Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 802/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 802/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 1303/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 802
Ședința publică din 21.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. C.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă P.F.A. Ș. M. împotriva sentinței civile nr. 1088/19.06.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele – pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că intimatele au depus fiecare întâmpinare, în câte 2 exemplare, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1088/19.06.2012, Tribunalul Călărași a respins acțiunea formulată de reclamantul PFA Ș. M. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că PFA Ș. M. a contestat Raportul de inspecție fiscală nr. 2335/29.09.2010 întocmit în urma controlului efectuat de către organul de inspecție fiscală din cadrul pârâtei DGFP Călărași, prin care s-a stabilit de organul de control că reclamantul datorează plata TVA de 25 466 lei și majorări de întârziere de 5117 lei.
S-a reținut că împotriva Raportului de inspecție fiscală, reclamantul PFA Ș. M. a formulat contestație administrativă care a fost soluționată de pârâta DGFP Călărași prin decizia nr. 10/28.02.2012 în sensul respingerii contestației ca nedepusă în termen, reținându-se de organele de inspecție fiscală că reclamantul nu a depus contestație administrativă la emitentul actului administrativ fiscal atacat până la data de 10.11.2010, inclusiv, conform dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, ci după 445 de zile de la data comunicării actului.
În calea administrativă de atac s-a reținut că actele administrative fiscale emise de pârâta DGFP Călărași sunt legale, deoarece reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Raportului de inspecție fiscală și decizia de impunere nr. 2777/29.09.2010 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală, după expirarea termenului prevăzut de art. 207 alin. 1 din OUG nr. 92/2003.
Termenul de depunere a contestației administrative prevăzute de art. 207 alin.1 din OUG nr. 92/2003 are caracter imperativ și începe să curgă de la momentul comunicării actului administrativ fiscal atacat.
În cazul în speță, tribunalul a constatat că Raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere nr. 2777/29.09.2010 au fost comunicate reclamantului la data de 8.10.2010, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Reclamantul PFA Ș. M. a formulat contestație administrativă împotriva actelor administrative fiscale mai sus-menționat la data de 30.01.2012, după 445 de zile de la data comunicării actelor, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. 1 din OUG nr. 92/2003, încălcând astfel dispozițiile imperative referitoare la termenul de depunere.
Întrucât reclamantul nu a respectat dispozițiile procedurale impuse de OUG nr. 92/2003 cu privire la termenul de depunere a contestației administrative, depășind termenul de 30 de zile, în mod corect, organul fiscal a respins ca tardivă contestația formulată de reclamant împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 2335/29.09.2010 și a deciziei de impunere nr. 2777/29.09.2010.
Totodată tribunalul a reținut că se poate formula plângere prealabilă la organul emitent doar împotriva deciziei de impunere care este act administrativ fiscal emis în baza Raportului de inspecție fiscală, acest raport având doar natura juridică de act preparator (premergător) emiterii deciziei de impunere, și numai decizia emisă în soluționarea contestației administrative poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs PFA Ș. M., criticând-o ca nelegală și netemeinică în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.p.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, întrucât avea dubii cu privire la sumele pretinse de către pârâte, a contestat Decizia de impunere nr. 2777/29.09.2010 emisă în baza datelor inițiale consemnate de către inspectorii financiari în Raportul de inspecție fiscală (conform sentințelor civile nr. 532/09.02.2011, nr. 480/25.05.2011, 133/14.01.2011 aflate la dosar).
În fapt, recurentul a arătat că a solicitat instanței de fond ca în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași să se dispună anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 2335/29.09.2010, să oblige pârâtele să-i restituie suma de 2394 lei calculată și reținută nelegal cu titlu de TVA de către AFPM Călărași din conturile BCR, în baza acestui raport de inspecție fiscală și a majorărilor de întârziere aferente, precum și a cheltuielilor de judecată.
Solicită a se avea în vedere că această sentință nefiind supusă căii de atac a apelului, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.p.civ.
Menționează că ulterior, a apelat la un expert pentru o expertiză contabilă extrajudiciară care a confirmat dubiile sale și erorile de calcul ale inspectorilor fiscali, faptul că nu depășise plafonul până la care era scutit de plata TVA prevăzut de Legea nr. 572/2003, că i s-au perceput sume mai mari decât cele datorate legal și majorări aferente, așa cum a precizat în cererea de chemare în judecată.
În urma acestei expertize extrajudiciare menționează că s-a adresat din nou Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași învederându-i în baza expertizei în cauză că Raportul de inspecție fiscală nr. 2335/29.09.2010 este întocmit greșit și că i se percep bani pe care nu-i datorează sperând reanalizarea acestui raport.
Arată că pârâta DGFP Călărași a interpretat solicitarea sa ca o contestație administrativă și i s-a respins cererea de reanalizare, de fapt, a propriilor lor greșeli, neintrând nici măcar pe fondul cererii sale, catalogând-o ca tardivă.
