de dispozițiile Decretului 553/1953.

Contractul de vânzare – cumpărare al autorului reclamanților a intrat sub incidența Decretului 553/1953, deoarece, fiind încheiat în martie 1948, prețul a fost stabilit conform Legii nr.715/1943, aplicabil de la 1 ianuarie 1950, în 10 rate anuale, la data de 1 noiembrie a fiecărui an, recurenții nefăcând dovada că autorul lor a plătit prețul.

Decretul 553/1953 și-a produs efectele, deși nepublicat în Buletinul Oficial, deoarece, conform art.27 al.2 din Constituția României din 1952 condiția valabilității actelor normative era aceea de a fi adoptate de Marea Adunare Naționala, iar nu publicarea acestora în Monitorul Oficial.

Sancțiunea inexistentei actelor normative nepublicate în Monitorul Oficial este prevăzuta pentru prima data de art. 3 alin 2 din HG 358/1991 privind înființarea și funcționarea Regiei Autonome Monitorul Oficial și, având în vedere principiul neretroactivității legii civile, nu poate fi aplicata actelor normative edictate anterior anului 1991.

Pe de altă parte, astfel după cum rezulta din înscrisurile depuse, colonistul cumpărător - autorul reclamanților - nu a fost sancționat cu rezilierea contractului conform art.9 din acesta, fiind scutit de plata ratelor parte din preț rămas neplătit, întrucât așa prevedea HG 553/1953 și nu întrucât se plătise prețul în întregime.

Așa fiind, tribunalul retine ca rămâneau în discuție suprafața de 0,9334 ha teren agricol, reprezentând diferența intre cele 10 ha teren arabil și ½ ha vii abandonate în Cadrilater și suprafața primita cu titlu de compensare, prin contractul 123, respectiv aceea de 9,951 ha.

Rezulta din actele depuse la dosar ca reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha situat în loc. Sarighiol de Deal, jud. Tulcea (fila 170 dosar).

De asemenea, reținându-se ca prin același contract autorul reclamanților a primit cu titlu de compensare o casa de locuit și terenul adiacent în suprafața de 3000 mp, în valoare totala de 60.000 lei (fila 27 dosar), având în vedere ca valoarea gospodăriei abandonate a fost evaluata la 150.000 lei, rezulta ca rămânea de compensat diferența de valoarea intre bunurile abandonate și compensația deja primita, evaluata conform art. 3 din Legea 9/1998 .

În ce privește cele 7 ha avute în arenda (iar nu în proprietate) de catre autorul reclamanților în județul Durustor tribunalul retine ca acestea, nefiind bunuri ale colonistului evacuat, nu fac obiectul compensațiilor în temeiul legii 9/1998.

În ce privește recolta abandonata, tribunalul retine ca, așa cum s-a arătat, din extrasul din „tabloul culturilor nerecoltate ale romanilor și coloniștilor din Uzungi-Orman, jud. Durustor (fila 23 dosar) rezulta ca autorul reclamanților (L. N.) a abandonat în Cadrilater culturi nerecoltate reprezentând 4 ha porumb, 1 ha floarea soarelui și 50 ari bumbac. Ca pentru acestea s-au primit compensații în avans în suma de 1000 lei.

Din extrasul din tabloul coloniștilor evacuați îndreptați la recolonizare, așezați provizoriu în .. Tulcea (fila 28 dosar) rezulta ca autorul reclamanților a lăsat în jud. Durustor recolta neculeasa de pe suprafața de 7 ha porumb și 1,10 ha floarea soarelui.

Din cuprinsul adeverinței eliberate la 21 februarie 2941 (fila 29 dosar) rezulta o recolta neculeasa de pe suprafața de 4,50 ha, din care 4 ha porumb și 0,5 ha floarea soarelui.

Din cuprinsul referatului privind calculul compensațiilor rezulta ca au fost calculate compensații pentru recolte neculese de pe suprafața de 4 ha porumb, 1 ha floarea soarelui și 0,5 ha bumbac (fila 70 dosar), având în vedere tabloul culturilor nerecoltate ale romanilor și coloniștilor din Uzungi-Orman, jud. Durustor.

În ce privește modul de calcul al acestor despăgubiri tribunalul retine ca potrivit art. 9 alin 2 din Normele Metodologice aprobate prin HG 753/1998: „Prețul pe unitatea de produs se calculează potrivit prețului de achiziție al florii-soarelui și porumbului, publicat de Institutul Național de S. pentru anul anterior celui în care se acordă despăgubirile, iar pentru bumbac, pe baza prețului pe piața internațională din anul anterior, comunicat de Institutul de Economie Mondială, transformat în lei la cursul mediu din luna în care este stabilit în valută.”

În ce privește procentul de 75% aplicat tribunalul retine ca acesta a fost determinat având în vedere împrejurarea ca autorul reclamanților a primit un avans în suma de 1000 lei în contul recoltelor neculese, avans reprezentând 25% din valoarea acestora.

În ce privește prețul de achiziție al florii soarelui și porumbului tribunalul retine ca acesta este publicat trimestrial de Institutul Național de S., a cărui baza de date poate fi consultata on-line.

Așa fiind, pentru motivele mai sus arătate, tribunalul apreciază acțiunea ca nefondata și o va respinge sub acest aspect.

În ce privește solicitarea de actualizare a sumelor cu indicele de creștere al preturilor de consum tribunalul retine ca aceasta intervine numai în ipoteza în care validarea de catre Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale se face cu depășirea termenului de 60 zile prevăzut de art. 7 alin 3 din Legea.

În speța insa, validarea Hotărârii comisiei teritoriale nu putea interveni câta vreme aceasta nu a rămas definitiva, fiind contestata de catre reclamanți la A. N. pentru Restituirea Proprietatilor și apoi în prezenta procedura, termenul de 60 zile urmând a începe sa curgă numai de la data rămânerii definitive a Hotărârii 4138/24.06.2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București astfel încât și sub acest aspect acțiunea se dovedește ca nefondata.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții T. M., S. Z., L. S. și L. I., în temeiul art. 304 punctul 9 coroborat cu art. 304 indice 1 Cod procedura civila, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost motivata și întemeiata, anularea deciziei nr. Deciziei nr. 39 /16.01.2012 emisa de A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților, obligarea la recalcularea compensațiilor, actualizarea sumelor stabilite drept compensație, și acordarea de despăgubiri morale.

În motivarea recursului se arată, în esență, următoarele:

La art. 5 alin 1 din legea 9/1998, legiuitorul a prevăzut imperativ și în principal ca dovada bunurilor abandonate pe teritoriul Bulgariei ca urmare a aplicării Tratatului de la C. se face cu înscrisuri, fără a se arata de către legiuitor care sunt acele înscrisuri.

Astfel ca, în Declarațiune întocmita de notar la nivelul anului 1940 de care comisia nu a ținut cont se arată ca, dețineau cu acte de proprietate:

-teren arabil 17 ha, din care 10 ha cumpărate de la statul roman în calitate de colonist ( adică s-au dat bani nu au fost împroprietăriți) și 7 ha cumpărate pe piața libera;

-vii 1,1/2 ha cu act de vânzare-cumpărare;

-o casa cu dependințe și 8 000 mp aferenți.

În extrasul privind Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în localitatea Sarighiol de Deal, este evaluata gospodăria dar nu este consemnat nicăieri ca acesta suma a fost achitata și nici ca s-ar fi atribuit în schimbul suprafeței confiscate ca urmare a evacuării.

Culturile existente la data aplicării tratatului și nerecoltate au fost:

1.) P. - 4 ha (de care comisia nu a ținut cont și nu le-a

evaluat conform normelor aplicabile);

2.) F. -soarelui 1 ha;

3.) B. 50 de arii.

