Obligaţia de a face. Decizia nr. 5492/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5492/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 1569/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5492
Ședința publică de la 05.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă INSTITUȚIA P. G. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE AUTO, împotriva sentinței civile nr. 427 din 02.10.2013, pronunțate de Tribunalul G., Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. M., în cauza având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimatul-reclamant A. M. personal, lipsind recurenta-pârâtă Instituția P. G. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise Auto.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin C. Registratură al instanței, în data de 27.11.2013, de către intimatul-reclamant a unor note de ședință, în două exemplare, după care:
Intimatul-reclamant depune la dosar practică judiciară.
Nemaifiind cereri noi de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cererii de recurs.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul G..
Curtea declara dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 427/02.10.2012 a Tribunalului G. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. M., în contradictoriu cu pârâtul INSTITUȚIA P. G. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, fiind obligat acesta să procedeze la înmatricularea autovehiculului marca Citroen Xsara cu nr. de identificare VF7N2NFZF36719996, fără plata taxei de poluare.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere în esență că reclamantul A. M. a achiziționat autoturismul marca Citroen Xsara, an de fabricație 1999, la data de 16.04.2012, . VF7N2NFZF36719996, culoare gri, dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Bulgaria, însă pentru a-l înmatricula în România i s-a impus achitarea taxei de poluare prevăzută in OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare. Autoturismul în cauză are capacitatea cilindrică de 1587 cm3 și norma de poluare euro 2, a fost fabricat în anul 1999 și înmatriculat pentru prima dată la data de 29.09.1999.
A constatat instanța de fond că reclamantul s-a adresat pârâtei prin cererea nr._/26.04.2012 cu solicitarea de a-i înmatricula autoturismul, fără a plăti această taxă, solicitarea sa nefiind primită, motiv pentru care reclamantul s-a adresat instanței de judecată.
Procedând la analiza conformității normei interne de stabilire a obligației de plată a taxei de poluare cu normele de drept comunitar, instanța de fond a concluzionat că taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Aplicând principiul aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, instanța de fond a avut în vedere că art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Taxa de poluare impusă autovehiculului reclamantului, autovehicul cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art.90 alin.1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
A arătat instanța de fond că reclamantul are dreptul de a i se înmatricula autovehiculul cumpărat din spațiul comunitar, fără achitarea taxei de poluare instituită în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Împotriva sentinței civile nr.427/02.10.2012 a Tribunalului G. a formulat recurs pârâtul Prefectul județului G. – în calitate de reprezentant legal al Instituției P. - Județul G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule, în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului recurentul – pârât arată că în mod nelegal instanța de fond a reținut caracterul nejustificat al refuzului înmatriculării autoturismului fără plata taxei pentru emisiile poluante deoarece Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și înmatricularea Vehiculelor este o instituție publică căreia îi incumbă obligația legală de a efectua operațiunea de înmatriculare doar sub condiția impusă de legiuitor, respectiv aceea de a face dovada plății taxei pentru emisiile poluante, în condițiile în care reclamantul nu se încadrează în excepțiile expres stabilite de art. 3, al. 1, lit. a) - d) din Legea nr. 9/2012.
Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituției P. - județul G. nu poate, contrar prevederilor legale, să procedeze la înmatricularea și eliberarea certificatului de înmatriculare fără plata taxei pentru emisiile poluante, întrucât plata acestei taxe este o operațiune obligatorie și prealabilă înmatriculării, care ține de aspectul fiscal.
Mai mult decât atât, reclamantul nu se regăsește în niciuna din situațiile de scutire de la achitarea acestei taxe, exhaustiv prevăzute în cuprinsul art. 3, al. 1, lit. a)- d) din Legea nr. 9/2012.
Referitor la criticile numeroase pe care reclamanta le aduce Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reținute ca atare de către instanța de fond, arată recurentul că deși reclamantul își justifică demersul său judiciar pe refuzul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatricularea Vehiculelor de a proceda la înmatricularea autovehiculului său fără plata taxei pentru emisiile poluante, neconformitatea Legii nr. 9/2012 cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu poate fi invocată în contradictoriu cu o autoritate publică care, în exercitarea propriilor atribuții, este ținută doar la constatarea achitării ori a neachitării taxei de poluare, aspect în raport cu care își realizează competențele după cum impune legea.
