Obligaţia de a face. Sentința nr. 1910/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1910/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 3052/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1910
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10.06.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
GREFIER – A. M. G.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamantul Ș. G. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul prin avocat N. E. cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, pârâtul, prin serviciul registratură, la data de 23.05.2013 a depus întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării depusă de către pârât pentru acest termen de judecată și pune în discuție excepția necompetenței materiale.
Apărătorul reclamantului învederează că, având în vedere noile reglementări, cauza trebuie trimisă spre soluționare la Tribunalul București.
Curtea, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 23.04.2013, reclamantul S. G. a chemat în judecată pe pârâtul M. București, prin Primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1.să se constate încălcarea dreptului său patrimonial, astfel cum a fost el stabilit, în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001 - lege specială și ale Titlului VII al Legii 247/2005, în ceea ce privește terenul în suprafața de 310 mp și imobilul ce se afla pe acest teren, situat în București, . ..4 A, sector 8);
2.să fie obligată pârâta să facă toate diligentele necesare și obligatorii impuse de legea specială pentru a stabili valoarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului, casa și teren precizat la capătul de cerere nr. 1;
3.să fie obligată pârâta să emită Decizia privind propunerea de acordare de despăgubire privind valoarea stabilită de lege a proprietății, stabilind, totodată, prin dispozitivul hotărârii, un termen de executare a acesteia, mai exact un termen în care pârâta să emită acesta Decizie și sa trimită dosarul către Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietății, sub sancțiunea obligării conducătorului unității (în temeiul art. 18 alin. 6, raportat la art. 24 din Legea 554/2004 modificată) la plata unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 21.01.1952, părinții săi, S. C. și S. A., au fost proprietari prin vânzare - cumpărare a terenului în suprafața de 310 mp cat și a construcției ce se afla pe acest teren din București, . V. D. nr.4 Sector 8). Prin decesului părinților, reclamantul a rămas unicul moștenitor de drept, cuvenindu-i-se plata de despăgubiri.
Ca urmare a hotărârii de sistematizare, imobilul a fost demolat în baza autorizației nr. 3813/1975, iar suprafața rămasa de 100 mp au fost obligați sa o doneze statului în vederea sistematizării și construirii de noi ansambluri de locuințe.
Oferta de donație a fost înregistrată la notariatul de Stat local al sectorului sub nr. 2514/09.05.1975 în fata Notarului de Stat dl. M. V..
Fiind unic moștenitor, reclamantul a cerut încă din data de 20.07.2001 anularea actului de donație și despăgubirile aferente ce i se cuvin pentru teren și construcție. Acesta a formulat către Prefectura Municipiului București, în temeiul Legii 10/2001, o notificare înregistrată sub nr. 931/23.07.2001 la executorul judecătoresc prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul și terenul mai sus menționat.
În cadrul respectivei notificări au fost depuse toate înscrisurile care atestau existenta dreptului său de proprietate asupra imobilului.
În temeiul înscrisurilor depuse, Prefectura Municipiului București prin Secretarul General a emis răspunsul către reclamant înregistrat sub nr. 2998, în sensul ca notificarea sa a fost înregistrata sub nr._/23.07.2001, fiind transmisa spre soluționare Primăriei Municipiului București cu adresa nr._/12.06.2002.
Având în vedere ca timp de 4 (patru) ani, reclamantul nu a primit din partea paratei dispoziția privind soluționarea dosarului întocmit în baza notificării sale, la data de 29.05.2006, a depus un memoriul la Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietății, înregistrat sub nr._.
La data de 27.06.2006, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietății a trimis răspunsul la memoriul înregistrat sub nr._, prin care informa ca acesta a fost transmis spre competenta soluționare Biroului Municipiului București, pentru urmărirea aplicării unitare a legilor privind restituirea proprietății, urmând ca în termen legal sa fie emis răspuns asupra celor semnalate.
La data de 25.07.2006, Instituția Prefectului Municipiului București a răspuns petiției prin adresa nr. VB/_/SP/3/25.06.2006, în sensul ca instituția a solicitat Viceprimarului General al Municipiului București, Președinte al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, comunicarea de urgenta a stadiului de soluționare al notificării depuse, urmând sa fie primit în termen legal răspuns de la compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului București.
Având în vedere ca de la acel moment și pana în prezent, reclamantul nu a primit Dispoziția privind soluționarea dosarului în baza notificării sale, la data de 20.02.2013, a trimis adresa nr. 178, în care solicita urgentarea soluționării dosarului, insa și aceasta cerere a rămas fără răspuns din partea paratei.