Din actul de vânzare cumpărare din 24.10.1928 imobilul casa, rezulta ca este compus din: doua corpuri de casa cu toate dependințele aflate în aceeași curte; casa era compus din doua corpuri și dependințe precum și curtea în suprafața de 10.000 mp ( conform act de vânzare cumpărare 24.10.1928).

Se invocă prev. art. 2 și 3 din lege. Comisia a susținut greșit de altfel ca autorul lor ar fi fost despăgubit pe teritoriul României, câtă vreme s-au depus la A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților documentele solicitate prin care s-a făcut dovada ca în urma aplicării Tratatului din 1940 autorul lor nu a fost despăgubit în România în vreun fel. Mai mult, art. 8 alin 1 din norme stipulează ca persoanele îndreptățite - proprietari sau moștenitori legali ai acestora - beneficiază la cerere, pentru terenurile pe care le-au avut în proprietate în județele Durostor și Caliacra, de compensații, astfel: compensațiile în bani pentru suprafața de teren avuta în proprietate, din care se scade, dacă este cazul, suprafața de teren reconstituita potrivit Legii nr.18/1991, republicata, cu modificările ulterioare, dar nu mai mult decât suprafețele prevăzute în aceasta lege. Or, suprafața de teren a cărui despăgubire o cer nu face obiectul legii nr. 18 /1991; ca urmare a numeroaselor modificări privind fondul funciar, limita prevăzuta ca reconstituire pe familie este de 100 ha și nu 10 ha, la data aplicării legii, știut fiind ca legea civila în România nu rectroactiveaza.

O alta problema care se ridica vizează faptul ca nu exista nicio legătura intre coloniștii din 1940 și averile lor expropriate și averea deținuta de populația romana în anul 1948 care a beneficiat de legea 18/1991. Bunurile deținute în cele doua județe nu au intrat niciodată în patrimonial cooperativelor agricole, aceasta situație, colectivizarea începe cu anul 1948, și nu vizează pe foști coloniști. După anul 1948, terenurile naționalizate sau confiscate vizau pe proprietarii de terenuri din România ca urmare a instaurării regimului comunist și nu a pierderii unui teritoriu pe rațiuni politice sau istorice. Raportarea la legea 18/1991 a avut în vedere doar suprafața de teren ce poate fi despăgubită ca limita, nu sa fie scăzuta, interpretare data este peste ceea ce a dorit legiuitorul. Împroprietărirea în cele doua județe nu are nici o legătura cu reforma din anul 1945 (legea 187/23.03.1945) când au fost împroprietărită marea majoritate a populației, ca urmare a încetării războiului și care beneficiază de legea 18/1991 ca urmare a colectivizării.

De asemenea, Comisia de aplicare a legii 9/1998 din cadrul Prefecturii București nu a avut în vedere declarațiile pe propria răspundere depuse la dosar, neputând astfel sa întocmească o evaluare corecta în vederea stabilirii întregului prejudiciu cauzat autorului lorîn urma aplicării Tratatului din anul 1940.

Considera ca suma derizorie stabilita de către Comisie în valoare de 30.772,62 lei, nu a fost calculata în conformitate cu Normele metodologice de aplicare a legii 9/1998.

În ceea ce privește acordarea sumei pentru bunurile deținute pe teritoriul Bulgariei, invocă dispozițiile art.XII alin 1 din Anexa C la Tratatul romano - bulgar din 1940, potrivit cărora "Comisia mixata va întocmi o situație a bunurilor specificate la art.X pct 2 și 3, aparținând interesatului, evaluarea bunurilor sale și a sarcinilor ce-l grevează, activul și pasivul patrimoniului intrând în Acordul de față".

Se invocă Hotărârea nr. 1277 din 17 octombrie 2007 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicare Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor romani pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1910 aprobate prin HG nr. 753/1998, în raport de care arată că se poate vedea ca nu a fost întocmit un calcul corect care sa respecte dispozițiile stabilite de Normele metodologice de aplicare a legii 9/1998.

Legea 715 /1946 care este o lege ce a apărut la mai bine de 6 ani, prin care o parte din populație a fost despăgubită prin încheierea unor noi contracte de vânzare - cumpărarea cu Statul R.. Pe de altă parte, comisia a invocat Decretul nr. 553 /1953, în care se prevede anularea, în măsura în care nu au fost achitate, sumelor datorate drept preț de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud pentru terenurile și construcțiile primate de aceștia potrivit contractelor încheiate în baza Legii 766/1941 (privind recolonizarea). Este cunoscut ca acest Decret nu a fost publicat în Monitorul Oficial pentru a putea produce efecte juridice. Acest act normativ nu poate fi invocat de pârâtă în condițiile în care nu este publicat. Din punct de vedere juridic, nepublicarea echivalează cu inexistența lui. Pe de altă parte, nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost aplicat în fapt.

Mai mult, art. 1 din Legea nr. 766 /1941 pentru colonizarea în Dobrogea a proprietarilor agricoli evacuați din Dobrogea Noua în baza Tratatului Româno-B. din 7 septembrie 1940, arata ca foștii coloniști proprietari de loturi din Dobrogea Noua evacuați în baza acestuia vor fi colonizați în Dobrogea V., pe terenurile și în gospodăriile ce sunt sau vor fi în viitor trecute în Fondul imobiliar al colonizării în măsura disponibilităților acestui fond și în condițiunile prezentei legi, iar în articolul 10 din același act normativ se prevedea expres ca sumele datorate de coloniști ca preț al bunurilor primite în baza legii de față se vor compensa cu suma despăgubirilor certe, lichide și exigibile ce au de primit conform art. 5 și 12 din Acordul româno-bulgar. De altfel, prin art. 1 din Decretul nr. 553 /1953 s-a prevăzut anularea sumelor datorate cu titlu de preț, în măsura în care nu fuseseră achitate, de către coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr. 766/1941, ceea ce întărește punctul de vedere conform cu care respectiva vânzare a constituit, în realitate, o despăgubire.

Și în situația în care s-ar lua în calcul cele reținute de comisie raportat la pretinsul contract din 1948, se impune despăgubirea cu privire la ceea ce nu s-a acordat, despăgubirile nu sunt calculate conform normelor și nici indexate, astfel ca sunt îndreptățiți la despăgubirea reala a bunurilor deținute pe teritoriul Bulgariei și în sensul avut de legiuitor.

Aceasta susținere este falsa și denota o aplicare superficiala, eronata și care eludează textele legale în materie; procedura legii și normele de aplicare, referitor la acordarea compensațiilor cetățenilor romani pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, este aceea de diferențiere, pe de o parte, intre bunurile imobile deținute de foștii proprietar și, pe de alta parte, bunurile primite în compensare prin așezarea pe teritoriul Statului R. de la statul roman.

Art. 12 din HG nr.753/1998 privind normele metodologice pentru aplicarea legii nr.9/1998 terenurile aferente locuințelor, respective terenul de sub construcție și curte se limitează la suprafețele înscrise în legea 50/1991, republicata privind autoritatea executării construcțiilor în funcție de localitate (urbana sau rurala); diferența de teren se compensează cu teren agricol în condițiile art. 8 din norme ( leg.50/1991 menționează ca limita suprafața del.000 mp teren intravilan în localitățile rurale și 300 mp în localitățile urbane).