Referitor la compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, arată recurentul că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, potrivit prevederilor legale enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului. Aceasta taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism second hand, importat din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Intimatul – reclamant A. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Arată intimatul că în speță sunt întrunite condițiile legale pentru înmatricularea autoturismului întrucât s-au efectuat toate celelalte formalități necesare iar legislația internă potrivit căreia se datorează taxa pe poluare nu este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Taxa de poluare a cărei achitare este impusă de prevederile Legea nr. 9/2012 nu este conformă cu dispozițiile art. 25, art. 28 si art. 90 din Tratatul UE (actualul art. 110 TUE) întrucât taxa trebuie plătită la prima înmatriculare in România a unui autoturism, astfel că se păstrează conceptul de "taxa de prima înmatriculare" instituit inițial prin prevederile art. 214" -2143 Cod fiscal, care au fost declarate de instanțele românești ca fiind neconforme cu dispozițiile art. 90 din Tratatul UE ( prin modificările legislative ulterioare s-au schimbat doar denumirea și cuantumul taxei).
Prin OUG 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i, art. 4 al. 2 și art. 5 al. 1 din Legea nr. 9/2010, astfel că taxa de poluare se, percepe, în continuare, numai pentru autoturismele înmatriculate in Uniunea Europeana si reînmatriculate pentru prima data in România, in timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in România, la o noua înmatriculare taxa nu mai este perceputa.
Analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, în forma actuală, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România.
Reglementată in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În fapt, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, se constată că intimatul – reclamant s-a adresat recurentei – pârâte cu cerere de înmatriculare a autoturismului marca Citroen Xsara, an de fabricație 1999, la data de 26.04.2012, cerere la care i s-a răspuns în sensul în care înmatricularea nu poate fi realizată fără plata acestei taxe.
Temeiul legal al refuzului exprimat de autoritate a fost indicat de aceasta ca fiind Legea nr. 9/2012, conform adresei de la fila 9 din dosarul de fond.
Curtea va reține că autoturismul a cărui înmatriculare a fost solicitată de reclamant este un autoturism second – hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat european – Bulgaria – la data de 29.09.1999, dată la care în România nu era prevăzută obligația de plată a vreunei taxe, calculată conform principiilor prevăzute de Legea nr. 9/2012.
În ceea ce privește susținerile recurentului, conform cărora este obligația sa de a verifica doar plata taxei nu și conformitatea acesteia cu normele de drept comunitar și, ca atare, nu poate dispune direct înmatricularea fără dovada achitării acestei taxe, Curtea urmează a le înlătura ca nefondate, având în vedere că din chiar refuzul exprimat de recurent se poate constata că acesta a fost întemeiat pe prevederile Legii nr. 9/2012, motiv pentru care reclamantul poate solicita instanței de judecată să constate dacă temeiul refuzului este unul legal, respectiv conform normelor de drept comunitar.
Instanța de fond a apreciat corect că temeiul juridic al acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”. Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației sau al refuzului nejustificat.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară. De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională. De asemenea, contrar celor susținute de recurentă, Curtea subliniază că CJUE s-a pronunțat explicit, în sensul că această obligație incumbă și autorităților administrative, nu doar judecătorului național.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România. Astfel, răspunzand întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerente Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de înmatriculare a autovehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante, prevăzute de Legea nr. 9/2012, este unul nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare, inclusiv de către autoritățile administrative, nu doar de către judecătorul național.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă INSTITUȚIA P. G. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE AUTO, împotriva sentinței civile nr. 427 din 02.10.2013, pronunțate de Tribunalul G., Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C. A. J.
GREFIER,
Anișoara N.
Red. A.P.2 ex/17.01.2014
Jud. fond T.G.: G. T.
| ← Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 83/2013. Curtea de... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 806/2013.... → |
|---|
