Obligaţia de a face. Decizia nr. 1074/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1074/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 47742/3/2011
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 1074
Ședința publică de la 11 martie 2013
Curtea constituită din:
Președinte: B. M.
Judecător: D. D. M.
Judecător: G. G.
Grefier: A. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât Instituția P. București-Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule împotriva sentinței civile nr. 2664/12.06.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-pârât a solicitat judecata în lipsă, după care:
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
1. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 2664/12.06.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul Instituția P. București-Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule și a fost obligat acesta la înmatricularea autoturismului marca VW Caddy-Life, . WV2ZZZ2KZ6X02045, fără plata taxei pe poluare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat din Comunitatea Europeana (Germania) un autovehicul Volkswagen, tip Caddy-Life, . WV2ZZZ2KZ6X020453.
Prin cererea adresata Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, reclamanta a solicitat înmatricularea autovehiculului fără plata taxei de poluare, refuzul pârâtei fiind nejustificat.
Astfel, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003. Autovehiculul reclamantei nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art. 3 alin. 2 si art. 9 alin. 1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second - hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art. 14 alin. 1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect - `poluatorul plătește` -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autovehiculul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr. 50/2008 este deci contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior, doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a înmatricula autovehiculul marca Volkswagen –VW, tip CADDY-LIFE, numar de identificare(.) WV2ZZZ2KZ6X02045, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
2. Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data de 21.08.2012 a formulat recurs pârâtul Instituția P. Municipiului București-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul a arătat că în mod eronat prima instanță a reținut că obligația la plata taxei pe poluare a fost instituită doar pentru înmatricularea autovehiculelor noi și a celor vechi aflate la prima înmatriculare în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România, situație care, în opinia instanței, constituie o piedică în calea liberei circulații a bunurilor comunitare.
Prima instanță a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor legale interne și comunitare incidente în cauză, întrucât, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 modificată și completată, obligația plății taxei pe poluare a fost instituită atât pentru autovehiculele autohtone cât și pentru cele importate (nu numai pentru cele din alte state membre), fără a se face diferențiere cât privește cuantumul acestei taxe pe criteriul provenienței autovehiculului, astfel cum impune reglementarea comunitară, condiția fiind doar prima înmatriculare în România. Cuantumul taxei pe poluare nu este diferențiat în funcție de proveniența geografică sau națională a autovehiculului, ci pe criterii de poluare a acestora, respectiv în funcție de emisia de dioxid de carbon și a normei de poluare, astfel încât este excesivă și eronată interpretarea primei instanțe cu privire la restricționarea prin normele interne privitoare la taxa pe poluare a liberei circulații a bunurilor comunitare.
Mai mult, Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci doar a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării normei românești cu cea europeană, în sensul în care nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de natură a fi superioare celor ce se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare. Comisia a recomandat instituirea acestei taxe de poluare, având la bază principiul că nivelul taxei de poluare să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculului, păstrându-se principiul " poluatorul plătește".
Adoptând o abordare eronată a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de aderare la CE, raportată la dispozițiile legale interne privind taxa pe poluare, prin admiterea acțiunii reclamantului cu consecința absolvirii acestuia de la obligația plății taxei pe poluare la înmatricularea autovehiculului, instanța de judecată nu a făcut altceva decât să creeze un regim privilegiat celui care se adresează instanței de judecată cu astfel de cerere, în contradictoriu cu cel legal, în vigoare în România, aplicabil, în mod discriminatoriu, celui care nu face un astfel de demers și se supune dispozițiilor legale în vigoare. Aceasta în condițiile în care dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, modificată și completată, nu au fost declarate neconstituționale, ci dimpotrivă (decizia Curții Constituționale a României nr. 1178/17.09.2009).
Potrivit art. 15 și art.16 din Constituția României cetățenii sunt egali în fața legii și au obligațiile prevăzute de acestea fiind obligați a se conforma acestora, aceleași obligații fiind și în sarcina autorităților administrației publice competente să efectueze un serviciu public (înmatricularea în circulație a unui vehicul cu consecința emiterii unui act administrativ - certificatul de înmatriculare). Pe cale de consecință, în soluționarea favorabilă a cererii reclamantului, instituția publică nu are un drept de apreciere, legiuitorul stabilind în mod expres situațiile și condițiile în care taxa pe poluare nu se datorează (art. 3 alin. 2 și art. 9 din O.G. nr. 50/2008 modificată și completată).
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, O.U.G. nr. 50/2008, completată și modificată, Legii nr. 554/2004, modificată și completată, Constituției României.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată.
3. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9, astfel cum a fost argumentat de recurentul-pârât, întrucât instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt și la dispozițiile legale în vigoare, și a reținut în mod întemeiat caracterul nejustificat al refuzului, decurgând din neconformitatea obligației de plată a taxei pe poluare, instituită în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, față de prevederile art. 90 alin. 1 din TCE (în prezent art. 110 alin. 1 TFUE).
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art. 3 alin. (2) si art. 9 alin. (1).
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.(1), rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
În demersul său de a obține înmatricularea autovehiculului fără plata taxei pe poluare, reclamantul a reclamat incompatibilitatea dreptului național, respectiv OUG nr. 50/2008, cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 din TFUE.
Prin urmare, fiind de competența judecătorului național să verifice dacă legislația națională incidentă în cauză este sau nu în concordanță cu normele comunitare care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în interiorul spațiului comunitar, tribunalul va analiza compatibilitatea normei interne cu cea comunitară.
În conformitate cu art. 110 TFUE, (fostul articol 90 TCE) „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Se cuvine a stabili cu prioritate locul pe care dispozițiile art. 110 TFUE îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat, care, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. CEJ a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională. Obiectivul art. 110 TFUE nu este să impună statelor membre vreun sistem anume de impozitare internă, acestea păstrând un grad considerabil de libertate și autonomie în ceea ce privește uniformizarea taxelor și a impozitelor și cotele aplicate. Ceea ce face art. 110 TFUE este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
Astfel, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C–41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par. 55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Ca atare, în lumina acestei dispoziții, nu rezultă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, regimul fiscal ales să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa pe poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, pe de o parte, iar pe de altă parte, neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, care să probeze neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca C‑47/88, Hotărârea Weigel, C‑387/01).
Din analiza OUG nr. 50/2008 rezultă că aplicarea acesteia are ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, situație ce permite astfel statului român să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, prin instituirea acestui impozit interne al cărui regim este astfel stabilit, încât să aibă efectul de descurajare a importurilor de autovehicule în România.
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, conform art. 4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Din analiza acelorași dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
În plus, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că obiectivul primordial urmărit este cel al protecției mediului, „prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene”,din analiza actului normativrezultă că reglementarea are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Potrivit jurisprudenței CJE, un produs devine naționaldin momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente. Prin urmare, dispozițiile articolului 110 TFUE se aplică taxei de înmatriculare, denumită taxă pe poluare, la importul autoturismelor de ocazie. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea Kalinchev (C-2/09).
Așadar, instanța de fond a reținut în mod corect că, prin adoptarea sistemului fiscal reglementat de OUG nr. 50/2008, se produce un efect de discriminare în favoarea vânzării de autovehicule de ocazie (second hand) înmatriculate în România față de cele provenind din alte state membre, conducând astfel la limitarea importului de autovehicule de ocazie în România și favorizarea vânzării de autovehicule de ocazie cumpărate pe piața din România.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art. 14 alin. (1), rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . OUG nr. 50/2008.
OUG nr. 50/2008 este, prin urmare, contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Pe de altă parte, Curtea reține că potrivit art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, „statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție statuează: „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”. Din prevederile constituționale citate și având în vedere Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978). Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Curtea reține, de asemenea, că efectul imediat și evident al reglementărilor cuprinse în OUG nr. 50/2008 îl constituie restrângerea numărului de autoturisme second-hand achiziționate din alte state membre ale Comunității Europene și în mod implicit încurajarea populației în a cumpăra mașini noi sau vehicule deja înmatriculate în România, același sistem discriminatoriu putând fi sesizat și în ceea ce privește modul de stabilire a cuantumului taxei pe poluare, dacă se are în vedere că persoanele care au achiziționat autoturisme înainte de data de 15.12.2008 plătesc o taxă mai mică decât celelalte categorii de persoane, taxa pe poluare reprezentând în realitate o taxă deghizată cu efect echivalent, ce nu poate fi încadrată în nici una din excepțiile de la regula stabilită de art. 110 paragraf 1 din TFUE și care nu intră sub incidența „regulii rațiunii”, reglementată de art. 30 din același Tratat.
Pentru aceste considerente, constatând că motivul de recurs invocat este neîntemeiat și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Instituția P. București-Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule împotriva sentinței civile nr. 2664/12.06.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. M. D. D. M. G. G.
Grefier
A. C.
Red/tehnored jud. DDM/ 2 ex/ 23.04.2013.
Judecător fond: B. R., Tribunalul București-Secția a IX-a C..
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1343/2013. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2925/2013.... → |
|---|
