Pretentii. Decizia nr. 635/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 635/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 1218/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 635
Ședința publică de la 11 februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: N. V.
JUDECĂTOR: I. M. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă A. S. împotriva sentinței civile nr. 1297F/21.05.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimatul reclamant O. M. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei la data de 06.02.2013, prin serviciul registratură, întâmpinare, în 3 exemplare, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în eventualitatea prezentării părților.
La a doua strigare au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat, conform art. 242 alin 2 Cod de procedură civilă, judecarea în lipsă și, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Cu privire la cauza de contencios administrativ – fiscal de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 12 aprilie 2012, sub nr._, reclamantul O. M., cu domiciliul în Căzănești, ., județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., cu sediul în S., ..14, județul Ialomița, solicitând obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 12.451lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicule încasată necuvenit, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale de la data achitării până la data restituirii efective și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat comunitar și că, pentru a fi înmatriculat în România, i s-a calculat și perceput taxa auto de poluare în sumă de 12.451lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. S. nr.137/02.11.2009, taxă achitată la data de 2 noiembrie 2009, cu chitanța nr._/02.11.2009.
Procedând astfel, consideră reclamantul, se încalcă Tratatul Comunității Europene, care interzice instituirea unor taxe discriminatorii asupra unor mărfuri aparținând unor state ale comunității europene fără ca aceste taxe să fie aplicate și mărfurilor naționale, situație în raport de care norma europeană, fiind prioritară față de norma națională potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmează a fi aplicată cu consecința constatării nelegalității taxei percepute, sens în care s-a pronunțat și C.J.U.E.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile Legii nr.554/2004, O.G. nr.92/2003, art.25, 28, 90 paragraful 1 din T.C.E. (actualmente art.30, 34 și 110 paragraful I din T.F.U.E.), art.148 din Constituția României, art.112 Cod procedură civilă .
Cererea a fost legal timbrată, potrivit înscrisurilor aflate la dosar .
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice S. solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că există concordanță între normele dreptului comunitar și O.U.G. nr.50/2008, care a suferit mai multe modificări pentru a ajunge la această concordanță, aceasta cu atât mai mult cu cât prin Legea nr.9/2012, ordonanța mai sus-arătată a fost abrogată, noul act normativ respectând normele Uniunii Europene.
Pârâta A.F.P. S. a mai formulat și o cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU, susținând că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.60 și următoarele Cod procedură civilă și solicitând ca în situația în care va cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat să-i restituie sumele pe care trebuie să le plătească reclamantei, potrivit hotărârii judecătorești pronunțate .
Se susține de pârâtă că suma încasată cu titlu de taxă auto de poluare s-a făcut venit la bugetul pentru mediu, buget ce este gestionat de către A.F.M.
Prin ..05.2012 a Tribunalului Ialomița instanța a cererea formulată de reclamantul O. M., împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. ,a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. să-i restituie reclamantului suma de 12.451 lei, taxă auto de poluare pentru autovehicule, plătită necuvenit și plata dobânzii legale calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală, începând cu data de 24 noiembrie 2011 și până la plata efectivă a debitului, a obligat pârâta către reclamant și la plata sumei de 239,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., împotriva ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU și a obligat chematul în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU să restituie pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. sumele la care aceasta din urmă a fost obligată față de reclamant, potrivit prezentei hotărâri .
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept.
O primă problemă ce trebuie soluționată înainte de cercetarea pe fond a cauzei este aceea a consecințelor juridice a intrării în vigoare în a Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Sub acest aspect, tribunalul consideră că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art.6 alin.1 din Noul Cod Civil, cât și de art.15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr.9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță .
În acest sens, tribunalul reamintește că principiul neretroactivității legii face ca reglementarea unei noi legi să nu aibă efect asupra faptelor și actelor juridice care s-au consumat în întregime sub vechea lege . În cazul în speță faptul juridic supus judecății s-a epuizat la data de 2 noiembrie 2009, când reclamantul, prin chitanța nr._/02.11.2009 a achitat contravaloarea taxei auto de poluare în sumă de 12.451 lei.
De altfel, chiar dacă am considera că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr.9/2012, față de modificările aduse prin O.U.G. nr.1/2012, discriminarea constatată de Curtea de Justiție a Comunității Europene în ceea ce privește O.U.G. nr.50/2008 se menține și în Legea nr.9/2012, modificată.