Art. 12 din norme a fost interpretat în mod greșit în sensul ca, în situația recolonizării, dacă autorul lor a primit teren intravilan, orice diferența de teren intravilan se acorda ca echivalent agricol și nu ca teren intravilan, deoarece considera ca principiul diferențierii intre aceleași categorii de bunuri deținute în Cadrilater și cele primite prin recolonizare a fost avut în vedere de legiuitor la adoptarea actului normativ, întrucât o aplicare distorsionata a art. 12 din HG nr. 753 /1998 (adică necompensarea cu despăgubiri pentru teren intravilan, în cazul în care coloniștii au fost recolonizați de statul roman cu o anumita suprafața de teren intravilan, sau compensarea diferenței de teren, în situația depășirii limitelor precizate de legea 50/1991) nu ar corespunde ideii de reparație a legiuitorului. În aceste condiții, art. 12 din norme nu ar mai avea sens și nici conținutul, limitarea referindu-se numai la compensarea suprafețelor de teren intravilan care constituie diferența intre intravilan deținut în Bulgaria și cel cu care autorul legii 9 /1998 au fost recolonizați.

Mai mult, legiuitorul a stabilit în norme modalitatea de despăgubire și a anexelor gospodărești, or în prezenta cauza nu reiese așa ceva.

Nici pentru recoltele abandonate în Bulgaria nu au fost acordate despăgubiri, așa cum dispune legea prin normele sale de aplicare. De modalitatea de calcul au luat cunoștința odată cu depunerea parțiala a dosarului de lege 9 /1998 de către parata, unde au constatat cu ușurința inadvertențele de natura matematica și în afara legii.

Din materialul comunicat de către pârâta la termenul din 13 Iunie 2012 și din modul de calcul anexat, se poate constata încălcarea dispozițiilor art. 7 din Normele metodologice ale legii 9 /1998, modificate prin Hotărârea 1277 /2007 care cuprinde 2 anexe 1 și 2 privind Fisa Tehnica de Calcul pentru locuințele și anexele aferente și fisa Tehnica de Calcul pentru clădirile și construcțiile cu alta destinație decât cea de locuit, fise ce diferă total de fisele comunicate. Ceea ce înseamnă ca Comisia nu a aplicat noile formulare la data efectuării calculului.

În ceea ce privește evaluarea locuinței - la calcul acesteia nu s-au avut în vedere toate dependințele descrise și pentru care s-a solicitat despăgubire față de dispozițiile cuprinse în cap II, fiind omis la calcul faptul ca casa era construita atât din piatra cât și din chirpici, s-a omis dependința bucătăria corp aparte și anexele - porumbarul si gardul.

Art.10 alin 2 lit. a precizează ca determinarea suprafeței utile a locuinței se va face dacă exista documente de către solicitant; dacă nu, se va face în limita suprafețelor minimale înscrise în anexa nr.1 la legea locuinței nr. 114/1996.

Tot în acest articol s-a prevăzut ca solicitanții vor furniza date despre caracteristicile tehnico - economice, respectiv, tipul de locuința, structura și natura materialelor folosite, gradul de dotare și de finisaj, vechimea construcției etc. la care se va raporta comisia, or în acest sens comisia nu a solicitat lămuriri care sa vina în sprijinul stabilirii elementelor de pornire la evaluare.

Raportul comisiei retine ca imobilul - locuința nu era finisat, adică tencuit, legiuitorul pornește dintr-un început ca locuințele erau finisate și stabilește acest element la art. 14 din norme.

Pentru a se stabili gradul de uzura și a accepta coeficientul arătat este necesar ca comisia sa facă dovada încadrării corespunzător vechimii, grupei din care face parte clădirea și starea tehnica așa cum dispune art. 16 din norme.

Având în vedere Normele de aplicare a legii 9 /1998, consideră recurenții ca despăgubirile nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale aplicabile la data calculării despăgubirilor și s-a încălcat dispoziția art.7 din Norme.

În ceea ce privește construcția și terenul aferent, precum și anexele ,nu au fost calculate conform legii 50/1991 așa cum dispun normele având în vedere documentația depusa la dosar precum și declarațiile în susținere. Terenurile aferente locuinței, respectiv terenul aflat sub construcție precum și întinderea curții trebuiesc raportate la suprafețele înscrise de legea 50 /1991, în funcție de localități, iar diferența de teren se compensează cu teren agricol în funcție de gradul de folosința și de fertilitate. Legea 50/1991, menționează care sunt limitele suprafețelor de teren ce se acorda după regimul juridic al acestora și modalitatea de compensare, or, din Raportul tehnic nu rezulta clar despăgubirile acordate pe curte în suprafața de 1.000 mp cat și diferența ca urmare a echivalării cu teren agricol. În condițiile în care suprafața de curte este de 10.000 mp. Din modul de calcul afișat în referat nu se arata cum s-a făcut calculul pe curți, cum au stabilit diferența de curte, cum a fost evaluata casa și terenul de sub casa, anexele existente în curte, cum a fost evaluat gardul. producția din curte, curtea având 300 de butuci de vie americana.

Nu reiese modalitatea de calcul față de dispozițiile legale respectiv cap III și IV din Normele din 26 octombrie 1998 pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940. Nu au fost evaluate construcțiile, gardul, anexele gospodărești, etc. și nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 22 și 31 din norme, susținut și de dispozițiile art. 25 ce se raportează la art. 22 adică la despăgubiri nu s-a aplicat coeficientului de creștere a veniturilor salariate medii nete pe economie așa cum spun cifrele de la statistica pentru a da ca rezultat valoarea despăgubirilor.

În ceea ce privește suprafața de teren agricol, nu cunosc modul de calcul față de care Comisia s-a raportat având în vedere dispozițiile legale în materie.

Din documentele depuse la dosar s-a făcut dovada exproprierii prin tratat a 17 ha de teren, documente ce nu au fost luate în calcul, eronat.

Comisia în mod eronat a reținut ca au fost compensați în baza legii 18 /1991, având în vedere practica speciala creata de a induce în eroare față de ceea ce a vrut legiuitorul sa precizeze.

Legiuitorul a stabilit ca se va tine cont de legea 18 /1991, numai dacă exista o dovada ca reconstituirea dreptului de proprietate potrivit legii 18 /1991 s-a făcut cu titlu de despăgubire pentru bunurile ramase pe teritoriul statului bulgar, urmare a aplicării Tratatului de la C..

La dosarul cauzei nu exista niciun document din care sa reiasă ca a fost compensat în acest sens, ca i s-a acordat în baza legii fondului funciar dreptul de reconstituire cu titlu de despăgubire.

Or, comisia a făcut o interpretare și o aplicare greșita a legii, în acest sens se impune acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafața de 17 ha așa cum rezulta din actele depuse la dosar.

În ceea ce privește recoltele ramase nu se arata modul de clacul, care este actul emis de institutul de statistica din care sa rezulte valorile la care s-a raporta comisia în sensul dat de lege ( art. 9 alin. 2 ). Modalitatea de calcul privind recoltele este data de cap. II și care are în vedere la stabilirea prețului pe unitate raportarea în mod obligatoriu la doua instituții respectiv Prețul publicat de Institutul Național de S. și Institutul de Economie Mondiala. După stabilirea în concret a prețului pe unitate acestea trebuiesc actualizate cu indicele de inflație, situație în care nu se afla.

Așa cum arata Referatul, lipsește documentul din care reiese prețul aplicat pe ha, ca este cel prevăzut de legiuitor și în condițiile stabilite și nu unul aleatoriu. Legiuitorul a stabilit ca se scade din valoare după calcul suma primita drept compensație și nu altfel. Consideră ca recolta s-a calculat la un preț mult mai mic decât cel stabilit de norme respectiv la nivelul inferior al kilogramului, știut fiind ca Institutul comunica o limita inferioara și una superioara. Evaluarea efectuata de către comisie nu corespunde valorii de circulație, fiind inferioara acesteia.

