Obligaţia de a face. Decizia nr. 4442/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4442/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 31246/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4442
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: V. E. C.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile cu nr. 432/03.10.2012 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA P. CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ G., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant B. I. personal, lipsind intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA P. CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 18.10.2013, prin compartimentul Registratură, intimatul-pârât a depus întâmpinare în 2 exemplare, după care,
Curtea comunică un exemplar al întâmpinării recurentului-reclamant și lasă cauza la a doua strigare pentru ca acesta să o poată lua la cunoștință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns recurentul-reclamant B. I. personal, lipsind intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA P. CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Recurentul-reclamant, personal, arată că a luat la cunoștință întâmpinarea formulată de către intimatul-pârât și nu solicită un termen pentru acest lucru.
Curtea pune în discuție cererea de ajutor public judiciar formulată la termenul anterior.
Recurentul-reclamant, personal, arată că nu are venituri de nici o natură și se află în imposibilitatea de a achita taxa de timbru impusă de instanță. Arată de asemenea că nu a mai beneficiat în ultimele 12 luni de ajutor public judiciar.
Curtea, deliberând, față de precizările recurentului-reclamant, admite cererea de ajutor public judiciar în temeiul dispozițiilor Ordonanței nr. 51/2008 și îl scutește de plata taxei de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,15 lei astfel cum au fost stabilite de instanță.
Recurentul-reclamant, personal, depune concluzii și înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, curtea acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul-reclamant, personal, arată că există o sentință penală definitivă din 23.10.2007, care astfel a devenit și executorie, dar nu s-a emis încă nici o decizie administrativă pentru punerea în aplicare a acesteia. Arată că în Ordinul Ministrului Justiției nr. 2713/15.11.2001 nu există prevăzută o normă de hrană lacto-vegetariană și că persoanele din Administrația P. G. mint și nu îi asigură un regim de masă lacto-vegetarian, iar pentru aceasta el protestează refuzând două mese pe zi din 12.07.2010. Arată că administrația nu are drept să emită o normă de hrană, doar Ministerul Justiției are atribuții în acest sens. Învederează instanței că Autoritatea Națională a Penitenciarelor a aprobat cererea de acordare a unui regim de masă lacto-vegetarian, dar a ocolit dispozițiile sentinței penale sus menționate și nu a pus-o în aplicare, iar acum nu mai recunoaște nici faptul că a răspuns pozitiv la această cerere și nici sentința penală. Consideră că potrivit art. 1057 cod civil acestea aveau o obligație de a face și de aceea a solicitat daune.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 432/03.10.2012 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul B. I., deținut în Penitenciarul G., în contradictoriu cu pârâtul P. DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ G., cerere privind obligarea pârâtului să de a stabili reclamantului un regim de hrană ovo-lacto-vegetarian prin punerea în executare sentința penală nr. 1760/16.06.2006 pronunțată de Judecătoria A..
Prin aceeași sentința a fost disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale, dispunându-se formarea unui nou dosar.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamantul B. I. a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul de Maximă Siguranță G. să pună în executare sentința penală nr.1760/16.06.2006 pronunțată în dosarul penal nr.7410/2006 al Judecătoriei A. prin care i s-a stabilit dreptul de a primi hrană, un regim ovo-lacto-vegetarian cu respectarea normei calorice.
Față de această solicitare, tribunalul apreciază ca fiind inadmisibilă cererea întrucât obligația menționată a fost stabilită în sarcina pârâtului din dosarul nr. 7410/2006 al Judecătoriei A., respectiv Penitenciarul de Maximă Siguranță A., nefiind opozabilă pârâtului din prezentul dosar, sentința nr. 1760/16.06.2006 pronunțată de Judecătoria A. fiind pronunțată înainte de . Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, legea specială în domeniu.
Pe de altă parte, inadmisibilitatea este incidentă și pentru motivul că solicitarea reclamantului de a i se respecta un anumit regim alimentar a fost adresată P. de maximă Siguranță G. în iulie 2010 și ianuarie 2011, fiind soluționată de judecătorul delegat în conformitate cu prevederile Legii nr.275/2006, prin încheierea nr.495/28.06.2011 în dosarul nr.1005/2010.
Astfel, în situația în care reclamantul era nemulțumit de modul de soluționare al cererii sale, avea posibilitatea de a contesta în instanță încheierea menționată, lucru care nu s-a întâmplat.
Existența acestei proceduri speciale pe care reclamantul ca persoană privată de liberate nu a înțeles să o parcurgă până la capăt, nu îi conferă acestuia dreptul de a invoca pe o altă cale, în speță, cea a contenciosului administrativ, aceeași solicitare, fapt de natură a atrage inadmisibilitatea cererii de față.
Mai mult decât atât, din informațiile comunicate de Penitenciarul de Maximă Siguranță G., la acest moment, reclamantul se află în evidențele acestuia ca musulman, iar norma de hrană la care este repartizat acesta este regim alimentar – norma 17S – musulmani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. I., arătând următoarele:
O sentință penală este executorie din momentul când a rămas definitivă, în speța de față data este 23 octombrie 2006.
