Obligaţia de a face. Sentința nr. 913/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 913/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 11725/117/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 913
Ședința publică de la 06 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
GREFIER: E. CHIRĂNUȘ
Pe rol, soluționarea cererii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI CLUJ și A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - A., având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, reprezentată de avocat Simola M., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și pârâtul M. Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de consilier juridic M. A., în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâții C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj și A. pentru Valorificarea Activelor Statului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta a depus, prin registratura secției, note de ședință în două exemplare, prin care invocă excepția necompetenței materiale a instanței.
Curtea înmânează consilierului juridic al pârâtului Ministerului Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală un exemplar al notelor de ședință depuse de reclamantă. Acordă cuvântul părților prezente asupra excepției necompetenței materiale a instanței invocată de reclamantă.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale, considerând că prezenta cauză este de competența Tribunalului Cluj – secția de contencios administrativ și fiscal, competența se stabilește după petitul principal al acțiunii, iar acesta privește obligarea Ministerului Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală să vireze în contul Casei de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj suma de 3.593,73 lei, reprezentând contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate angajați și angajatori, sumă achitată de reclamantă.
Tot referitor la competența materială a instanței, Curtea pune în vedere reclamantei să precizeze dacă apreciazăcă dispozițiile art. 45 alin.1 din OUG nr.51/1998 care privesc activele bancare, se aplică și în cazul creanțelor bugetare.
Reclamanta, prin avocat, apreciază că dispozițiile art. 45 alin.1 din OUG nr.51/1998 nu se aplică și în cazul creanțelor bugetare, și din acest motiv competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Cluj.
Pârâtul M. Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției necompetenței materiale invocată de reclamantă.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr._, reclamanta S.C A. E. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții M. Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, C. de Asigurări de Sănătate a județului Cluj și A. pentru Valorificarea Activelor Statului A., solicitând obligarea pârâtului de rd.l sa vireze in contul paratei de rd.2 suma de 3.593,73 Ron, reprezentând contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate angajați si angajatori, suma achitata de reclamantă și să vireze in contul paratei de rd.3 suma de 3.593,73 Ron reprezentând contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate angajați si angajatori, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză (filele 22-25), pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului - A V.. a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului Cluj de a soluționa prezenta si a solicitat declinarea prezentei cauze in favoarea Curții de Apel București spre competența soluționare în temeiul art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, sediul pârâtei aflându-se în municipiul București, astfel încât competența materiala si teritoriala de judecare a contestației aparține Curții de Apel București.
Și pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive si excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei (filele 39-45).
Pârâta C. de Asigurări de Sănătate a județului Cluj a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii și invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 499/14.01.2013, Tribunalul Cluj – SMCAFCMAS a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secții la data de 01.02.2013.
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, invocată de reclamantă, Curtea o apreciază drept întemeiată, în condițiile în care dispozițiile art. 45 din OUG nr. 51/1998 nu sunt incidente în prezenta cauză. Potrivit textului legal menționat, „cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S…….sunt de competența Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului”. Însă, în speță, drepturile și obligațiile ce fac obiectul cauzei sunt în legătură cu creanțe bugetare, respectiv contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate și nu cu active bancare.
Pe de altă parte, Curtea constată că al doilea capăt de cerere este accesoriu în raport cu primul, în condițiile în care, în mod evident, virarea în contul A. a contribuțiilor la bugetul asigurărilor de sănătate de către CAS Cluj depinde de virarea acestor contribuții în contul celei din urmă de către ANAF.
Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 17 c.p.c. instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este instanța competentă în soluționarea capătului de cerere principal, respectiv cel având ca obiect obligarea ANAF să vireze în contul CAS Cluj suma reprezentând contribuție la bugetul asigurărilor de sănătate.
Față de aceste împrejurări, Curtea apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile generale ale art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, în temeiul art. 158, 159 c.p.c. va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, iar în temeiul art. 21 c.p.c. va trimite cauza ICCJ în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta . și pe pârâții M. FINANȚELOR PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI CLUJ și A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - A., în favoarea Tribunalului Cluj.
Trimite cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
D. C. VLADELENA CHIRĂNUȘ
Red.DV, tehnored.EC/2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 802/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 187/2013. Curtea de... → |
|---|