Pentru a se face o diminuare a bunurilor este necesar sa existe documente din care sa reiasă fără dubii ca compensarea în cauza s-a făcut ca urmare a aplicării tratatului și nu altfel. Or, pretinsa despăgubire ca urmare a cedării Cadrilaterului nu exista deoarece nu s-a făcut niciun act cu titlu gratuit de către statul R. în favoarea autorului nostru care sa duca la compensarea în sens juridic.

Conform legii 9/1998 și a Normelor de aplicare au dreptul la compensații bănești distincte pentru terenuri, construcții și recoltele de porumb, bumbac și floarea soarelui. Ca urmare, în temeiul art.3 din Legea nr.9/1998 avem dreptul la compensații bănești proporțional cu prejudiciul rămas neacoperit din suma totală cuvenită, fiind necesar a se scădea doar c/v bunurilor primite în țară.

Afirmația ca exista un contract de vânzare cumpărare ca urmare a recolonizării nu are relevanta față de natura contractului încheiat cu Statul Român, cea de act translativ de proprietate cu titlu oneros, nu instituie o prezumție de achitare a prețului de către cumpărător, fapt pentru care parata era ținut sa facă dovada achitării prețului, deoarece legea ii permite sa solicite documente în acest sens de la autoritățile deținătoare, iar contractul de vânzare cumpărare urma sa poarte mențiunea achitării integrale a ratelor. Or, o astfel de dovada nu s-a făcut de către Comisie.

În concluzie, având în vedere ca nu s-a luat în calcul, întreaga gospodărie cu anexele sale și care nu au fost evaluate conform legii și nici nu s-a aplicat coeficientul, nu s-a luat în calcul întreaga suprafața de teren agricol nefiind incluse cele 7 ha de teren deținute cu act de vânzare - cumpărare și faptul ca recoltele nu au fost evaluate la preț conform procedurii stabilite de lege, se impune efectuarea în cauza a unui raport Tehnic de expertiză agricola și construcții și o expertiza contabila.

În cererea de chemare în judecata a contestat atât faptul ca nu a fost inclusă la calcul întreaga suprafața de 17 ha, cat și faptul ca imobilul casa și curte nu a fost evaluat corect după normele de aplicare a legii 9/1998.

Pentru a fi convinși de acest fapt ca modalitatea de calcul aplicata a fost corecta au solicitat instanței de fond un raport tehnic de expertiza, proba ce a fost refuzata de instanța fără a ne aduce la cunoștința. Acesta proba utila și relevanta cauzei ar fi venit sa întărească argumentele instanței care a respins cauza în condițiile în care procedura de stabilire a despăgubirilor este foarte greoaie și cu multe metode de clacul aferente unor alte acte normative. Cum nici instanța nu poate calcula, instanța de judecata nu trebuia sa respingă proba solicitata în acest sens.

Instanța de fond nu s-a lămurit dacă calcul matematic a fost făcut corect și dacă aceasta este despăgubirea corect calculata de comisie, chiar dacă nu a luat în calcul actele de proprietate depuse și declarațiile date la nivelul anului 1940 în față notarului și aflate la dosarul de despăgubire. Astfel ca, prin respingerea acestei probe utile cauzei de către instanța de judecata, se considera vătămați în dreptul lor privind accesul liber la justiție prin încălcarea dreptului la apărare.

Modul de calcul este greu de înțeles mai ales ca instanța de fond retine ca s-a scăzut pretinsele despăgubiri acordate în anul 1948, atâta timp cat au arătat ca Comisia a pornit greșit neluând în calcul documentele depuse în dovedirea proprietății, respectiv actele de vânzare cumpărare a imobilului teren și construcții precum și a terenului agricol în suprafața de 17 ha.

Mai mult, instanța a reținut ca s-a scăzut în mod corect procentul de 25 % din 100 % în ceea ce privește cultura. Or, valoarea despăgubirii acordate la nivelul anului 1948 trebuia scăzuta din valoarea despăgubirii acordate la nivelul anului 2012 și nu se scade ca procent, deoarece normele nu fac o astfel de mențiune.

Legiuitorul a avut în vedere toate bunurile lăsate în Bulgaria ca urmare a cedării Cadrilaterului, nu numai suprafața utila acordata de statul Român de 10, ha ci și bunurile cumpărate de proprietari cu contract de vânzare - cumpărare ca urmare a stabiliri lor în acesta zona.

În ceea ce privește actualizarea sumei, se arată că trebuie luat în calcul și faptul ca valoarea transmisa nu a fost actualizata cu indicele de inflației la data emiterii Hotărârii nr. 4138 din 24.06.2011, așa cum a fost stabilit prin Decizia XXI din 19 martie de către înalta Curte de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9 /1998.

Validarea de către Cancelaria primului-ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor. Instanța reține în mod greșit ca nu operează reactualizarea sumei deoarece au formulat contestație împotriva Hotărârii Comisiei București.

Legiuitorul s-a referit strict la un termen de decădere și nu la o alta data în ceea ce privește stabilirea actualizării sumei și a avut în vedere ca înlăuntrul acestui termen sa aibă loc fie validarea hotărârii, fie invalidarea acesteia, or prin respingerea contestației a avut loc o validare a hotărârii comisiei.

Reactualizarea sumei ce se va stabili este solicitata potrivit art. 8 alin 2 din legea 9/1998, ținând cont de principiul acordării compensațiilor la nivelul acoperirii integrale a pagubei suferite de cel îndreptățit, ca urmare a nesoluționării la timp a petiției și destabilizării monetare pe piața ce evident pe toata aceasta perioada a suferit modificări ce ne-au adus prejudicii..

Referitor la momentul de la care se impune actualizarea despăgubirilor stabilite prin hotărârea municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9 /1998, constata cu ușurința ca aceste se acorda de la data de la care a expirat termenul de 60 de zile de la stabilirea despăgubirilor de cate Comisia Municipiului București, în condițiile în care disp. art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9 /1998 prevăd un termen de 60 de zile la dispoziția autorității centrale, în vederea emiterii deciziei de validare.

Potrivit reglementării cuprinse în art. 7 din Legea nr. 9/1998, comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor, pronunțând, în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor, hotărâri ce se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului, care poate face contestație la comisia centrală.

Despăgubirile morale solicitate se datorează neîndeplinirii în termenul legal a obligației ce cade în sarcina organismelor abilitate sa pună în aplicare dispozițiile legii nr.9/1998 cat și a evitării prejudicierii ca urmare a nesoluționării în termen a obligației.

De la data formulării cererii de despăgubire în baza legii nr. 9 /1998 și pana la data formulării prezentei cereri de chemare în judecata, au trecut mai bine de 14 ani în care cererea nu a fost soluționata, iar culpa este exclusiv a Comisiei.

Prin nesoluționarea în termen a petiției au fost prejudiciați în sensul ca nu au putut beneficia și dispune de dreptul prevăzut de legea așa cum înțeleg, ceea ce se putea face cu o suma stabilita la nivelul anului 2000 nu se poate face la nivelul anului 2012, și în condițiile în care deși legea prevede o indexare, comisia o ignora încălcând în acest sens legea și prejudiciindu-i.

Daunele morale solicitate se justifica față de termenul excesiv de lung în soluționarea cererii și vârsta înaintata a recurenților și considerentul discriminator folosit în soluționarea petiției de la data formulării, depunerii documentelor și data soluționării în fapt a cererii toate acestea raportat la termenul de decădere prevăzut de legiuitor privind soluționarea petiției.