Susține că în fapt el contestase deja Decizia de impunere în baza acelui Raport fiscal la instanță în termen legal în cadrul procedurii de executare, chiar dacă i-a fost respinsă, iar această solicitare venea în urma unor constatări ale unui expert care infirmau cele specificate de către înseși prepușii pârâtelor dându-i acestui act cu totul alt conținut și care trebuia să fie revizuit de către pârâte.
Recurentul a mai arătat că deși a cerut anularea parțială a acestui raport conform Legii contenciosului administrativ, instanța de fond a ales susținerile pârâtelor și consideră că nu a respectat prevederile OUG 92/2003 catalogând noua sa solicitare către DGPF Călărași, adresată pe baza unei expertize contabile doveditoare, o contestație administrativă, deși nu se emisese o nouă decizie care să-i fie comunicată și pe care, eventual, să o conteste, iar pe cea veche o contestase, însă nu avea dovada că raportul era, practic, un fals intelectual.
Mai arată recurentul că, dacă ar fi fost destinatarul unui act fiscal nou și nu ar fi atacat actul în termenul legal ar fi fost de acord cu instanța de fond, însă el a fost cel care a depus un act pe care organul fiscal trebuia să se pronunțe însă acesta s-a prevalat de vechea decizie care făcuse obiectul unei judecăți, în loc să analizeze noua sa cerere și să dispună refacerea acelui raport și să emită o altă decizie corectă pentru plata a ceea ce datora legal.
Astfel, susține că instanța a schimbat înțelesul demersului său către pârâte și către instanță, un demers nou efectuat pe baza unor constatări noi ale unui specialist în materie contabilă prin care a adus la cunoștință pârâtelor ceea ce acestea au inserat în mod greșit într-un act ce le aparține, în baza căruia i-au pretins să plătească ceea ce nu datora de fapt și de drept, instanța pronunțând o sentință lipsită de temei legal.
Respingându-i acțiunea, recurentul susține că practic, a fost pus în situația să fie hărțuit fiscal în conturi bancare pentru a-i fi luate oricând și oricum sume de bani pe care nu le datorează, în baza unor acte eronat întocmite de inspectorii fiscali care, în loc să dea socoteală pentru greșelile făcute, sunt, paradoxal, stimulați procentual din aceste venituri, chiar dacă sunt abuziv calculate.
Raportul de inspecție fiscală emis de către pârâta AFPM Călărași este un act oficial emis în exercitarea atribuțiunilor de serviciu de către un funcționar însărcinat cu emiterea acestuia de către o instituție a statului, în baza căruia se produc consecințe juridice, stând la baza emiterii deciziei de impunere la plată. Astfel, recurentul susține că nu se poate ca pe baza noilor date, necunoscute de el la data emiterii deciziei de impunere nr. 2777/29.09.2010, instanța să nu dispună anularea parțială a acestui raport, astfel cum a solicitat, iar pârâtele, în schimb, sub paravanul unui act propriu, nelegal întocmit, să perceapă plăți abuzive și să beneficieze de stimulente financiare aferente.
Mai arată că, dacă acest Raport fiscal nu este nici autentic, nici act sub semnătură privată, ci preparator, așa cum reține instanța, acesta nu poate fi decât un act preparator al unui abuz, fiind ocrotit sub umbrela unei decizii de impunere eronate ca și acesta, evident, decizia preluând de fapt cifrele seci și false ale inspectorilor fiscali așa cum au înțeles aceștia să calculeze, dar nu în limitele legii, ci în favoarea instituției care-i plătește în defavoarea sa în calitate de contribuabil.
Pentru aceste, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1088/19.06.2012 și, reținându-se cauza spre rejudecare pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a formulat-o.
Instituția pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat (fila 11).
Intimata-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (fila 18).
Analizând motivele de recurs, în raport de susținerile părților, de prevederile legale incidente în cauză și de art. 304 și art. 3041 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Critica recurentului reclamant în sensul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ori că a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia se constată că este nefondată.
Recurentul-reclamant a arătat că a contestat la instanța de fond Raportul de inspecție fiscală nr. 2335/29.09.2010 și a solicitat obligarea pârâtei să-i restituie suma de 2394 lei calculată și reținută nelegal cu titlu de TVA de către pârâtă deoarece a apelat la un expert pentru o expertiză contabilă extrajudiciară care a confirmat că suma a fost greșit calculată și reținută.
Se reține că un raport de inspecție fiscală nu poate fi contestat direct în fața instanței de contencios administrativ, conform art. 109 alin. 2 C.p.civ. sesizarea instanței se poate face după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede expres aceasta.
Codul de procedură fiscală prevede că împotriva titlului de creanță sau împotriva altor acte administrative fiscale să se formuleze contestație conform art. 205 și următoarele.
Art. 218 alin. 2 C.p.fiscală prevede că decizia emisă în soluționarea contestației administrative poate fi atacată la instanța de contencios administrativ.