Nici pana la acest moment, nu este cunoscut stadiul dosarului, daca s-a emis Dispoziția Primarului, daca a ajuns sau nu dosarul la Autoritate Naționala pentru Restituirea Proprietății, daca s-a întocmit raportul de evaluare etc.
Din toate aceste aspecte rezultă că pârâta, după data de 27.06.2006, a manifestat un total dezinteres fată de soluționarea cauzei, prin tergiversarea acestui dosar timp 7 ani.
Reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra unui bun, astfel cum apare el în definiția Convenției Europene pentru Drepturile Omului în accepțiunea CEDO.
În drept, au fost invocate art. 6 paragraful 1 și art. 1 din Protocolul Adițional al Convenției Europeane a Drepturilor Omului, jurisprudența din Hotărârile C.E.D.O, art. 44, art. 136, art. 20 și art. 21 din Constituția României; art. 555 și urm., 1.528 NCC, art. 1 și urm. din Legea 554/2004, Legea 10/2001.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile anexate.
La data de 23.05.2013 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, solicitând declinarea acesteia spre competenta soluționare către o secție civila din cadrul Tribunalului București.
În motivare, s-a arătat în esență că acțiunea reclamantului are ca temei Legea 10/2001.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Noul C. Proc. Civ., iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Ambele părți au solicitat prin acțiune și respectiv prin întâmpinare judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând actele dosarului sub aspectul excepțieinecompetenței materiale,
În fapt, Curtea reține că reclamantul Ș. G. solicită pe calea prezentului demers judiciar obligarea pârâtului M. București prin Primar, în esență, la emiterea deciziei privind propunerea de acordare de despăgubiri pentru imobilul constând în teren în suprafață de 310 mp și construcția aflată pe acesta, imobil situat în București, Valea Merilor (fostă .. 4A, sector 8).
Reclamantul a arătat, în susținerea cererii, că încă din data de 20.07.2001 a formulat cerere pentru acordare despăgubiri, iar către Prefectura Municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001 notificare înregistrată sub nr. 931/23.07.2001 la executorul judecătoresc.
Reținând obiectul și cauza cererii deduse judecății, precum și înscrisurile anexate acțiunii, în drept Curtea reține disp. art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în conformitate cu care:
„ART. 25
(1) În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
(2) Persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură. În acest scop ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare.
(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
(4) Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
(5) Proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezența executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului.
(6) Decizia sau, după caz, dispoziția prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptățită.
(7) Prevederile alin. (1) - (6) sunt aplicabile și dispozițiilor emise de primari ori, după caz, de președinții consiliilor județene potrivit art. 21 alin. (4)”.
„ART. 26
(1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4).
(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
(4) În cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluțiilor date de instanțele de judecată.
(5) Dacă oferta acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (4).
(6) Dacă oferta acceptată constă în bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, după caz”.
De asemenea, Curtea reține și prev. art. II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente:
„ART. II:
(1) Deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților administrației publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și nevalorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs la curtea de apel”.
Prin urmare, în acțiunea de față se constată o cerere privind refuzul nejustificat de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor în termenul și în condițiile prevăzute de lege, astfel încât, dacă legea stabilește competența tribunalului – secția civilă de soluționare a contestației împotriva deciziilor sau dispozițiilor, luate pe fond, în ceea ce privește obiectul prezentei cauze, nu există niciun motiv în a considera că cererile privind refuzul nejustificat de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001 nu sunt de competența aceleiași instanțe.
În mod evident intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili competența exclusivă a tribunalului – secția civilă în ceea ce privește toate litigiile izvorâte din aplicarea Legii nr. 10/2001, inclusiv cele privind nesoluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor.
Pentru aceste considerente, apreciind deci că prezenta acțiune este de competența tribunalului – secția civilă în primă instanță, dar și întrucât excepția de necompetență invocată este de ordine publică, potrivit art. 129 alin. 2 pct. 2 din N.C.pr.civ., Curtea urmează a o admite și, în raport de disp. art. 132 din N.C.pr.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei promovată de reclamantul Ș. G. cu domiciliul în București, .-55, ., ., sector 6, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în București, .. 291-293, sector 6, în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. M. P. A. M. G.
Red. MMP
2 ex. – 21.06.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1340/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 635/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