Reaua credința și culpa exclusiva a paratei i-au adus prejudicii morale prin crearea unei stări de insatisfacție și neputința personala în soluționarea cauzei și totodată pentru discriminarea creată de parata față de alți petiționari.

Din redactarea art. 998 Cod civil, în conformitate cu care „orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara", rezulta ca textul nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului. Nici din economia art.999 cod civil nu se poate deduce asemenea distincție, ceea ce impune concluzia ca prejudiciul nepatrimonial constituie, ca și cel patrimonial un element structural al răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicita, culpa autorului și de raportul de cauzalitate între fapta și prejudiciu.

Repararea integrala a prejudiciului reprezintă principiul de baza al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 998 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evoca neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinseca a acestuia.

Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezulta din aținerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Legiuitorul a stabilit un termen de 6 luni, termen de decădere, în vederea soluționării cererii, astfel ca modul de soluționare în temeiul de 6 luni cădea în sarcina Comisiei municipiului București și ulterior Comisiei central. Cererea trebuia soluționata într-un fel sau altul pâna la aceasta data iar culpa este exclusiv a pârâtei și nu după 14 ani, situație care le aduce grave prejudicii morale.

Invocă și dispozițiile art. 6 alin.. 1 din CEDO; cum Convenția nu își propune sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Ártico împotriva Italiei, Hotărâre din 13 mai 1980), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile pârtilor sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedura de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectiva a motivelor, argumentelor și a cererilor în probatoriu ale pârtilor (Cauza V. de Hurk împotriva Olandei, cauza Dulaurans împotriva Franței).

În concluzie, față de dispozițiile art. 1 alin 1 și 2 din legea 9 /1998 unde este stabilit ca, cetățenii romani prejudiciați în urma aplicării Tratatului de la C. în 1940, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit legii, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra și cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți, ori nu am primit o astfel de despăgubire pana în prezent. Astfel ca solicita să fie despăgubiți pentru întregul imobil deținut pe teritoriul Bulgariei având în vedere documentele depuse la dosar în susținerea pretenției.

Recurenții au solicitat proba cu expertiza.

În drept, au invocat prev. art. 304 punctul 9 coroborat cu art. 304 indice 1 cod procedura civila, legea 9 /1998, art. 998-999 cod civ.

În temeiul art. 242 alin 2 din Codul de procedură civilă, au solicitat judecata și în lipsa.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, față de ansamblul probator administrat în cauză, Curtea reține următoarele:

1. Hotărârea nr. 4138/ 24.06.2011

Prin Hotărârea nr. 4138/ 24.06.2011, a fost aprobată cererea nr._ / 4043/ 03.06.2005 și s-a propus acordarea compensațiilor bănești moștenitorilor T. M., S. J., L. I. și L. S. pentru bunurile defuncților L. N. și Chirața, trecute în proprietatea statului bulgar, în cuantum de:

- 10 772,85 lei pentru 0,9334 ha teren agricol, reprezentând diferența dintre terenul agricol abandonat în Cadrilater (teren arabil și vie) și terenul agricol primit în compensare în centrul de recolonizare Sarighiol de Deal, județul Tulcea, conform art. 3 din Legea nr. 9/ 1998;

- 1 723,68 lei pentru 3 ha (4 x 75 % ) porumb (conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 9/ 1998)

- 643, 49 lei pentru 0,75 ha ( 1x75% ) floarea soarelui ( conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 9 /1998)

- 139,50 lei pentru 0, 375 ha (0,5 x 75 % ) bumbac ( conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 9 /1998)

- 17 353,60 lei reprezentând diferența de valoare dintre imobilul abandonat în Cadrilater (locuință, anexe, teren aferent) și imobilul primit în compensare în centrul de recolonizare Sarighiol de Deal, județul Tulcea (locuință, anexe, teren aferent), conform art. 3 din Legea nr. 9 /1998.

2. Decizia nr. 39 din 16.01.2012 pronunțată de ANRP.

Contestația recurenților împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin Decizia nr. 39 din 16.01.2012 pronunțată de ANRP.

În cuprinsul motivării acestei ultime decizii, s-au reținut următoarele:

Conform Situației de avere a Comisiei mixte româno-bulgare, autorul L. N. a deținut în Bulgaria 10 ha teren agricol, o casă cu patru amere, beci, bucătărie, fântână, magazie, porumbar, grajd, păierie și curte în suprafață de 8 000 mp.

Conform extrasului din „Tablou de culturi nerecoltate ale românilor și coloniștilor” din .. Durostor, eliberat de Arhivele Naționale, autorul a abandonat în Bulgaria următoarele recolte neculese: 4 ha porumb, 1,00 ha floarea soarelui și 0,50 ha bumbac, pentru care a primit un avans în contul recoltelor abandonate de 1000 lei.

Conform contractului de vânzare-cumpărare din 1948, autorul L. N. a fost despăgubit, primind de la statul român compensații în natură de 9,9951 ha teren agricol, o casă cu două camere, sală și dependințe și curte în suprafață de 3 000 mp în . Tulcea.

Astfel, prin Hotărârea nr. 4138 / 24.06.2011, s-au acordat compensații bănești de 30 772,62 lei, din care 10 772,85 lei pentru 0,9334 ha teren agricol, reprezentând diferența dintre terenul agricol abandonat în Cadrilater (teren arabil și vie) și terenul agricol primit în compensare în centrul de recolonizare Sarighiol de Deal, județul Tulcea; 1 723,68 lei pentru 3 ha (4 ha din care s-a scăzut avansul de 25 % ); 643, 49 lei pentru 0,75 ha ( 1 ha din care s-a scăzut avansul de 25 % ) floarea soarelui; 139,50 lei pentru 0, 375 ha (0,5 ha din care s-a scăzut avansul de 25 %) bumbac ; 17 353,60 lei reprezentând diferența de valoare dintre imobilul abandonat în Cadrilater (locuință, anexe, teren aferent) și imobilul primit în compensare în centrul de recolonizare Sarighiol de Deal, județul Tulcea (locuință, anexe, teren aferent). La emiterea hotărârii s-au avut în vedere prev. art. 3 din lege, iar pentru bunurile primite de autor de la statul român soldul s-a stabilit conform art. 10 din Legea nr. 766/ 1941, ținându-se cont de ratele plătite de colonistul evacuat pentru bunurile abandonate în Cadrilater. S-a mai arătat că în art. 1 din Decretul nr. 553/ 1953 se prevede anularea, în măsura în care nu au fost achitate, a sumelor datorate drept preț, de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite de către aceștia potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr. 766 /1941.

3. Motivele de recurs și răspunsul Curții la acestea

Motivele de recurs formulate de recurenți pot fi grupate în mai multe categorii, instanța urmând a răspunde acestora separat, în funcție de problema de drept pusă în discuție. Se mai reține faptul că instanța are obligația de a răspunde tuturor motivelor de recurs, dar nu și tuturor subargumentelor subsumate unui motiv, fiind suficient ca din considerente să reiasă raționamentul de fapt și de drept care a stat la baza soluției pronunțate.