Prezenta cauză nu trebuia supusă judecății, fiindcă potrivit cutumei „autoritatea lucrului judecat”, nu este necesară o nouă dezbatere, ci pur și simplu trebuia respectată. Or, reclamantul recurent tocmai asta a solicitat.
În aceste condiții, nu era necesar a se face trimitere la Legea nr. 275/2006.
Statul Român este unitar, așa cum și autoritatea judecătorească este unitară, iar o sentință penală emisă de o judecătorie, rămasă definitivă, este valabilă și executorie în orice alt penitenciar, fiind penitenciarul nu este o entitate de sine stătătoare, ci face parte dintr-un sistem, numit sistemul penitenciar.
În fața judecătorului delegat se desfășoară o procedură administrativ teritorială, în baza Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, și nu una judecătorească. Prin urmare, judecătorul delegat este un funcționar care parte din administrația penitenciarului.
Sentința penală nr. 1760/2006 a Judecătoriei A. are ca fundament articolul 29 din Constituția României, respectiv art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând recursul prin prisma celor invocate, raportat la soluția de inadmisibilitate pronunțată de instanța de fond, curtea reține următoarele:
1. Curtea reține că obiectul prezentei cauze îl constituie obligarea pârâtului intimat la punerea în executare a sentinței penale nr. 1760/2006 a Judecătoriei A., definitivă și deci executorie.
Prin sentința menționată, pronunțată în contradictoriu cu Penitenciarul A., acesta din urmă fusese obligat să asigure petentului un regim de hrană ovo-lacto vegetarian, cu respectarea normei calorice.
Dispoziția a fost pronunțată în soluționarea plângerii petentului împotriva refuzului intimatului penitenciar de a-i asigura meniul ovo-lacto vegetarian, plângere întemeiată pe disp. art. 3 alin. 5 din OUG nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate.
Potrivit art. 3 din ordonanță,
„(1) Exercitarea drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de Codul de procedură penală și de alte legi.
2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor, luate de către administrația penitenciarului, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot face plângere la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul.
(3) Plângerea se judecă potrivit art. 460 alin. 1 și alin. 3 - 6 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate este adusă, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii.
(5) Instanța, soluționând plângerea, pronunță una dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea și dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
(6) Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs”.
2. Instanța de fond a analizat, în argumentarea soluției adoptate, o . aspecte care exced problematica admisibilității prezentei acțiuni.
Astfel, primul aspect vizează inopozabilitatea sentinței penale, pronunțată nu în contradictoriu cu Penitenciarul G., ci cu Penitenciarul A., nefiind un aspect de inadmisibilitate.
Singurul aspect de certă inadmisibilitate a cererii reclamantului, cu privire la care se păstrează soluția tribunalului, vizează neîncadrarea acestei cereri în sfera jurisdicției administrative.
Instanța de contencios administrativ nu constituie instanță de executare în materie penală, ea având competența de a asigura, prin pârghiile conferite de Legea nr. 554/2004, exclusiv asupra executării hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, de instanța de contencios administrativ.
Astfel, potrivit disp. art. 22 din legea menționată, reglementat sub titulatura Titlul executoriu, „Hotărârile judecătorești definitive pronunțate potrivit prezentei legi sunt titluri executorii”.
În ce privește executarea hotărârilor judecătorești menționate la art. 22, art. 24 statuează următoarele:
„(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă”.
Or, textul art. 22 este extrem de clar în ceea ce privește sfera jurisdicției administrative, făcând vorbire despre hotărârile pronunțate în temeiul legii contenciosului administrativ de către, nota bene, instanța de contencios administrativ.
Or, sentința a cărei executare o urmărește reclamantul este o sentință penală, pronunțată de instanța penală, în temeiul unei reglementări eminamente penale, anume OUG nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate.
Prin urmare, singurul aspect de inadmisibilitate care va fi reținut în raționamentul juridic al cauzei se referă la neîncadrarea prezentei cereri în sfera jurisdicției administrative.
3. Mai mult decât atât, orice eventuală plângere a reclamantului împotriva oricărei alte măsuri actuale privitoare la exercitarea „Drepturilor și obligațiilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate” se soluționează de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, a cărui încheiere poate fi subsecvent contestată la „judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii”, ca instanță penală, întemeiat pe disp. art. 38 al actualei reglementări, recte Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Prin urmare, curtea conchide că, indiferent dacă reclamantul urmărește doar punerea în executare a sentinței penale menționate sau urmărește contestarea unei măsuri actuale a pârâtului intimat, calea aleasă de acesta nu este cea corectă, jurisdicția administrativă neavând nici un fel de competențe în materie.
Față de cele mai sus arătate, curtea apreciază sentința tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, de respingere a acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, ca fiind legală și temeinică, astfel că – în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. – va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile cu nr. 432/03.10.2012 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA P. CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond – M. Z. U.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3732/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 4252/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