Revenind la actele și lucrările dosarului, pe fond, tribunalul constată că cererea reclamantului este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele de mai jos:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat dintr-un stat comunitar, Suedia, un autoturism second - hand marca RENAULT, tipul K56/LAGUNA, categoria M1, an fabricație 1999, nr. omologare ACRE1T1111J78E2, NR. DE IDENTIFICARE VF1K56JO_ și, pentru a-l înmatricula în România, a fost condiționat să achite suma de 12.451 lei, potrivit chitanței nr._/02.11.2009, cu titlu de taxă poluare, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.137/02.11.2009, emisă de pârâta A.F.P. S..
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamant fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotarare preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale, calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective .
La cerere, în baza art.274 Cod procedură civilă instanța a obligat parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. să achite totodată reclamantului și suma de 239,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă A. S. solicitând admiterea recursului ,modificarea sentinței civile recurate și ,în consecință ,respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-pârâtă a arătat că la data de 21.05.2012, pe rolul Tribunalului I. s-a judecat cauza ce a avut obiect pretentii, la cererea reclamantului O. M., cu domiciliul in localitatea Cazanesti, ., judetul I., in contradictoriu cu institutia noastra.
Reclamantul O. M. a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, in vederea inmatricu1arii autoturismului proprietate personala.
Potrivit dispozitiilor O.U.G.nr .50/2008, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul Administratiei Finantelor Publice S., au emis Decizie de Calcul al taxei de poluare pentru autovehicule pe numele O. M. care reprezinta, potrivit Codului de Procedura Fiscala, act administrativ.
Reclamantul solicita ulterior restitutirea respectivei taxe, insa a primit raspuns negativ, deoarece conform dispozitiilor ar1.117 alin. 1 lit.a: "se restituie la cerere debitorului, sumele platite fara existenta unui titlu de creanta". Insa in acest caza exista titlu de creanta, anume Decizia de calcul a taxei de poluare in baza careia, reclamantul a achitat taxa de poluare in vederea inmatricularii autovehicululu i respectiv.
Prin actiunea formulata, reclamantul O. M. solicita restituirea
taxei de poluare, in suma de 12.451 lei pe motiv ca dispozitiile O.U.G. nr .50/2008, privind taxa pe poluare, sunt nelegale si neconforme cu prevederile
Tratatele Uniunii Europene.
In cuprinsul actiunii, reclamantul face in tot cuprinsul actiunii referire la
obligativitatea respectarii tratatelor europene, insa dispozitiile O.U.G. n1".50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeana, concludenta in acest sens fiind Comunicarea catre membrii transmisa de Comisia pentru Petitii din C. Parlamentului European, potrivit careia dispozitiile O.U.G. N1".117/2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, si care completeaza dispozitiile O.U.G.nr.50/2008, sunt conforme cu dreptul comunita, iar motivele care au stat la baza procedurii de incalcare au incetat sa existe si cazul a fost inchis.
Mai mult decat atat, va aducem la cunostinta ca taxa de poluare este
stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezinta un act administrativ al organului fiscala unde isi are domiciliul fiscal contribuabilul, in speta O. M..In aceste conditii, consideram ca incasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, ca in cazul taxei de prima inmatriculare, situatie in care consideram inutila referirea la Tratatele Europene, facuta atat de reclamant cat si de instanta de fond.
Daca s-ar pastra aceeasi doctrina cu privire la obligativitatea respectarii
tratatelor Uniunii Europene si la celelalte acte administrative emise de organul fiscal, am ajunge in situatia in care orice taxa sau impozit ar putea fi contestata in instanta si casti gata, motivat fiind de faptul ca in tarile Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din Jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În relatie cu art .90 din Tratatul CE, se observa ca un stat membru are voie sa perceapa o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu conditia ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
În ceea ce priveste OUG nr .50/2008, art.d face distinctie între autovehiculele noi, la care, potrivit anexei, taxa de poluare este integrala si autoturismele vechi, second-hand, înmatriculare pentru prima data în România, pentru care taxa de poluare se plateste în procent, diminuat procentual progresiv în functie de vechimea autovehiculului.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezinta reflectia in plan fiscal a pricipiului poluatorul plateste principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decat atat, instituirea taxei de poluare reprezinta optiunea legiuitorului national, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform caruia: " interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte vointa legiuitorului asa cum este exprimata in lege".