3.1.Motivul de recurs legat de incorecta stabilire a suprafeței de teren pentru care s-au acordat despăgubiri

Într-un prim motiv de recurs, recurenții susțin că în mod greșit a reținut prima instanță că suprafața cu privire la care aveau dreptul recurenții la despăgubiri este numai cea de 10 ha teren agricol; se arată că la art. 5 alin 1 din legea 9/1998, legiuitorul a prevăzut imperativ și în principal ca dovada bunurilor abandonate pe teritoriul Bulgariei ca urmare a aplicării Tratatului de la C. se face cu înscrisuri, fără a se arata de către legiuitor care sunt acele înscrisuri. Astfel, recurenții au invocat faptul că în Declarațiunea întocmita de notar la nivelul anului 1940 se arată ca, dețineau cu acte de proprietate: teren arabil 17 ha, din care 10 ha cumpărate de la statul roman în calitate de colonist ( adică s-au dat bani nu au fost împroprietăriți) și 7 ha cumpărate pe piața libera; vii 1,1/2 ha cu act de vânzare-cumpărare; o casa cu dependințe și 8 000 mp aferenți.

Cu privire la acest aspect, Curtea reține că, potrivit actului de vânzare din 24 octombrie 1928, autorul reclamanților a dobândit prin cumpărare doua corpuri de casa cu dependințele așezate în aceeași curte și curtea în suprafața de 10.000 mp (fila 24 dosar fond). Din contractul de arendare de la fila 25 dosar fond, rezulta ca la 28 octombrie 1928 autorul reclamanților a luat în arenda și suprafața de 6,4 ha, pentru o perioada de 30 ani.

Conform extrasului din tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în localitatea Sarighiol Deal, jud. Tulcea rezulta ca autorul reclamanților a abandonat în Dobrogea Noua ca urmare a Tratatului romano-bulgar din 1940 o suprafața de 10 ha precum și o casa de locuit, fiindu-i atribuite în localitatea Sarighiol Deal, jud. Tulcea teren în suprafața de 9,995 ha și o casa de locuit formata din 2 camere, 1 sala, grajd, paerie, olana, cu suprafața curții de 3000 mp (fila 27 dosar). Din contractul de arendare încheiat la 28.10.1928 rezulta ca autorul reclamanților mai avea în arenda (iar nu în proprietate) inca 7 ha teren.

Din contractul de vânzare-cumpărare 123 (fila 30 dosar), autentificat sub nr. 346/8 martie 1948 (fila 32 dosar) rezulta ca în baza art. 12 din Legea asupra colonizării sin 1940 statul roman a vândut autorului reclamanților suprafața de 9,951 ha teren agricol și un imobil casa de locuit precum și terenul loc de casa de 3000 mp în . cu prețul de 260.000 lei stabilit potrivit art. 3 din Legea 715/1943. La art. 2 din contract se stabilește ca prețul va fi achitat de catre colonistul comparator sau urmașii șai, fora dobânda, în 10 rate egale anuale, începând cu 1 ianuarie 1950, la data de 1 noiembrie a fiecărui an.

Rezulta din actele depuse la dosar ca recurenților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha situat în loc. Sarighiol de Deal, jud. Tulcea (fila 170 dosar fond), iar aceștia nu au dovedit cu înscrisuri că autorul lor mai avea în proprietate o suprafață suplimentară; cea aflată în arendă nu este supusă plății de despăgubiri.

Cât privește declarațiunea de la notar de la nivelul anului 1940, Curtea nu îi poate da eficiență juridică, fiind o declarație unilaterală pe proprie răspundere și neînsotiță de alte înscrisuri doveditoare, care să fie titluri de proprietate; o astfel de declarație unilaterală și provenind de la chiar autorul al căror moștenitori doresc a obține despăgubiri, nu poate avea valoare juridică în raport cu autoritatea în fața căreia aceștia trebuie să dovedească întinderea dreptului lor de proprietate.

3.2. Motivul de recurs legat de greșita deducere a suprafeței supuse recolonizării

În ceea ce privește celălalt argument pentru care se invocă o greșită stabilire a suprafeței de teren cu privire la care aveau dreptul la acordarea de despăgubiri, respectiv faptul că existența unui contract de vânzare cumpărare ca urmare a recolonizării ca act cu titlu oneros, nu instituie o prezumție de achitare a prețului de către cumpărător, Curtea constată următoarele:

Încheierea contractelor de vânzare-cumpărare între Statul Român cu coloniștii cumpărători în baza art. 12 din Legea asupra colonizării, la prețuri stabilite potrivit art. 3 din Legea nr. 715/1946, ce urmau a se achita fără dobândă, în termen de 10 ani începând de la 1 ianuarie 1950, în 10 rate anuale egale, la data de 1 noiembrie a fiecărui an, a avut în esență un scop reparator prin multiplele facilități acordate acestei categorii de persoane, strămutate.

Astfel, Legea nr. 766/1941 pentru colonizarea în Dobrogea a proprietarilor agricoli evacuati din Dobrogea-Noua, in baza Tratatului R.-B. din 7 Septemvrie 1940, publicată în Monitorul Oficial 201 din 26 august 1941 (M. Of. 201/1941), a constituit temeiul în baza căruia s-au încheiat contractele de colonizare, apoi în baza Legii nr. 715/1946 privind stabilirea despagubirilor cuvenite populatiei evacuate din Dobrogea de Sud, in urma tratatului R.-B. din 7 Septemvrie 1940, publicată în Monitorul Oficial 207 din 7 septembrie 1946 (M. Of. 207/1946) s-au stabilit „datoriile” pe care coloniștii le mai aveau față de Statul Român, ca diferență de preț între ce au abandonat și ce au primit, această diferență urmând să fie achitată începând cu 1950, în 10 rate anuale, egale.

Prin modul în care autoritățile legiuitoare (Consiliul de Miniștri, respectiv Parlamentul României) au adoptat cele două acte normative, apreciez că scopul reparator, ca o modalitate eficientă de sprijin în vederea colonizării, este evident.

Rămâne a se analiza dacă scutirea acordată prin Decretul nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud și reașezați în alte părți, reprezentând prețul terenurilor și construcțiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte, decret al cărui art. 1 statua „Se anulează în măsura în care nu au fost achitate sumele datorate drept preț, de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr. 766/1941”, reprezintă „compensații” sau „despăgubiri” în sensul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 9/1998 pentru a o exclude pe reclamantă din sfera persoanelor îndreptățite la despăgubiri în baza acestui act normativ.

În soluționarea cererii de despăgubiri formulate, sarcina probei îi revine, în primul rând titularului cererii. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1169 din Codul civil, sarcina probei pretențiilor incumbă recurenților. Cererea acestora este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, care în articolul 1 stabilește sfera sa de aplicare sub raport subiectiv – „cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940”, „în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți”.

În sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 9/1998 și spiritul întregului act normativ, persoanele care au fost despăgubite anterior pentru bunurile abandonate în Cadrilater nu intră sub incidența legii reparatorii, iar persoanele despăgubite parțial beneficiază de compensațiile bănești oferite de această lege numai în măsura rămasă neacoperită de despăgubirea anterioară.

Or, recurenții nu au contestat niciun moment nici existența contractului de colonizare și nu au făcut niciun moment dovada plății prețului imobilelor cumpărate (a cărui primă rată era scadentă la data de 1 noiembrie 1950 și ar fi trebuit achitat integral până în 1953) sau cel puțin a ratelor scadente anterior adoptării acestui act normativ, pentru a se aprecia că acea vânzare inițială pentru care s-a aplicat în anul 1953 scutirea de la plată nu ar fi avut caracter reparator. Or, cât timp dovada faptelor negative determinate (nu a plătit) se face prin dovedirea de către partea adversă a faptelor pozitive contrare, incumba reclamantei sarcina probei plății ratelor.

Nu pot fi reținute argumentele referitoare la inexistența unei decizii administrative emise de către Comisiunea de Lichidare în temeiul Legii nr. 715/1946, din care să rezulte eventuale datorii ale autorului sau a sumei rezultate în urma compensării, întrucât lipsa acestei dovezi nu poate fi decât favorabilă Statului român, în condițiile în care recurenții pretind că Statul român este cel care ar trebui să îi despăgubească.