În speță, raportul de inspecție fiscală nr. 2335/29.09.2010 contestat de recurentul-reclamant a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 2777/29.09.2010, iar contestația împotriva actelor administrative fiscale a fost depusă la 30.01.2012.
Reclamantul avea posibilitatea, conf. art. 218 alin. 2 C.p.fisc., să atacate în instanță doar decizia nr. 10/28.02.2012 emisă în soluționarea contestației depuse la intimata-pârâtă pentru ca instanța să poată analiza și Raportul de inspecție fiscală.
În cazul în care instanța ar fi constatat că decizia nr. 10/2012 nu este legală, putea fie să oblige organul fiscal să soluționeze pe fond contestația, fie să analizeze legalitatea actelor fiscale inclusiv raportul de inspecție fiscală nr. 2335/2010.
Instanța de fond a constatat corect că decizia 10/2012 este legală, soluția de respingere a contestației ca nedepusă în termen fiind dată în baza art. 207 alin. 1 C.p.fisc.
Față de această constatare, în sensul că actul administrativ este legal, instanța de fond nu putea analiza actul fiscal Raportul de inspecție fiscală nr. 2335/2010 întrucât verificarea legalității acestuia este posibilă doar dacă se constată că actul administrativ (decizia de soluționare a contestației este nelegală).
Susținerea recurentului că a mai contestat anterior decizia de impunere nr. 2777/2010 și au fost pronunțate sentințele civile nr. 532/09.02.2011, nr. 480/25.05.2011 și nr. 133/14.01.2011, în sensul respingerii acțiunii, iar instanța trebuia să observe că a efectuat o expertiză extrajudiciară și în baza acesteia avea dreptul să conteste din nou Raportul de inspecție fiscală nr. 2335/2010 se constată că este nefondată.
Pe de o parte se reține că o acțiune în anularea unui act administrativ fiscal se poate formula numai prin atacarea deciziei pronunțate conform procedurii reglementate de Codul de procedură fiscală și odată cu aceasta și actele administrativ-fiscale, decizie de impunere și Raport de inspecție fiscală și nu prin efectuarea unei expertize extrajudiciare. Pe de altă parte se constată că prin sentința civilă nr. 133/14.01.2011 (dosar nr._, fila 106 dosarul Tribunalului Călărași) și prin sentința civilă nr. 532/09.02.2010 (dosar nr._, fila 113 dosarul Tribunalului Călărași), Judecătoria Călărași a soluționat contestația la executare împotriva unor decizii de instituire a măsurilor asiguratorii emise de Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași.
Prin decizia civilă nr. 480/25 mai 2011, Tribunalul Călărași a soluționat recursul împotriva sentinței civile nr. 532/2010, declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași. În concluzie, hotărârile judecătorești despre care vorbește recurentul privesc procedura executării silite și nu acțiuni de contencios administrativ fiscal prin care să fi fost contestate titluri de creanță și decizii emise în soluționarea actelor administrativ fiscale.
Pentru aceste considerente, se constată că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C.p.civ. este nefondat. Instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Se constată ca fiind nefondat și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C.p.civ., în sensul că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Autoritatea pârâtă a interpretat corect „solicitarea” reclamantului ca o contestație administrativă, iar susținerea recurentului că „îmbracă mai mult latura penală” este străină de natura pricinii.
O sesizare penală se adresează organelor de cercetare penală și nu administrațiilor financiare.
Recurentul-reclamant putea formula la autoritatea pârâtă doar contestație conform Codului de procedură fiscală și cu respectarea termenelor impuse de lege pentru a putea obține verificarea legalității Raportului de inspecție fiscală și anularea acestuia în cazul în care se dovedea că a fost dat cu încălcarea legii. După depășirea termenelor de contestare, recurentul-reclamant nu mai putea contesta Raportul de inspecție fiscală iar instanța de fond a cuprins motivele pe care și a sprijinit hotărârea, astfel că motivele din sentința atacată nu sunt străine de natura pricinii și nici contradictorii.
Constatându-se că reclamantul a depus tardiv contestația împotriva actului fiscal în mod corect intimata-pârâtă și instanța de fond au respins contestația administrativă ca tardivă și acțiunea ca neîntemeiată.
Pronunțând această soluție, sentința atacată se constată că a fost pronunțată în temeiul legii, cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
Pentru aceste considerente se constată că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.p.civ. este, de asemenea, nefondat.
Prin urmare, constatând că nu sunt motive de casare ori modificare a sentinței atacate analizate și din oficiu, în baza art. 3041 C.p.civ., în temeiul art. 312 C.p.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă P.F.A. Ș. M. împotriva sentinței civile nr. 1088/19.06.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele – pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.V.
Tehnored.C.O. /2ex./20.03.2013
Jud. fond: C. I.
Tribunalul Călărași-Secția civilă
| ← Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 3367/2013. Curtea... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 913/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