In drept recurenta-pârâtă a invocat pe dispozitiile art.299 si 304 pct.9
Cod Procedura Civila, si dispozitiile art. 7 alin 1 din Legea nr.554/2004.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul nu a înțeles să urmeze procedura administrativă prealabilă de contestare a titlului de creanță reprezentat de decizia de calcul a taxei de poluare, conf. art. 205 și urm. C.proc.fiscală, în schimb a formulat, pe cale administrativă, cerere de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare în baza deciziei de calcul sus numite, pe care a socotit-o nedatorată, fiind contrară art. 110 TFUE (art. 90 TCE).
Raportat la această situație de fapt, prima instanță a respins în mod legal și temeinic excepția inadmisibilității cererii, întrucât procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ, prin decizia nr. 24/14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii. Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (cauza Metallgesellshaft și Hoechst, cauzele reunite C-410/98 și C-397/98)
În conformitate cu art. 110 TFUE, (fostul articol 90 TCE), „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Se cuvine a stabili cu prioritate locul pe care dispozițiile art. 90 alin. (1) TCE (actualmente art.110 TFUE) îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat, care, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. CJUE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Obiectivul art. 110 TFUE nu este să impună statelor membre vreun sistem anume de impozitare internă, acestea păstrând un grad considerabil de libertate și autonomie în ceea ce privește uniformizarea taxelor și a impozitelor și cotele aplicate. Ceea ce face art. 110 TFUE este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
Astfel, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C–41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Ca atare, s-a constatat că, în lumina acestei dispoziții nu rezultă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, regimul fiscal ales să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa pe poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, pe de o parte, iar pe de altă parte, neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, care să probeze neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca C‑47/88, Hotărârea Weigel, C‑387/01).
Este real că în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, Curtea a reținut că „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”, însă din jurisprudența Curții nu rezultă un conținut nelimitat al competenței statelor în stabilirea regimului unor noi taxe, ci interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea Bergandi, 252/86, Hotărârea Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, Hotărârea Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06).
Din analiza teleologică a OUG nr.50/2008, pentru a identifica intenția legiuitorului, rezultă că aplicarea acesteia are ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, situație ce permite astfel Statului Român să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, prin instituirea acestui impozit intern al cărui regim este astfel stabilit, încât să aibă efectul de descurajare a importurilor de autovehicule în România.
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Din analiza acelorași dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
În plus, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că obiectivul primordial urmărit este cel al protecției mediului, „prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene”, din analiza actului normativ rezultă că efectul concret al reglementării este că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, principiul „poluatorul plătește” nu se aplică în mod uniform, impunându-se în realitate un regim discriminatoriu, ce leagă plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării și nu de consecințele ce decurg din utilizarea respectivelor vehicule, în condițiile în care toți participanții la trafic sunt răspunzători, chiar dacă în proporții diferite, de poluarea mediului înconjurător.
Potrivit jurisprudenței CJUE, un produs devine național din momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente. Prin urmare, dispozițiile articolului 110 TFUE se aplică taxei de înmatriculare, denumită taxă pe poluare, la importul autoturismelor de ocazie. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea Regionalna Mitnicheska Direktsia – Plovdiv Petar DimitrovKalinchev (C-2/09).
Așadar, prin adoptarea sistemului fiscal reglementat de OUG nr. 50/2008, se produce un efect de discriminare în favoarea vânzării de autovehicule înmatriculate în România față de cele provenind din alte state membre, conducând astfel la limitarea importului de autovehicule de ocazie în România și favorizarea vânzării de autovehicule de ocazie cumpărate pe piața din România.
OUG nr.50/2008 este prin urmare contrară art. 110 TFUE, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Totodată, se impune a menționa faptul că, prin Hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09 T. vs. România, CJUE a stabilit că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, având ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre”, concluzie reluată și în Hotărârea din 7 iulie 2011, în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Pentru aceste motive curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă A. S. împotriva sentinței civile nr. 1297F/21.05.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimatul reclamant O. M. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. NĂSTASIEISPAS M.
V. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red,dact, Judecător ,O. S.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1910/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 342/2013.... → |
|---|