Nici argumentul referitor la înlăturarea Decretului nr. 553/1953 nu poate fi avut în vedere, pe de o parte întrucât potrivit dispozițiilor Constituției din 1952, în vigoare la momentul adoptării acestuia, erau supuse publicării numai legile adoptate de către Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române și nu există vreo prevedere care să fi condiționat . aplicarea unui decret adoptat de către Prezidiul Marii Adunări Naționale de publicarea acestuia. Nu se aduce nici un argument juridic, nici măcar o prezumție, în sprijinul afirmației potrivit căreia nu ar exista certitudinea că acest act normativ ar fi fost aplicat vreodată, în special în condițiile în care aplicarea sa nu implica derularea unor operațiuni administrative materiale.

Relevantă este, prin urmare, nu atât natura oneroasă inițială a contractului, Legea nr. 9/1998 neoperând cu acest termen, ci dacă autorul recurenților a fost despăgubit pentru bunurile abandonate în Bulgaria, folosul final obținut de acesta; or și cumpărarea (inițial) de la stat, la un preț favorabil, cu plata în rate pe 10 ani, fără dobândă, preț la care ulterior Statul Român a renunțat, constituie o compensare pentru bunurile abandonate.

Astfel, Curtea constată că în mod corect atât comisia, cât și prima instanță au apreciat că suprafața de 9,9951 ha teren agricol ce a făcut obiectul contractului din 1948 a fost acordată cu titlu de compensare pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar.

3.3. Se mai invocă aspecte legate de limitele maxime stabilite prin Legea nr. 18/1991.

Curtea constată că prevederile Legii nr. 18/1991 nu sunt incidente acestei cauze, astfel că sunt nerelevante sub aspectul soluționării prezentului recurs.

3.4. Pe evaluarea bunurilor

3.4.1. Recurenții susțin că în extrasul privind Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în localitatea Sarighiol de Deal, este evaluata gospodăria, dar nu este consemnat nicăieri ca acesta suma a fost achitata și nici ca s-ar fi atribuit în schimbul suprafeței confiscate ca urmare a evacuării.

Curtea constată că nici nu s-a reținut că recurenții ar fi primit suma de 150 000 lei la care a fost evaluată gospodăria abandonată prin acest extrs, ci s-a reținut că autorul reclamanților a primit cu titlu de compensare o casa de locuit și terenul adiacent în suprafața de 3000 mp, în valoare totala de 60.000 lei (fila 27 dosar fond), iar în raport de faptul că valoarea gospodăriei abandonate a fost de 150.000 lei, rămânea de compensat diferența de valoarea intre bunurile abandonate și compensația deja primita, evaluata conform art. 3 din Legea 9/1998.

3.4.2.De modalitatea de calcul au luat cunoștința odată cu depunerea parțiala a dosarului de lege 9 /1998 de către parata, unde au constatat cu ușurința inadvertențele de natura matematica și în afara legii.

Curtea constată că nu se invocă o critică prin acest argument, ci eventual doar o vătămare procesuală, care însă nu există, câtă vreme recurenții au avut posibilitatea de a invoca eventualele nereguli în fața primei instanțe, având posibilitatea procedurală de a formula apărări.

3.4.3. Se mai invocă faptul că au fost încălcare dispozițiile art. 7 din Normele metodologice ale legii 9 /1998, modificate prin Hotărârea 1277 /2007, care cuprinde 2 anexe 1 și 2 privind Fisa Tehnica de Calcul pentru locuințele și anexele aferente și fisa Tehnica de Calcul pentru clădirile și construcțiile cu alta destinație decât cea de locuit, fise ce diferă total de fisele comunicate recurenților, ceea ce înseamnă ca Comisia nu a aplicat noile formulare la data efectuării calculului.

Curtea constată că prev. art. 7 din Normele Metodologice ale Legii nr. 9 /1998, au fost modificate prin HG nr. 1277 / 2007, în sensul următor:

„Valoarea construcțiilor și a terenurilor, urbane ori rurale, a recoltelor, precum și a plantațiilor de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți, prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 9/1998, republicată, se determină potrivit criteriilor stabilite la cap. II, III și IV din prezentele norme metodologice."

Or, modul de evaluare nu a fost schimbat, astfel că argumentul recurenților nu are nicio relevanță sub aspectul modului de evaluare a imobilelor.

3.4.4.În ceea ce privește evaluarea locuinței

Recurenții au invocat faptul că la evaluarea locuinței, nu s-au avut în vedere toate dependințele descrise și pentru care s-a solicitat despăgubire față de dispozițiile cuprinse în cap II, fiind omis la calcul faptul ca casa era construita atât din piatra cât și din chirpici, s-a omis dependința bucătăria corp aparte și anexele - porumbarul si gardul.

Curtea constată că din fișa de calcul – dosar nr. 4043 aflată la fila 73 dosar de fond, reiese că au fost avute în vedere 4 dependințe: bucătărie de vară, magazie, pătul și grajd; s-a avut în vedere faptul că imobilul avea fundația de piatră și zidărie de chirpici, astfel că criticile recurenților sunt nefondate. Se mai reține faptul că comisia a încadrat imobilul corespunzător vechimii, grupei din care face parte clădirea și starea tehnica, așa cum dispune art. 16 din norme, iar recurenții trebuiau să facă dovada contrară acestei încadrări.

3.4.5. În ceea ce privește evaluarea terenului aferent, se constată - din fișa de la fila 72 dosar de fond – că a fost evaluat un teren în limita stabilită de art. 12 alin. 2 din HG nr. 753/ 1998 (Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 9 /1998), respectiv „terenurile aferente locuințelor, respectiv terenul de sub construcție și curtea, se limitează la suprafețele înscrise în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, în funcție de localitate (urbană sau rurală).”

Astfel, suprafața ipotetică de 1 000 mp a fost evaluată ca fiind un teren de . cu punctajul 0,2; în zona periferică a localității cu punctaj de 0,5; în localitate cu activitate preponderent agricolă cu punctaj de 0,5; cu acces la rețea de transport feroviar (punctaj de 0,2); din punct de vedere geotehnic, un teren normal cu punctaj de 1; funcție compatibilă cu planul urbanistic și punctaj de 0,5. Astfel, nu pot fi reținute criticile recurenților, în sensul că nu este identificat modul de calcul, acesta fiind detaliat mai sus.

Cât privește argumentul legat de diferența de teren ca urmare a echivalării cu teren agricol, ce nu a fost acordată, Curtea constată că recurenților nu li se mai cuvenea decât diferența de 0,9334 ha, ca urmare a faptului că se primise suprafața cu titlu de recolonizare.

Recurenții mai invocă faptul că nu reiese din dosarul administrativ cum a fost evaluat gardul, producția din curte ( 300 de butuci de vie americană); or, cu privire la aceste pretenții, Curtea constată că evaluarea gardului nu apare nici în ceea ce privește casa abandonată în Durostor, nici în ceea ce privește casa primită în județul Tulcea, astfel că a operat o restituire prin compensare între cele două; cât privește butucii de vie, Curtea constată că în referatul de la fila 70 fond se evaluează 1500 butuci de vie pe 0, 4285 ha, astfel că este nefondată critica recurenților în sensul că nu au fost avute în vedere și culturile de viță de vie.

3.4.6. Se mai invocă faptul că nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 22 și 31 din norme, adică nu s-a aplicat coeficientul de creștere a veniturilor salariate medii nete pe economie așa cum spun cifrele de la statistica pentru a da ca rezultat valoarea despăgubirilor.

