Pretentii. Decizia nr. 1054/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1054/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 3033/98/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1054
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.03.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOR O. S.
JUDECĂTOR V. N.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr.1665/18.06.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în contradictoriu cu intimatul reclamant C. G. având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimatul a fost citat cu un exemplar al motivelor de recurs și că din partea recurentei pârâte s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 pct 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 18 iulie 2011, sub nr._, reclamantul C. G., cu domiciliul în ., a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, cu sediul în Slobozia, ..14, județul Ialomița, solicitând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._ din 14 septembrie 2009, emisă de parată și obligarea acesteia să restituie reclamantului suma de 8.204 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței ., nr._ din 15 septembrie 2009.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în anul 2009 a achiziționat de la S.C.”I. TRANS” S.R.L. SIBIU autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT VARIANT, an de fabricație 2005, anterior fiind înmatriculat în Germania la data de 11 mai 2005 .
Pentru a putea înmatricula autoturismul în Romania, parata i-a calculat și încasat suma de 8.204 lei, cu titlu de taxă de poluare, achitată conform chitanței ., nr._ din 15 septembrie 2009.
În data de 18 aprilie 2011, conform adresei nr.17/2011, reclamantul a solicitat paratei restituirea taxei de poluare achitate, pe motiv că în conformitate cu normele europene ar fi nedatorată, neprimind niciun răspuns .
Apreciază că taxa de poluare plătită este discriminatorie, fiind de natură a împiedica libera circulație a mărfurilor și serviciilor prevăzută de art.90 din Tratatul C.E. și 20 din Constituția Romaniei și jurisprudența Curții Europene .
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1, 10 și 11 din Legea nr.554/2004 .
Prin întâmpinare, pârâta A.F.P. Slobozia a ridicat excepția inadmisibilității cererii reclamantului, motivat de faptul că aceasta nu a respectat dispozițiile art.207 și următoarele Cod procedură fiscală, în sensul că decizia de calcul a taxei de poluare emisă de pârâta A.F.P. Slobozia nu a fost atacată cu contestație la organul ierarhic superior, situație în raport de care accesul reclamantului la instanță nu este permis .
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii reclamantului, considerând că perceperea taxei de poluare este temeinică și legală, aceasta fiind reglementată de O.U.G. nr.50/2008 .
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.2327/F/7 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița, fiind admisă excepția ridicată de pârâta A.F.P. Slobozia și, în consecință, respingându-se cererea reclamantului ca inadmisibilă .
Împotriva acestei sentința reclamantul a formulat recurs, soluționat de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.1004/5 martie 2012, în sensul admiterii recursului, casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe .
În rejudecare, tribunalul a reținut următoarele:
O primă problemă ce trebuie soluționată înainte de cercetarea pe fond a cauzei este aceea a consecințelor juridice a intrării în vigoare în a Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Sub acest aspect, tribunalul a considerat că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art.6 alin.1 din Noul Cod Civil, cât și de art.15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr.9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță .
În acest sens, tribunalul a reamintit că principiul neretroactivității legii face ca reglementarea unei noi legi să nu aibă efect asupra faptelor și actelor juridice care s-au consumat în întregime sub vechea lege . În cazul în speță faptul juridic supus judecății s-a epuizat la data de 15 septembrie 2009, când reclamantul, prin chitanța nr._ a achitat contravaloarea taxei auto de poluare în sumă de 8.204 lei.
De altfel, chiar dacă s-ar considera că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr.9/2012, față de modificările aduse prin O.U.G. nr.1/2012, discriminarea constatată de Curtea de Justiție a Comunității Europene în ceea ce privește O.U.G. nr.50/2008 se menține și în Legea nr.9/2012, modificată.
Revenind la actele și lucrările dosarului, pe fond, tribunalul a constatat că cererea reclamantului este întemeiată și a fost admisă pentru considerentele de mai jos:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat din Germania, în anul 2009, un autovehicul marca VOLKSWAGEN PASSAT VARIANT, second – hand, cu număr de înmatriculare_, an fabricație 2005, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 11 mai 2005 și că, pentru a fi înmatriculat în România, i s-a calculat și perceput taxa auto de poluare în sumă de 8.204 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. Slobozia, taxă achitată conform chitanței ., nr._/15.09.2009.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamant fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România.
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotarare preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de toate aceste considerente, a fost admisă cererea formulată de reclamantul C. G., împotriva pârâtei A.F.P. SLOBOZIA, s-a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/14.09.2009, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 8.204 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA prin care a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, reclamantul C. G. a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, in vederea inmatricularii autoturismului proprietate personala.
Potrivit dispozițiilor O.U.G. Nr.50/2008, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul Administrației Finanțelor Publice Slobozia, au emis Decizie de Calcul al taxei de poluare pentru autovehicule pe numele C. G. care reprezintă, potrivit Codului de Procedura Fiscala, act administrativ.
Reclamantul solicita ulterior restitutirea respectivei taxe, insa a primit răspuns negativ, deoarece conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit.a: "se restituie la cerere debitorului, sumele plătite fara existenta unui titlu de creanța”.
În cauza de față, există titlu de creanță, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare, în baza căreia, reclamantul a achitat taxa de poluare in vederea înmatriculării autovehiculului în speță.
Prin acțiunea formulata, reclamantul C. G. a solicitat restituirea taxei de poluare, in suma de 8.204 lei pe motiv ca dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, privind taxa pe poluare, sunt nelegale si neconforme cu prevederile Tratatele Uniunii Europene.
In cuprinsul acțiunii, reclamantul a făcut in tot cuprinsul acțiunii referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeana, concludenta in acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisa de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile O.U.G. Nr. 117/2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, si care completează dispozițiile O.U.G.nr.50/2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat sa existe si cazul a fost închis.
Mai mult decât atât, taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscala unde isi are domiciliul fiscal contribuabilul, in speța C. G.
In aceste condiții, incasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, ca in cazul taxei de prima inmatriculare, situație in care consideră recurenta-pârâtă inutila referirea la Tratatele Europene, făcuta atat de reclamant cat si de instanța de fond.
Daca s-ar păstra aceeași doctrina cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene si la celelalte acte administrative emise de organul fiscal, s-ar ajunge in situația in care orice taxa sau impozit ar putea fi contestata in instanța si câștigată, motivat fiind de faptul ca in tarile Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
In relație cu art.90 din Tratatul CE, se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
In ceea ce privește OUG nr.50/2008, art.4 face distincție între autovehiculele noi, la care, potrivit anexei, taxa de poluare este integrala si autoturismele vechi, second-hand, înmatriculate pentru prima data în România, pentru care taxa de poluare se plătește în procent, diminuat procentual progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a pricipiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atat, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.299 si 304 pct.9 Cod Procedura Civila, si dispozițiile art.7 alin(l) din Legea nr.554/2004.
Deși legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din străinătate un autovehicul second hand în anul 2009, pentru care a achitat la data de 15.09.2009, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare.
El a contestat pe cale administrativă (cererea din data de 19.04.2011) decizia de calcul nr._/14.09.2009, emisă în baza OUG nr.50/2008 în forma sa inițială, însă nu a primit nici un răspuns la această contestație.
Este neîntemeiată critica privind greșita reținere de către prima instanță a incidenței art.90 din TCE.
Astfel, Curtea reține că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr.1665/18.06.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în contradictoriu cu intimatul reclamant C. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER,
D. Ș.
Jud.fond. Tribunalul Ialomița
I. T.
Red. NV/Tehnodact. MGD/2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3935/2013. Curtea de... | Contestaţie tergiversare cauză. Decizia nr. 4967/2013. Curtea... → |
|---|
