Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 3367/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3367/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 7132/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3367
Ședința publică de la 04.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. B.
GREFIER - M. C. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror A. Băjenar.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, în contradictoriu cu pârâtul O. B., fiul lui Mohamed și Aysha, cetățean algerian, cunoscut și sub identitatea Milodie Badri, născut la 19.09.1986 în Babaloued - Algeria, având ca obiect „litigiu străini – prelungirea măsurii luării în custodie publică”.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul, prin consilier juridic N. A., care depune delegație de reprezentare la dosarul cauzei, la fila 33, și pârâtul, personal și asistat de interpret Dalati Bassam, care depune autorizația nr. 3622 la fila 34 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că procedura de citare cu părțile a fost îndeplinită atât prin fax, cât și prin poștă, după care,
Pârâtul, prin interpret, întrebat fiind, arată că are cunoștință de motivul aducerii sale în fața instanței și că nu are cereri prealabile de formulat.
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra acesteia.
Reclamantul, prin consilier juridic, solicită admiterea cererii de prelungire a duratei de luare în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 3 luni, astfel cum a fost formulată, urmând ca, în momentul obținerii documentului de călătorie acesta să fie returnat de pe teritoriul României sub escortă.
Pârâtul, prin interpret, arată că nu este de acord cu prelungirea luării în custodie publică, solicită să fie pus în libertate, învederând că își poate permite să deschidă o afacere pe teritoriul României.
Ministerul Public, prin procuror, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul prelungirii măsurii luării în custodie publică, având în vedere prevederile art. 97 alin. 6 și O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 29.10.2013, petentul I. G. pentru Imigrări a solicitat prelungirea duratei de luare în custodie publică a intimatului O. B., cetățean algerian.
În motivare a arătat că împotriva străinului, care a trecut ilegal frontiera de stat a României, s-a dispus măsura îndepărtării sub escortă, iar măsura luării în custodie publică a fost dispusă prin rezoluția nr. 950/II-5/08.05.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 06.06.2013, fiind ulterior prelungită de Curtea de Apel București până la data de 06.11.2013. A mai arătat că, în acest interval de timp, nu a fost posibilă îndepărtarea străinului din țară, întrucât Ambasada Republicii Democrate și Populare Algeriene la București nu a comunicat documentul de călătorie necesar pentru returnare. A menționat totodată că intimatul refuză să se întoarcă în țara de origine și nu a precizat alte date necesare identificării sale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 97 alin. 6 din OUG nr. 194/2002.
Intimatul O. B. nu a formulat întâmpinare în cauză, iar la termenul de judecată de astăzi, în cadrul dezbaterilor, a solicitat să fie lăsat în libertate.
Petentul a depus la dosar, în susținerea cererii, un set de înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
La data de 08.05.2013, intimatul O. B., cetățean algerian, a fost transferat în România de către autoritățile olandeze, în baza Regulamentului Dublin II, din verificările efectuate în evidențele traficului de călători la frontiera română rezultând că acesta nu figurează cu intrări/ieșiri în/din România. Conform propriei declarații, cel în cauză a intrat ilegal în România la data de 01.07.2011, prin zona de vest a frontierei.
La aceeași dată, 01.07.2011, străinul a solicitat acordarea statutului de refugiat pe teritoriul României, cerere respinsă definitiv și irevocabil de Judecătoria Timișoara, la 04.10.2011.
Întrucât intimatul a trecut ilegal frontiera de stat a României, la data de 08.05.2013 s-a dispus măsura îndepărtării sale sub escortă de pe teritoriul țării, în conformitate cu art. 87 alin. 1 Iit. b din OUG nr. 194/2002.
Având în vedere că acesta nu poseda documente de călătorie, îndepărtarea sub escortă nu s-a putut efectua în termenul de 24 ore prevăzut de art. 88 alin. 2 din OUG nr. 194/2002, motiv pentru care I. G. pentru Imigrări a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București luarea în custodie publică
Prin Rezoluția nr. 950/II-5 din 08.05.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus luarea în custodie publică pentru o perioadă de 30 zile a cetățeanului algerian O. B., măsură prelungită ulterior de Curtea de Apel București cu 5 luni, până la data de 06.11.2013.
În această perioadă, în vederea obținerii unui document de călătorie, necesar punerii în aplicare a măsurii de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a celui în cauză, I. G. pentru Imigrări a întreprins mai multe demersuri pe lângă Ambasada Republicii Democrate și Populare Algeriene la București, în vederea obținerii documentului de călătorie, necesar punerii în aplicare a măsurii de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a celui în cauză (notele verbale nr._/DM/S3/CS/17.05.2013 și_/DM/S3/CS/10.09.2013), rămase însă fără rezultat, în contextul în care intimatul nu a furnizat date suplimentare de identitate care să faciliteze procesul de identificare.
În drept, potrivit art. 97 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termen de 30 de zile de la luarea măsurii de către procuror se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Inspectoratului G. pentru Imigrări, prin hotărâre irevocabilă, iar potrivit alin. 5 perioada maximă de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării nu poate depăși 6 luni.
Art. 97 alin. 6 instituie, pe cale de excepție, posibilitatea prelungirii duratei de luare în custodie publică a străinului și peste termenul de 6 luni, după cum urmează: „Perioada prevăzută la alin. (5) poate fi extinsă în mod excepțional, în condițiile prevăzute la alin. (4), pe o perioadă suplimentară ce nu poate depăși 12 luni, în cazurile în care I. G. pentru Imigrări a fost în imposibilitate de a efectua îndepărtarea străinului datorită: b) întârzierilor în obținerea documentației necesare îndepărtării din partea țărilor terțe”.
De asemenea, art. 97 alin. 12 prevede că „I. G. pentru Imigrări analizează oportunitatea menținerii măsurii luării în custodie publică, la intervale de maximum 3 luni”.
Întrucât în speță, așa cum rezultă din situația de fapt prezentată mai sus, nu a fost posibilă până în prezent, din motive obiective, independente de conduita autorității petente, îndepărtarea intimatului de pe teritoriul României, datorită întârzierii Ambasadei Republicii Democrate și Populare Algeriene la București de a pune la dispoziția autorităților române a documentelor de călătorie, văzând că străinul nu se află sub incidența prevederilor art. 92 și art. 921 din OUG nr. 194/2002 privind interzicerea și suspendarea îndepărtării de pe teritoriul României și că în cauză există riscul sustragerii sale de la punerea în aplicare a măsurii de îndepărtare de pe teritoriu, în sensul art. 2 lit. y pct. i și iv, în baza art. 97 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, Curtea va admite solicitarea Inspectoratului G. pentru Imigrări și va dispune prelungirea duratei luării în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 3 luni, necesară pentru obținerea documentelor de călătorie și finalizarea tuturor demersurilor pentru îndepărtarea sa din țară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamantul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, cu sediul în București, .. 15 A, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul O. B., fiul lui Mohamed și Aysha, născut la 19.09.1986 în Alger – Algeria, cetățean algerian, cunoscut și sub identitatea Milodie Badri, fără pașaport, aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni, .. 257, jud. Ilfov.
Prelungește durata luării în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 3 luni.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. B. M. - C. I.
Red.jud.M.B./05.11.2013
Tehnored.M.I.C./4ex.
..2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2224/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 802/2013.... → |
|---|