Curtea constată că art. 22 și 31 din Norme stabilesc obligația Comisiei Naționale pentru S., prin direcțiile sale teritoriale, să comunice, trimestrial, consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București, abilitate să acorde compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, coeficientul de creștere a veniturilor salariale medii nete pe economie din ultima lună a trimestrului expirat față de cele realizate în luna ianuarie 1990. Or, nu reiese din dosar faptul că această obligație nu ar fi fost îndeplinită, și nici relevanța acestei probleme cu privire la soluționarea prezentului recurs.

3.4.7.În ceea ce privește suprafața de teren agricol, recurenții arată că nu cunosc modul de calcul la care Comisia s-a raportat, având în vedere dispozițiile legale în materie.

Or, fișa de calcul de la fila 72 dosar de fond arată în cuprinsul ei că este întocmită pe baza criteriilor nr. 2665 /1C/ 311 din 28.02.1992 elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, astfel că și această critică este nefondată.

3.4.8. În ceea ce privește recoltele, recurenții invocă faptul că nu se arata modul de calcul, care este actul emis de institutul de statistica din care sa rezulte valorile la care s-a raportat comisia în sensul dat de lege ( art. 9 alin. 2 ).

Potrivit prev. art. 9 alin. 2 din Normele Metodologice, prețul pe unitatea de produs se calculează potrivit prețului de achiziție al florii-soarelui și porumbului, publicat de Institutul Național de S. pentru anul anterior celui în care se acordă despăgubirile, iar pentru bumbac, pe baza prețului pe piața internațională din anul anterior, comunicat de Institutul de Economie Mondială, transformat în lei la cursul mediu din luna în care este stabilit în valută.

Curtea reține faptul că acești doi indici în raport de care se calculează prețul recoltelor sunt publicați în bazele de date online ale Institutului Național de S., iar recurenții puteau verifica daca ce este publicat corespunde cu suma avută în vedere de Comisie, pentru a face o critică pertinentă și concertă a hotărârii; altfel spus, critica recurenților este necircumstanțiată și nu poate fi verificată de recurenți.

3.4.9.Într-un alt motiv de recurs, se arată că pentru a fi convinși ca modalitatea de calcul aplicata a fost corecta, au solicitat instanței de fond un raport tehnic de expertiza, proba ce a fost refuzata de instanța fără a le aduce la cunoștința; prin respingerea acestei probe utile cauzei de către instanța de judecata, se considera vătămați în dreptul lor privind accesul liber la justiție prin încălcarea dreptului la apărare.

Curtea constată că în mod corect a procedat prima instanță la respingerea probei cu expertiza contabilă, având în vedere obiectul probațiunii astfel cum fusese prezentat de reclamanți la momentul discutării utilității probei.

Astfel, reclamanții au solicitat proba cu expertiza tehnică în construcții, pentru evaluarea locuinței din Cadrilater, având în vedere că la evaluarea acesteia Comisia nu a avut în vedere toate dependințele și gardul. Curtea constată că aceste obiecții cădeau în competența de verificare a instanței, deoarece trebuia verificat dacă au fost sau nu evaluate; un expert putea verifica numai dacă evaluarea elementelor a fost stabilită corect, iar nu lipsa completă a unei evaluări, aspect care a fost deja soluționat de instanța de recurs în sensul că nu a existat nicio omisiune de evaluare.

Apoi, reclamanții au mai solicitat expertiza arătând că a fost scăzută din valoarea imobilului lăsat în Cadrilater cea a imobilului cumpărat în Sarighiol, jud. Tulcea, ceea ce apreciază a fi incorect; or, acest aspect este un aspect ce ține de legalitate, iar nu de greșita stabilire a situației de fapt (greșita evaluare).

3.4.10. Recurenții mai arată că valoarea despăgubirii acordate la nivelul anului 1948 trebuia scăzuta din valoarea despăgubirii acordate la nivelul anului 2012 și nu se scade ca procent, deoarece normele nu fac o astfel de mențiune.

Curtea constată că, potrivit art. 3 din Legea nr. 9(1998, „în cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2.”

Din extrasul din Tabloul de coloniști evacuați îndreptățiți la recolonizare, așezați provizoriu în .. Tulcea, eliberat de Arhivele Naționale-Serviciul Județean Tulcea, rezultă că autorul recurenților a primit un avans de despăgubiri pentru recoltele neculese abandonate de 1 000 lei, ceea ce reprezenta 25 % din valoarea acestora.

Câtă vreme textul stabilește că recurenții au dreptul la compensație proporțională pentru prejudiciul rămas neacoperit, rezultă că în mod corect a procedat comisia la scăderea procentuală a despăgubirii primite.

3.5. Cu privire la actualizarea sumei reprezentând despăgubiri, recurenții au invocat faptul că trebuie luat în calcul și faptul ca valoarea transmisa nu a fost actualizata cu indicele de inflație la data emiterii Hotărârii nr. 4138 din 24.06.2011, așa cum a fost stabilit prin Decizia XXI din 19 martie 2007 de către înalta Curte de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9 /1998.

Prin Decizia XXI din 19 martie 2007 de către înalta Curte de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9 /1998, s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, precum și ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, se stabilesc următoarele: data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998; validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor.

Curtea reține că neexistând la acest moment o hotărâre de validare, nu se poate face aplicabilitatea art. 8 alin. 2 cu actualizarea sumelor, urmând ca la momentul la care va exista o hotărâre de validare, să se verifice dacă acest termen de 60 de zile a fost sau nu depășit; astfel, Curtea reține că aplicarea dispozițiilor legale privind actualizarea apare ca fiind incertă la acest moment, urmând să devină certă la momentul emiterii hotărârii de validare, când se va verifica și respectarea sau nu a termenului de 60 de zile. Astfel, și acest motiv de recurs este nefondat.

3.6. Recurenții au formulat un ultim motiv de recurs u privire la despăgubirile morale solicitate, ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a obligației ce cade în sarcina organismelor abilitate sa pună în aplicare dispozițiile Legii nr. 9 /1998, cat și a evitării prejudicierii ca urmare a nesoluționării în termen a obligației.

Curtea constată că dincolo de durata mare a soluționării cererii (din 03.06.2005 la 24.06.2011, adică 6 ani iar nu 14 cum invocă recurenții), trebuie să observe și numărul mare de solicitări aflate pe rolul instituției pârâte, precum și numeroasele bunuri ce trebuiau supuse evaluării în cadrul cererii recurenților; or, față de aceste aspecte, Curtea nu consideră că reclamanții au dovedit în mod cert pasivitatea sau vinovăția sub forma minimei culpe a intimatelor, astfel încât să fie îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale; neexistând vinovăție dovedită în forma cerută de lege, Curtea nu poate considera întemeiat nici acest motiv de recurs.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți T. M., domiciliata în oraș Voluntari, .. 42, jud. Ilfov, S. Z., domiciliata în oraș Voluntari, ., jud. Ilfov, L. S., domiciliat în oraș Voluntari, .. 25, jud. Ilfov și L. I., domiciliat în oraș O., ., jud. Constanta împotriva sentinței civile nr. 991 /10.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. A. V. M. M. P.

GREFIER

E. S.

← Obligaţia de a face. Decizia nr. 238/2013. Curtea de Apel...		Anulare act administrativ. Sentința nr. 1137/2013. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3803/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretentii. Decizia nr. 2990/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2170/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţia de a face. Decizia nr. 238/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Sentința nr. 1137/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Decizia nr. 2473/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1800/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretentii. Decizia nr. 4564/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI